ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3321/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual

Cererea de revizuire

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 6 septembrie 2016, intimatul-reclamant A. a cerut revizuirea deciziei nr. 1785 din 7.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2013, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 8 din C. proc. civ., republicat.

În motivarea cererii de revizuire, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în mod netemeinic și nelegal recursul promovat de către pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Galați.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că motivarea deciziei supusă revizuirii ignoră dispozițiile art. 1411 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care stabilesc clar că mandatul fix nu poate fi prelungit, iar expirarea mandatului organelor de conducere constituie motiv de dizolvare a persoanei juridice. Mandatul revizuentului-reclamant acordat pentru o perioadă de trei ani expirase la data de 28.11.2012, iar invocarea în cuprinsul cererii introductive a suspendării activității societății începând cu 1.07.2010 a avut exclusiv rolul de a argumenta că nu exista posibilitatea legală ca reclamantul să-și dea demisia dintr-o funcție deținută pe baza unui mandat care expirase de drept, într-o societate a cărei activitate era suspendată. Revizuentul nu a avut cunoștință de eroarea săvârșită de reprezentanții legali ai B. S.A. la data de 15.04.2013 în cuprinsul procesului-verbal de ședință, acesta fiind motivul pentru care nu a întreprins nici un demers pentru corectarea falsului intelectual/erorii materiale.

Instanța de recurs s-a pronunțat în sensul casării sentinței nr. 120 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Galați și respingerii cererii reclamantului, fără a indica motivele respingerii, respectiv dacă cererea este respinsă ca nefondată sau ca neîntemeiată și nici normele de drept material nesocotite de instanța de fond, fiind încălcat, astfel, dreptul reclamantului la un proces echitabil.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată că procesul-verbal nr. x din 15 aprilie 2013 al Adunării Generale a B. S.A., contrar celor reținute prin decizia a cărei revizuire se cere, atestă fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului. Înscrisul menționat este un fals, relevante în acest sens fiind declarațiile notariale ulterioare ale semnatarilor acestui proces-verbal. Analizând aceste declarații, coroborate cu celelalte probe aflate în dosar nr. x/2013, instanța de recurs trebuia să decidă fără nici o urmă de îndoială în sensul inexistenței unei presupuse stări de incompatibilitate. Instanța de recurs era obligată să înlăture orice dubiu și să facă aplicarea dispozițiilor art. 301-308 C. proc. civ., în ceea ce privește înscrisul menționat.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul arată că eroarea din evidențele ORC Vrancea a fost corectată și comunicată ANI, care a omis să informeze instanța asupra acestei rectificări. Despre această rectificare a evidențelor ORC Vrancea revizuentul a aflat abia la data de 30.08.2016. ORC Vrancea a arătat și în adresa din 30 august 2016 că eroarea din evidențele sale a fost corectată la data de 16.04.2016, potrivit notei interne nr. 6316 din 16 aprilie 2016, aspecte care au fost comunicate ANI. Astfel, înscrisul în baza căruia Agenția Națională de Integritate și instanța de recurs au ajuns la concluzia existenței stării de incompatibilitate este eronat, respectiv fals și a influențat soluția instanței de recurs, fiind infirmat ulterior de adresa din 30 august 2016.

Printr-o completare adusă motivelor de revizuire, revizuentul adaugă, în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., împrejurarea că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut de către recurent, atunci când a stabilit că rectificarea procesului-verbal al Adunării Generale a Acționarilor din data de 15.04.2013 este un act pro causa.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de recurs a nesocotit ordonanța din 16.05.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că mandatul de administrator al revizuentului era încheiat la data începerii mandatului de deputat, iar starea de incompatibilitate nu a existat. A fost încălcată, astfel, autoritatea de lucru judecat a acestei ordonanțe, introducându-se dubii nepermise cu privire la temeinicia soluției penale. Procesul penal fiind finalizat pe motiv că fapta nu există, în nicio procedură ulterioară nu este permisă afirmarea de către o instanță judecătorească sau autoritate disciplinară că fapta există. Ordonanța parchetului s-a pronunțat în mod explicit și definitiv privind expirarea mandatului de administrator, fiind prezumată a exprima adevărul și neputând fi rejudecată de decizia nr. 1785/2016, atacată cu revizuire, care a reținut în mod eronat contrariul.

