ÎCCJ, decizie (scj.ro #83754)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83754) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Actul sexual cu un minor. Art.

198 alin. (4) C. pen. Pornografia infantilă prin sisteme informatice.

Recunoașterea pretențiilor civile

Cuprins

pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei.

Infracțiuni privitoare la viața sexuală

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

actul

sexual cu un minor

-

pornografia

infantilă prin sisteme informatice

-

recunoașterea

pretențiilor civile

C. pen.,

art. 198 alin. (4)

Legea

nr. 161/2003,

art. 51 alin. (1)

C.

proc. pen.,

art. 16

1

alin. (2) și (3)

prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen., constând în actul sexual cu un minor

săvârșit în scopul producerii de materiale pornografice prin sisteme

informatice, nu este absorbită în infracțiunea de pornografie infantilă prin

sisteme informatice prevăzută în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 -

definită ca producerea în vederea răspândirii, oferirea sau punerea la

dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine sau pentru

altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice -, întrucât,

pe de o parte, forma agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor

prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. presupune numai existența scopului producerii

materialelor pornografice, indiferent dacă acest scop a fost sau nu realizat,

iar pe de altă parte, infracțiunea de pornografie infantilă prin sisteme

informatice prevăzută în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 nu presupune,

în mod necesar, întreținerea unui act sexual cu un minor.

1

alin. (2) și (3) C.

proc. pen., inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate

recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile, iar în cazul

recunoașterii pretențiilor civile, instanța obligă la despăgubiri în măsura

recunoașterii. Prin urmare, dacă inculpatul a recunoscut, în totalitate,

pretențiile părții civile, în cauză neexistând parte responsabilă civilmente,

instanța nu are competența de a cenzura, sub aspectul cuantumului, pretențiile

părții civile.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 499 din 21 februarie 2012

Prin

sentința nr. 185 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, Secția penala, a

respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a uneia dintre faptele

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută în

art. 198 alin. (1) și (4) C. pen. în infracțiunea prevăzută în art. 198 alin.

(1) C. pen.

În baza

art. 198 alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.F. la

4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

În baza

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpat

la 3 ani închisoare.

În baza

art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare și 2

ani interzicerea

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C.

pen.

Potrivit

art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d) și e) C. pen.

Conform

art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării

pedepsei, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d)

și e) C. pen.

S-a

luat act de achiesarea inculpatului la plata sumelor solicitate ca despăgubire

de către partea vătămată-parte civilă, prin reprezentanții legali ai acesteia,

fiind obligat la plata sumei de 100.000 euro sau echivalentul în lei la data

plății, pentru daune morale, către partea civilă C.M.

Pentru

a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Începând

cu lunile mai-iunie 2009, inculpatul P.F. a cunoscut-o pe partea vătămată C.M.,

care nu împlinise încă 13

ani, iar relația

lor a evoluat astfel că, în mod frecvent, au început să întrețină relații

sexuale,

de regulă la domiciliul inculpatului.

Către

sfârșitul anului 2009, inculpatul, pretextând că victima s-a întâlnit cu martorul

G.D., pentru a se răzbuna pe aceasta, în luna decembrie 2009 sau ianuarie 2010,

cu ocazia întreținerii unui raport sexual cu minora la domiciliul său, a

înregistrat actul sexual cu ajutorul camerei video încorporate în calculator,

monitorul fiind închis pentru ca victima să nu realizeze acest aspect. După

finalizarea actului sexual și a înregistrării, inculpatul i-a comunicat această

împrejurare, astfel că partea vătămată i-a spus că înțelege să pună capăt

relației dintre ei.

Ulterior,

inculpatul i-a cerut, în repetate rânduri, să se întâlnească din nou cu el și,

față de refuzul părții vătămate, a amenințat-o că va distribui filmul către

cunoscuții lor comuni. De asemenea, inculpatul,

fie a prezentat filmul realizat către

mai mulți cunoscuți ai săi la

domiciliu, fie I-a multiplicat pe suporturi optice și I-a distribuit către

prieteni ai săi.

Totodată,

inculpatul a postat filmul și pe internet, cu prezentarea datelor de contact

ale părții vătămate, sub aparenta ofertă din partea victimei de a presta servicii

sexuale plătite.

Distribuirea

sub cele trei modalități sus-menționate a materialului pornografic a produs

consecințe majore asupra părții vătămate minore, pe de o parte, constând în

transferul de la școala unde învăța, iar pe de altă parte, constând în aceea că

minora a fost nevoită să-și schimbe în repetate rânduri datele de contact,

întrucât era căutată de diferiți bărbați pentru a întreține raporturi sexuale

sau pentru a produce un nou film.

În urma

vizionării filmului de persoane cunoscute, acestea au început să manifeste

respingere față de minoră, creându-i acesteia un sentiment de umilire.

