ÎCCJ, decizie (scj.ro #83754)

Actul sexual cu un minor. Art. 198 alin. (4) C. pen. Pornografia infantilă prin sisteme informatice. Recunoașterea pretențiilor civile Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei. Infracțiuni privitoare la viața sexuală Indice alfabetic: Drept penal - actul sexual cu un minor - pornografia infantilă prin sisteme informatice - recunoașterea pretențiilor civile C. pen., art. 198 alin. (4) Legea nr. 161/2003, art. 51 alin. (1) C. proc.

pen., art. 16 1 alin. (2) și (3) 1. Forma agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen., constând în actul sexual cu un minor săvârșit în scopul producerii de materiale pornografice prin sisteme informatice, nu este absorbită în infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 - definită ca producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice -, întrucât, pe de o parte, forma agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen.

presupune numai existența scopului producerii materialelor pornografice, indiferent dacă acest scop a fost sau nu realizat, iar pe de altă parte, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme informatice prevăzută în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu presupune, în mod necesar, întreținerea unui act sexual cu un minor. 2. În conformitate cu dispozițiile art. 16 1 alin. (2) și (3) C. proc. pen., inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile, iar în cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii. Prin urmare, dacă inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretențiile părții civile, în cauză neexistând parte responsabilă civilmente, instanța nu are competența de a cenzura, sub aspectul cuantumului, pretențiile părții civile.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 499 din 21 februarie 2012 Prin sentința nr. 185 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, Secția penala, a respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) C. pen. În baza art. 198 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.F. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen. Potrivit art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen. Conform art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

S-a luat act de achiesarea inculpatului la plata sumelor solicitate ca despăgubire de către partea vătămată-parte civilă, prin reprezentanții legali ai acesteia, fiind obligat la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, pentru daune morale, către partea civilă C.M. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Începând cu lunile mai-iunie 2009, inculpatul P.F. a cunoscut-o pe partea vătămată C.M., care nu împlinise încă 13 ani, iar relația lor a evoluat astfel că, în mod frecvent, au început să întrețină relații sexuale, de regulă la domiciliul inculpatului.

Către sfârșitul anului 2009, inculpatul, pretextând că victima s-a întâlnit cu martorul G.D., pentru a se răzbuna pe aceasta, în luna decembrie 2009 sau ianuarie 2010, cu ocazia întreținerii unui raport sexual cu minora la domiciliul său, a înregistrat actul sexual cu ajutorul camerei video încorporate în calculator, monitorul fiind închis pentru ca victima să nu realizeze acest aspect. După finalizarea actului sexual și a înregistrării, inculpatul i-a comunicat această împrejurare, astfel că partea vătămată i-a spus că înțelege să pună capăt relației dintre ei. Ulterior, inculpatul i-a cerut, în repetate rânduri, să se întâlnească din nou cu el și, față de refuzul părții vătămate, a amenințat-o că va distribui filmul către cunoscuții lor comuni.

De asemenea, inculpatul, fie a prezentat filmul realizat către mai mulți cunoscuți ai săi la domiciliu, fie I-a multiplicat pe suporturi optice și I-a distribuit către prieteni ai săi. Totodată, inculpatul a postat filmul și pe internet, cu prezentarea datelor de contact ale părții vătămate, sub aparenta ofertă din partea victimei de a presta servicii sexuale plătite. Distribuirea sub cele trei modalități sus-menționate a materialului pornografic a produs consecințe majore asupra părții vătămate minore, pe de o parte, constând în transferul de la școala unde învăța, iar pe de altă parte, constând în aceea că minora a fost nevoită să-și schimbe în repetate rânduri datele de contact, întrucât era căutată de diferiți bărbați pentru a întreține raporturi sexuale sau pentru a produce un nou film.

În urma vizionării filmului de persoane cunoscute, acestea au început să manifeste respingere față de minoră, creându-i acesteia un sentiment de umilire. Inculpatul, la instanța de fond, a solicitat ca judecarea sa să se facă prin procedura simplificată prevăzută în art. 320 1 C. proc. pen. În cursul dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a uneia dintre fapte, care - potrivit rechizitoriului - era încadrată în infracțiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) și (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) C. pen., cu motivarea că varianta prevăzută la alin. (4) s-ar absorbi în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care incriminează producerea unui material pornografic cu minori într-un sistem informatic.

Cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de instanța de fond cu următoarea motivare: Nu se poate considera că dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. sunt absorbite în dispozițiile art. 51 din Legea nr. 161/2003 pentru mai multe argumente juridice. În primul rând, în cazul infracțiunii complexe, o infracțiune mai puțin gravă este absorbită ca element constitutiv sau element circumstanțial în conținutul unei infracțiuni mai grave și niciodată invers. Obiectul juridic special al celor două infracțiuni diferă. Art. 198 C. pen., în toate variantele sale, ocrotește libertatea sexuală a minorului, prezumând practic faptul că sub vârsta de 15 ani minorul nu poate exprima un consimțământ valabil, în timp ce art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relațiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor.

Și elementul material al infracțiunilor este diferit. Astfel, elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. constă în întreținerea unui act sexual, pe când în cazul infracțiunii prevăzute în art. 51 din Legea nr. 161/2003 elementul material constă într-o paletă largă de acțiuni, subsumate noțiunii de „producere”, ce nu implică neapărat întreținerea raportului sexual, putându-se realiza, de exemplu, prin copierea unor imagini de pe un suport, scanarea unor fotografii. Rezultă deci că legiuitorul a înțeles să sancționeze sever pe cel care, în mod nemijlocit, întreține actul sexual cu un minor în vederea producerii materialului pornografic, incriminând separat, sub o sancțiune mai ușoară, orice activitate ce implică producerea unui material pornografic cu minori în sistem informatic.

