ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4966/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4966/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6850 din data de 17

noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către

SC T. SRL Oltenița în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.S.C. și D.G.F.P.

Călărași, prin care reclamanta solicita anularea Deciziei nr. 110 din 2 aprilie

2009 de respingere a contestației formulate împotriva Procesului - verbal de

control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 și a Dispoziției obligatorii nr.

1687/2008 întocmite de reprezentații D.G.F.P. Călărași – A.I.F. – B.C.F.,

precum și exonerarea reclamantei de plata sumelor imputate prin actele

administrative contestate.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin Procesul - verbal de control financiar

nr. 3176 din 30 octombrie 2008 întocmit de D.G.F.P. Călărași – A.I.F. – B.C.F.

s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a următoarelor sume de

260.563,76 lei debit fond de risc, 346.650,93 lei majorări de întârziere

aferente și 25.294 lei penalități de întârziere.

Verificările

efectuate de organele de control financiar aucuprins perioada 1998 - 2007 și au

vizat modul de constituire a fondului de risc de 1% de către SC T. SRL, precum

și modul de virare către M.F.P., în conformitate cu prevederile Secț. 5

februarie din A.I.S.G., încheiat între M.F.P., R.A.G.C.L. SC T. SRL Oltenița și

C.L. al Mun. Oltenița.

Organele de control

financiar au constatat că din suma totală de 319.724,23 lei datorată de SC T.

SRL reprezentând debit fond de risc, a fost achitată suma de 59.563,76 lei, iar

la data controlului s-a stabilit un debit restant în sumă de 260.563,76 lei

reprezentând fond de risc, pentru care s-au calculat majorări de ; întârziere

în sumă de 346.650,93 lei și penalități de întârziere în sumă de 25.294 lei.

Pe baza Procesului -

verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 s-a emis Dispoziția

obligatorie nr. 1687 din 31 octombrie 2008 prin care s-au instituit următoarele

măsuri : constituirea fondului de risc de 1% în sumă de 260.563,76 lei aferent

împrumutului B.E.R.D. în conformitate cu art. 5 Secț. 5.02 din A.I.S.G.,

respectiv art. 5 din O.G. nr. 21/2008, și înregistrarea în contabilitate a

majorărilor în sumă de 346.650,93 lei și a penalităților de întârziere în sumă

de 25.294 lei.

Totodată, s-a

stabilit data de 2 decembrie 2008 ca termen de aducere la îndeplinire a

măsurilor instituite în sarcina reclamantei.

Împotriva Procesului

- verbal de control financiar nr. 3176 din 30 octombrie 2008 și a Dispoziției

obligatorii nr. 1687/2008, reclamanta a formulat contestație în conformitate cu

dispozițiile art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Prin Decizia nr. 110

din 2 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. s-a dispus respingerea contestației

reclamantei ca neîntemeiată.

Curtea, examinând

acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, în raport de

actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, a apreciat

că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

autorității de lucru judecat invocată de reclamantă este neîntemeiată, având în

vedere că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.

civ., atât timp cât, prin Sentința civilă nr. 1077 din 25 iunie 2008 pronunțată

de Tribunalul Călărași în Dosarul nr. 1102/116/2008 s-a dispus anularea altor

acte administrative fiscale, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. 4351

din 22 noiembrie 2007 și Decizia nr. 40 din 27 februarie 2008.

stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 260.563,76 lei

reprezentând debit fond de risc, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.

6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de

conservare a energiei termice) dintre România și B.E.R.D., art. 5 din O.G. nr. 21/2008

și art. 5, Secț. 5 februarie din A.I.S.G., reclamantei îi revenea obligația

achitării contribuției la fondul de risc aferentă întregului împrumut acordat

de B.E.R.D., pe baza calculării anticipate și comunicării transmise de M.F.P.,

independent de modalitatea de achitare a ratelor de împrumut.

3.

Obligațiile

de plată accesorii constând în majorări de întârziere în sumă de 346.650,93 lei

și penalități în sumă de 25.294 lei au fost legal stabilite în sarcina

reclamantei, față de neîndeplinirea la scadență a obligației de plată a

contribuției la fondul de risc și de natura bugetară și nu comercială a

obligației, împrejurare ce rezultă din prevederile art. 8 – Secț. 8 ianuarie 1997

din A.I.S.G.

