ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2401/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

RA R. SA Buzău a solicitat, în contradictoriu cu M.F.P. – D.G.A.C.I.D.E., M.F.P.

– A.N.A.F. – D.G.F.P.B., M.F.P. – A.F.P. Buzău și M.F.P. – A.N.A.F., anularea Deciziei

nr. 79 din 1 martie 2010 și revocarea/anularea procesului verbal de control

financiar din 27 noiembrie 2009, emis de către A.N.A.F. – D.G.F.P. Buzău.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat că, în speță, nu au fost respectate

dispozițiile prevăzute de O.U.G nr. 128/2006, aprobată prin Legea nr. 90/2010,

M.F.P. - prin agențiile și direcțiile din subordine nu a executat de bunăvoie hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile fiind nevoită a proceda, în repetate

rânduri, la formularea de obiecțiuni și plângeri prealabile la procesele

verbale de control care, pe lângă faptul că mențineau active debite din titluri

executorii scutite la plată, continuau pe mai departe să calculeze la sumele

scutite la plată majorări și penalități de întârziere.

Reclamanta a

considerat că la soluționarea plângerii prealabile Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dat o

interpretare eronată actelor normative ce reglementează scutirea la plată,

calcularea majorărilor de întârziere, a penalităților de întârziere, a fondului

de risc și a accesoriilor la constituirea fondului de risc.

Prin

întâmpinare, pârâta A.F.P. a Municipiului Buzău a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, având în vedere că nu este emitentul actului

administrativ atacat, invocând și Ordinul nr. 266 din 19 februarie 2007 privind

organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, potrivit

căruia RA R. SA Buzău este administrată fiscal de A.C.M. din cadrul D.G.F.P.

Buzău.

Pârâta D.G.F.P. Buzău

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată, invocând O.G. nr. 38/1997, aprobată prin Legea nr. 205/1997.

Prin Sentința

nr. 76 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Buzău și, în consecință a respins acțiunea

față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de

calitate procesuală.

Prin

aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamantă formulată în

contradictoriu cu celelalte pârâte, a anulat, în parte, Decizia nr. 79/1 martie

2010 emisă de A.N.A.F.- D.G.S.C. și procesul-verbal de control financiar

încheiat la data de 27 noiembrie 2009 întocmit de D.G.F.P. Buzău, în sensul că

le menține pentru suma de 35.878,53 lei, majorări de întârziere provenite din

plata cu întârziere a ratelor de capital, și pentru suma de 28.898,20 lei,

majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a comisionului la

fondul de risc, obligând pârâtele la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire

la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Buzău, prima

instanță a avut în vedere faptul că atât raportul de inspecție fiscală, cât și Decizia

nr. 79/2010 au fost emise de către D.G.F.P. Buzău, respectiv A.N.A.F, iar

potrivit Ordinului M.F.P. nr. 266/2007 privind organizarea activității de

administrare a contribuabililor mijlocii

la administrațiile

finanțelor

publice pentru contribuabilii

mijlocii

din cadrul direcțiilor generale ale

finanțelor publice județene,

reclamanta RA R. SA Buzău este administrată

fiscal de A.C.M. din cadrul D.G.F.P. Buzău.

Pe

fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin acordul de împrumut subsidiar

și de garanție încheiat la 3 octombrie 1997 între Ministerul Finanțelor

Publice, în calitate de reprezentant al României - împrumutat, contestatoarea RA

R. SA Buzău, în calitate de subîmprumutat și Consiliul Local al Municipiului

Buzău - în calitate de autoritate locală coordonatoare a activității Regiei și

garant al acesteia, s-a convenit ca B.E.R.D. să acorde un împrumut Ministerului

Finanțelor. Din acest împrumut, suma de 15.356 milioane dolari SUA a fost

subîmprumutată contestatoarei pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului

„Dezvoltarea utilităților municipale - sisteme de încălzire în municipiul Buzău

- Județul Buzău”, Regiei revenindu-i obligația de a rambursa la M.E.F. suma

aferentă împrumutului subsidiar în termen de 15 ani, incluzând o perioadă de

grație de 5 ani, începând cu anul 2002 până în anul 2011. Plățile trebuiau

efectuate în luna mai, respectiv noiembrie, iar fiecare rată în cuantum de

767.800 dolari SUA cuprindea rata de capital, dobânda și comisionul de

angajament, conform art. V, secțiunea 5.01 și 5.02, precum și obligația de a

constitui și de a plăti un fond de risc în cotă de 1% din întregul împrumut B.E.R.D.,

conform secțiunii 5 februarie.

