Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83685)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83685) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Anularea hotărârii AGA.Modalitatea de vot. Lipsa obiecțiunilor din procesul verbal Potrivit art.131 (1) din Legea nr.31/1990 republicată, hotărârile luate de Adunarea Generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii, chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra, iar eventualele obiecțiuni ale acestora privind modalitatea de vot trebuie inserate în procesul verbal al adunării pentru a fi întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de anulare a hotărârii adunării generale, prevăzute de art.131 (2) din legea menționată. Secția comercială, decizia nr.2155 din 26 martie 2002 Reclamantul Z.Gh. în contradictoriu cu pârâta SC „E” SA a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a acționarilor din 16 ianuarie 2001, susținând că nu au fost întrunite condițiile legale de cvorum, întrucât votul exercitat de mandatarul C.I.

în numele acționarului principal, conform procedurii speciale, nu este valabil deoarece procura a fost eliberată numai pentru exercitarea votului în adunarea generală ordinară, iar mandatarul nu este acționar în sensul prevăzut de dispozițiile art.124 din Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificată. Tribunalul Argeș prin sentința civilă nr.372/C din 28 aprilie 2000 a respins acțiunea reclamantului, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.130 alin.2 din Legea nr.31/1990. Invocând neconsemnarea în procesul verbal al Adunării Generale a votului său negativ reclamantul a declarat apel.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia nr.652/A-C din 4 decembrie 2000, a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care a reținut îndeplinirea cerințelor formale de admisibilitate a cererii în anulare, prevăzute de art.131 alin.2 din Legea nr.31/1990 astfel cum a fost modificată, în sensul că reclamantul a luat parte la adunarea generală a cărei hotărâre o atacă, a votat contra și a cerut consemnarea acestui fapt în procesul verbal. În temeiul art.304 pct.10 C.proc.civ. pârâta a declarat recurs. Recursul este fondat. Modalitatea de vot adoptată este legală, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art.120 din Legea nr.31/1990, potrivit cărora acționarii exercită dreptul de vot în Adunarea Generală, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă.

Din procesul verbal al Adunării Generale Extraordinare a Asociaților pârâtei, încheiat la 16 ianuarie 2000, prin care s-au adoptat modificările statutare privind administrarea societății, rezultă faptul că reclamantul a fost prezent la lucrările adunării generale, fără a exista vreo mențiune cu privire la poziția sa privind modalitatea în care s-a exercitat votarea față de modificările statutare înscrise pe ordinea de zi a adunării. Potrivit art.131 (1) din Legea nr.31/1990 republicată, hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra.

Cum reclamantul a avut obiecțiuni cu privire la modalitatea de vot, dar nu a cerut să se insereze respectivele obiecțiuni în procesul verbal, acesta nu putea cere anularea hotărârii adunării generale, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri prevăzute de art.131 (2) din Legea nr.31/1990 republicată. În consecință, recursul a fost admis, decizia recurată a fost casată și apelul respins, cu menținerea hotărârii primei instanțe.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83654)
Hotărâre AGA. Anulare. Calitate procesuală activă. Înscrierea votului negativ Potrivit dispozițiilor art.131 alin.2 din Legea nr.31/1990, care stabilește limitativ cine și în ce condiții poate ataca hotărârile adunării generale a acționaril
ÎCCJ 2003-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2003
soluționat cauza în apel înainte ca hotărârea de anulare a hotărârii AGA din 30 martie 1999 să fi rămas irevocabilă, în condițiile în care pricina a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. Recursul este fondat
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85580)
că acționarii nu pot vota descărcarea gestiunii acestora nici personal, nici prin mandatar, iar reprezentarea acționarilor și exprimarea votului sunt în concordanță cu dispozițiile art.83 alin.2 dinLegea nr.31/1990. Prin decizia nr.3677, se
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83113)
anulare a hotărârii AGA contrare legii, potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, concluzionând că efectele încălcării interdicției prevăzute de art. 79 din lege nu se rezumă la atragerea răspunderii patrimoniale și că nu numai atu
ÎCCJ 2003-10-06
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 302/2003
a hotărârilor adunării generale a acționarilor „luate în limitele legii”. Așadar, hotărârea adunării generale a acționarilor societății pârâte din 30 martie 2000, la care reclamanta, în calitate de acționar, a participat, „luată în limitele
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă