ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2017

HOTĂRÂRE
21.11.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1846/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. 122/32/2016, s-a înregistrat cererea de strămutare a dosar nr. x/2015 al Tribunalului Bacău, cerere formulată de petenta A.

În cadrul soluționării cererii de strămutare, petenta A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B., președintele completului de judecată.

Ulterior, a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător C., președintele completului învestit cu soluționarea primei cereri de recuzare.

Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosar nr. x/2016 s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C.

Împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosar nr. x/2016, a declarat recurs petenta A.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 20.05.2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este formulat prematur.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 23.05.2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 20-21 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu recursul declarat de petenta A. și s-a fixat termen de judecată la data de 20.09.2016, cu citarea părților în ședință publică.

Prin încheierea din 20.09.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând lipsa părților la dezbateri și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 411 din C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 03.10.2017, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 416 alin. (1) din același cod.

Conform acestui din urmă text, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Alin. (2) al art. 416 din C. proc. civ. prevede faptul că "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac.

În speță, din culpa părților, cauza a rămas în nelucrare, de la 20.09.2016 - data suspendării cauzei - nemaifiind întocmit niciun act de procedură, fiind îndeplinite astfel condițiile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Se constată așadar că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 416 și urm. din C. proc. civ., cererea de recurs fiind perimată de drept, ca o consecință a lipsei de stăruință a părților în desfășurarea activității judiciare.

În consecință, se va constata, din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosar nr. x/2016, fiind perimat.

Constată perimat recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în dosar nr. x/2016.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2311/2016
Decizia nr. 2311/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 16 februarie 2016, sub nr. 122/32/2016, pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înregistrată cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015, formulată de peten
ÎCCJ 2016-10-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2068/2016
Decizie nr. 2068/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele; Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea formulată de petenta A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, privind strămutarea Dosarului nr. x/110/2012 al
ÎCCJ 2017-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2017
dată, a fost reținut faptul că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza rezoluției din data de 11 mai 2017, așa cum rezultă din înscrisurile afla
ÎCCJ 2017-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererile înregistrate în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Bacău la data de 31 august 2016, petenta S
ÎCCJ 2016-03-02
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 444/2016
Decizia nr. 444/2016 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, SC A. SA a form
Sursă