ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 51/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, la data de 11 noiembrie 2015 sub nr. 446/32/2014* petenta C.E. a solicitat recuzarea doamnelor judecător P.M.A. și S.R., desemnate aleatoriu în judecarea cererii de revizuire, cu motivul că s-au pronunțat anterior în Dosarul nr. 898/279/2006 ce a avut ca obiect grănițuire și obligația de a face. Prin încheierea de ședință din 18 noiembrie 2015 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare. Pentru a se pronunța astfel, instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ.

potrivit cărora judecătorul ce a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate participa la judecata aceleiași pricini în apel, recurs sau rejudecare după casare, nu instituie un caz de incompatibilitate pentru judecătorul desemnat să judece cererea de revizuire, în contextul în care același judecător s-a pronunțat în hotărârea vizată de cererea de revizuire. Aceasta întrucât în procedura revizuirii nu se analizează chestiuni legate de fondul judecății, ci aspecte legate de cazul de revizuire invocat, sens în care formele de imparțialitate reglementate de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O. nu sunt incidente în cauză. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta C.E. întemeiat pe dispozițiile art. 304, 105 alin. (1), (2), art. 108 C. proc.

civ. de la 1865, art. 175, 178 N.C.P.C., art. 6 C.E.D.O. În susținerea recursului, petenta a arătat că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este nelegală, întrucât consacră soluționarea cauzei de către un complet incompatibil, care s-a mai pronunțat. în cauză, situație față de care principiul imparțialității judecării pricinii nu poate fi respectat. Astfel, după ce face ample trimiteri la dispozițiile în materie cuprinse în C. proc. civ. și Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, recurenta-petentă arată că doamnele judecător P.M.A. și S.R., desemnate aleatoriu în judecarea cererii de revizuire în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare, s-au pronunțat anterior în Dosarul nr. 898/279/2006 ce a avut ca obiect grănițuire și obligația de a face, sens în care nu mai pot proceda Ia o judecată nepărtinitoare în prezenta cauză.

Recurenta-petentă mai arată ca soluția de respingere a cererii de recuzare este ilegală și artificială, completul de judecată care a soluționat cererea de recuzare dând frecvent astfel de soluții în favoarea colegelor criticate, fără o motivare pertinentă. Pe lângă excepția procedurală, recurenta-petentă înțelege să invoce și excepția nulității. La data de 16 decembrie 2015 recurenta și-a completat motivele de recurs arătând că și soluționarea cererii sale de recirzare a fost instrumentată tot de o judecătoare incompatibilă, respectiv de V.C.L. care este cea de-a treia membră a completului de judecată în soluționarea cererii de revizuire, aspect care, în opinia recurentei constituie o dovadă clară de favoritism și lipsa de imparțialitate în soluționarea cererii de recuzare a celorlalți doi judecători recuzați.

Pentru acest motiv înțelege să solicite și anularea acestei încheieri. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Prealabil analizării excepției de prematuritate a căii de atac invocaut din oficiu de către instanță, Înalta Curte constată că, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, și anume, 3 noiembrie 2009, raportat la data intrării în vigoare a N.C.P.C., respectis. 15 februarie 2013, în speță sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865. In plus, obiectul pricinii privește soluționarea unei cereri de revizuire (cale extraordinară de atac) a Deciziei civile nr. 387/2014, hotărâre ce a finalizat un litigiu judecat sub vechiul C. proc. civ., aslfci că și actuala procedură se desfășoară în raport de aceeași reglementare legală.

În atare situație, nu pot fi luate în considerare apărările formulaie de către petentă prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei de către mandatara sa privind incidența dispozițiilor art. 53 alin. (1) N.C.P.C. cu admitere la art. 24, art. 41 alin. (1) și la recursul incident din același act normativ. Înalta Curte mai are în vedere că instanța Curții de Apel Bacău a fost reâvestită cu judecarea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 387/2014 în urma admiterii recursului exercitat în cauză prin Decizia civilă nr. 876 din 25 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că judecata pe care aceasta o va înfăptui este supusă căii de atac a recursului, în mod simetric primei judecăți ce a avut loc.

Potrivit art. 34 alin. (2) C. proc. civ. de la 1965 „încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se poate ataca numai odată eu fondul". Textul legal anterior citat stabilește astfel că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare va putea fi atacată numai după soluționarea cauzei raportat la care s-a formulat acea recuzare. Se deduce de aici că cererea de recurs împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare este admisibilă, însă această cale de atac nu e deschisă petentului din cererea de recuzare pe toată durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci abia la finalul judecății, „odată cu fondul". În speță, potrivit evidenței informatizate a dosarelor, cauza în care s-a formulat cererea de recuzare, respinsă prin încheierea recurată în prezeni.

mi este finalizată încă, având termen de judecată la data de 24 februarie 2016. astfel încât ceea ce s-a atacat este, la acest moment, o încheiere intermediară. împotriva căreia părții i se va deschide calea de atac abia la finalul judecății, conform art. 34 alin. (2) C. proc. civ. mai sus menționat. Pe de altă parte, stabilirea competenței, a procedurii de judecată și a căilor de atac se află în aria de reglementare a legiuitorului, iar instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său necesită o asemenea derogare, are drept scop evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea abuzivă a unor atare căi de atac în anumite situații.

Aceasta întrucât recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, avănd ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății în condițiile asigurării liberului acces ia justiție și a respectării principiului celerității în soluționarea cauzelor. Tocmai în considerarea acestor principii legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac.

Față de considerentele arătate, erilicile recurentei formulate prin intermediul prezentei căi de atac cu privire la modalitatea de respingere a cererii de recuzare nu pot fi analizate, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii". Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de petenta C.E. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, ca prematur formulat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGI

D E C I D E Respinge, ca prematur, recursul formulat de petenta C.E. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.