În

perioada 23 noiembrie 2009-27 noiembrie 2009, inspectori din cadrul A.N.A.F. –

D.G.F.P. Buzău au verificat modul de respectare a prevederilor A.I.S.G. in

perioada 16 iunie 2009-27 noiembrie 2009 și au încheiat procesul verbal de

control financiar din 27 noiembrie 2009, prin care au constatat că la data de

27 noiembrie 2009 RA R. SA Buzău nu a achitat obligația de plată reprezentând

rată de capital, dobândă, comision de angajament, ce totalizează 9.810.125,83

de lei, la care s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 671.449,33

lei și majorări de întârziere în cuantum de 14.979.302,75 lei. S-a mai constatat

că aceeași regie nu a constituit fondul de risc, potrivit acordului, ce

însumează 1.396.368,53 lei la care se adaugă majorări de întârziere de

2.019.351,35 de lei și penalități de întârziere de 112.240,88 de lei.

Procesul-verbal

de control financiar a fost contestat de RA R. SA Buzău, iar prin Decizia nr. 79

din 1 martie 2010 A.N.A.F. – D.G.S.C. a respins ca neîntemeiată contestația

pentru majorări de întârziere în suma totala de 1.770.347,27 lei, compusa din

1.528. 759,87 lei majorări de întârziere aferente ratei de capital, dobânda si

comision de angajament si din 241.587,4 lei majorări de întârziere aferente

fondului de risc, reținându-se că Regia nu a îndeplinit obligația de rambursare

a împrumutului subsidiar, nici pe cea de constituire și plată a fondului de

risc, astfel că în mod corect au fost stabilite obligațiile accesorii în sarcina

contestatoarei.

În

speță, principalele apărări ale regiei reclamante, în ceea ce privește

nelegalitatea actelor administrativ-fiscale, vizează aplicabilitatea

dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea

arieratelor bugetare.

Prima

instanță a reținut astfel că Regia beneficiază de scutirile prevăzute de O.U.G.

nr. 128/2006, atât în ceea ce privește obligațiile principale, cât și

accesoriile reprezentate de majorări și/sau penalități de întârziere, pentru o

atare scutire nefiind necesară autorizarea de către Comisia Europeană, nici de

către Consiliul Concurenței, cum rezultă din Adresa nr. 3096 din 16 iulie 2007

emisă de Consiliul Concurenței și din considerentele Deciziei nr. 282 din 3

aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Întrucât

contestatoarea beneficiază de scutirile la plată a obligațiilor principale și

accesoriilor lor, conform O.U.G. nr. 128/2006, rata de capital datorată în

perioada 16 iunie 2009-27 noiembrie 2009 totalizează 1.356.796,38 de lei, la

care se adaugă majorări de întârziere ce sunt datorate de RA R. SA Buzău,

conform art. VIII, secțiunea 8 cu pct. 1 din A.I.S.G., ce totalizează 35.878,53

de lei, conform concluziilor din expertiza contabilă si anexelor 2 si 4 la

raport, iar fondul de risc neconstituit aferent aceleiași perioade are un

cuantum de 143.709,26 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de

28.898,20 lei, accesorii datorate potrivit aceleiași clauze contractuale.