4.

Pe cale

de consecință, nu este aplicabil nici termenul general de prescripție de 3 ani,

iar potrivit dispozițiilor O.G. nr. 11/1996 (în vigoare până la 31 decembrie 2002),

O.G. nr. 61/2002 (pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003) și O.G. nr.

92/2003 (din data de 1 ianuarie 2004), în mod legal au fost determinate

obligațiile de plată accesorii.

Împotriva Sentinței

civile nr. 6850 din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs în termen legal reclamanta SC T. SRL Oltenița, prin care

s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ

astfel cum a fost formulată, cu consecința exonerării recurentei de la

plata sumelor de 260.563,76 lei reprezentând fond de risc, 346.650,93 lei

majorări de întârziere și 25.294 lei penalități de întârziere.

S-a învederat, prin

motivele cererii de recurs, că în mod greșit a fost respinsă excepția

autorității de lucru judecat deși erau îndeplinite cerințele art.

1201 C. civ. (tripla identitate de părți, obiect și cauză) și că

toate actele de control se bazează pe o interpretare eronată a prevederilor A.I.S.G.,

acesta fiind un contract comercial de împrumut care nu intră sub incidența

C. fisc. și a C. proc. fisc.

S-a relevat că,

potrivit prevederilor A.I.S.G. (art. 7, Secț. 8 ianuarie 1997), societatea

avea obligația contractuală de a achita, pentru neplata la termen a

obligațiilor de plată, o penalitate pe fiecare zi de întârziere egală cu

cea percepută pentru neplata obligației fiscale către bugetul de stat, dar

că această formulare a contractului definește doar valoarea

penalității și nu o transformă într-o obligație fiscală. Drept

urmare, calcularea și perceperea de majorări de întârziere este nelegală

în condițiile în care A.I.S.G. încheiat între părți și M.F.P.

prevedea în mod expres ca unică sancțiune în cazul neîndeplinirii în

termen a obligației de constituire a fondului de risc o penalizare pe zi

de întârziere.

A considerat

recurenta, pe de o parte, că întrucât fondul de risc nu este o taxă și

nici venit bugetar nu i se pot calcula majorări și penalități,

și, pe de altă parte, că oricum penalitățile de întârziere sunt

percepute abuziv, fiind prescrise, în condițiile în care pentru

obligația de plată la fondul de risc și penalitățile de

întârziere aferente acestei obligații contractuale (și nu

obligație bugetară) termenul în care D.G.F.P. Călărași putea solicita

obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere este termenul

general de prescripție de 3 ani.

A mai precizat

recurenta că în mod eronat judecătorul fondului a reținut că organele

fiscale nu au procedat la calcularea contribuției reclamantei la

constituirea fondului de risc ci au stabilit că, din totalul obligației în

sumă de 319.724,23 lei calculată și transmisă de M.F.P., aceasta a achitat

suma de 59.563,67 lei, rămânând o diferență de plată în valoare de

260.563,76 lei, întrucât obiectivele controlului efectuat ce viza perioada 1998

- 2007 era tocmai modul de constituire a fondului de risc de către R.A.G.C.L.

(actuala SC T. SRL) și modul de virare către M.F.P.

În procesul – verbal

de control financiar contestat se menționează că ultimul act de control a

fost încheiat de inspectorii D.G.F.P. Călărași la data de 22 noiembrie

2007, control ce a fost materializat prin raportul de Inspecție fiscală nr.

4351 din data de 22 noiembrie 2007 și Decizia nr. 40 din 27 februarie

2008, având aceleași obiective (constituirea fondului de risc și

calcularea majorărilor și penalităților), dar ceea ce omite să releve

D.G.F.P. Călărași în procesul - verbal de control financiar nr. 3176 din 30

octombrie 2008 este ca raportul de Inspecție fiscală nr. 4351 din data de

22 noiembrie 2007 și Decizia nr. 40 din 27 februarie 2008 au fost anulate

prin Sentința nr. 1077 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Călărași,

sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă.

