ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 638/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul x/2015, în Completul C3A constituit din judecătorii A. și B., constituit potrivit prevederilor art. 110 alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015 pentru soluționarea cererii de recuzare a judecătorilor C. și D. s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de petentul E. împotriva doamnelor judecător C. și D.

Prin încheierea din data de 12 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în completul C3 A, constituit din judecători C. și A. s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de către petentul E. împotriva judecătorilor Completului C2A F. și G.

Împotriva acestor încheieri a formulat recurs petentul E., criticându-le ca nelegale prin prisma următoarelor motive de recurs: încheierile recurate au menționat că sunt date fără cale de atac, sens în care tribunalul a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrag sancțiunea nulității, respectiv prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. tribunalul a pronunțat încheierile, încălcând regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității deoarece deși formulase cereri de recuzare a completului C2A constituit și cu participarea judecătorului G. și a completului C3A constituit și cu participarea judecătorului D., tribunalul, premeditat nu i-a comunicat încheierile din 11 ianuarie 2017 și 8 martie 2017 din care să rezulte că cei doi judecători fuseseră pensionați și nu l-a anunțat pe recurent despre aceste împrejurări ce i-au fost ascunse, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 1 și 5 C. proc. civ. tribunalul a pronunțat încheierile ce se contrazic deoarece prin una dintre încheieri s-a respins recuzarea doamnei judecător G. care la acea dată era pensionată, iar prin cea de a doua încheiere s-a respins recuzarea judecătorului D. aflată în aceeași situație, motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. la constituirea completului din 12 aprilie 2017 nu a participat judecătorul din serviciul zilnic de permanență, așa cum prevede regulamentul de organizare a instanțelor judecătorești, astfel că, completul C3A printr-o jonglerie și-a respins propria recuzare, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 1 și 5 C. proc. civ. încheierile recurate au fost pronunțate cu încălcarea legii, respectiv încheierea prin care instanța s-a pronunțat cu privire la recuzarea judecătorilor C. și D. ignoră ultimul paragraf al notelor de ședință din 12 aprilie 2017 al recurentului și nu avea cum să cunoască că judecătorul D. fusese deja pensionat, iar tribunalul nu a observat că fusese invocată excepția incompatibilității absolute a membrilor C3A, compus din judecătorii C. și D. care pronunțaseră încheierea nelegală din 1 iulie 2016 în Dosar nr. x/2015, dosar provenit din Dosarul x/2015, inexistent în sistemul Ecris al Judecătoriei Sectorului 6, aspect care nu a fost soluționat de membrii completului C3A Dudu DA și Severin T, iar încheierile de fapt nu există, fiind contradictorii, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Încheierea pronunțată de judecătorii Dudu DA și C. este nelegală deoarece judecătorul C. trebuia înlocuit prin aplicarea art. 110 alin. (4) al Regulamentului de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești cu un membru din lista de permanență, cu atât mai mult cu cât faptul că încheierea prin care judecătorul a soluționat recuzarea judecătorilor G. și F. este pronunțată de judecători incompatibil absolut; în mod nelegal s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare deoarece unul din judecători era pensionat, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în opinia recurentului, și având în vedere întâietatea aplicării legilor comunitare față de cele naționale, se solicită instanței de recurs să facă aplicarea art. 6 alin. (1) și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 11 și 20 din Constituție.

Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. la data de 14 septembrie 2017, susținând că prevederile legale criticate sunt ambigue deoarece cele două teze avute în vedere de textul de lege nu sunt corelate semantic și logic de către legiuitorul care nu a reglementat cele două situații corect.

La data de 9 noiembrie 2017 recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de art. 21 alin. (3) din Constituția României, susținând că textul de lege este ineficient deoarece restrânge calea de atac a recursului.

La data de 23 martie 2018 recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41, art. 43 alin. (1) și a art. 45 C. proc. civ. susținând că acestea nu au nici o finalitate într-un proces în care judecătorii se află în stare de incompatibilitate absolută și că nu s-a prevăzut nici o modalitate de reglementare a soluționării și finalității procedurii, deoarece judecătorii încearcă să transforme incomoda excepție într-o recuzare și să o respingă simplist.

În fața aceleiași instanțe recurentul a invocat excepția incompatibilității absolute a judecătorului H., deoarece a pronunțat în Dosarul nr. x/2016 Sentința nr. 77/2016, de respingere a strămutării Dosarului nr. x/2015 înscris la tribunal în sistemul Ecris sub nr. inexistent 6013/303/2015/a5.

Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2018 față de susținerile recurentului s-a dispus amânarea cauzei și înaintarea dosarului președintelui de secție pentru stabilirea completului care va soluționa excepția de incompatibilitate a judecătorului H.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 7 februarie 2018 a calificat excepția de incompatibilitate a judecătorului H. ca fiind o cerere de recuzare și a respins-o, reținând că judecătorul recuzat nu s-a antepronunțat cu privire la pricina ce se judecă.

Prin Decizia nr. 430R din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul E. împotriva încheierilor din data de 12 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2015.3, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., art. 41, art. 43 alin. (1), art. 45 și art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. și s-a respins în rest excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 3, 4, 6, 7, 8 C. proc. civ.

În motivarea acestei soluții, în ceea ce privește motivele de recurs, instanța a constatat că toate criticile formulate se subsumează unui singur motiv de nelegalitate, și anume art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținerile recurentului fiind analizate riguros și punctual din această perspectivă, constatându-se caracterul nefondat al căii de atac.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, s-a reținut faptul că recurentul beneficiază de calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare formulată într-o cauză împotriva căreia nu se poate exercita recursul, ceea ce reprezintă un drept suplimentar acordat în beneficiul, iar nu în detrimentul recurentului, tocmai în vederea respectării dreptului acestuia la un proces echitabil, a accesului la justiție, a dreptului la apărare și nu reprezintă nicidecum restrângerea vreunui drept procesual al pârâtului; acest text este reglementat de legiuitor tocmai pentru a nu trata discriminatoriu partea ce formulează o cerere de recuzare atunci când hotărârea este definitivă, iar invocarea dispozițiilor art. 11 privind dreptul internațional și intern din Constituție, art. 52 din Constituție privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică sau art. 146 lit. d) din Constituție, nu au nici o legătură cu prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta are legătură cu cauza în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată, în raport de modul în care a calificat instanța de recurs motivele de recurs deduse, însă este nefondată deoarece faptul că legiuitorul a restrâns sfera neregularităților ce pot fi examinate în calea de atac extraordinară a recursului, nu reprezintă o restrângere a drepturilor procesuale ale recurentului raportat la natura recursului de cale extraordinară de atac, care nu e garantată pentru soluționarea oricăror aspecte ce nemulțumesc o parte și nici o încălcare a liberului acces la justiție după cum susține recurentul; nici din perspectiva art. 16 din Constituție reglementarea legală nu creează discriminări deoarece se aplică în considerarea situației procesuale identice ale unor părți, iar nu în considerarea situației lor personale asemănătoare.

Nefondată este și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41, art. 43 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ., deoarece aceste dispoziții nu contravin art. 21 alin. (3), art. 16 și art. 53 din Constituție, sunt reglementate ca o garanție a obiectivității judecătorului și imparțialității instanței; faptul că judecătorul devine incompatibil să soluționeze calea de atac sau să rejudece aspecte pe care le-a soluționat în fond anterior desființării hotărârii sale, reprezintă tocmai garanții ale imparțialității sale și nu încalcă normele constituționale menționate deoarece în celelalte cazuri prevăzute de art. 42 și urm. C. proc. civ. partea nemulțumită poate formula cerere de recuzare pentru a obține îndepărtarea judecătorului care nu este obiectiv dar, doar în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Faptul că legiuitorul nu a reglementat posibilitatea ca o parte să obțină îndepărtarea judecătorului care a pronunțat o soluție care nemulțumește partea dar care nu are legătură cu fondul unei cauze și nu se circumscrie nici art. 42 și urm. C. proc. civ. reprezintă o opțiune a legiuitorului care a înțeles să reglementeze strict cazurile în care nu există garanția obiectivității judecătorului deoarece acesta a soluționat fondul unei cereri, iar dacă există alte cazuri de incompatibilitate relativă părțile pot formula cereri de recuzare în condițiile limitative prevăzute de art. 42 și urm. C. proc. civ.

Nu pot fi primite criticile prin care recurentul contestă modul de aplicare de către instanțe a prevederilor legale considerate a fi neconstituționale, deoarece instanța de contencios soluționează doar obiecțiuni de neconstituționalitate potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar nu de nelegalitate, acestea din urmă fiind de competența instanțelor judecătorești.