Inculpatul,

la instanța de fond, a solicitat ca judecarea sa să se facă prin procedura

simplificată prevăzută în art. 320

1

C. proc. pen.

În

cursul dezbaterilor, prin apărător, inculpatul a solicitat schimbarea

încadrării juridice a uneia dintre fapte, care - potrivit rechizitoriului - era

încadrată în infracțiunea prevăzută în art. 198 alin. (1) și (4) C. pen., în

infracțiunea prevăzută în

art. 198 alin.

(1) C. pen., cu motivarea că varianta prevăzută la alin. (4) s-ar

absorbi

în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 care incriminează

producerea unui material pornografic cu minori într-un sistem informatic.

Cererea

de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de instanța de fond cu

următoarea motivare:

Nu se

poate considera că dispozițiile art. 198 alin. (4) C. pen. sunt absorbite în

dispozițiile art. 51 din Legea nr. 161/2003 pentru mai multe argumente

juridice. În primul rând, în cazul infracțiunii complexe, o infracțiune mai

puțin gravă este absorbită ca element constitutiv sau element circumstanțial în

conținutul unei infracțiuni mai grave și niciodată invers. Obiectul juridic

special al celor două infracțiuni diferă. Art. 198 C. pen., în toate variantele

sale, ocrotește libertatea sexuală a minorului, prezumând practic faptul că sub

vârsta de 15 ani minorul nu poate exprima un consimțământ valabil, în timp ce

art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relațiile interumane

purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor. Și elementul

material al infracțiunilor este diferit. Astfel, elementul material al

infracțiunii prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. constă

în întreținerea unui act sexual, pe când în cazul

infracțiunii prevăzute în art. 51 din

Legea nr. 161/2003 elementul

material constă într-o paletă largă de acțiuni, subsumate noțiunii de

„producere”, ce nu implică neapărat întreținerea raportului sexual, putându-se

realiza, de exemplu, prin copierea unor imagini de pe un suport,

scanarea unor fotografii. Rezultă deci că

legiuitorul a  înțeles să

sancționeze

sever pe cel care, în mod nemijlocit, întreține actul sexual cu un minor

în

vederea producerii materialului pornografic, incriminând separat, sub o

sancțiune mai ușoară, orice activitate ce implică producerea unui material

pornografic cu minori în sistem informatic. În opinia instanței de fond, fapta

prevăzută în alin. (4) al art. 198 C. pen. se consumă chiar dacă materialul

pornografic în sistem informatic nu a fost realizat, fiind suficient să existe

scopul producerii acestuia. În fine, infracțiunea prevăzută în art. 51 din

Legea nr. 161/2003 se poate realiza și fără a implica întreținerea vreunui act

sexual, fiind suficientă prezentarea minorilor în alte ipostaze pornografice.

Atunci când făptuitorul întreține un act sexual cu un minor în vederea

producerii unui material pornografic, iar acest material se și realizează în

sistem informatic, se săvârșesc ambele infracțiuni în concurs real.

Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea

vătămată, prin reprezentanții

legali, s-a constituit parte civilă pentru

suma de 100.000 euro. Cum inculpatul s-a

declarat

de acord cu plata acestei sume, sunt aplicabile dispozițiile art. 16

1

alin.

(3)

C. proc. pen., astfel că instanța de fond a obligat pe inculpat la

plata sumei recunoscute, fără administrarea de probe.

Împotriva

sentinței a declarat apel inculpatul P.F., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În

motivele de apel, susținute oral, inculpatul a criticat sentința, în principal,

pentru greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa,

considerând că varianta agravată prevăzută în alin. (4) al art. 198 C. pen.

este absorbită în dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Cu

privire la latura civilă, sentința este criticată pentru cuantumul

despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă.

Prin

decizia nr. 118/A din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, Secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în

rechizitoriu și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva

sentinței penale nr. 185 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

Pentru

a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut

următoarele:

Dispozițiile

art. 198 alin. (4) C. pen. incriminează o împrejurare agravantă a infracțiunii

de „act sexual cu un minor”, respectiv situația în care faptele prevăzute și

sancționate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de

materiale pornografice. Textul legal nu impune și cerința ca acest scop să fie

realizat, ci numai ca intenția inculpatului să fie calificată, în sensul la care

se referă reglementările mai sus amintite. În cazul infracțiunii prevăzută în

art. 51 din Legea nr. 163/2003, latura obiectivă constă într-o paletă largă de

acțiuni subsumate noțiunii de „producere” de material pornografic, ceea ce nu

implică în mod necesar și întreținerea unui raport sexual.

S-a

conchis că atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracțiunilor

prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. și, respectiv, art. 51 din Legea nr.