Referitor

la majorările de întârziere pentru neplata la scadenta a ratei de capital,

prima instanță a reținut numai majorările aferente ratei scadente in perioada

supusa verificării, respectiv ratei de 2.337.796,38 lei, plătita parțial la

datele de 23 noiembrie 2009 si 25 noiembrie 2009, iar nu cuantumul total al

accesoriilor stabilit de experta la 2.030.380,47 lei la finalul perioadei – 27

noiembrie 2009, pentru plata cu întârziere nu numai a acestei rate, ci a 6 din

cele 8 rate datorate, astfel după cum reiese din anexa nr. 4 la raportul de

expertiza. De altfel, în raportul de inspecție fiscala și decizia contestate se

retine un cuantum de 1.528.759,87 lei, cu acest titlu.

Prin

urmare, în mod greșit, organele fiscale au stabilit datorii accesorii în

sarcina reclamantei conform procesului-verbal din 27 noiembrie 2009, fără a avea

în vedere că RA R. SA Buzău beneficiază de scutiri la plată conform O.U.G. nr. 128/2006.

Obligațiile

datorate de Regie, aferente perioadei verificate si pentru care a fost

formulată contestație la organul fiscal sunt cele stabilite de expertul

contabil, la care se adaugă majorări de întârziere. Reclamanta însă nu

datorează și majorări de întârziere și penalități, întrucât potrivit art. 801

din A.I.S.G., pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor de plată și a

obligației constituirii fondurilor de risc si de garanție, Regia va achita în

plus fată de cele prevăzute la art. 5 și 7, o penalitate pe fiecare zi de

întârziere egală cu cea percepută pentru neplata obligațiilor către bugetul de

stat, conform legislației în vigoare, ceea ce nu înseamnă că se datorează atât

penalități de întârziere, cât și majorările prevăzute de art. 119 C. proc. fisc.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut, având în vedere și concluziile expertizei, că

la stabilirea obligațiilor principale, reprezentate de rata de capital și

fondul de risc, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006,

potrivit cărora RA R. SA Buzău beneficiază de scutirea la plată a acestor

obligații și a accesoriilor aferente, precum și sub aspectul calculului atât de

penalități de întârziere, cât și de majorări, deși un atare cumul este nelegal,

fiind aplicabilă clauza contractuală prevăzută de secțiunea 8 pct. 1 din A.I.S.G.,

Regia datorând doar majorările de întârziere prevăzute de art. 119 din O.G.

92/2003

privind C. proc. fisc.

, în cuantumul sus

indicat.

Împotriva Sentinței

nr. 76 din data de 3 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, a declarat

recurs în termen legal D.G.F.P., în nume propriu și în numele pârâtului M.F.P.,

precum și A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare

de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în tot ca

neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta RA Mun.R. SA Buzău și

a menținerii ca legală a sentinței recurate în ceea ce privește

menținerea actelor administrative atacate pentru suma de 35.878,53 lei

majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a ratelor de capital

și pentru suma de 28.898,29 lei majorări de întârziere provenite din plata

cu întârziere a comisionului la fondul de risc.

D.G.F.P. a

județului Buzău a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod

eronat instanța de fond a reținut că procesul verbal de control

financiar din data de 27 noiembrie 2009 emis de D.G.F.P a județului Buzău precum

și Decizia nr. 79 din data de 1 martie 2010 emisă de A.N.A.F. sunt

afectate de nelegalitate, întrucât dispozițiile art. 1 și 2 din

O.U.G. nr. 128/2006 se raportează la procedura instituită de O.U.G. nr. 117/2006

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, procedură ce

nu a fost îndeplinită în cauză.

Prin urmare, în mod

corect organul de soluționare al contestației nu a putut lua act de

efectele scutirii la plată pretinsă de contestatoare, în absența

îndeplinirii procedurii instituite în vederea acordării ajutorului de stat,

și în mod întemeiat echipa de control a dispus regiei să achite

obligațiile restante și fond de risc comunicate de M.F.P. și

nevirate de regie până la data controlului și au stabilit în sarcina

reclamantei majorări de întârziere totale de 1.770.347,27 lei, calculate pentru

perioada 1 iunie 2009 – 27 noiembrie 2009.

