ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4966/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6850 din data de 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către SC T. SRL Oltenița în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C. și D.G.F.P. Călărași, prin care reclamanta solicita anularea Deciziei nr. 110 din 2 aprilie 2009 de respingere a contestației formulate împotriva Procesului - verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 și a Dispoziției obligatorii nr. 1687/2008 întocmite de reprezentații D.G.F.P. Călărași – A.I.F. – B.C.F., precum și exonerarea reclamantei de plata sumelor imputate prin actele administrative contestate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Procesul - verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 întocmit de D.G.F.P. Călărași – A.I.F. – B.C.F. s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a următoarelor sume de 260.563,76 lei debit fond de risc, 346.650,93 lei majorări de întârziere aferente și 25.294 lei penalități de întârziere. Verificările efectuate de organele de control financiar aucuprins perioada 1998 - 2007 și au vizat modul de constituire a fondului de risc de 1% de către SC T. SRL, precum și modul de virare către M.F.P., în conformitate cu prevederile Secț. 5 februarie din A.I.S.G., încheiat între M.F.P., R.A.G.C.L. SC T. SRL Oltenița și C.L.

al Mun. Oltenița. Organele de control financiar au constatat că din suma totală de 319.724,23 lei datorată de SC T. SRL reprezentând debit fond de risc, a fost achitată suma de 59.563,76 lei, iar la data controlului s-a stabilit un debit restant în sumă de 260.563,76 lei reprezentând fond de risc, pentru care s-au calculat majorări de ; întârziere în sumă de 346.650,93 lei și penalități de întârziere în sumă de 25.294 lei. Pe baza Procesului - verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 s-a emis Dispoziția obligatorie nr. 1687 din 31 octombrie 2008 prin care s-au instituit următoarele măsuri : constituirea fondului de risc de 1% în sumă de 260.563,76 lei aferent împrumutului B.E.R.D.

în conformitate cu art. 5 Secț. 5.02 din A.I.S.G., respectiv art. 5 din O.G. nr. 21/2008, și înregistrarea în contabilitate a majorărilor în sumă de 346.650,93 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 25.294 lei. Totodată, s-a stabilit data de 2 decembrie 2008 ca termen de aducere la îndeplinire a măsurilor instituite în sarcina reclamantei. Împotriva Procesului - verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 și a Dispoziției obligatorii nr. 1687/2008, reclamanta a formulat contestație în conformitate cu dispozițiile art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Prin Decizia nr. 110 din 2 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. s-a dispus respingerea contestației reclamantei ca neîntemeiată.

Curtea, examinând acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente: 1. Excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., atât timp cât, prin Sentința civilă nr. 1077 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1102/116/2008 s-a dispus anularea altor acte administrative fiscale, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. 4351 din 22 noiembrie 2007 și Decizia nr. 40 din 27 februarie 2008. 2. In mod legal s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 260.563,76 lei reprezentând debit fond de risc, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 6 din O.G.

nr. 38/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și B.E.R.D., art. 5 din O.G. nr. 21/2008 și art. 5, Secț. 5 februarie din A.I.S.G., reclamantei îi revenea obligația achitării contribuției la fondul de risc aferentă întregului împrumut acordat de B.E.R.D., pe baza calculării anticipate și comunicării transmise de M.F.P., independent de modalitatea de achitare a ratelor de împrumut. 3. Obligațiile de plată accesorii constând în majorări de întârziere în sumă de 346.650,93 lei și penalități în sumă de 25.294 lei au fost legal stabilite în sarcina reclamantei, față de neîndeplinirea la scadență a obligației de plată a contribuției la fondul de risc și de natura bugetară și nu comercială a obligației, împrejurare ce rezultă din prevederile art. 8 – Secț.

8 ianuarie 1997 din A.I.S.G. 4. Pe cale de consecință, nu este aplicabil nici termenul general de prescripție de 3 ani, iar potrivit dispozițiilor O.G. nr. 11/1996 (în vigoare până la 31 decembrie 2002), O.G. nr. 61/2002 (pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003) și O.G. nr. 92/2003 (din data de 1 ianuarie 2004), în mod legal au fost determinate obligațiile de plată accesorii. Împotriva Sentinței civile nr. 6850 din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC T. SRL Oltenița, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată, cu consecința exonerării recurentei de la plata sumelor de 260.563,76 lei reprezentând fond de risc, 346.650,93 lei majorări de întârziere și 25.294 lei penalități de întârziere.

S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că în mod greșit a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat deși erau îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ. (tripla identitate de părți, obiect și cauză) și că toate actele de control se bazează pe o interpretare eronată a prevederilor A.I.S.G., acesta fiind un contract comercial de împrumut care nu intră sub incidența C. fisc. și a C. proc. fisc. S-a relevat că, potrivit prevederilor A.I.S.G. (art. 7, Secț. 8 ianuarie 1997), societatea avea obligația contractuală de a achita, pentru neplata la termen a obligațiilor de plată, o penalitate pe fiecare zi de întârziere egală cu cea percepută pentru neplata obligației fiscale către bugetul de stat, dar că această formulare a contractului definește doar valoarea penalității și nu o transformă într-o obligație fiscală.