În raport de prevederile art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2, 3, 4, 6, 7 și 8 C. proc. civ. deoarece aceste prevederi nu au nici o legătură cu motivele de recurs calificate de către instanța de recurs.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispusă prin decizia nr. 430R din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs petentul E., indicând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă instanța a respins cererea "în câteva rânduri", ceea ce reprezintă o nemotivare. Arată că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. avea legătură cu cauza, întrucât a constituit un motiv de recurs.

Instanța nu a respectat dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu referire la motivarea încheierii.

Soluția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cade și sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece hotărârea nu are nicio motivare din punctul de vedere al dreptului material.

La data de 21 martie 2019, prin notele de ședință depuse prin serviciul Registratură al instanței, precum și în cadrul concluziilor orale depuse la acest termen, recurentul a invocat și incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1 și 4 C. proc. civ., susținând că decizia atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost dată de un complet nelegal constituit, din acesta făcând parte și judecătorul H., incompatibil absolut, deoarece a pronunțat o decizie irevocabilă în anul 2017, de respingere a strămutării Dosarului nr. x/2015, astfel că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

Analizând criticile deduse judecății, în ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin recursul cu care petentul E. a învestit Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, acesta a invocat incidența dispozițiilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ., iar instanța a constatat că criticile formulate pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., analizându-le punctual și detaliat din această perspectivă.

La data de 9 noiembrie 2017 recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în raport de art. 21 alin. (3) din Constituția României, susținând că textul de lege este ineficient deoarece restrânge calea de atac a recursului.

Prin decizia recurată,Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în acest sens, reținând succint că nu există o legătură a textului criticat pentru neconstituționalitate cu cauza, având în vedere că aceste prevederi nu au nici o legătură cu motivele de recurs, astfel cum au fost calificate de către instanța de recurs.

În ceea ce privește motivul de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori irelevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurentul-petent a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața instanței învestite cu soluționarea unui recurs întemeiat de petent pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., însă instanța de recurs a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel încât textul legal pretins a fi neconstituțional nu are legătură cu obiectul cauzei deduse judecății.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate invocată nu vizează aspectele invocate prin memoriul de recurs, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curții Constituționale.

Pe de altă parte, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale în temeiul cărora această soluție a fost pronunțată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate o are în prezenta cauză, din analiza textului legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată, având în vedere faptul că instanța a fost învestită cu soluționarea unor critici în recurs care se subsumează exclusiv dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cadrul recursului și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Chiar dacă decizia recurată nu conține o motivare amplă cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziția legală criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât, nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către curtea de apel, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la cea de-a doua critică inserată în cuprinsul memoriului de recurs, vizând faptul că hotărârea instanței nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, examinând hotărârea recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că decizia atacată conține elementele suficiente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă, cuprinzând argumentul principal care a format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, respectiv faptul că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu motivele de recurs, astfel cum au fost calificate de către instanța de recurs.

În ceea ce privește motivele de recurs invocate la termenul din 21 martie 2019, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 1 și 4 C. proc. civ., instanța reține că recurentul a invocat că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece în compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia atacată a intrat și judecătorul H., care a pronunțat o decizie irevocabilă în anul 2017, de respingere a strămutării Dosarului nr. x/2015

Înalta Curte constată că, în fața instanței a cărei hotărâre o critică recurentul a invocat excepția incompatibilității absolute a judecătorului H., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 41, 43 și 45 C. proc. civ., această excepție fiind calificată prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 7 februarie 2018 ca fiind o cerere de recuzare, încadrabilă în prevederile art. 41 C. proc. civ., cerere care a fost respinsă. Această încheiere nu a fost atacată de recurent în condițiile și în termenul prevăzut de art. 53 alin. (1) C. proc. civ.. În ceea ce privește posibilitatea reglementată de art. 489 alin. (3) C. proc. civ., a invocării din oficiu de către instanța de recurs, a motivului de ordine publică referitor la incompatibilitatea judecătorului, Înalta Curte constată că acest lucru nu este posibil în speța de față, deoarece nu a fost învestită cu un recurs împotriva încheierii din 7 februarie 2018 a Curții de Apel București, prin care s-a respins cererea de recuzare,

De asemenea, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (motiv de recurs care se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive) au fost invocate doar formal, neputând face astfel obiect de analiză în prezentul recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul E. împotriva Deciziei nr. 430R din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.

Procesat de GGC - LM