D.G.F.P. a

județului Buzău a precizat că prevederile art. 1 alin. (2) și (3) din

O.U.G. nr. 128/2006 fac referire la ”obligațiile fiscale principale” la

fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală – adică rate de capital,

dobânzi, comisioane și alte costuri aferente împrumutului extern și

că pe cale de consecință sumele pe care regia trebuia să le constituie

conform secțiunii 5 pct. 2 din A.I.S.G. nu reprezintă obligații

fiscale principale la fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală

și nu fac obiectul prevederilor O.U.G. nr. 128/2006.

S-a mai susținut

că în mod greșit instanța de fond a dat eficiență raportului de

expertiză contabile și a reținut concluziile expertului contabil,

deoarece în litigiu nu sunt aplicabile prevederile Ordinului M.F.P. nr. 820/2005

în condițiile în care ordonanța de ratificare a acordului de împrumut

prevede clar marja de 1% peste rata variabilă a dobânzii, care reprezintă

fondul de risc.

În fine, D.G.F.P. a

județului Buzău a apreciat că în mod greșit prima instanță a

obligat-o la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o atare sancțiune procesuală.

Recurenta A.N.A.F. a

precizat, prin cererea de recurs, că problema care a fost supusă dezlegării

instanței a fost aceea a legalității calculării unor accesorii în

situația în care societatea reclamantă a susținut că beneficiază de

scutire la plată, în condițiile în care până la data emiterii deciziei de

soluționare a contestației administrative nu i-au fost acordate

scutirile la plată.

A.N.A.F. a

susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată, în parte, cu

aplicarea greșită a legii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.), reclamanta având la data de 27 noiembrie 2009 următoarele

obligații de plată în ceea ce privește fondul de risc: 1.396.368,53 lei

fond de risc, 2.019.351, 35 lei majorări de întârziere și 112.240,88 lei penalități

de întârziere.

A considerat

recurenta pârâtă A.N.A.F. în speță sunt aplicabile prevederile art. 5 Secțiunea

5 pct. 2, art. 8 Secțiunea 8 pct. 1

și alin.

a) și art. 8

Secțiunea 8.pct. 3 din A.I.S.G. din 3 octombrie 1997, precum și

dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea Acordului de

împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare coroborate cu

prescripțiile art. 5 din O.G. nr. 21/2008 privind modificarea și

completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru

precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari

în conturile aferente împrumuturilor.

A.N.A.F. a mai

relevat că dreptul comun în materia calcului accesoriilor aferente

obligațiilor fiscale la care se face trimitere în art. 8 din A.I.S.G. îl

reprezintă O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. (art. 119) și că din

interpretarea actelor normative mai sus menționate rezultă că RA R. SA Buzău,

potrivit prevederilor A.I.S.G., trebuia să asigure din surse proprii și să

ramburseze la M.F.P., serviciul datoriei externe, la datele scadente, precum

și un fond de risc în cotă de 1% pentru întregul împrumut B.E.R.D.,

și că reclamanta datorează după această dată, pentru obligațiile de

natură financiară neachitate la buget în termenul de scadență, majorări de

întârziere în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale.

S-a arătat, în

consecință, că în mod legal organul de control financiar a stabilit în

sarcina reclamantei, prin procesul verbal de control financiar încheiat în data

de 27 noiembrie 2009, majorări de întârziere în sumă de 1.770.347,27 lei

(1.528.759,87 lei majorări de întârziere ”aferente rata de capital, dobânda

și comision de angajament” și 241.587,40 lei majorări de întârziere

aferente fond de risc), nefiind întemeiate susținerile reclamantei în

sensul că prin procesul verbal de control ar fi fost calculate atât

”penalități de întârziere cât și majorări de întârziere”. În

realitate, a precizat recurenta, prin procesul verbal de control sunt stabilite

doar majorări de întârziere, penalitățile de întârziere înscrise în acesta

reprezentând obligație fiscală neachitată la data întocmirii proceselor

verbale de control și calculate până la data de 31 decembrie 2005 și

stabilită prin actele de control încheiate anterior.