Drept urmare, calcularea și perceperea de majorări de întârziere este nelegală în condițiile în care A.I.S.G. încheiat între părți și M.F.P. prevedea în mod expres ca unică sancțiune în cazul neîndeplinirii în termen a obligației de constituire a fondului de risc o penalizare pe zi de întârziere. A considerat recurenta, pe de o parte, că întrucât fondul de risc nu este o taxă și nici venit bugetar nu i se pot calcula majorări și penalități, și, pe de altă parte, că oricum penalitățile de întârziere sunt percepute abuziv, fiind prescrise, în condițiile în care pentru obligația de plată la fondul de risc și penalitățile de întârziere aferente acestei obligații contractuale (și nu obligație bugetară) termenul în care D.G.F.P.

Călărași putea solicita obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere este termenul general de prescripție de 3 ani. A mai precizat recurenta că în mod eronat judecătorul fondului a reținut că organele fiscale nu au procedat la calcularea contribuției reclamantei la constituirea fondului de risc ci au stabilit că, din totalul obligației în sumă de 319.724,23 lei calculată și transmisă de M.F.P., aceasta a achitat suma de 59.563,67 lei, rămânând o diferență de plată în valoare de 260.563,76 lei, întrucât obiectivele controlului efectuat ce viza perioada 1998 - 2007 era tocmai modul de constituire a fondului de risc de către R.A.G.C.L. (actuala SC T. SRL) și modul de virare către M.F.P.

În procesul – verbal de control financiar contestat se menționează că ultimul act de control a fost încheiat de inspectorii D.G.F.P. Călărași la data de 22 noiembrie 2007, control ce a fost materializat prin raportul de Inspecție fiscală nr. 4351 din data de 22 noiembrie 2007 și Decizia nr. 40 din 27 februarie 2008, având aceleași obiective (constituirea fondului de risc și calcularea majorărilor și penalităților), dar ceea ce omite să releve D.G.F.P. Călărași în procesul - verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 este ca raportul de Inspecție fiscală nr. 4351 din data de 22 noiembrie 2007 și Decizia nr. 40 din 27 februarie 2008 au fost anulate prin Sentința nr. 1077 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Călărași, sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă.

Reclamanta a arătat că nu poate fi de acord cu motivarea primei instanțe în sensul că nu ar fi contestat modalitatea de calcul aplicată de M.F.P., deoarece procesul verbal atacat și dispoziția obligatorie conținea tocmai această modalitate de calcul nelegală în condițiile în care împrumutul fusese în avans achitat iar M.F.P. restituit recurentei diferența de bani achitată în plus înainte de data controlului, ceea ce conduce la concluzia că contribuția la fondul de risc nu se mai justifică. De altfel, s-a precizat, însăși concluziile expertizei efectuate în cauză și necontestate de către pârâți evidențiază faptul că procentul de 1% reprezentând fondul de risc, accesoriu al creditului, a fost calculat fără a se putea stabili baza la care se aplică: rata de capital a creditului sau dobânda variabilă plătită.

Instanța de fond, s-a subliniat, a considerat greșit că obligația de plată a marjei de 1% pentru constituirea fondului de risc își are temeiul legal în art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea A.I.S.G. (proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și B.E.R.D., art. 5 din O.G. nr. 21/2008 și art. 5 Secț. 5 februarie din A.I.S.G., deoarece prevederile O.G. nr. 21/2008 nu mai sunt aplicabile în litigiu întrucât reclamanta nu numai că achitase integral împrumutul din anul 2007 dar M.F.P. restituise și suma de 51.575,38 lei la data de 27 noiembrie 2007, pe motiv că această sumă a fost achitată în plus. Judecătorul fondului, s-a mai învederat, a reținut eronat împrejurarea că prin Adresa nr. 25874 din 8 noiembrie 2007 recurenta a fost înștiințată de către M.F.P.

cu privire la obligația de a constitui fondul de risc reprezentând scadența lunii noiembrie 2007, în sumă de 4.268,24 dolari SUA – echivalentul în moneda națională fiind de 260.563,76 lei, în realitate echivalentul sumei de 4.268,24 dolari SUA fiind de 9.908,72 lei, și nu a făcut o corectă și judicioasă apreciere a materialului probator aflat la dosarul cauzei (inclusiv a ordinului de plată în valoare de 211.679,28 lei reprezentând disponibil fond de risc nedecontat de către Trezoreria Oltenița fără o justificare pertinentă și legală). Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele D.G.F.P. Călărași și A.N.A.F. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Recursul declarat de reclamanta SC T. SRL Călărași împotriva Sentinței civile nr. 6850 din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În mod întemeiat, prin sentința recurată, a fost respinsă atât excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă, cât și acțiunea în contencios administrativ formulată de SC T. SRL Oltenița (succesoarea fostei R.A.G.C.L. Oltenița) în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C. și D.G.F.P. Călărași, astfel cum a fost precizată, prin care s-a solicitat anularea Procesului - verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 și a Dispoziției obligatorii nr. 1687/2008 întocmite de reprezentanții D.G.F.P.