Apărările intimatei

Prin întâmpinare, intimata-recurentă-pârâtă Agenția Națională de Integritate solicită respingerea cererii de revizuire, ca nefondată.

Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arată că noțiunea de "lucru cerut" trebuie interpretată ca referindu-se la cererea principală și cele accesorii sau subsidiare, iar nu la diferitele argumente care susțin sau combat acest cereri.

Prin decizia pronunțată, instanța de recurs a examinat toate motivele de casare și a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului. Revizuentul critică soluția dată în recurs, depășind limitele procedurale în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii. Se încearcă dezvoltarea unui nou motiv de anulare a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate și obținerea rejudecării cauzei, ceea ce nu este posibil pe calea revizuirii.

Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., declarațiile notariale la care se referă revizuentul sunt date după data pronunțării deciziei nr. 1785/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Nu sunt îndeplinite condițiile acestui motiv de revizuire.

Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de asemenea nu sunt îndeplinite condițiile revizuirii. Nota internă nr. 6316 din 16 aprilie 2014 la care se referă revizuentul nu constituie un înscris nou, fiind anterioară pronunțării sentinței civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Galați. Agenția Națională de Integritate nu a primit din partea ORC Vrancea nicio informare referitoare la aspectele invocate de revizuent.

Cu privire la motivul de revizuire bazat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată ordonanța de renunțare la urmărirea penală nr. 16/P/2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la inexistența infracțiunii de fals în declarații în ceea ce îl privește pe revizuent, în vreme ce decizia a cărei revizuire se cere se referă la o situație total diferită și anume la starea de incompatibilitate reglementată de dispozițiile Legii nr. 161/2003. Nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru acest caz de revizuire neexistând hotărâri definitive potrivnice.

Cererea de suspendare a hotărârii atacate cu revizuire

În cadrul cererii de revizuire, revizuentul reclamant A. a solicitat și suspendarea executării deciziei nr. 1785/2016, atacată cu revizuire.

Cererea de suspendare a fost respinsă prin încheierea din 28 septembrie 2016.

Hotărârea atacată cu revizuire

Prin decizia nr. 1785 din 7.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 120 din 20 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, pe fond, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că în conformitate cu raportul de evaluare nr. 59136/G/II din 12.12.2013 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, reclamantul A., deputat în legislatura 2012-2016, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012-21 mai 2013, perioadă în care a deținut concomitent atât funcția de deputat, cât și funcția de administrator și președinte al consiliului de administrație al B. S.A., încălcând în acest fel dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dispozițiile art. 49 lit. a) și b) din Legea nr. 96/2006 și dispozițiile art. 198 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților. În același raport s-a reținut că există indicii că persoana evaluată a săvârșit infracțiunea de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 292 din C. pen. .

Reclamantul a contestat în justiție raportul de evaluare, iar Curtea de Apel Galați, prin sentința recurată a anulat în întregime actul administrativ atacat. Contestarea raportului de evaluare s-a fundamentat pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, text legal în conformitate cu care "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ". Textul legal precitat deschide calea acțiunii în justiție pentru contestarea raportului, de evaluare, însă numai cu privire la partea care se referă la conflictul de interese de ordin administrativ sau la incompatibilități.

În condițiile în care raportul de evaluare conține o dispoziție de sesizare a Parchetului cu privire la existența indiciilor unei infracțiuni, referitor la aceasta instanța de contencios administrativ nu posedă competența de a exercita controlul de legalitate în temeiul Legii nr. 554/2004 . Mai exact, partea din raportul de evaluare prin care s-a dispus sesizarea organelor de cercetare penală în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale unei infracțiuni, reprezintă o sesizare penală și nu este un act infralegislativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Actele administrative sunt acte juridice, în sensul că sunt manifestări de voință făcute în exercitarea funcției executive a statului în scopul de a produce anumite efecte juridice. În termenii art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca:

"… - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; …".