În ceea ce

privește invocarea de către reclamantă a scutirilor la plată de care se

consideră îndreptățită să beneficieze A.N.A.F. a relevat că

dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 128/2006 se raportează la

procedura instituită prin O.U.G. nr. 117/2006 aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 137/2007, scutirea obligațiilor bugetare

invocată de societate materializându-se cu parcurgerea acestei proceduri.

În procesul verbal de

control financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009 se menționează că

M.F.P. – D.G.T.D.P. informează RA R. SA Buzău că debitul pentru perioada 2002

-2005, în sumă de 8.423.329 lei, precum și majorările de întârziere

aferente, vor fi anulate după rezolvarea problemei ajutorului de stat, potrivit

recomandărilor Comisiei Europene, conform prevederilor O.U.G. nr. 128/2006. Or,

întrucât până la data emiterii deciziei A.N.A.F de soluționare a

contestației administrative procedura nu a fost finalizată, în sensul că

măsurile de natura ajutorului de stat prevăzute de O.U.G. nr. 128/2006 nu au

fost notificate în conformitate cu legislația în vigoare de către

ministerul, instituția publică sau autoritatea publică în subordinea

căreia își desfășoară activitatea RA R. SA Buzău iar intimata

reclamantă nu a făcut dovada finalizării acestei proceduri, în mod corect

organul de soluționare al contestației nu a putut să ia act de

efectele scutirii la plată pretinsă de societate, în absența îndeplinirii

procedurii instituite în vederea acordării ajutorului de stat.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata R.A. Mun. R. SA Buzău a solicitat respingerea

recursurilor ca nefondate, cu consecința menținerii ca legală și

temeinică a Sentinței civile nr. 76 din data de 3 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Intimata a

susținut, în esență, față de motivele de fapt și de drept

invocate cât și în baza Sentinței civile nr. 382/7 noiembrie 2007

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 282 din 3 aprilie 2008, că fiind vorba de

sume scutite la plată în baza unui act normativ pentru care a existat asumarea

răspunderii juridice a statului înainte de 1 ianuarie 2007 sunt pe deplin

aplicabile prevederile art. 37 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 117/2006

coroborat cu dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (2) din O.U. nr. 128/2006.

Prin încheierea de

ședință din data de 22 noiembrie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată

cererea formulată de intimata RA Mun. R. SA Buzău de sesizare a Curții de

Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: 1. Dacă

dispozițiile comunitare în domeniul ajutorului de stat prevăzute de art. 108

alin. (4) coroborat cu art. 106 alin. (2) din T.F.U.E., trebuie interpretate în

sensul că măsurile de natura ajutorului de stat acordate RA Mun. R. SA Buzău de

către Guvernul României în baza O.U.G. nr. 128/2006 sub forma compensației

pentru serviciul public înlătură obligativitatea notificării în conformitate cu

dispozițiile Deciziei nr. 2005/842/CE/2012. Dacă nu mai subzistă

obligativitatea notificării, se poate considera acordată măsura de natura

ajutorului de stat sub forma compensației pentru serviciul public de la

data adoptării actului normativ (O.U.G. nr. 128/2006) în conformitate cu

dispozițiile art. 106 alin. (2) din T.F.U.E coroborat cu art. 108 alin. (4)

din T.F.U.E. și a Deciziei nr. 2005/842/CE, reținându-se următoarele:

În

conformitate cu dispozițiile art. 267 alin. (1) și (3) din T.F.U.E.,

"(1) Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe,

cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b)

validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele,

oficiile sau agențiile Uniunii; (2) În cazul în care o asemenea chestiune se

invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în

cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară

pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la

această chestiune. (3) In cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o

cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse

vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să

sesizeze Curtea".

Se

constată, pe de altă parte, că prin art. 1 din Legea nr. 340/2009 s-a formulat,

în baza prevederilor art. 35 parag. 2 din Tratatul privind U.E., precum și în

temeiul Declarației nr. 10 privind art. K.7 din Tratatul privind U.E., anexată

la Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind U.E., a

tratatelor de instituire a Comunităților Europene și a anumitor acte conexe, o

declarație în sensul că "România declară că acceptă competența Curții de

Justiție a Comunităților Europene în conformitate cu prevederile art. 35 parag.

