ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2311/2016

Decizia nr. 2311/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 16 februarie 2016, sub nr. 122/32/2016, pe rolul Curții de Apel Bacău a fost înregistrată cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015, formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata SC B. SA. În temeiul dispozițiilor art. 42 pct. 1 și 3 C. proc. civ.

petenta A., a formulat cerere de recuzare împotriva doamnei judecător C., la data de 16 martie 2016, susținând că doamna judecător nu poate soluționa cererea de strămutare a judecății Dosarului nr. x/110/2015, întrucât a pronunțat decizia nr. 506 din 7 mai 2014. Prin încheierea din Camera de consiliu de la 11 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de petenta A. În motivare s-a reținut că, în raport de cele invocate, respectiv decizia nr. 506 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Bacău și obiectul Dosarului nr. x/32/2016, respectiv cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015, nu sunt îndeplinite condițiile art. 42 pct. 1 și 3 C. proc.

civ., invocate de către petentă. Împotriva acestei încheieri, la data de 25 mai 2016, a declarat recurs petenta A., solicitând casarea hotărârii, cu reținerea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, petenta a arătat că, deși sunt evidente motivele de recuzare a doamnei judecător C., în mod nelegal Curtea de Apel Bacău a reținut că nu există suficiente elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, constatând eronat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 42 pct. 1 și 3 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău la data de 26 mai 2016 și transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 mai 2016. Ulterior, la data de 15 iunie 2016, prin încheierea nr. 69 din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Bacău a soluționat fondul cauzei, respectiv cererea de strămutare formulată de petenta A. Această încheiere, prin care a fost respinsă cererea de strămutare, este o hotărâre definitivă, potrivit dispozițiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., așa încât devin aplicabile dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza.

Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată ca recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri." Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Motivele de recurs invocate de către recurenta-petentă se circumscriu situației prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că se susține că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ. În speța de față, Înalta Curte apreciază că, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 42 C. proc.

civ. Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii. Rațiunea dispozițiilor legale privitoare la recuzare este aceea de a înlătura orice suspiciune asupra imparțialității care trebuie să guverneze obiectivitatea judecătorului învestit cu soluționarea pricinii. Motivele de recuzare sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă. Imparțialitatea implică absența unei păreri preconcepute a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, cerință exprimată și în dreptul intern, la nivel constituțional, de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituția României potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți și nu poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluționarea acelei cauze față de care există suspiciuni că nu ar da dovadă de obiectivitate.

Deși prin instituția juridică a recuzării s-a recunoscut părții interesate dreptul de a cere ca judecătorul, despre care aceasta apreciază că ar fi lipsit de obiectivitate, să fie înlăturat din complet, acest drept se valorifică în anumite limite, ce privesc cazurile strict determinate de lege. Obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 122/32/2016 îl reprezintă cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015 al Tribunalului Bacău formulată de petenta A., în temeiul dispozițiilor art. 140 și urm. C. proc. civ. Strămutarea procesului reprezintă un incident procedural care poate fi formulat numai pentru motivele prevăzute expres de lege, iar limitele de soluționare a acestuia sunt fixate de prevederile art. 140-147 C. proc.

civ. Invocarea, ca argument al cererii de recuzare, a existenței unei hotărâri judecătorești pronunțate anterior, într-un dosar distinct de cel a cărei strămutări se solicită, și anume, decizia nr. 506 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, nu este de natură a afecta imparțialitatea judecătorului care s-a pronunțat în respectiva decizie. Din această perspectivă, dat fiind natura diferită a celor două pricini și cadrul special de soluționare a unei cereri de strămutare - ce nu vizează analizarea problemelor de fond, ci doar verificarea motivelor de strămutare invocate prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează această instituție juridică - nu se pot identifica indicii care să permită o suspiciune rezonabilă de antepronunțare sau de subiectivitate, care să poată contura chiar aparența de parțialitate a judecătorului recuzat.

Prin urmare, soluția pronunțată de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare bazată pe analiza motivelor invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă aplicare și interpretare a normelor legale aplicabile. În consecință, apreciind că motivele de recurs formulate de către recurenta-petentă A. sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din camera de consiliu de la 11 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenla A., împotriva încheierii din camera de consiliu de la 11 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016. Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.