ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85284)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85284) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Majorări de tarif pe zi de întârziere.

Distincția între penalități de întârziere și majorări de tarif. Obligația de

plată a T.V.A. în cazul majorărilor de întârziere.

O.U.G. nr. 57/2002

Ordinul Ministerului

Administrației Publice nr.360/2002

H.G. nr.236/1993

Majorările de tarif au natura unei sancțiuni

aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ș.a., care achită

facturile după data scadenței și nicidecum, a unei clauze penale stipulate de

părți în contract pentru executarea lui necorespunzătoare.

Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri între

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor, având

caracter obligatoriu pentru părțile contractante.

Chiar dacă au și un caracter sancționator pentru partea care execută cu

întârziere obligația contractuală, majorările de tarif implică plata taxei pe

valoarea adăugată (exclusă în cazul penalităților de întârziere) și obligația

pentru furnizor de a le raporta la producția marfă realizată.

Prin urmare, nu există identitate între penalitățile de întârziere și

majorările de tarif.

O concluzie similară se impune și în ceea ce privește pretinsul caracter

subsidiar al majorărilor de tarif față de penalitățile de întârziere.

secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr. 8938 din 14 decembrie 2004

Prin acțiunea introdusă la data de 11 august 2003, Regia Autonomă Municipală

Buzău a chemat în judecată Comisia interministerială constituită în baza

Ordinului comun nr.400/293/111 emis de Ministerul Industriei și Resurselor,

Ministerul Administrației Publice și A.P.A.P.S., precum și Societatea

comercială „E.M.N.” – Sucursala Buzău, solicitând anularea hotărârii adoptate

de prima pârâtă la 10 martie 2003, ca nelegală.

De asemenea, reclamanta a cerut să se constate că îndeplinește condițiile

prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2002 (art.10 alin.1 pct.c)

și obligarea ultimei pârâte să o scutească de plata majorărilor de întârziere

în sumă totală de 7.543.522.784 lei.

În motivarea acțiunii, regia autonomă a arătat că după intrarea în vigoare a

acelei ordonanțe a depus documentația în vederea scutirii de la plata

majorărilor de întârziere aferente obligațiilor scadente și neachitate până la

31 decembrie 2001, reprezentând contravaloarea facturilor pentru energia

electrică, energia termică, gaze naturale, combustibili petrolieri, cărbune,

apă, precum și pentru majorările de întârziere și/ sau penalitățile de

întârziere aferente, datorate la data încheierii convențiilor prevăzute de

ordonanță.

Interpretând eronat textul legal, Societatea comercială „E.M.N.”, Sucursala

Buzău nu a acceptat scutirea de la plata penalităților în sumă de 7.293.254.631

lei, motivând că în legătură cu acestea s-au obținut hotărâri judecătorești

definitive. Împotriva deciziei de neacordare a scutirii, a formulat

contestație, dar creditoarea și-a menținut punctul de vedere exprimat inițial.

Ulterior, a depus o nouă contestație care a fost înaintată apoi, la Comisia

interministerială constituită în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului

nr.57/2002.

Referitor la hotărârea pronunțată de această comisie, reclamanta a precizat că

o consideră nelegală, de vreme ce Autoritatea de reglementare a prețurilor,

respectiv Oficiul Concurenței, nu a acceptat majorările de tarif ca un element

al prețului de facturare.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că această soluție se impune, deoarece, în speță, majorarea

de tarif s-a stabilit în baza dispozițiilor art.93 din Hotărârea Guvernului

nr.236/1993. Că, în contractul încheiat de societățile comerciale litigante s-a

folosit noțiunea „majorare de tarif” pentru neachitarea facturii în termenul de

5 zile de la data înștiințării de plată, care este de 0,2% pentru fiecare zi de

întârziere, începând cu ziua a 6-a.

S-a mai motivat că majorarea de tarif este separată de penalitatea de

întârziere, și prin hotărârile judecătorești anexate la dosar, reclamanta a

fost obligată la plata unor sume de bani cu titlu de majorări de tarif, în care

se include și taxa pe valoarea adăugată, ceea ce confirmă odată în plus,

justețea apărării pârâtelor.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă Municipală

Buzău.

Recurenta a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică pentru

următoarele motive:

- în considerentele sentinței instanța nu a făcut altceva decât să reia argumentele

părților, fără a se referi la mijloacele de probă care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii;

- a fost ignorată împrejurarea că însăși pârâta Societatea comercială „E.M.N.”,

Sucursala Buzău recunoaște că sumele de bani în discuție reprezintă majorări

sau penalități de întârziere;

- clauza contractuală care face trimitere la majorările de tarif, are aceeași

natură juridică (dublă sancțiune) și același fapt generator, anume neplata la

termenul de scadență a sumelor de bani datorate;

- într-o speță asemănătoare, Curtea Supremă de Justiție a calificat majorările

de tarif ca fiind penalități, ceea ce atrage incidența prevederilor art.1 din

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2002;

- sancțiunea constând în majorările de tarif, în procent de 0,2% este prevăzută

cu caracter subsidiar, față de sancțiunea penalităților de întârziere de 0,4%,

iar includerea acestora din urmă în contract este ilegală, conform

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul este nefondat.