3 lit. b) din Tratatul privind U.E. România își rezervă dreptul de a prevedea

dispoziții în dreptul intern pentru ca, în cazul în care se invocă o chestiune

privind validitatea sau interpretarea unui act prevăzut la art. 35 parag. 1 din

Tratatul privind U.E. într-o cauză pendinte pe rolul unei instanțe

judecătorești naționale a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin

intermediul căilor ordinare de atac, instanța judecătorească să fie obligată să

înainteze Curții de Justiție a Comunităților Europene o cerere pentru pronunțarea

unei hotărâri preliminare, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei

hotărâri în cauză".

S-a

prevăzut apoi, prin art. 2 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 340/2009, că

„(1) Instanța de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curții de

Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra

unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la

validitatea sau la interpretarea unuia din actele prevăzute la art. 35

paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care

apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea

unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a

cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de

atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța

cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesara pentru

pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1),

judecată poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2),

suspendarea judecății este obligatorie".

În

cadrul procedurii preliminare, rolul Curții este acela de a oferi o

interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea

acestuia, și nu de a aplica acest drept la situația de fapt care face obiectul

acțiunii principale, rol ce revine instanței naționale. Altfel spus, Curtea de

Justiție a Uniunii Europene nu este competentă să se pronunțe cu privire la

problemele de fapt ivite în cadrul litigiului principal și nici să soluționeze

eventualele divergențe de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de

drept național.

Or,

instanțele naționale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcție de

particularitățile fiecărei cauze, atât asupra necesității unei întrebări

preliminare în vederea soluționării fondului litigiului, cât și asupra

pertinenței întrebărilor adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene. În

materie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut instanțelor

naționale o marjă largă de apreciere a relevanței unei hotărâri

preliminare, acestor instanțe revenindu-le obligația de a înainta o

cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau

interpretarea unei norme comunitare.

Față

de toate cele mai sus arătate, s-a concluzionat, în litigiu, că nu se impune

sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebările preliminare

formulate de RA Mun. R. SA Buzău, fiind evident că prin maniera de formulare a

solicitării reclamanta tinde să obțină, de la Curtea de Justiție a

Uniunii Europene, o opinie cu privire la soluționarea în concret a cauzei

de către instanța națională, cu modul de dezlegare a fondului

pricinii. Prin urmare, s-a statuat că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene,

o statuare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu

preliminar, nefiind necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

Recursurile declarate

de A.N.A.F. și de D.G.F.P. a județului Buzău, în nume propriu și

pentru M.F.P., împotriva Sentinței nr. 76 din data de 3 martie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, sunt fondate și vor fi admise,

cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate în sensul

respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei și a

menținerii celorlalte dispoziții din sentința recurată, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia nr. 79

din data de 1 martie 2010 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. a fost respinsă

ca neîntemeiată contestația formulată de RA Mun. R. SA Buzău împotriva

procesului – verbal de control financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009

și înregistrat la D.G.F.P. a județului Buzău din data de 3 decembrie 2009

prin care, urmare verificării modului de respectare a prevederilor A.Î.S.G.

încheiat la data de 3 octombrie 1997 între M.E.F. și regia autonomă

menționată, pentru perioada 16 iunie 2009 - 27 noiembrie 2009, s-a

constatat că la data de 27 noiembrie 2009 RA R. SA Buzău avea, în ceea ce

privește obligația externă (de rambursare a împrumutului subsidiar)

următoarele obligații neachitate față de M.F.P., anume suma de

9.810.125,83 lei rată de capital, dobânda și comisionul de angajament,

suma de 14.979.302,75 lei majorări de întârziere și suma de 671.449,33 lei

penalități de întârziere, și, în ceea ce privește, constituirea

și plata fondului de risc, următoarele obligații de plată anume suma

de 1.396.368,53 lei fond de risc, suma de 2.019.351,35 lei majorări de

întârziere și suma de 112.240, 88 lei penalități de întârziere.

