ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2016

HOTĂRÂRE
29.06.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

la data de 14 iulie 2015,

sub nr. 4371/2/2015, revizuentul M.F.P. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.

322 pct. 5 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații SC T.O. SA și Primăria

municipiului Sfântu Gheorghe, revizuirea sentinței nr. 1134/A din 16 iunie 2005,

pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 31090/2/2004, cu consecința respingerii

acțiunii formulate de SC T.O. SA.

În motivare,

revizuentul a arătat că a fost sesizat de către A.N.R.P. prin adresa din 29

iunie 2015 cu privire la existența unor documente ce i-au fost comunicate de

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, documente care ar avea relevanță în ceea

ce privește dreptul societății de a beneficia de măsuri reparatorii.

În esență,

înscrisurile transmise A.N.R.P. de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

prin adresa din 23 iunie 2015 și înregistrată la autoritate la 29 iunie 2015 constau

în mai multe hotărâri judecătorești prin care Curtea de Apel Brașov a constatat

definitiv și irevocabil, încă din 16 februarie 2005 și respectiv 09 martie 2005

că „SC T.O. SA se încadrează în excepțiile de la regula retrocedării imobilelor

în natură cuprinse în alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind o

societate comercială privatizată conform legii și încadrându-se în prevederile art.

3.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii aprobate prin H.G. nr.

498/2003".

Așadar, anterior

hotărârii supuse revizuirii, o altă instanță de judecată stabilise cu

autoritate de lucru judecat faptul că societatea reclamantă nu poate face parte

din categoria persoanelor juridice îndreptățite la măsuri reparatorii, hotărârile

Curții de Apel Brașov invocate ca înscrisuri noi vizând aceleași dispoziții

emise de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe care au făcut și obiectul cenzurii

Curții de Apel București în Dosarul nr. 31090/2/2004.

Existența acestor

înscrisuri dovedește că societatea nu numai că a ascuns Curții de Apel

București existența acelor litigii aflate pe rolul Curții de Apel Brașov dar și

că, știind soluțiile din acele dosare, a formulat la 14 iunie 2015 o cerere

precizatoare prin care solicita instanței anularea dispozițiilor emise de

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și obligarea M.F.P. la plata măsurilor

reparatorii, cu scopul vădit de a obține o nouă judecare a contestațiilor sale

și de a dobândi soluții contrare celor care deja intraseră în puterea lucrului

judecat.

În schimb, M.F.P. nu

a avut posibilitatea să cunoască dacă dispozițiile prin care au fost

soluționate notificările societății fuseseră contestate sau nu atâta timp cât

litigiile s-au purtat între societate și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Procedând la analiza

pe fond a solicitării societății de anulare a dispozițiilor emise de Primăria

Municipiului Sfântu Gheorghe, practic instanța de judecată a înfrânt

autoritatea de lucru judecat dobândită de hotărârile pronunțate de Curtea de

Apel Brașov.

Revizuentul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care se referă

la situația în care, la data pronunțării hotărârii atacate, instanța nu a avut

în vedere anumite înscrisuri care existau la acel moment, deoarece nu i-au

putut fi înfățișate de părți, înscrisuri care, în mod vădit, erau de natură a

schimba soluția dată.

Acesta a mai arătat

că, în mod evident, dacă instanța de apel la momentul soluționării cauzei ar fi

cunoscut că obiectul pretențiilor din cererea precizatoare a fost deja supus

cenzurii unei alte instanțe, care a pronunțat hotărâri definitive în acest

sens, soluția ar fi fost cu totul alta.

În ceea ce privește

termenul stipulat de dispozițiile art. 324 alin. (4) C. proc. civ., de o lună

de zile, care se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile noi,

revizuentul a arătat că a luat la cunoștință de existența hotărârilor din

adresa din 29 iunie 2015 emisă de către A.N.R.P. și, prin urmare, consideră că

acesta începe să curgă de la data când acestea i-au fost transmise, respectiv

29 iunie 2015.

Intimata SC T.O. SA a

formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea cererii de revizuire

ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, cu cheltuieli de

judecată.

Prin Decizia nr.

394/A din 10

septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins cererea de revizuire ca tardiv

formulată.

În justificarea

soluției sale, curtea de apel a reținut că

momentul de la care începe să curgă termenul

de revizuire pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este „ziua

în care s-a descoperit înscrisul", rațiunea fixării acestuia regăsindu-se

în prezumția că, la data „descoperirii" lui, partea a luat cunoștință de

conținutul acelui înscris, fiind logic ca numai de la momentul la care cunoaște

cuprinsul înscrisului nou, părții să i se deschidă calea formulării cererii de

revizuire.

