ÎCCJ, decizie (scj.ro #85284)

Majorări de tarif pe zi de întârziere. Distincția între penalități de întârziere și majorări de tarif. Obligația de plată a T.V.A. în cazul majorărilor de întârziere. O.U.G. nr. 57/2002 Ordinul Ministerului Administrației Publice nr.360/2002 H.G. nr.236/1993 Majorările de tarif au natura unei sancțiuni aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ș.a., care achită facturile după data scadenței și nicidecum, a unei clauze penale stipulate de părți în contract pentru executarea lui necorespunzătoare. Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor, având caracter obligatoriu pentru părțile contractante.

Chiar dacă au și un caracter sancționator pentru partea care execută cu întârziere obligația contractuală, majorările de tarif implică plata taxei pe valoarea adăugată (exclusă în cazul penalităților de întârziere) și obligația pentru furnizor de a le raporta la producția marfă realizată. Prin urmare, nu există identitate între penalitățile de întârziere și majorările de tarif. O concluzie similară se impune și în ceea ce privește pretinsul caracter subsidiar al majorărilor de tarif față de penalitățile de întârziere.

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 8938 din 14 decembrie 2004 Prin acțiunea introdusă la data de 11 august 2003, Regia Autonomă Municipală Buzău a chemat în judecată Comisia interministerială constituită în baza Ordinului comun nr.400/293/111 emis de Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Administrației Publice și A.P.A.P.S., precum și Societatea comercială „E.M.N.” – Sucursala Buzău, solicitând anularea hotărârii adoptate de prima pârâtă la 10 martie 2003, ca nelegală. De asemenea, reclamanta a cerut să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2002 (art.10 alin.1 pct.c) și obligarea ultimei pârâte să o scutească de plata majorărilor de întârziere în sumă totală de 7.543.522.784 lei.

În motivarea acțiunii, regia autonomă a arătat că după intrarea în vigoare a acelei ordonanțe a depus documentația în vederea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor scadente și neachitate până la 31 decembrie 2001, reprezentând contravaloarea facturilor pentru energia electrică, energia termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune, apă, precum și pentru majorările de întârziere și/ sau penalitățile de întârziere aferente, datorate la data încheierii convențiilor prevăzute de ordonanță. Interpretând eronat textul legal, Societatea comercială „E.M.N.”, Sucursala Buzău nu a acceptat scutirea de la plata penalităților în sumă de 7.293.254.631 lei, motivând că în legătură cu acestea s-au obținut hotărâri judecătorești definitive.

Împotriva deciziei de neacordare a scutirii, a formulat contestație, dar creditoarea și-a menținut punctul de vedere exprimat inițial. Ulterior, a depus o nouă contestație care a fost înaintată apoi, la Comisia interministerială constituită în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2002. Referitor la hotărârea pronunțată de această comisie, reclamanta a precizat că o consideră nelegală, de vreme ce Autoritatea de reglementare a prețurilor, respectiv Oficiul Concurenței, nu a acceptat majorările de tarif ca un element al prețului de facturare. Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că această soluție se impune, deoarece, în speță, majorarea de tarif s-a stabilit în baza dispozițiilor art.93 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993.

Că, în contractul încheiat de societățile comerciale litigante s-a folosit noțiunea „majorare de tarif” pentru neachitarea facturii în termenul de 5 zile de la data înștiințării de plată, care este de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua a 6-a. S-a mai motivat că majorarea de tarif este separată de penalitatea de întârziere, și prin hotărârile judecătorești anexate la dosar, reclamanta a fost obligată la plata unor sume de bani cu titlu de majorări de tarif, în care se include și taxa pe valoarea adăugată, ceea ce confirmă odată în plus, justețea apărării pârâtelor. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă Municipală Buzău.