Din probele cu acte administrate în cauză rezultă că în baza contractului

nr.53.01 – 53.08/1996, Sucursala Buzău a Societății comerciale „E.M.N.” a

furnizat recurentei energie electrică, dar aceasta nu a achitat contravaloarea

energiei facturate la termenele stabilite.

În consecință, furnizorul a procedat conform prevederilor art.93 și 94 din

Hotărârea Guvernului nr.236/1993,[1]

calculând majorări de tarif de 0,2% pe zi

de întârziere în achitarea prețului energiei furnizate.

Prin mai multe hotărâri rămase definitive și irevocabile, Tribunalul Buzău –

Secția comercială a admis acțiunile în pretenții formulate de Societatea

comercială „E.M.N.” S.A., Sucursala Buzău și a obligat Regia Autonomă

Municipală Buzău la plata unor majorări de tarif (inclusiv T.V.A.) în sumă

totală de 7.293.254.631 lei (filele nr.32-37).

Potrivit art.93 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.236/1993, pentru neachitarea

facturii în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia la un mare

consumator se percepe o majorare de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de

întârziere, cu începere din prima zi a înregistrării facturii și până la

achitarea ei.

La rândul său, Ordinul nr.360 din 20 noiembrie 2002, emis de ministrul

industriilor și resurselor și ministrul administrației publice, privind

modificarea și completarea Ordinului nr.251/2002, a prevăzut în art.1 alin.2

lit.a că prin obligații de plată scadente și neachitate până la 31 decembrie

2001, se înțelege contravaloarea facturilor scadente, inclusiv a celor aferente

majorărilor de tarif, după caz, pentru energie electrică, energie termică, gaze

naturale, combustibili petrolieri, cărbune și apă și a serviciilor de transport

și distribuție pentru energie electrică și gaze.

Rezultă din normele juridice precitate, că majorările de tarif au natura unei

sancțiuni aplicate consumatorului de energie electrică, gaze naturale, ș.a.,

care achită facturile după data scadenței și nicidecum, a unei clauze penale

stipulată de părți în contract pentru executarea lui necorespunzătoare.

Majorările respective au fost stabilite la nivel guvernamental, prin negocieri

între Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Industriei și Resurselor,

având caracter obligatoriu pentru părțile contractante.

Chiar dacă au și un caracter sancționator pentru partea care execută cu

întârziere obligația contractuală, majorările de tarif implică plata taxei pe

valoarea adăugată (exclusă în cazul penalităților de întârziere) și obligația

pentru furnizor de a le raporta la producția marfă realizată.

Prin urmare, susținerea recurentei privind existența unei identități între

penalitățile de întârziere și majorările de tarif, este neîntemeiată și în mod

corect a fost înlăturată de prima instanță.

O concluzie similară se impune și în ceea ce privește pretinsul caracter

subsidiar al majorărilor de tarif față de penalitățile de întârziere, invocat

de regia autonomă.

Prezintă relevanță și faptul că, deși a contestat legalitatea hotărârii

adoptată de Comisia interministerială care a validat poziția Sucursalei Buzău a

Societății comerciale „E.M.N.”, recurenta a solicitat aplicarea prevederilor

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2002 și a semnat Convenția nr.3 din 16

septembrie 2004, de eșalonare a majorărilor de tarif și scutire de la plata

penalităților de întârziere.

Apreciind deci, că recurenta nu poate fi scutită de plata majorărilor de tarif

în sumă de 7.543.522.784 lei, astfel cum judicios a stabilit și Comisia

interministerială și respingând acțiunea, cu o motivare, amplă, convingătoare,

prima instanță a pronunțat o hotărâre  legală și temeinică. Recursul a

fost respins ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8938/2004
Ordinului nr. 251/2002, a prevăzut în art. 1 alin. (2) lit. a), că prin obligații de plată scadente și neachitate până la 31 decembrie 2001, se înțelege contravaloarea facturilor scadente, inclusiv a celor aferente majorărilor de tarif, dup
ÎCCJ 2016-06-09
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2016
0,2 - 0,3% pentru fiecare zi de întârziere (...)". Reclamanta avea obligația respectării dispozițiilor Deciziei sus menționate, negocierea cuantumului penalităților nefiind posibilă decât în marja stabilită de autoritatea de reglementare (0
ÎCCJ 2004-03-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 914/2004
considerare hotărârea irevocabilă a instanței de judecată, admițând contestația formulată de agentul economic, pentru suma de 2.148.531.425 lei. În prezentul litigiu, organul de control financiar a calculat majorări de întârziere datorate d
ÎCCJ 2003-01-22
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 240/2003
au fost solicitate prin acțiune. Cum obiectul acțiunii îl constituie majorarea de tarif, care este clauză contractuală distinctă, iar facturile emise sunt de sine stătătoare, s-a considerat că apelanta face o confuzie între majorările de ta
ÎCCJ 2013-02-28
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2013
.G. din 3 octombrie 1997, precum și dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare corobora
Sursă