Prin

urmare, punctul de pornire al termenului prevăzut de art. 324 C. proc. civ., în

situația revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ., este acela de

la care partea a luat cunoștință de actul care constituie înscrisul nou pe care

se întemeiază cererea de revizuire.

Înscrisurile

pretins noi sunt reprezentate de Decizia nr. 157 din 06 februarie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 4953/AP/2004, Decizia nr. 158 din 06

februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 4954/AP/2004,

Decizia nr. 159 din 06 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul

nr. 4955/AP/2004, Decizia nr. 236 din 09 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov în Dosarul nr. 4957/AP/2004 și, respectiv, Decizia nr. 237 din 09 martie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 4960/AP/2004.

Deși revizuentul

a precizat prin cererea de revizuire că a luat cunoștință de existența acestor hotărâri

din adresa din 29 iunie 2015, emisă de A.N.R.P., s-a reținut de către curtea de

apel că respectivele înscrisuri se regăsesc anexate în Dosarul nr. 4193/2004 al

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, fiind depuse odată cu cererea

de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 (cea supusă

revizuirii) a aceleiași instanțe, formulată chiar de către actualul revizuent la

data de 07 august 2007 (în temeiul dispozițiilor

art. 26 din H.G. nr. 34/2009, M.F.P.

substituindu-se în toate drepturile și obligațiile M.E.F.).

Pornind

de la aceste date, s-a concluzionat că revizuentul a luat cunoștință de

înscrisurile care fundamentează actuala sa cerere de revizuire încă de la data

formulării cererii de lămurire anterior menționate, așadar la data de 07 august

2007.

Nu prezintă

relevanță, în ceea ce privește chestiunea respectării termenului de o lună

pentru formularea cererii de revizuire, data sesizării revizuentului prin

adresa nr. 561GB/29 iunie 2015 emisă ANRP, ci momentul la care revizuentul a cunoscut

efectiv existența și dispozițiile cuprinse în hotărârile judecătorești invocate

drept înscrisuri noi în revizuire - 07 august 2007- omisiunea revizuentului de

a formula în termenul legal cererea de revizuire fiindu-i imputabilă acestuia.

Cum

cererea de revizuire a fost formulată la data de 13 iulie 2015, așa cum rezultă

din dovada de expediere prin poștă a acestui act procedural, s-a constatat că termenul

pentru exercitarea căii de atac a revizuirii s-a împlinit la data de 07

septembrie 2007.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., revizuentul M.F.P.

În

susținerea recursului, revizuentul a reiterat în totalitate susținerile

formulate pe calea cererii de revizuire și a arătat că instanța învestită cu

soluționarea cererii de revizuire a reținut greșit că momentul de la care începe

să curgă termenul de o lună este reprezentat de data la care s-a formulat cererea

de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 a Curții de

Apel București, respectiv, 07 august 2007.

Potrivit

susținerilor sale, momentul la care recurentului-revizuent i-au fost comunicate

în mod oficial înscrisurile noi invocate în actuala procedură, prin adresa din

29 iunie 2015 a A.N.R.P., este acela la care se poate considera că a luat

cunoștință de conținutul lor și de la care începând, curge termenul de o lună

prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru

aceste motive a arătat că se impune admiterea recursului, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București,

recurentul solicitând și judecarea cauzei în lipsă.

La data

de 11 decembrie 2015, intimata SC T.O. SA a formulat întâmpinare prin care a

solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare/neîncadrare, susținându-se

că, în pofida faptului că este expus pe mai multe pagini și că se indică drept

temeiuri prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în realitate recursul

nu conține critici de nelegalitate îndreptate împotriva sentinței atacate, ci

redă argumentele cererii de revizuire formulate, iar ultimele două paragrafe

care se referă la soluția adoptată de curtea de apel invocă unicul argument în

sensul că termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire se va

socoti de la data comunicării în mod oficial a înscrisurilor invocate ca fiind

noi.

Or,

potrivit intimatei, acest unic argument nu poate fi încadrat nici în motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (deoarece nu arată cum

anume hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii), dar nici în acela

prevăzut de art. 304 pct. 9 din cod (deoarece nu se indică expres textele de

lege încălcate sau greșit aplicate).