Organul de

soluționare a contestațiilor a reținut că chestiunea de dezlegat

în litigiu se referă la legalitatea calculării de accesorii asupra unor

obligații principale despre care regia reclamantă susține că

beneficiază de scutire la plată, scutire care însă nu i-a fost acordată până la

data emiterii deciziei de soluționare a căii administrative de atac,

și a concluzionat că în condițiile în care procedura de acordare a

scutirii la plată prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 128/2006 nu a fost

finalizată, în mod legal organul de control a dispus regiei să achite

obligațiile reprezentând rate restante și fond de risc comunicate de

M.E.F. și nevirate de regie până la data controlului și au stabilit

în sarcina RA Mun. R. SA Buzău majorări de întârziere în sumă totală de

1.770.347,27 lei (1.528.759,87 lei majorări de întârziere aferente rată de

capital, dobândă și comision de angajament și 241.587,40 lei majorări

de întârziere aferente fond de risc), majorări de întârziere calculate pentru

perioada 1 iunie 2009 – 27 noiembrie 2009.

Înstanța de fond

a anulat parțial actele întocmite – decizia nr. 79 din data de 1 martie

2010 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. și procesul verbal de control

financiar încheiat la data de 27 noiembrie 2009 și înregistrat la D.G.F.P.

a județului Buzău din data de 3 decembrie 2009 – apreciind, pe de o parte,

că la stabilirea obligațiilor principale, reprezentate de rata de capital

și fondul de risc, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006,

potrivit cărora RA R. SA Buzău beneficiază de scutirea la plată a acestor

obligații și a accesoriilor aferente, și, pe de altă parte, că

este greșită calcularea atât de penalități de întârziere cât și

de majorări de întârziere, fiind aplicabilă clauza contractuală prevăzută de

Secțiunea 8 pct. 1 din A.I.S.G., astfel că reclamanta datorează doar

majorările de întârziere prevăzute de art. 119 C. proc. fisc. (anume 35.878,53

lei majorări de întârziere provenite din plata cu întârziere a ratelor de

capital și suma de 28.898,20 lei majorări de întârziere provenite din

plata cu întârziere a comisionului la fondul de risc).

Criticile

din recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.G.F.P. județului Buzău,

în nume propriu și pentru M.F.P., vizează, pe de o parte, problema

aplicabilității sau neaplicabilității în litigiu a prevederilor O.U.G. nr.

128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, aprobată

prin Legea nr. 90/2010, și, pe de altă parte, chestiunea modului de calcul

a majorărilor de întârziere datorate de reclamanta RA Mun. R. SA Buzău.

Referitor

la prima chestiune, se constată că prin dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G.

nr. 128/21 decembrie 2006 privind unele măsuri pentru diminuarea

arieratelor

bugetare, publicată în M. Of. nr. 1042 din 28 decembrie

2006 s-a dispus scutirea de la plată a obligațiilor fiscale principale conform

evidenței fiscale la data de 31 decembrie 2005 pentru mai mulți contribuabili,

între care și reclamanta RA. Mun. R. SA Buzău. Au fost scutite de la plată,

potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 128/2006, sus menționată, și

obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilor prevăzute la alin. (1) și

(2), datorate și neachitate până la data punerii în aplicare a măsurilor prevăzute

la alin. (1) și (2).

S-a

prevăzut, chiar în cuprinsul art. 2 din O.U.G. nr. 128/2006, că „Măsurile de

natura ajutorului de stat prevăzute de prezenta ordonanță de urgență vor fi

notificate, în conformitate cu legislația în vigoare, în numele tuturor furnizorilor,

de către ministerul, instituția publică sau autoritatea publică în subordinea

căreia își desfășoară activitatea contribuabili prevăzuți în anexă. (2)

Măsurile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (3) se aplică de către organele

fiscale competente, în termen de 30 de zile de la autorizarea ajutorului de

stat, conform legii.”