Reclamanta a arătat

că nu poate fi de acord cu motivarea primei instanțe în sensul că nu ar fi

contestat modalitatea de calcul aplicată de M.F.P., deoarece procesul verbal

atacat și dispoziția obligatorie conținea tocmai această

modalitate de calcul nelegală în condițiile în care împrumutul fusese în

avans achitat iar M.F.P. restituit recurentei diferența de bani achitată

în plus înainte de data controlului, ceea ce conduce la concluzia că

contribuția la fondul de risc nu se mai justifică. De altfel, s-a

precizat, însăși concluziile expertizei efectuate în cauză și

necontestate de către pârâți evidențiază faptul că procentul de 1%

reprezentând fondul de risc, accesoriu al creditului, a fost calculat fără a se

putea stabili baza la care se aplică: rata de capital a creditului sau dobânda

variabilă plătită.

Instanța de

fond, s-a subliniat, a considerat greșit că obligația de plată a

marjei de 1% pentru constituirea fondului de risc își are temeiul legal în

art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea A.I.S.G. (proiectul de

conservare a energiei termice) dintre România și B.E.R.D., art. 5 din O.G.

nr. 21/2008 și art. 5 Secț. 5 februarie din A.I.S.G., deoarece

prevederile O.G. nr. 21/2008 nu mai sunt aplicabile în litigiu întrucât

reclamanta nu numai că achitase integral împrumutul din anul 2007 dar M.F.P. restituise

și suma de 51.575,38 lei la data de 27 noiembrie 2007, pe motiv că această

sumă a fost achitată în plus.

Judecătorul fondului,

s-a mai învederat, a reținut eronat împrejurarea că prin Adresa nr. 25874

din 8 noiembrie 2007 recurenta a fost înștiințată de către M.F.P. cu privire

la obligația de a constitui fondul de risc reprezentând scadența

lunii noiembrie 2007, în sumă de 4.268,24 dolari SUA – echivalentul în moneda

națională fiind de 260.563,76 lei, în realitate echivalentul sumei de 4.268,24

dolari SUA fiind de 9.908,72 lei, și nu a făcut o corectă și

judicioasă apreciere a materialului probator aflat la dosarul cauzei (inclusiv

a ordinului de plată în valoare de 211.679,28 lei reprezentând disponibil fond

de risc nedecontat de către Trezoreria Oltenița fără o justificare

pertinentă și legală).

Prin întâmpinările

depuse la dosar intimatele D.G.F.P. Călărași și A.N.A.F. au solicitat

respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca

legală și temeinică a hotărârii atacate.

Recursul declarat de

reclamanta SC T. SRL Călărași împotriva Sentinței civile nr. 6850 din

data de 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat,

prin sentința recurată, a fost respinsă atât excepția

autorității de lucru judecat invocată de reclamantă, cât și

acțiunea în contencios administrativ formulată de SC T. SRL Oltenița

(succesoarea fostei R.A.G.C.L. Oltenița) în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F.

– D.G.S.C. și D.G.F.P. Călărași, astfel cum a fost precizată, prin

care s-a solicitat anularea Procesului - verbal de control financiar nr. 3176

din 30 octombrie 2008 și a Dispoziției obligatorii nr. 1687/2008

întocmite de reprezentanții D.G.F.P. Călărași, A.I.F. – B.C.F.,

anularea Deciziei nr. 110 din data de 2 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C.

prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de

reclamantă împotriva actelor fiscale întocmite de D.G.F.P. Călărași,

precum și exonerarea de la plata sumei de 260.563,76 lei fond de risc, a

sumei de 346.650,93 lei majorări de întârziere și a sumei de 25.294 lei

penalități de întârziere.

Excepția de

lucru judecat invocată de reclamanta SC T. SRL a fost corect respinsă de

instanța de fond, nefiind întrunite cerințele cumulative prevăzute de

art. 1201 C. civ. referitoare la tripla identitate de părți, obiect

și cauză. În concret nu este îndeplinită condiția identității de

obiect între cauza de față și cauza ce a format obiectul Dosarului nr.

1102/116/2008 înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași întrucât prin Sentința

civilă nr. 1077 din 25 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași

s-a dispus anularea altor acte administrative fiscale, respectiv raportul de Inspecție

fiscală nr. 4351 din 22 noiembrie 2007 și Decizia de soluționare a

contestației administrative nr. 40 din 27 februarie 2008, și, pe de

altă parte, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 1102/116/2008

instanța nu a examinat fondul pretențiilor deduse judecății

și nu a statuat asupra existenței/inexistenței obligației

reclamantei de constituire a fondului de risc și de plată a majorărilor

și penalităților de întârziere aferente.