În

subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că

este falsă susținerea recurentului în sensul descoperirii deciziilor civile

invocate în susținerea cererii de revizuire la data de 29 iunie 2015. Aceste

decizii civile au fost depuse la dosarul cauzei de către Primăria Sfântul

Gheorghe la data de 23 noiembrie 2005, data formulării unei prime cereri de

revizuire de către această parte chiar pentru motivul descoperirii acestor

hotărâri invocate și în acea cauză drept înscrisuri noi, dar au fost depuse la

dosar chiar de către recurent la data de 7 august 2007, în susținerea unei

cereri de lămurire a dispozitivului deciziei a cărei revizuire s-a solicitat în

prezent. S-a reținut corect de către prima instanță că deciziile depuse în

susținerea cererii de revizuire se regăseau deja la dosarul de fond, fiind

depuse anterior în Dosarul nr. 4193/2004 al Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, la filele nr. 448-471, așa încât, în calitate de parte, în mod

evident recurentul a avut cunoștință de acestea. Prin urmare, există dovada

scrisă că M.F.P. a avut cunoștință de înscrisurile pretins a fi noi, cu cel

puțin 7 ani înaintea formulării actualei cereri de revizuire.

Argumentul

recurentului în sensul că termenul de o lună pentru introducerea cererii de

revizuire curge de la dat comunicării „în mod oficial” a înscrisurilor este

absurd și nelegal deoarece conduce la concluzia că începutul termenului de

revizuire este la aprecierea părților, care ar putea solicita oricând o

comunicare oficială a înscrisurilor, ulterior descoperirii acestora.

În acest

context, adresa A.N.R.P. de care se prevalează recurentul este, în mod evident,

întocmită pro cauza, scopul fiind acela al determinării unui termen aleatoriu

de la care MFP să calculeze curgerea termenului de 30 de zile pentru formularea

cererii de revizuire.

Textul

legii folosește sintagma „data descoperirii”, care semnifică găsirea uni lucru

căutat, necunoscut sau ascuns și care presupune o acțiune instantanee, care se

întâmplă la momentul la care lucrul se află în posesia persoanei respective.

Această sintagmă nu se poate identifica decât cu data la care înscrisurile se

aflau pentru prima dată în posesia revizuentului, orice altă „descoperire

ulterioară”, chiar oficială fiind, neconstituind începutul termenului de

revizuire.

La data

de 11 ianuarie 2016 a formulat întâmpinare și intimata Primăria Municipiului

Sfântu Gheorghe care a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale în

raport de dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 și a expus istoricul

cauzei, precizând că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de

revizuire. De asemenea, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În recurs

nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând

recursul declarat în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că

acesta are caracter nefondat, potrivit celor ce urmează.

Este

reală susținerea intimatei-reclamante SC T.O. SA în sensul că recursul declarat

de revizuent împotriva hotărârii de primă instanță invocă un unic argument -

cel al începerii curgerii termenului de o lună, pentru introducerea cererii de

revizuire, de la momentul comunicării oficiale a înscrisurilor pretins noi -

care nu sprijină în niciun fel temeiul de drept dat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., indicat ca fundament legal al căii de atac a recursului.

Totuși,

acest unic argument combate dezlegarea primei instanțe, care a apreciat că

cererea de revizuire este tardivă întrucât a rezultat din actele dosarului că

revizuentul s-a aflat în posesia înscrisurilor pretins noi la o dată anterioară

celei afirmate în actuala procedură ca fiind cea a „descoperirii” lor,

respectiv comunicarea înscrisurilor de către A.N.R.P. la 29 iunie 2015.

Chiar

dacă nu critică în mod expres și în termeni expliciți interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de către prima

instanță, afirmarea de către recurent a unui înțeles contrar al normei în cauză

are valoarea unei critici de nelegalitate ce se întemeiază pe motivul legal de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care obligă instanța de

recurs la verificarea temeiniciei acesteia.

Prin

urmare, Înalta Curte nu va reține ca fiind incidentă în cauză sancțiunea

nulității recursului pentru nemotivare/neîncadrare, prevăzută de dispozițiile art.

306 alin. (1) C. proc. civ. și a cărei aplicare a fost solicitată de intimata

reclamantă.

Cât

privește argumentul invocat de către recurent, respectiv cel al „comunicării

oficiale” a înscrisurilor pretins noi, ca moment de începere a curgerii

termenului legal de o lună de zile pentru introducerea cererii de revizuire,

acesta este vădit nefondat.

Caracterul

său vădit nefondat decurge din aceea că o atare susținere adaugă la lege,

dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. stabilind că termenul de

revizuire este de o lună și că acesta curge, în cazurile prevăzute de art. 322 pct.