Având ca reper textul legal precitat, este de esență pentru actul administrativ că emiterea acestuia de către autoritățile publice, decurge în mod direct din puterea publică cu care autoritățile sunt investite, ceea ce îi imprimă un regim juridic specific, acela de putere publică.

Prin urmare, rezultă cu evidență că sesizarea Parchetului, deși este o manifestare de voință a Agenției Naționale de Integritate, nu e făcută în regim de putere publică, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este o simplă sesizare penală, care se supune regulilor de procedură penală ce nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Instanța de recurs a reținut că jurisprudența instanței supreme este unanimă în sensul că sesizarea organelor penale, parte a raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004 (a se vedea în acest sens deciziile civile nr. 1992/2015, 6035/2013, 4715/2012, 5998/2011). Inclusiv decizia civilă nr. 1884 din 9 aprilie 2014 pronunțată în dosarul numărul x/2012 de către ÎCCJ-SCAF, invocată de către intimatul-reclamant, conține aceeași soluție, în sensul că instanța de contencios administrativ "… nu analizează și nu cenzurează acea parte din raportul de evaluare ce vizează sesizarea organelor penale cu posibilul conflict de interese de natură penală".

Conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, calitatea de deputat, cum este situația intimatului reclamant, este incompatibilă cu, printre altele, cea de președinte al consiliului de administrație/administrator la o societate comercială. Domnul A. în timpul exercitării mandatului de deputat a deținut concomitent și funcțiile de administrator și de președinte al consiliului de administrație al unei societăți comerciale, S.C. B. S.A., rezultând că domnia sa s-a aflat în stare de incompatibilitate, consecință a încălcării dispozițiilor imperative și inderogabile ale art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 .

În condițiile în care textul de lege mai sus citat nu face distincție după cum societatea comercială are sau nu activitatea suspendată, ci statuează fără echivoc faptul că există incompatibilitate ca urmare a deținerii funcțiilor enumerate, în același timp, rezultă că acest aspect este irelevant din perspectiva constatării stării de incompatibilitate a unei persoane, în raport de prevederile Legii nr. 161/2003. Așa cum arată recurenta, expirarea perioadei de 3 ani pentru care a fost numit în consiliul de administrație nu echivalează cu încetarea calității de administrator și nici cu aceea de președinte al consiliului de administrație, din moment ce nu a fost numit un nou consiliu de administrație. Mai mult, este fără putință de tăgadă faptul reclamantul a continuat să dețină aceste funcții și după expirarea celor trei ani, așa cum rezultă neechivoc din procesul-verbal nr. x din 15 aprilie 2013. Din înscrisul amintit rezultă că intimatul-reclamant la data respectivă deținea funcția de președinte al consiliului de administrație, calitate în care a condus adunarea generală ordinară a acționarilor din cadrul Societății B. S.A.. Nu e deloc credibilă, în opinia instanței supreme, o eroare de tipul celei semnalată de reclamant, în sensul să fie menționat din greșeală în procesul-verbal de ședință domnul A. ca președinte al consiliului de administrație, conducând adunarea generală din data respectivă, cu toate că, în realitate, o altă persoană deținea funcția respectivă și care ar fi condus ședința în cauză, dacă într-adevăr reclamantul, așa cum susține acesta, la momentul respectiv nu mai avea nici o legătură cu societatea în discuție.