În opinia instanței de fond, fapta prevăzută în alin. (4) al art. 198 C. pen. se consumă chiar dacă materialul pornografic în sistem informatic nu a fost realizat, fiind suficient să existe scopul producerii acestuia. În fine, infracțiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003 se poate realiza și fără a implica întreținerea vreunui act sexual, fiind suficientă prezentarea minorilor în alte ipostaze pornografice. Atunci când făptuitorul întreține un act sexual cu un minor în vederea producerii unui material pornografic, iar acest material se și realizează în sistem informatic, se săvârșesc ambele infracțiuni în concurs real. Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată, prin reprezentanții legali, s-a constituit parte civilă pentru suma de 100.000 euro.

Cum inculpatul s-a declarat de acord cu plata acestei sume, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 1 alin. (3) C. proc. pen., astfel că instanța de fond a obligat pe inculpat la plata sumei recunoscute, fără administrarea de probe. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul P.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de apel, susținute oral, inculpatul a criticat sentința, în principal, pentru greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa, considerând că varianta agravată prevăzută în alin. (4) al art. 198 C. pen. este absorbită în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Cu privire la latura civilă, sentința este criticată pentru cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă.

Prin decizia nr. 118/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 185 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. incriminează o împrejurare agravantă a infracțiunii de „act sexual cu un minor”, respectiv situația în care faptele prevăzute și sancționate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice.

Textul legal nu impune și cerința ca acest scop să fie realizat, ci numai ca intenția inculpatului să fie calificată, în sensul la care se referă reglementările mai sus amintite. În cazul infracțiunii prevăzută în art. 51 din Legea nr. 163/2003, latura obiectivă constă într-o paletă largă de acțiuni subsumate noțiunii de „producere” de material pornografic, ceea ce nu implică în mod necesar și întreținerea unui raport sexual. S-a conchis că atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. și, respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracțiunii prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen.

este absorbită de infracțiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003. De altfel, raportul între cele două infracțiuni prevăzute de textele de lege mai sus arătate nu este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune simplă, mai puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv al primei infracțiuni. În legătură cu criticile inculpatului referitoare la soluționarea laturii civile, instanța de apel a constatat că partea vătămată C.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 100.000 de euro, reprezentând daune morale. Inculpatul a achiesat la suma solicitată de către partea civilă și, prin urmare, prima instanță în mod corect a luat act de recunoașterea inculpatului privind pretențiile civile.

Or, față de consimțământul necondiționat al apelantului inculpat, s-a apreciat că instanța nu poate modifica cuantumul sau moneda în care despăgubirile urmează a fi plătite părții civile. Împotriva deciziei inculpatul P.F. a declarat recurs, invocând, între altele, cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 17 C. proc. pen. Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, pentru următoarele motive: Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs ale inculpatului sunt identice cu motivele de apel, acestea fiind integral examinate de instanța de prim control judiciar și, pentru argumentele deja menționate, respinse ca neîntemeiate. Astfel, sub aspectul laturii civile, ambele instanțe au apreciat corect asupra incidenței dispozițiilor art. 16 1 alin. (2) și (3) C. proc.

pen., constatând că inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretențiile părții civile (cererea scrisă de constituire de parte civilă depusă la dosarul instanței de fond și, respectiv, declarația semnată de inculpat în fața instanței de fond în care arată „sunt de acord să despăgubesc pe partea civilă cu suma solicitată în scris”). Acțiunea civilă fiind disponibilă, iar instanța neavând competență de a cenzura această disponibilitate procesuală a părților, dispozițiile civile ale sentinței atacate sunt legale și temeinice. Critica inculpatului, legată de exprimarea sumei în euro, iar nu în lei, este, cu evidență, neîntemeiată atât prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate (în cererea scrisă fiind menționată, expres, suma solicitată de 100.000 euro), cât și din examinarea formulării dispoziției din sentința atacată („obligă pe inculpat la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, daune morale, către partea civilă C.M.”).

Neîntemeiată este și critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată. Amplele argumente juridice expuse de către instanța de prim control judiciar cu privire la această critică fac inutile orice alte considerații teoretice, Înalta Curte de Casație și Justiție însușindu-și integral aceste argumente. Dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. incriminează o împrejurare agravantă a infracțiunii de „act sexual cu un minor”, respectiv situația în care faptele prevăzute și sancționate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de materiale pornografice, textul legal referindu-se deci la intenția inculpatului, care este calificată prin scop.

În cazul infracțiunii prevăzute în art. 51 din Legea nr. 161/2003 („producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice ori deținerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice”), latura obiectivă constă într-o varietate largă de acțiuni subsumate noțiunii de „producere” de material pornografic, ceea ce nu implică, în mod necesar, și întreținerea unui raport sexual sau întreținerea unor relații sexuale. Prin urmare, atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracțiunilor prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen.

și, respectiv, art. 51 din Legea nr. 161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a infracțiunii prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. este absorbită de infracțiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003. Raportul dintre cele două infracțiuni nu este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune simplă, mai puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv al primei infracțiuni. Așa cum corect a reținut instanța de fond, în esență, incriminarea faptelor prevăzute în art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relațiile interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor, chiar titlul secțiunii sugerând acest lucru (Secțiunea a 3-a „Pornografia infantilă prin sisteme informatice”).

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva deciziei nr. 118/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.