ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2018

HOTĂRÂRE
01.03.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 01 martie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civilă, revizuenții A. și B. au formulat cereri de revizuire a deciziei civile nr. 3429 pronunțata la data de 22.09.2016 pronunțate în dosar nr. x/2014 de Tribunalului București, secția a III-a civilă pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea prin decizia civilă nr. 3429/22.09.2016 pronunțată în dosar nr. x/2014 de Tribunalului București a autorității de lucru judecat a celor stabilite anterior prin decizia civilă nr. 349/16.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2014, precum și prin sentința civilă nr. 4431/06.04.2016 a Judecătoriei sectorului 2 pronunțată în dosar nr. x/2014.

În ședința publică din data de 21.03.2017, revizuenta A. a depus cerere de recuzare a domnului judecător C., care a formulat la rândul său cerere de abținere, iar după soluționarea acestora, în aceeași ședință, revizuentul B. prin avocat a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată compus din domnii judecători C. și D., față de prevederile art. 42 ali. 1 pct. 2 și pct. 13 noul C. proc. civ., cerere de care a motivat-o în scris și a depus-o la dosar prin serviciul registratură la data de 04.04.2017.

Prin încheierea din data de 04.04.2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de recuzare ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din data de 04.04.2017 a Tribunalului București, secția a III-a civilă a formulat recurs recurentul B., solicitând admiterea acestuia.

În drept au fost invocate prevederile art. 53 C. proc. civ.

Examinând, cu prioritate conform art. 248 C. proc. civ. excepția necompetenței materiale a curții de apel în soluționarea recursului, curtea reține că este fondată pentru următoarele considerente.

Curtea de Apel București, secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. 563 din 13 noiembrie 2017 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurentul B., împotriva încheierii din data de 04.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul cu nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații A., Federația Română de Fotbal, E. S.A. și F. - Sucursala Nerva Traian, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La 18 decembrie 2017 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă dosarul nr. x/2016 având ca obiect recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din data de 04.04.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Analizând excepția necompetenței materiale a instanței, raportat la art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de cinci zile de la comunicarea acestei hotărâri.

În cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 97, coroborat cu art. 483 C. proc. civ.

Astfel, se observă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a fost pronunțată de tribunal într-o cerere de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată de către Tribunalul București privind cererea de recuzare este supusă căii de atac a recursului, la instanța ierarhic superioară, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul B. în contradictoriu cu intimații A., BEJA G., FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL, E. S.A. și F. NERVA TRAIAN împotriva încheierii din 04 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1712/2018
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2016, contestatorii B. și A. au formulat, în contradictoriu cu intimații C. și D., contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 835R din 7 octombrie 2016,
ÎCCJ 2018-02-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377/2018
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, revizuenții A. și B. a solicitat anularea sentinței civile
ÎCCJ 2018-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3310/2018
nr. 107A din 7 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 372/17.03.2017 a Tribunalului București,
ÎCCJ 2018-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3715/2018
Ședința publică din data de 26 septembrie 2018 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția Civilă la data 14.09.201
ÎCCJ 2018-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2018
recurentele- revizuente, fac dovada cu citația aflată la dosar că dosarul nr. x/2013 s-a repus pe rol de Tribunalul București, secția a III-a civilă, stadiu procesual: apel la data de 13.01.2016, pentru respectarea dispozitivului deciziei c
Sursă