Apare așadar că rectificarea mențiunilor din procesul-verbal din 15 aprilie 2013 este o probă constituită pro causa, motiv pentru care instanța supremă o va înlătura. Concluzia că este vorba de o probă constituită pro causa este consolidată și de faptul că reclamantul nu s-a apărat în sensul că nu mai deținea nicio funcție în cadrul Societății B. S.A. și că s-ar fi comis acea eroare, în procesul-verbal de ședință, nici în timpul verificărilor efectuate de către inspectorul de integritate și nici măcar o astfel de apărare nu a fost formulată prin cererea de chemare în judecată. Dimpotrivă, în toată această perioadă reclamantul și-a centrat apărarea, în esență, exclusiv pe ideea că societatea ar fi avut activitatea suspendată. Abia după ce cauza s-a aflat în curs de judecată la instanța de fond, în anul 2014, a fost demarată procedura de rectificare a pretinsei erori din procesul-verbal de ședință din 15 aprilie 2013, ceea ce face ca demersul respectiv să nu fie credibil. Cât privește adeverința eliberată de Comisia juridică de disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților, în care se precizează că reclamantul a fost prezent la ședința din 15 aprilie 2013 a Comisiei, nu demonstrează că în data respectivă acesta nu ar fi putut participa și la ședință adunării generale a acționarilor Societății Comerciale B. S.A.. Oricum, procesul-verbal al ședinței din 15 aprilie 2013 demonstrează fără echivoc faptul că A. deținea și exercita funcția de președinte al consiliului de administrație al societății la momentul respectiv, ceea ce îl poziționează în conflict cu prevederile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că recursul promovat de către pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 120 din 20 mai 2014 a Curții de Apel Galați este fondat, astfel că, potrivit art. 496 C. proc. civ., l-a admis, casând sentința recurată și, pe fond, respingând acțiunea formulată de către reclamant.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de revizuire

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1,3,5 și 8 din C. proc. civ., (r)evizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

(…)

(…)

(…)

(…)

Cât privește cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul arată că instanța de recurs s-a pronunțat pe fondul cererii sale în anularea raportului de evaluare nr. 59136/G/II/12.02.2013 al ANI, fără a arăta cum a respins cererea, respectiv ca nefondată sau ca neîntemeiată.

Se constată, din simpla reproducere a acestor susțineri, că ele nu se referă la încălcarea de către instanța de recurs, care a evocat fondul, a principiului disponibilității. Revizuentul nu invocă o inadvertență între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a acordat, așa cum impune textul de lege anterior citat.

Pe de altă parte, respingerea cererii în anulare, ca neîntemeiată rezultă din considerentele deciziei nr. 1785 din 07 iunie 2016, care expun argumentele în fapt și în drept ale soluției pronunțate.

A mai arătat revizuentul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost cerute, atunci când a stabilit că rectificarea procesului-verbal al ședinței Adunării Generale a Acționarilor din data de 15.04.2013 este un act întocmit pro causa. Revizuentul confundă obiectul cererii, de la care nu s-a îndepărtat instanța, cu argumentarea soluției pronunțate în recurs. Prin "lucru cerut", în sensul art. art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se înțelege obiectul pricinii deduse judecății. Nu constituie extra petita referirile din cadrul considerentelor deciziei nr. 1785 din 07 iunie 2016 la caracterul pro causa al unor înscrisuri probatorii de care s-a prevalat revizuentul intimat reclamant, ci acestea constituie parte a argumentației pentru care cererea reclamantului a fost respinsă.

Mai arată revizuentul că instanța de recurs ar fi interpretat greșit cadrul normativ incident, în special dispozițiile Legii nr. 31/1990 din care rezultă că mandatul de administrator al societății încetează la împlinirea termenului pentru care a fost acordat. Aceste susțineri exced net cazului de revizuire invocat. Pe calea revizuirii nu pot fi invocate pretinse greșeli de judecată, respectiv critici prin care se urmărește obținerea unei alte interpretări a normelor de drept aplicabile.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., revizuentul arată că înscrisul proces-verbal nr. x din 15 aprilie 2013 al Adunării Generale a Acționarilor B. S.A. este un fals, atestând o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv cea referitoare la prezența sa la ședință, în calitate de președinte al Consiliului de administrație. Se constată că intimatul-reclamant a susținut și în fața instanței care a pronunțat decizia supusă revizuirii că procesul-verbal cuprinde datele arătate nereale. În revizuire, formulează critici inadmisibile referitoare la procedura urmată de instanța de recurs, care în opinia sa, ar fi trebuit să facă aplicarea art. 301 și următoarele C. proc. civ. în ceea ce privește înscrisul menționat, deși intimatul-reclamant nu s-a înscris în fals, ci a solicitat să se țină seama de rectificarea acestui proces-verbal operată conform hotărârii societății din 11.03.1014.

