ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2621/2015

După deliberare, asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data

de 06 octombrie 2010, sub nr. 64901174812010,

reclamanții Ș.P. și Ș.F. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții G.N., N.A.B. și B.E.J. C.I.I., să se constate că pârâtul G.N. nu și-a îndeplinit

obligația de plată integrală a prețului stipulat în antecontractele de vânzare-cumpărare

autentificate de B.N.P. T.C. sub nr. 809/2008, 810/2008 și 2394-2396/2008 și să

se dispună, pe cale de consecință, întoarcerea executării silite în dosarele de

executare nr. 436/2009, 507/2009 și 442/2010, instrumentate de B.E.J. C.I.I., precum

și repunerea în situația anterioară prin desființarea actului de adjudecare, reprezentat

de procesul-verbal de licitație imobiliară din 06 aprilie 2010, predarea terenului

în suprafață de 2.500 mp (nr. cadastrale XX, CF AA) și a construcției cu destinația

de locuință edificată și nefinalizată, precum și a terenului în suprafață de 2.500

mp (nr. cadastral YY, CF BB), cu cheltuieli de judecată.

Printr-o precizare depusă la termenul de

judecată din 02 august 2011 reclamanții au solicitat instituirea unui sechestru

judiciar asupra imobilelor, obligarea intimatului G.N. la plata sumei de 1.117.920

RON, cu titlu de sancțiune contractuală, rezultată din neexecutarea celor două antecontracte,

și la plata unor despăgubiri evaluate provizoriu la suma 10.000 RON pentru fiecare

dintre ei.

În

drept, acțiunea civilă a fost întemeiată pe dispozițiile art.

404

1-3

, art. 111 C. proc. civ. și art. 969 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 964 din 15 martie

2012, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 1484/93/2012, iar la termenul din 04 iunie 2013 apelanții-reclamanți

au formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei Societatea Profesională de

Executori Judecătorești D.C.A.

Prin sentința nr. 1905 din 11 iulie 2013,

Tribunalul Ilfov, secția civilă,

a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea Civilă Profesională

de Executori Judecătorești D.C.A. și a respins cererea de chemare în judecată ca

fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins,

ca inadmisibile, capetele de cerere având ca obiect constatarea neîndeplinirii obligației

de plată a prețului de către pârâții G.N. și G.F. și desființarea actului de adjudecare

și a procesului-verbal de licitație imobiliară încheiat la data de 06 aprilie 2010;

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților G.N. și G.F. cu

privire la instituirea sechestrului judiciar și a

respins

această cerere ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală

pasivă; a respins, ca neîntemeiată, cererea de instituire a sechestrului judiciar,

formulată împotriva pârâților N.A.B. și Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești

din România; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea

pârâților G.N., G.F., N.A.B. și Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești din

România la plata sumei de 137.000 de euro, precum și la plata despăgubirilor în

cuantum de 10.000 RON, către fiecare reclamant.

Prin decizia nr. 190 din 17 aprilie 2015

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie,

a respins, ca nefondat,

apelul formulat de apelanții-reclamanți Ș.P. și Ș.F. împotriva sentinței nr. 1905

din 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanții

Ș.P. și Ș.F. au formulat recurs,

în termenul legal, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, la data de 09 iunie 2015.

În

motivare, au arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit

situația de fapt dedusă judecății și a interpretat eronat cadrul procesual fixat

prin cererea de chemare în judecată și prin cererile precizatoare. Astfel, au susținui

că obiectul litigiului constă într-o acțiune în despăgubiri ce rezultă din nerespectarea

de către pârâți a clauzelor antecontractelor, precum și din evacuarea abuzivă la

care reclamanții au fost supuși.

De asemenea, și-au exprimat nemulțumirea

față de lipsa de rol activ a instanței, care a respins cererea de probatorii și

a soluționat greșit solicitarea privind angajarea răspunderii personale a executorului

judecătoresc pentru culpă profesională.

În

drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate în cauză,

intimații-părâți Biroul Executorului Judecătoresc C.l.I., G.N., G.F. și intimata-intervenientă

în nume propriu Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești D.C.A.

au invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării motivelor

în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În

recurs nu au fost administrate probe, conform dispozițiilor

art. 305 C. proc. civ.

Analizând recursul din perspectiva excepției

de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele ce

succed:

Conform art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea acestora.

Din aceste prevederi legale, coroborate

cu cele ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile

de modificare și de casare, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele

pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul

înțelege să critice hotărârea atacată.

Recursul declarat în cauză nu se circumscrie

acestor dispoziții legale, întrucât, din conținutul memoriului căii de atac nu rezultă

care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, deoarece reclamanții

nu au combătut soluția instanței de apel, care a dispus respingerea apelului formulat

împotriva sentinței nr. 1905 din 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov,

secția civilă.

Ca atare, reclamanții au arătat că instanța

de apel a reținut în mod greșit situația de fapt dedusă judecății și a interpretat

eronat cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată și prin cererile

precizatoare. De asemenea, și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa de rol activ

a instanței, care a respins cererea de probatorii și a soluționat greșit solicitarea

privind angajarea răspunderii personale a executorului judecătoresc pentru culpă

profesională.

Astfel, ignorând specificul căii extraordinare

de atac a recursului, prin intermediul căruia pot fi valorificate doar critici care

să vizeze greșita aplicare a legii de către instanțele fondului, recurenții-reclamanți

deduc judecății aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului

și de evaluare a acestuia de către instanțele anterioare.

În felul acesta, nesocotesc reglementarea

și conținutul motivelor de recurs (art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.) care permit

controlul de legalitate în limite precis determinate, cărora le exced aspectele

legate de administrarea probelor (în contextul abrogării pct. 10 și 11 din art.

304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000).

Fiind în eroare, astfel cum s-a arătat,

asupra funcției căii extraordinare de atac a recursului - de a asigura exclusiv

controlul de legalitate - recurenții--reclamanți deduc judecății aspecte care sunt

lăsate de legiuitor exclusiv în competența instanțelor fondului, vizând administrarea

probelor, evaluarea și aprecierea asupra acestora și, corelativ, determinarea situației

de fapt.

Pe de altă parte, modalitatea în care pârâții

au înțeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care să poată fi

încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute

de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., așa cum permit prevederile art. 306

alin. (2) din același aci normativ.

Față de aceste considerente și având în

vedere ca în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei

instanței de apel, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303

alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenții-reclamanți

Ș.P. și Ș.F. împotriva deciziei nr. 190A din 17 aprilie 2015, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 noiembrie 2015.