161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a

infracțiunii prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. este absorbită de

infracțiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003. De altfel, raportul

între cele două infracțiuni prevăzute de textele de lege mai sus arătate nu

este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune simplă, mai puțin

gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv al primei

infracțiuni.

În

legătură cu criticile inculpatului referitoare la soluționarea laturii civile,

instanța de apel a constatat că partea vătămată C.M. s-a constituit parte

civilă cu suma de 100.000 de euro, reprezentând daune morale.

Inculpatul a achiesat la suma solicitată de către

partea civilă și, prin urmare, prima

instanță în mod corect a luat act

de recunoașterea inculpatului privind pretențiile civile. Or, față de

consimțământul necondiționat al apelantului

inculpat,

s-a apreciat că instanța nu poate modifica cuantumul sau moneda în care

despăgubirile

urmează a fi plătite părții civile.

Împotriva

deciziei inculpatul P.F. a declarat recurs, invocând, între altele, cazurile de

casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și 17 C.

proc. pen.

Recursul

inculpatului va fi respins ca nefondat, pentru următoarele motive:

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs ale inculpatului

sunt identice cu motivele de apel, acestea fiind integral examinate de instanța

de prim control judiciar și, pentru argumentele deja menționate, respinse ca

neîntemeiate.

Astfel,

sub aspectul laturii civile, ambele instanțe au apreciat corect asupra

incidenței dispozițiilor art. 16

1

alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

constatând că inculpatul a recunoscut, în totalitate, pretențiile părții civile

(cererea scrisă de constituire de

parte

civilă depusă la dosarul instanței de fond și, respectiv, declarația semnată de

inculpat în fața instanței de fond în care arată „sunt de acord să

despăgubesc pe partea civilă cu suma solicitată în scris”). Acțiunea civilă

fiind disponibilă, iar instanța neavând competență de a cenzura această

disponibilitate procesuală a părților, dispozițiile civile ale sentinței

atacate sunt legale și temeinice. Critica inculpatului, legată de exprimarea

sumei în euro, iar nu în lei, este, cu evidență, neîntemeiată atât prin prisma

dispozițiilor legale anterior menționate (în cererea scrisă fiind menționată,

expres, suma solicitată de 100.000 euro), cât și din examinarea formulării

dispoziției din sentința atacată („obligă pe inculpat la plata sumei de 100.000

euro sau echivalentul în lei la data plății, daune morale, către partea civilă

C.M.”).

Neîntemeiată

este și critica inculpatului referitoare la încadrarea juridică dată uneia

dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Amplele

argumente juridice expuse de către instanța de prim control judiciar cu privire

la această critică fac inutile orice alte considerații teoretice, Înalta Curte

de Casație și Justiție însușindu-și integral aceste argumente.

Dispozițiile

art. 198 alin. (4) C. pen. incriminează o împrejurare agravantă a infracțiunii

de „act sexual cu un minor”, respectiv situația în care faptele prevăzute și

sancționate de alineatele precedente au fost săvârșite în scopul producerii de

materiale pornografice, textul legal referindu-se deci la intenția

inculpatului, care este calificată prin scop. În cazul infracțiunii prevăzute

în art. 51 din Legea nr. 161/2003 („producerea în vederea răspândirii, oferirea

sau punerea la dispoziție, răspândirea sau transmiterea, procurarea pentru sine

sau pentru altul de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice

ori deținerea, fără drept, de materiale pornografice cu minori într-un sistem

informatic sau un mijloc de stocare a datelor informatice”), latura obiectivă

constă într-o varietate largă de acțiuni subsumate noțiunii de „producere” de

material pornografic, ceea ce nu implică, în mod necesar, și întreținerea unui

raport sexual sau întreținerea unor relații sexuale.

Prin

urmare, atât obiectul juridic, cât și latura obiectivă a infracțiunilor

prevăzute în art. 198 alin. (4) C. pen. și, respectiv, art. 51 din Legea nr.

161/2003 sunt diferite și nu se poate considera că împrejurarea agravantă a

infracțiunii prevăzută în art. 198 alin. (4) C. pen. este absorbită de

infracțiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003. Raportul dintre cele

două infracțiuni nu este unul de la o infracțiune complexă la o infracțiune

simplă, mai puțin gravă, care ar putea fi absorbită de conținutul constitutiv

al primei infracțiuni.

Așa cum

corect a reținut instanța de fond, în esență, incriminarea faptelor prevăzute

în art. 51 din Legea nr. 161/2003 ocrotește bunele moravuri în relațiile

interumane purtate prin sisteme informatice, precum și imaginea minorilor,

chiar titlul secțiunii sugerând acest lucru (Secțiunea a 3-a „Pornografia

infantilă prin sisteme informatice”).

Față de

cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat împotriva deciziei nr. 118/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.