5 C. proc. civ., din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.

Așa după

cum susține și intimata-reclamantă, semnificația termenului de „descoperire”

utilizat în cuprinsul normei anterioare redate, este cel al găsirii, aflării

unui lucru căutat, necunoscut sau ascuns și care presupune o acțiune

instantanee. În ansamblul și filosofia normelor legale ce interesează cazul de

revizuire al art. 322 pct. 5 C. proc. civ., noțiunea de „descoperire” este mai

degrabă atașată faptelor juridice (care presupun ajungerea pe orice căi de fapt

a unei persoanei în posesia înscrisurilor noi) decât actelor juridice cum ar fi

cel al unei comunicări oficiale.

În sfârșit,

teza „comunicării oficiale” a înscrisurilor noi nu poate fi primită întrucât nu

își găsește niciun suport în dispozițiile relevante care interesează cauza și

care nu au limitat în nici un fel căile pe care partea poate ajunge, ulterior

judecării definitive a procesului, în posesia unor înscrisuri noi relevante

asupra sorții litigiului.

Lipsa

oricărei condiționări legale asupra împrejurărilor ce au condus partea la

intrarea în posesia unor înscrisuri noi justifică întrutotul concluzia că

sintagma „descoperirea înscrisurilor” nu se poate identifica decât cu momentul

la care înscrisurile au ajuns, pe orice cale, pentru prima dată în posesia

acesteia, orice altă „descoperire ulterioară”, chiar oficială fiind, neputând

prezenta vreo relevanță sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. și, implicit, nici a acelora ce reglementează termenul în care poate

fi formulată, în acest caz, cererea de revizuire.

Prin

urmare, atâta timp cât a rezultat din actele dosarului că la o dată cu mult anterioară

momentului „comunicării oficiale” către revizuent a hotărârilor judecătorești pronunțate

de Curtea de Apel Brașov, respectiv prin adresa din 29 iunie 2015 a A.N.R.P.,

acesta s-a aflat în posesia înscrisurilor, pe care le-a atașat cererii sale din

07 august 2007, de lămurire a dispozitivului aceleiași decizii a cărei

revizuire a solicitat-o în actuala procedură, în mod corect s-a apreciat de

către prima instanță că data de 29 iunie 2015 este nerelevantă în aplicarea

dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. pentru determinarea

momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună pentru introducerea

prezentei cereri de revizuire.

De vreme

ce, cel mai târziu la 07 august 2007 - data înregistrării la Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a cererii

de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1134/A din 16 iunie 2005 - revizuentul

se afla în posesia acelorași înscrisuri, pretins a fi noi în actuala procedură,

pe care le-a depus la dosarul curții de apel (filele nr. 448-471), se înțelege

că acela este momentul (obiectiv ce se poate determina) la care partea a

cunoscut despre existența și conținutul înscrisurilor, fără să intereseze

mijloacele ori căile pe care acesta a ajuns în posesia lor.

Pe cale

de consecință, acela este și momentul de la care începând curge termenul de o

lună pentru introducerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., astfel încât corect și legal s-a concluzionat că cererea de

revizuire formulată de recurent la data de 14 iulie 2015 este tardivă, cu

depășirea termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Pentru

aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul M.F.P. împotriva Deciziei nr. 394/A

din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 20 ianuarie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #127738)
. 5 C.proc.civ., în contradictoriu cu intimații SC X. SA și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, revizuirea sentinței nr.1134/A din 16.06.2005, pronunțată de această instanță în dosarul nr. xxx90/2/2004, cu consecința respingerii acțiunii
ÎCCJ 2008-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1494/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin decizia civilă nr. 1005/Ap, pronunțată la data de 07 iulie 2016, în dosarul nr. x/2015, a admis c
ÎCCJ 2018-04-02
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 71/2018
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 7 septembrie 2016, sub nr. x/2/2
ÎCCJ 2015-10-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2029/2015
că hotărârea recurată respectă această cerință, modul de redactare a considerentelor permițând exercitarea controlului judiciar pe calea recursului, astfel încât nu se poate dispune modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.
ÎCCJ 2016-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1941/2016
ele abilitate, respectiv de către pârâtul Municipiul Brașov, deși aceasta a ocupat în fapt imobilul reclamanților. De asemenea, tribunalul a reținut că, în contradicție cu cele statuate de Constituția României, de C. civ. și de Legea nr. 33
Sursă