ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2311/2016

Decizia nr.

2311/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 16

februarie 2016, sub nr. 122/32/2016, pe rolul Curții de Apel Bacău a fost

înregistrată cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015, formulată

de petenta A. în contradictoriu cu intimata SC B. SA.

În

temeiul dispozițiilor art. 42 pct. 1 și

3 C. proc. civ. petenta A., a formulat cerere de recuzare împotriva doamnei judecător

C., la data de 16 martie 2016, susținând că doamna judecător nu poate

soluționa cererea de strămutare a judecății Dosarului nr. x/110/2015,

întrucât a pronunțat decizia nr. 506 din 7 mai 2014.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la 11 mai 2016, pronunțată

în Dosarul nr. x/32/2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă,

a respins, ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată

de petenta A.

În motivare s-a reținut că, în raport de cele invocate, respectiv

decizia nr. 506 din 7 mai 2014 a Curții de Apel Bacău și obiectul

Dosarului nr. x/32/2016, respectiv cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015,

nu sunt îndeplinite condițiile art. 42 pct. 1 și 3 C. proc. civ., invocate

de către petentă.

Împotriva acestei încheieri, la data de 25 mai 2016, a declarat recurs petenta

A.,

solicitând casarea hotărârii, cu reținerea cauzei

spre rejudecare.

În motivarea recursului, petenta a arătat că, deși sunt evidente

motivele de recuzare a doamnei judecător C., în mod nelegal Curtea de Apel

Bacău a reținut că nu există suficiente elemente care nasc,

în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului,

constatând eronat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 42 pct. 1 și

3 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău

la data de 26 mai 2016 și transmisă Înaltei Curți de Casație

și Justiție la data de 31 mai 2016.

Ulterior, la data de 15 iunie 2016, prin încheierea nr. 69 din 15 iunie

2016, Curtea de Apel Bacău a soluționat fondul cauzei, respectiv cererea

de strămutare formulată de petenta A.

Această încheiere, prin care a fost respinsă cererea de strămutare,

este o hotărâre definitivă, potrivit dispozițiilor art. 144 alin.

(2) C. proc. civ., așa încât devin aplicabile dispozițiile art. 53 alin.

(1) C. proc. civ. potrivit cărora „încheierea prin care s-a respins recuzarea

poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin

care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este

definitivă, încheierea va putea fi atacată ca recurs, la instanța

ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate de către recurenta-petentă se circumscriu

situației prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul

că se susține că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 42

alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ.

În

speța de față, Înalta Curte apreciază

că, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea

acesteia reținând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

la art. 42 C. proc. civ.

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art.

41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea,

este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță

independentă și imparțială, pentru a se asigura părților

obiectivitate în soluționarea pricinii.

Rațiunea dispozițiilor legale privitoare la recuzare este aceea

de a înlătura orice suspiciune asupra imparțialității care trebuie

să guverneze obiectivitatea

judecătorului

învestit cu soluționarea pricinii. Motivele de recuzare sunt expres și

limitativ prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în

mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță

independentă și imparțială, instituită de lege, care va

hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale

cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum

este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă,

ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător

într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers

obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă

toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială

legitimă.

Imparțialitatea implică absența unei păreri preconcepute

a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, cerință exprimată

și în dreptul intern, la nivel constituțional, de prevederile art. 124

alin. (2) din Constituția României potrivit cărora justiția este

unică, imparțială și egală pentru toți și nu

poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluționarea

acelei cauze față de care există suspiciuni că nu ar da dovadă

de obiectivitate.

Deși prin instituția juridică a recuzării s-a recunoscut

părții interesate dreptul de a cere ca judecătorul, despre care aceasta

apreciază că ar fi lipsit de obiectivitate, să fie înlăturat

din complet, acest drept se valorifică în anumite limite, ce privesc cazurile

strict determinate de lege.

Obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curții de Apel Bacău sub

nr. 122/32/2016 îl reprezintă cererea de strămutare a Dosarului nr. x/110/2015

al Tribunalului Bacău formulată de petenta A., în temeiul dispozițiilor

art. 140 și urm. C. proc. civ.

Strămutarea procesului reprezintă un incident procedural care

poate fi formulat numai pentru motivele prevăzute expres de lege, iar limitele

de soluționare a acestuia sunt fixate de prevederile art. 140-147 C. proc.

civ.

Invocarea, ca argument al cererii de recuzare, a existenței unei hotărâri

judecătorești pronunțate anterior, într-un dosar distinct de cel

a cărei strămutări se solicită, și anume, decizia nr. 506

din 7 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, nu este de natură a afecta

imparțialitatea judecătorului care s-a pronunțat în respectiva decizie.

Din această perspectivă, dat fiind natura diferită a celor

două pricini și cadrul special de soluționare a unei cereri de strămutare

- ce nu vizează analizarea problemelor de fond, ci doar verificarea motivelor

de strămutare invocate prin

prisma

dispozițiilor legale ce reglementează această instituție juridică

- nu se pot identifica indicii care să permită o suspiciune rezonabilă

de antepronunțare sau de subiectivitate, care să poată contura chiar

aparența de parțialitate a judecătorului recuzat.

Prin urmare, soluția pronunțată de către instanța

învestită cu soluționarea cererii de recuzare bazată pe analiza motivelor

invocate în cerere, este una legală, fiind fundamentată pe o corectă

aplicare și interpretare a normelor legale aplicabile.

În

consecință, apreciind că motivele

de recurs formulate de către recurenta-petentă A. sunt nefondate, în temeiul

art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva

încheierii din camera de consiliu de la 11 mai 2016 pronunțată de Curtea

de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenla A., împotriva încheierii

din camera de consiliu de la 11 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția

I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2016.

Decizia este definitivă și se va comunica părților,

conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

23 noiembrie 2016.