ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 51/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, la data de

11 noiembrie 2015 sub nr. 446/32/2014* petenta C.E.

a solicitat recuzarea doamnelor

judecător P.M.A. și S.R., desemnate aleatoriu în judecarea cererii de

revizuire, cu motivul că s-au pronunțat anterior în Dosarul nr. 898/279/2006 ce

a avut ca obiect grănițuire și obligația de a face.

Prin

încheierea de ședință din 18 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bacău, secția I

civilă,

a respins, ca

nefondată, cererea de recuzare.

Pentru a

se pronunța astfel, instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a

reținut că dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora

judecătorul ce a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate participa la

judecata aceleiași pricini în apel, recurs sau rejudecare după casare, nu

instituie un caz de incompatibilitate pentru judecătorul desemnat să judece

cererea de revizuire, în contextul în care același judecător s-a pronunțat în

hotărârea vizată de cererea de revizuire.

Aceasta

întrucât în procedura revizuirii nu se analizează chestiuni legate de fondul

judecății, ci aspecte legate de cazul de revizuire invocat, sens în care

formele de imparțialitate reglementate de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. și art.

6 C.E.D.O. nu sunt incidente în cauză.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs petenta C.E. întemeiat pe dispozițiile art.

304, 105 alin. (1), (2), art. 108 C. proc. civ. de la 1865, art. 175, 178 N.C.P.C.,

art. 6 C.E.D.O.

În

susținerea recursului, petenta a arătat că încheierea prin care s-a respins

cererea de recuzare este nelegală, întrucât consacră soluționarea cauzei de

către un complet incompatibil, care s-a mai pronunțat. în cauză, situație față

de care principiul imparțialității judecării pricinii nu poate fi respectat.

Astfel,

după ce face ample trimiteri la dispozițiile în materie cuprinse în C. proc.

civ. și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, recurenta-petentă

arată că doamnele judecător P.M.A. și S.R., desemnate aleatoriu în judecarea

cererii de revizuire în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare, s-au pronunțat

anterior în Dosarul nr. 898/279/2006 ce a avut ca obiect grănițuire și

obligația de a face, sens în care nu mai pot proceda Ia o judecată

nepărtinitoare în prezenta cauză.

Recurenta-petentă

mai arată ca soluția de respingere a cererii de recuzare este ilegală și

artificială, completul de judecată care a soluționat cererea de recuzare dând

frecvent astfel de soluții în favoarea colegelor criticate, fără o motivare

pertinentă.

Pe lângă

excepția procedurală, recurenta-petentă înțelege să invoce și excepția

nulității.

La data de 16

decembrie 2015 recurenta și-a completat motivele de recurs arătând că și

soluționarea cererii sale de recirzare a fost instrumentată tot de o

judecătoare incompatibilă, respectiv de V.C.L. care este cea de-a treia membră

a completului de judecată în soluționarea cererii de

revizuire, aspect care, în opinia

recurentei constituie o dovadă clară de favoritism și lipsa de imparțialitate

în soluționarea cererii de recuzare a celorlalți doi judecători recuzați.

Pentru acest motiv înțelege să solicite și anularea acestei încheieri.

Analizând

cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil

analizării excepției de prematuritate a căii de atac invocaut din oficiu de

către instanță, Înalta Curte constată că, având în vedere data introducerii

cererii de chemare în judecată, și anume, 3 noiembrie 2009, raportat la data

intrării în vigoare a N.C.P.C., respectis. 15 februarie 2013, în speță sunt

aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865. In plus, obiectul pricinii

privește soluționarea unei cereri de revizuire (cale extraordinară de atac) a Deciziei

civile nr. 387/2014, hotărâre ce a finalizat un litigiu judecat sub vechiul C.

proc. civ., aslfci că și actuala procedură se desfășoară în raport de aceeași

reglementare legală.

În atare

situație, nu pot fi luate în considerare apărările formulaie de către petentă

prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către mandatara sa privind

incidența dispozițiilor art. 53 alin. (1) N.C.P.C. cu admitere la art. 24, art.

41 alin. (1) și la recursul incident din același act normativ.

Înalta

Curte mai are în vedere că instanța Curții de Apel Bacău a fost reâvestită cu

judecarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 387/2014 în urma admiterii

recursului exercitat în cauză prin Decizia civilă nr. 876 din 25 martie 2015 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, astfel că judecata pe care aceasta o va înfăptui

este supusă căii de atac a recursului, în mod simetric primei judecăți ce a

avut loc.

Potrivit art.

34 alin. (2) C. proc. civ. de la 1965 „încheierea prin care s-a respins cererea

de recuzare se poate ataca numai odată eu fondul".

Textul legal

anterior citat stabilește astfel că încheierea prin care s-a respins cererea de

recuzare va putea fi atacată numai după soluționarea cauzei raportat la care

s-a formulat acea recuzare.

Se

deduce de aici că cererea de recurs împotriva soluției de respingere a cererii

de recuzare este admisibilă, însă această cale de atac nu e deschisă petentului

din cererea de recuzare pe toată durata cercetării judecătorești în cadrul

căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci abia la finalul judecății,

„odată cu fondul".

În speță,

potrivit evidenței informatizate a dosarelor, cauza în care s-a formulat

cererea de recuzare, respinsă prin încheierea recurată în prezeni. mi este

finalizată încă, având termen de judecată la data de 24 februarie 2016. astfel

încât ceea ce s-a atacat este, la acest moment, o încheiere intermediară.

împotriva căreia părții i se va deschide calea de atac abia la finalul

judecății, conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ. mai sus menționat.

Pe de

altă parte, stabilirea competenței, a procedurii de judecată și a căilor de

atac se află în aria de reglementare a legiuitorului, iar instituirea unui

regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit de către acesta într-un

domeniu care, prin specificul său necesită o asemenea derogare, are drept scop

evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea abuzivă a unor

atare căi de atac în anumite situații.

Aceasta

întrucât recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, avănd ca obiect

realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o

procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai

asigurarea desfășurării normale a judecății în condițiile asigurării liberului

acces ia justiție și a respectării principiului celerității în soluționarea

cauzelor.

Tocmai

în considerarea acestor principii legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării

numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare,

spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge

abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt

supuse vreunei căi de atac.

Față de

considerentele arătate, erilicile recurentei formulate prin intermediul

prezentei căi de atac cu privire la modalitatea de respingere a cererii de

recuzare nu pot fi analizate, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 137

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 „Instanța se va pronunța mai întâi asupra

excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul

sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenta C.E.

împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I

civilă, ca prematur formulat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGI

D

E C I D E

Respinge, ca

prematur, recursul formulat de petenta C.E. împotriva încheierii din 18 noiembrie

2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.