Reclamantei RA Mun. R. SA Buzău nu îi poate fi recunoscută

scutirea la plată în condițiile O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri

pentru diminuarea arieratelor bugetare, nefiind finalizate procedurile

naționale în materia ajutorului de stat stabilite prin O.U.G. nr. 117/2006.

Astfel,

potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, „ajutorul de stat nou, supus

obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia

de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost

autorizat”, iar potrivit art. 7 alin. (1) din același act normativ: „Consiliul

Concurenței îndeplinește rolul de autoritate de contact în raporturile dintre

Comisia Europeană și autoritățile și instituțiile publice, inclusiv

instituțiile publice implicate în procesul de privatizare, denumite în

continuare autorități, alți furnizori de ajutor de stat și beneficiarii de

ajutor de stat, implicați în procedurile din domeniul ajutorului de stat”.

Prin

urmare, pentru a beneficia de facilitățile prevăzute la art. 1 și art. 2 din O.U.G.

nr. 128/2006, RA Mun. RA SA Buzău trebuie să parcurgă procedura prevăzută de O.U.G.

nr. 117/2006, neexistând nicio justificare legală pentru a concluziona că scutirile

au operat deja.

Cât privește cuantumul majorărilor de întârziere calculate

pentru perioada 1 iunie 2009 – 27 noiembrie 2009, aferente pe de o parte ratei

de capital, dobânzii și comisionului de angajament și, pe de altă

parte, fondului de risc, se reține că acesta a fost corect stabilit de

organul fiscal, prin raportare la prevederile art. 5 Secțiunea 5 pct. 2, art.

8 Secțiunea 8 pct. 1 lit. a) și Secțiunea 8.pct.3 din A.I.S.G.

din data de 3 octombrie 1997, la dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 38/1997

pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și B.E.R.D.

coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 21/2008 privind modificarea și

completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru

precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari

în conturile aferente împrumuturilor, precum și la prevederile art. 119

și art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în

forma în vigoare în perioada controlată.

Se

impune a se preciza că, în materia interpretării și aplicării

dispozițiilor O.U.G. nr. 128/2006, Plenul judecătorilor, secției de

contencios administrativ și fiscal, din cadrul Înaltei Curți de

Casație și Justiție a adoptat, la data de 11 iunie 2012, o

soluție de unificare a jurisprudenței, în sensul că beneficiul

scutirii de plată este condiționat de obținerea autorizării

ajutorului de stat în cadrul procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 117/2006

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.

De

asemenea, se impune a se releva că într-un litigiu având aceleași

părți și în care s-a pus aceeași problemă de drept, Înalta Curte

a statuat în sensul soluției de principiu mai sus evocată, fiind respinsă

în consecință ca neîntemeiată acțiunea reclamantei

RA Mun. R. SA Buzău prin care s-a solicitat anularea

proceselor verbale de control financiar din 4 iunie 2008 și din 24

noiembrie 2008 încheiate de D.G.F.P. a județului Buzău și anularea

Deciziei nr. 196 din data de 5 iunie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. (a se

vedea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931 din data de 12 iunie

2012).

În raport de cele mai sus arătate, având în vedere, pe de o parte,

imperativul asigurării unei jurisprudențe unitare la nivelul

instanței supreme și, pe de altă parte, împrejurarea că hotărârea

atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii

(fiind prin urmare incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.), se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1)

și (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de A.N.A.F. și

de D.G.F.P. a județului Buzău, în nume propriu și pentru M.F.P.,

împotriva Sentinței nr. 76 din data de 3 martie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii

ca neîntemeiate a acțiunii în contencios administrativ formulată de

reclamanta RA Mun. R. SA Buzău, și menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței recurate care nu au format obiectul căii

extraordinare de atac (referitoare la admiterea excepției lipsei

calității procesuale pasive a A.F.P. Buzău și la respingerea

acțiunii formulată de reclamantă împotriva A.F.P. Buzău ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de A.N.A.F. și de D.G.F.P. Buzău, în nume propriu și

pentru M.F.P., împotriva Sentinței nr. 76 din 3 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică,

în parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei RA Mun.R

SA Buzău, ca neîntemeiată.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2013