Recurenta a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în considerentele sentinței instanța nu a făcut altceva decât să reia argumentele părților, fără a se referi la mijloacele de probă care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii; - a fost ignorată împrejurarea că însăși pârâta Societatea comercială „E.M.N.”, Sucursala Buzău recunoaște că sumele de bani în discuție reprezintă majorări sau penalități de întârziere; - clauza contractuală care face trimitere la majorările de tarif, are aceeași natură juridică (dublă sancțiune) și același fapt generator, anume neplata la termenul de scadență a sumelor de bani datorate; - într-o speță asemănătoare, Curtea Supremă de Justiție a calificat majorările de tarif ca fiind penalități, ceea ce atrage incidența prevederilor art.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2002; - sancțiunea constând în majorările de tarif, în procent de 0,2% este prevăzută cu caracter subsidiar, față de sancțiunea penalităților de întârziere de 0,4%, iar includerea acestora din urmă în contract este ilegală, conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul este nefondat. Din probele cu acte administrate în cauză rezultă că în baza contractului nr.53.01 – 53.08/1996, Sucursala Buzău a Societății comerciale „E.M.N.” a furnizat recurentei energie electrică, dar aceasta nu a achitat contravaloarea energiei facturate la termenele stabilite. În consecință, furnizorul a procedat conform prevederilor art.93 și 94 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993,[1] calculând majorări de tarif de 0,2% pe zi de întârziere în achitarea prețului energiei furnizate. Prin mai multe hotărâri rămase definitive și irevocabile, Tribunalul Buzău – Secția comercială a admis acțiunile în pretenții formulate de Societatea comercială „E.M.N.” S.A., Sucursala Buzău și a obligat Regia Autonomă Municipală Buzău la plata unor majorări de tarif (inclusiv T.V.A.) în sumă totală de 7.293.254.631 lei (filele nr.32-37).

Potrivit art.93 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993, pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia la un mare consumator se percepe o majorare de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, cu începere din prima zi a înregistrării facturii și până la achitarea ei. La rândul său, Ordinul nr.360 din 20 noiembrie 2002, emis de ministrul industriilor și resurselor și ministrul administrației publice, privind modificarea și completarea Ordinului nr.251/2002, a prevăzut în art.1 alin.2 lit.a că prin obligații de plată scadente și neachitate până la 31 decembrie 2001, se înțelege contravaloarea facturilor scadente, inclusiv a celor aferente majorărilor de tarif, după caz, pentru energie electrică, energie termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune și apă și a serviciilor de transport și distribuție pentru energie electrică și gaze.

Rezultă din normele juridice precitate, că majorările de tarif au natura unei sancțiuni aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ș.a., care achită facturile după data scadenței și nicidecum, a unei clauze penale stipulată de părți în contract pentru executarea lui necorespunzătoare. Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor, având caracter obligatoriu pentru părțile contractante. Chiar dacă au și un caracter sancționator pentru partea care execută cu întârziere obligația contractuală, majorările de tarif implică plata taxei pe valoarea adăugată (exclusă în cazul penalităților de întârziere) și obligația pentru furnizor de a le raporta la producția marfă realizată.

Prin urmare, susținerea recurentei privind existența unei identități între penalitățile de întârziere și majorările de tarif, este neîntemeiată și în mod corect a fost înlăturată de prima instanță. O concluzie similară se impune și în ceea ce privește pretinsul caracter subsidiar al majorărilor de tarif față de penalitățile de întârziere, invocat de regia autonomă. Prezintă relevanță și faptul că, deși a contestat legalitatea hotărârii adoptată de Comisia interministerială care a validat poziția Sucursalei Buzău a Societății comerciale „E.M.N.”, recurenta a solicitat aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2002 și a semnat Convenția nr.3 din 16 septembrie 2004, de eșalonare a majorărilor de tarif și scutire de la plata penalităților de întârziere.

Apreciind deci, că recurenta nu poate fi scutită de plata majorărilor de tarif în sumă de 7.543.522.784 lei, astfel cum judicios a stabilit și Comisia interministerială și respingând acțiunea, cu o motivare, amplă, convingătoare, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Recursul a fost respins ca nefondat.