Călărași, A.I.F. – B.C.F., anularea Deciziei nr. 110 din data de 2 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva actelor fiscale întocmite de D.G.F.P. Călărași, precum și exonerarea de la plata sumei de 260.563,76 lei fond de risc, a sumei de 346.650,93 lei majorări de întârziere și a sumei de 25.294 lei penalități de întârziere. Excepția de lucru judecat invocată de reclamanta SC T. SRL a fost corect respinsă de instanța de fond, nefiind întrunite cerințele cumulative prevăzute de art. 1201 C. civ. referitoare la tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În concret nu este îndeplinită condiția identității de obiect între cauza de față și cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 1102/116/2008 înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași întrucât prin Sentința civilă nr. 1077 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași s-a dispus anularea altor acte administrative fiscale, respectiv raportul de Inspecție fiscală nr. 4351 din 22 noiembrie 2007 și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 40 din 27 februarie 2008, și, pe de altă parte, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 1102/116/2008 instanța nu a examinat fondul pretențiilor deduse judecății și nu a statuat asupra existenței/inexistenței obligației reclamantei de constituire a fondului de risc și de plată a majorărilor și penalităților de întârziere aferente.

Se reține, cât privește fondul litigiului, că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale aplicabile litigiului, respectiv a dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea A.Î.S.G. (Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și B.E.R.D., a prevederilor art. 5 din O.G. nr. 21/2008 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari în conturile aferente împrumuturilor, precum și a prescripțiilor art. 5 Secț. 5 februarie din A.I.S.G., recurenta având obligația ca, după achitarea integrală a tuturor obligațiilor de plată aferente împrumutului extern, să vireze sumele reprezentând marja de 1% destinată constituirii fondului de risc de către beneficiarii împrumutului B.E.R.D.

nr. 529/1997 în fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală, constituit la M.F.P. și gestionat de acesta în baza O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare. Cum judicios s-a reținut prin considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, obligația reclamantei de a achita contribuția la fondul de risc se raportează la întregul împrumut acordat de B.E.R.D., pe baza calculării anticipate și a comunicării transmise de M.F.P., iar această obligație subzistă independent de modalitatea de achitare a ratelor de împrumut, la scadență sau anticipat, dispozițiile legale incidente nefăcând nicio distincție. Prin urmare, nu are importanță împrejurarea achitării anticipate integrale a împrumutului B.E.R.D., relevanță prezentând doar faptul că din totalul obligației reprezentând fond de risc în sumă de 319.724,23 lei calculată și transmisă prin adrese întocmite de M.F.P.

în perioada 2000 - 2007, recurenta a achitat doar suma de 59.563 lei reprezentând fond de risc aferent perioadei mai 2000 - noiembrie 2001. Susținerile recurentei în sensul că nu s-a avut în vedere că la data de 27 noiembrie 2007 M.F.P. i-a restituit suma de 51.575,38 lei cu mențiunea ”sumă virată în plus la scadența împrumutului B.E.R.D. nr. 529 din 1997” și că Trezoreria Oltenița în mod nelegal nu a decontat Ordinul nr. 623 din 27 decembrie 2007 emis de reclamantă cu privire la suma de 211.679,28 lei reprezentând disponibil fond risc nu prezintă relevanță pentru soluționarea litigiului, întrucât restituirea de către M.F.P. a sumei de 51.575,38 lei nu are legătură cu obligația constând în fond de risc ci cu obligații de altă natură ale reclamantei (onorate cu ordinele de plată nr. 507 – 510 din 9 noiembrie 2009 – fila 67 dosar fond) iar în Ordinul de plată nr. 623 din 27 decembrie 2007 nu a fost trecut ca beneficiar M.F.P.

ci însăși emitentul ordinului, anume SC T. SRL. Instanța de fond a calificat corect, prin raportare la prevederile art. 8 Secț. 8 ianuarie din Acordul de A.I.S.G., natura obligației reclamantei constând în plata contribuției la fondul de risc ca fiind bugetară și nu comercială, și a statuat în mod întemeiat că organul fiscal a fost îndreptățit la stabilirea unor obligații de plată accesorii constând în majorări de întârziere în sumă de 346.650,93 lei și penalități în sumă de 25.294 lei, calculate prin raportare la reglementările, inclusiv referitoare la termenul de prescripție, din materia executării creanțelor fiscale (cuprinse în O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002, și O.G. nr. 92/2003). Prin raportare la cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

fisc., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6850 din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T. SRL Oltenița împotriva Sentinței civile nr. 6850 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013