ÎCCJ, decizie (scj.ro #82121)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82121) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație la executare. Conflict de competență.
Index
alfabetic
. Drept procesual civil. Executarea silită Contestație la
executare. Conflict de competență.
Cuprins
pe materii
. Drept procesual civil.
-
Contestație la executare;
-
Conflict de competență
C.pr.civ
.
art
. 2,
art
. 3,
art
. 399,
art
. 400.
Din coroborarea dispozițiilor art.2
lit.c
C.p.c
. cu cele cuprinse la art.3 pct.3 Cod procedură
civilă și cele ale art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea
conflictelor de muncă, rezultă că hotărârile pronunțate de tribunale având ca
obiect conflicte de muncă pot fi atacate cu recurs a cărui competență de soluționare
aparține curților de apel.
Având în vedere că asupra fondului cauzei se pronunță irevocabil
curtea de apel, urmează ca și soluționarea cererii de suspendare a executării
silite într-o astfel de speță să se facă în ultimă instanță tot de către curtea
de apel. Dacă s-ar permite o interpretare contrară, s-ar ajunge la soluția
bizară și contradictorie ca litigiul privind conflictul de muncă să se
finalizeze printr-o hotărâre a curții de apel, în timp ce cererea accesorie de
suspendare a executării hotărârii să poată fi finalizată de o instanță ierarhic
superioară curții de apel
.
Î.C.C.J
., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 4098 din 26 aprilie 2006.
La 17 iunie 2003 Uniunea Generală a Industriașilor din România –
UGIR
1903 a formulat contestație la executare prin
care a solicitat anularea executării silite materializată prin înființarea
popririi asupra conturilor deschise la SC
Bancpost
SA
și suspendarea executării silite a deciziei nr.68 R din 18 ianuarie 2002 a
Tribunalului București, Secția a IV-a civilă.
Prin sentința civilă nr.6595 din 27 octombrie 2003, Judecătoria sectorului 1
București a admis excepția
necompetenței
materiale și
a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
sectorului 5 București, reținând că dosarul care are ca obiect încuviințarea
executării silite împotriva căruia s-a formulat contestația se află pe rolul
acestei din urmă instanțe.
Judecătoria sectorului 5 București prin sentința civilă nr.5734 din 27 noiembrie
2003 a admis excepția
necompetenței
materiale și a
declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București,
secția a IV-a civilă. S-a reținut că potrivit art.400 alin.2 Cod procedură
civilă, competența soluționării contestației la titlu prin care se solicită
lămuriri
cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea
titlului executoriu revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Prin sentința nr.144 din 12 februarie 2004, Tribunalul București, Secția a IV-a
civilă a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins contestația
la executare formulată de contestatoarea Uniunea Generală a Industriașilor din
România –
U.G.I.R
. 1903 în contradictoriu cu
intimații SC BANC POST SA și
B.M.M
.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel contestatoarea, iar Curtea de
Apel București, Secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia
nr.185/A din 11 mai 2004, calificând drept recurs calea de atac exercitată, a
declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții Supreme de
Justiție. S-a reținut că potrivit art.402 Cod procedură civilă, calea de atac
este recursul, iar conform dispozițiilor art.299 alin.2 din cod, astfel cum au
fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.58/2003, competența
soluționării acestuia aparține instanței supreme.
Împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel de declinare a competenței
soluționării cauzei a declarat recurs
B.M.M
.
În aplicarea dispozițiilor
art.II
din Legea
nr.195/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă a scos cauza de
pe rol și a trimis-o spre soluționare Curții de Apel București.
Prin încheierea din 14 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări
sociale în dosarul nr.4074/CIV/2004 s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei
privind cererea de recurs formulată de
B.M.M
.
împotriva deciziei nr.185 A din 11 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VII-a civilă și litigii de muncă și înaintarea la Înalta Curte de
Casație și Justiție pentru soluționarea recursului.
Se reține că aparține Curții de Apel București competența
soluționării cauzei pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin decizia nr.68 R din 18 ianuarie 2002 pronunțată de
Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a cărei suspendare a executării s-a
solicitat, s-au soluționat recursurile având ca obiect un litigiu de muncă.
Potrivit art.2
lit.c
Cod procedură
civilă, tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția
celor date prin lege în competența altor instanțe.
Din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele cuprinse la art.3
pct.3 Cod procedură civilă și cele ale art.80 din Legea nr.168/1999 privind
soluționarea conflictelor de muncă, rezultă că hotărârile pronunțate de
tribunale având ca obiect conflicte de muncă pot fi atacate cu recurs a cărui
competență de soluționare aparține curților de apel.
Având în vedere că asupra fondului cauzei se pronunță irevocabil
curtea de apel, urmează ca și soluționarea cererii de suspendare a executării
silite într-o astfel de speță să se facă în ultimă instanță tot de către curtea
de apel. Dacă s-ar permite o interpretare contrară, s-ar ajunge la soluția
bizară și contradictorie ca litigiul privind conflictul de muncă să se
finalizeze printr-o hotărâre a curții de apel, în timp ce cererea accesorie de
suspendare a executării hotărârii să poată fi finalizată de o instanță ierarhic
superioară curții de apel.
Se reține totodată că stabilirea competenței soluționării de către Curtea de
Apel București a recursului declarat împotriva deciziei civile nr.185/A din 11
mai 2004 a fost dispusă administrativ de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, Secția civilă, în baza
art.II
din Legea
nr.195/2004.
În aplicarea art.22 Cod procedură civilă, atât în jurisprudență
cât și în doctrină s-a pus problema dacă poate exista conflict negativ
de competență între instanța supremă a țării și o altă instanță judecătorească.
Jurisprudența noastră, atât cea mai veche, cât și cea mai recentă a înclinat
spre soluția inadmisibilității unui conflict de competență, motivat de
împrejurarea că soluționarea unui asemenea conflict este oferită chiar prin
hotărârea instanței supreme. Cea mai mare parte a doctrinei a achiesat și ea la
această soluție jurisprudențială, subliniindu-se, deopotrivă, că în
împrejurarea analizată hotărârea instanței supreme are o dublă funcție:
hotărâre declinatorie de competență și regulator de competență.
Cu toate că hotărârea de trimitere a recursului spre soluționare
la Curtea de Apel București nu a reprezentat o decizie ori o sentință, ci o
încheiere dată pe cale administrativă, în lumina normelor legale și a
principiilor de drept enunțate mai sus, ea este obligatorie pentru instanța de
trimitere, deoarece, pe de o parte, hotărârea de trimitere s-a luat în forma
fixată sau prescrisă chiar de lege, iar pe de altă parte, a îndeplinit și
funcția de regulator de competență.
Față de cele ce preced, cauza a fost scoasă de pe rolul Înaltei
Curți de Casație și Justiție și a fost trimisă spre soluționare la Curtea de
Apel.