ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2017

Decizia

nr. 1014/2017

După deliberare, asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

1.

Cererea de recurs La data de 2 martie 2017, recurenta A. a declarat recurs

împotriva încheierii din data de 17 februarie 2017, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015,

prin care a fost respinsă, ca netimbrată, cererea de recuzare a

doamnei judecător B., invocând faptul că, subsumat dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ. adoptat în anul 1865, recursul este fondat, deoarece

prin hotărârea pronunțată: a fost încălcată

competența Curții Constituționale; au fost încălcate

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; au

fost invocate motive străine de natura pricinii; au fost încălcate

legile române, precum și acte internaționale la care România este parte,

fiind încălcate în principal dispozițiile art. 11, 20 și art.

148 din Constituția României și cele ale Convenției Europene a

Drepturilor Omului și

Libertăților

Fundamentale, precum și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

De asemenea, petenta a precizat că au fost

încălcate prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 4 alin. (1) și (2),

art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1) și (2) art. 20 alin. (1)

și (2), art. 21 alin. (l)-(4), art. 24 alin. (1), art. 27 alin. (1), art.

44 alin. (1), art. 52, alin. (1) și (3), art. 53 alin. (1) și (2),

art. 54 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (1), art. 57 alin. (l)-(4), art.

126 alin. (1) și (5), art. 129, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1),

art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (4), art. 136 alin. (1), (2), (4) și

(5), art. 142 alin. (1), art. 146 alin. (4), art. 148 alin. (1) și (1)

și art. 154 alin. (1) din Constituția României, raportate la

prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale, precum și ale Primului Protocol

Adițional la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în

legătură cu soluționarea cererii de recuzare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 9

martie 2017, fiind repartizat Completului filtru nr. 2 (CF2).

Prin rezoluția completului din 13 martie 2017,

cererea de recurs a fost comunicată intimatului B.E.J., Ad Rem, conform

înscrisului aflat la fila 21, în dosarul instanței, cu mențiunea de a

depune întâmpinare, tară ca acesta să fi depus întâmpinare în

termenul prevăzut de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art.

471 alin. (5) C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului, întocmit la data de 10 mai 2017, prin care s-a constatat caracterul

admisibil al recursului, s-a pus în vedere părții obligația de a

achita taxa judiciară de timbru de 20 de lei în temeiul art. 25 alin. (1)

lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 și, totodată, a fost reținut

faptul că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., a fost comunicat

părților în baza rezoluției din data de 11 mai 2017, așa

cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 28-30 în dosarul acestei

instanțe, fără ca părțile să fi depus punct de

vedere la raport.

În baza rezoluției din data de 7 iunie 2017, în

temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen la data

de 13 iunie 2017, în camera de consiliu, în vederea soluționării

recursului.

248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., precum și în raport

de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția

netimbrării recursului, invocată din

oficiu de instanță, Înalta Curte urmează să o admită,

pentru următoarele considerente:

În

cauză, prin cererea

înregistrată pe rolul Înalte Curți de Casație și

Justiție, la data de 10 august 2015, sub nr. x/1/2015,

petenta A., prin reprezentant C., a solicitat strămutarea Dosarului

nr. x/302/2015 al Judecătoriei sectorului 5 București.

Prin Decizia civilă nr. 2713 din

data de 26 noiembrie 2015,

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, în temeiul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. civ.

La data de 9 februarie 2017, petenta a

formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B., ce a fost

înaintată completului imediat următor în vederea

soluționării.

Prin încheierea din data de 17

februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015,

a fost

respinsă, ca netimbrată, cererea de recuzare a doamnei judecător

B., instanța reținând că, în raport de dispozițiile art. 9

alin. 1) lit. a), coroborat cu art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013,

petenta era ținută să achite taxa de timbru de 100 de lei,

nefiind scutită de la plata taxei de timbru în baza dispozițiilor

legale menționate, motiv pentru care în raport de dispozițiile art.

200 alin. (2) teza I C. proc. civ., a fost anulată cererea de recuzare ca

netimbrată.

Împotriva încheierii din data de 17

februarie 2017 a Curții de Apel București,

secția

a IV-a civilă, a formulat recurs petenta, la data de 2 martie 2017.

Se reține că, în raport de

cele mai sus-menționate, recursul declarat în cauză împotriva

încheierii din data de 17 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, prin care a

fost respinsă, ca netimbrată, cererea de recuzare a unui

judecător, este supus obligației de timbraj, în temeiul

dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013. fiind

datorată taxa de timbru de 20 de lei, taxă ce trebuia achitată

anticipat, în raport de art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Înalta Curte constată că, în

cauză, nu este aplicabilă nicio dispoziție legală

exoneratoare de la plata taxei judiciare de timbru raportat la obiectul cererii

formulate sau la calitatea părții recurente, dispozițiile legale

la care face referire recurentul, ca temei al unei eventuale scutiri de la

plata taxei

judiciare de timbru,

neavând relevanță în cauză.

Astfel, faptul invocat de

recurentă, în sensul că recursul său este scutit de la plata

taxei de timbru și a timbrului judiciar conform Decretului-Lege nr.

1699/1927, nu poate fi reținut deoarece acest act normativ nu poate

produce în prezent efecte juridice în cauză, totodată fiind

căzut în desuetudine.

De asemenea, nu au relevanță

în cauză, în privința stabilirii taxei judiciare de timbru, Legea nr.

116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale,

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, Directiva nr. 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de

punere în aplicare a principiului egalității de tratament între

persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și

nici Directiva nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea

egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în

muncă și ocuparea forței de muncă.

Înalta Curte reține,

totodată, că prin raportul întocmit la data de 10 mai 2017 și

comunicat recurentei la data de 17 mai 2017, i s-a pus în vedere

părții obligația de a timbra cererea formulată cu taxa de

timbru de 20 de lei, datorată în temeiul dispozițiilor art. 25 alin.

(1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și faptul că trebuia

achitată anticipat, în raport de art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Se constată că, în raport de

data formulării cererii de strămutare, respectiv 10 august 2015, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea

nr. 134/2010, intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, iar nu cele ale C.

proc. civ. adoptat în anul 1865, astfel cum a reținut petenta ce, în

motivele de recurs, a indicat dispozițiile art. 304 C. proc. civ. adoptat

în anul 1865.

În consecință, față

de faptul că taxa de timbru nu a fost achitată până la termenul

de judecată acordat în cauză, iar partea nu a făcut nicio cerere

de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de

timbru, în temeiul O.U.G. nr. 51/2008, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 197 C. proc. civ., potrivit cărora „În cazul în

care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor

datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea

insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în

condițiile legii", prin raportare la art. 494 C. proc. civ. în

temeiul cărora „Dispozițiile de procedură privind judecata în

prima instanță și în apel se aplică și în recurs, în

măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune".

În consecință, în raport de

dispozițiile art. 197 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

anuleze, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta A.

Având în vedere caracterul prioritar al

analizei condițiilor de admisibilitate ale recursului, în raport de

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că devine inutil a analiza excepția nulității recursului

pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, precum și motivele

recursului invocate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de

recurenta A. împotriva încheierii de ședință din data de 17

februarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 al Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2017.