Se reține, cât

privește fondul litigiului, că judecătorul fondului a făcut o corectă

aplicare și interpretare a prevederilor legale aplicabile litigiului,

respectiv a dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/1997 pentru ratificarea A.Î.S.G.

(Proiectul de conservare a energiei termice) dintre România și B.E.R.D., a

prevederilor art. 5 din O.G. nr. 21/2008 privind modificarea și

completarea unor acte normative din domeniul datoriei publice externe pentru

precizarea destinației sumelor încasate sau recuperate de la beneficiari

în conturile aferente împrumuturilor, precum și a prescripțiilor art.

5 Secț. 5 februarie din A.I.S.G., recurenta având obligația ca, după

achitarea integrală a tuturor obligațiilor de plată aferente împrumutului

extern, să vireze sumele reprezentând marja de 1% destinată constituirii

fondului de risc de către beneficiarii împrumutului B.E.R.D. nr. 529/1997 în fondul

de risc pentru datoria publică guvernamentală, constituit la M.F.P. și

gestionat de acesta în baza O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, cu

modificările și completările ulterioare.

Cum judicios s-a

reținut prin considerentele hotărârii pronunțate de prima

instanță, obligația reclamantei de a achita contribuția la

fondul de risc se raportează la întregul împrumut acordat de B.E.R.D., pe baza

calculării anticipate și a comunicării transmise de M.F.P., iar această

obligație subzistă independent de modalitatea de achitare a ratelor de

împrumut, la scadență sau anticipat, dispozițiile legale incidente

nefăcând nicio distincție. Prin urmare, nu are importanță

împrejurarea achitării anticipate integrale a împrumutului B.E.R.D.,

relevanță prezentând doar faptul că din totalul obligației

reprezentând fond de risc în sumă de 319.724,23 lei calculată și transmisă

prin adrese întocmite de M.F.P. în perioada 2000 - 2007, recurenta a achitat

doar suma de 59.563 lei reprezentând fond de risc aferent perioadei mai 2000 - noiembrie

2001.

Susținerile

recurentei în sensul că nu s-a avut în vedere că la data de 27 noiembrie 2007 M.F.P.

i-a restituit suma de 51.575,38 lei cu mențiunea ”sumă virată în plus la scadența

împrumutului B.E.R.D. nr. 529 din 1997” și că Trezoreria Oltenița în

mod nelegal nu a decontat Ordinul nr. 623 din 27 decembrie 2007 emis de

reclamantă cu privire la suma de 211.679,28 lei reprezentând disponibil fond

risc nu prezintă relevanță pentru soluționarea litigiului, întrucât

restituirea de către M.F.P. a sumei de 51.575,38 lei nu are legătură cu

obligația constând în fond de risc ci cu obligații de altă natură ale

reclamantei (onorate cu ordinele de plată nr. 507 – 510 din 9 noiembrie 2009 –

fila 67 dosar fond) iar în Ordinul de plată nr. 623 din 27 decembrie 2007 nu a

fost trecut ca beneficiar M.F.P. ci însăși emitentul ordinului, anume SC T.

SRL.

Instanța de fond

a calificat corect, prin raportare la prevederile art. 8 Secț. 8 ianuarie din

Acordul de A.I.S.G., natura obligației reclamantei constând în plata

contribuției la fondul de risc ca fiind bugetară și nu comercială,

și a statuat în mod întemeiat că organul fiscal a fost îndreptățit la

stabilirea unor obligații de plată accesorii constând în majorări de

întârziere în sumă de 346.650,93 lei și penalități în sumă de 25.294

lei, calculate prin raportare la reglementările, inclusiv referitoare la

termenul de prescripție, din materia executării creanțelor fiscale

(cuprinse în O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002, și O.G. nr. 92/2003).

Prin raportare la

cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs

invocate în cauză, și că este temeinică și legală hotărârea atacată,

urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. fisc., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de SC T. SRL împotriva Sentinței civile nr.

6850 din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC T. SRL Oltenița împotriva Sentinței civile nr. 6850 din

17 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013