Nu sunt îndeplinite condițiile cazului de revizuire invocat, potrivit căruia hotărârea trebuie să se fi dat în temeiul unui înscris declarat fals, în cursul ori în urma judecății. Dovada falsului se face printr-o hotărâre judecătorească, nefiind suficientă doar afirmația în acest sens a revizuentului. Revizuentul nu a arătat, respectiv probat, că falsul nu ar mai putea fi constatat pe cale penală și nici nu a solicitat instanței de revizuire să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței falsului, ci s-a limitat a susține că mențiunile arătate nu corespund realității, aspect pe care, fără temei, îl consideră a fi probat prin declarațiile notariale ulterioare ale participanților la ședință, anexate cererii de revizuire.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul se referă la evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea care, așa cum rezultă din conținutul adresei nr. R/14064 din 30 august 2016, emisă de această instituție, a procedat la data de 16.04.2014 la înregistrarea notei interne nr. 6316 din 16 aprilie 2014 conform căreia mandatul consiliului de administrație al B. S.A., din care a făcut parte și A., a fost de trei ani, începând cu data de 16.11.2009, conform hotărârii nr. 1 din 16 noiembrie 2009 a societății.

Cazul de revizuire menționat se referă la descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare reținute de parte potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile acestui caz de revizuire întrucât înscrisurile doveditoare la care se referă revizuentul, respectiv adresa din 30 august 2016 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea și nota internă nr. 6316 din 16 aprilie 2014 nu cuprind date factuale diferite de cele avute în vedere de instanța de recurs care a pronunțat decizia supusă revizuirii. Dimpotrivă, ele menționează aceleași date privitoare la deținerea funcției din cadrul consiliului de administrație al B. S.A. care au fost prezentate și instanței de recurs, respectiv: data numirii a fost 16.11.2009, funcția deținută - președinte al consiliului de administrație, conform hotărârii nr. 1 din 16 noiembrie 2009 a B. S.A., iar durata mandatului a fost de trei ani, expirând la 16.11.2012.

Aceste date au integrate în argumentația instanței de recurs care, însă, a reținut că expirarea duratei mandatului pentru care reclamantul a fost numit în consiliul de administrație nu echivalează cu încetarea calității de președinte al consiliului de administrație, de vreme ce nu a fost numit noul consiliu de administrație, iar la data de 15.04.2013 reclamantul a exercitat atribuțiile funcției, conform mențiunilor din procesul-verbal al ședinței adunării generale a acționarilor societății.

Prin urmare, înscrisurile invocate nu sunt înscrisuri noi doveditoare, din care să rezulte împrejurări care nu au fost cunoscute instanței de recurs.

Din nou, susținerile revizuentului referitoare la greșita concluzie a instanței de recurs asupra existenței stării de incompatibilitate reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de retractare a revizuirii.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile acestui caz de revizuire întrucât revizuentul nu se raportează la existența unei hotărâri judecătorești definitive a cărei autoritate de lucru judecat să fi fost încălcată prin decizia nr. 1785/2016, ci se referă la o ordonanță a procurorului dată la 12 mai 2014 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin aceasta s-a renunțat la urmărirea penală a revizuentului pentru infracțiunea de fals în declarații, în motivare reținându-se că, la data depunerii declarațiilor de interese, mandatul lui A. de președinte al consiliului de administrație și administrator era expirat.

Ordonanța procurorului nu este hotărâre judecătorească, care să se bucure de autoritate de lucru judecat. Or, revizuirea prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune contrarietate de hotărâri judecătorești.

Constatând că nu sunt întrunite cerințele nici unui caz de revizuire dintre cele invocate de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de intimatul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1785 din 7 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosar nr. x/2013, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.