ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1163/2015

Decizia nr. 1163/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 51/LC din 6 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții D. SA și SC E. SRL, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Creanța pe care banca o are față de societatea SC C. SRL a fost stabilită cu putere de lucru judecat în Dosarul de insolvență nr. x/2002 al Tribunalului Satu Mare.

Astfel, instanța a reținu că suntem în prezența puterii de lucru judecat în ceea ce privește cuantumul și întinderea datoriei pe care o are SC C. SRL și implicit garanții fidejusori o au față de bancă.

Prin Sentința comercială nr. 130/F din 27 ianuarie 2011 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC C. SRL Negrești Oaș, dar prin închiderea procedurii falimentului, garanții rămân obligați față de creditor, potrivit disp. art. 137 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 care prevede că "Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal."

Totodată, instanțele penale, în cadrul Dosarului nr. x/2007 au stabilit circumstanțele în care au fost perfectate contractele de credit, respectiv de garanție imobiliară.

Prin încheierea din data de 31 octombrie 2005, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea Dosarului penal nr. x/83/2007. În temeiul art. 22 alin. (1) C. proc. pen. "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia."

Or, instanțele penale în dosarul penal menționat au stabilit că reclamanții prin faptele lor comise în decursul relațiilor comerciale cu banca, au cauzat prejudicii acesteia, obținând în mod ilegal credite pentru societățile pe care le controlau, împrumuturi pe care nu le-au mai restituit.

Conform cererii de constituire parte civilă, D. s-a constituit parte civilă în Dosar nr. x/83/2007 pentru creditele neachitate de SC C. SRL aferente contractului de credit nr. 9 din 15 ianuarie 2001 contract pentru care a garantat ca și garanți ipotecari (și fidejusori).

Sentința penală nr. 1 din 04 ianuarie 2011 pronunțată în Dosar nr. x/83/2007 a Tribunalului Satu Mare a devenit definitivă, la data de 17 octombrie 2012 prin pronunțarea Deciziei nr. 3308 de Înalta Curte de Casație și Justiție, sentință prin care s-a dispus definitiv și irevocabil ca datoriile aferente creditului nr. 9 din 15 ianuarie 2001 angajat de SC C. SRL să fie achitate de B. lui SC E. SRL (cesionara lui D.).

Pentru motivele arătate, reținând că, contractul de garanție imobiliară din 16 ianuarie 2004 nu este lovit de nulitate absolută, chiar și prin motivele invocate de reclamanți în susținerea cererii prin concluziile scrise, invocându-se de fapt o neexecutare a contractului de către bancă, (nedovedită) instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat apel reclamanții B. și A., solicitând instanței admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul constatării nulității absolute a contractelor de garanție imobiliară din 16 ianuarie 2001 autentificate de Notarul public sub nr. 155 din 16 ianuarie 2001 și nr. 154 din 16 ianuarie 2001, titluri executorii - accesorii contractului de credit din 15 ianuarie 2001 angajat de SC C. SRL de la D. SA Sucursala Negrești Oaș.

Prin Decizia nr. 202/C/2014 - A din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții B. și A. împotriva Sentinței nr. 51/LC din 6 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, fără cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Apelanții reclamanți au solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară autentificate sub nr. 155 din 16 ianuarie 2001 și nr. 154 din 16 ianuarie 2001, prin care reclamanții, în calitate de garanți au garantat creditul acordat societății SC C. SRL de către intimata D. SA - Sucursala Negrești Oaș, prin contractul de credit din 15 ianuarie 2001.

Modalitatea în care a fost acordat creditul garantat prin contractele de garanție și în care a fost utilizat acest credit a făcut obiectul Dosarului penal nr. x/83/2007, dosar în care intimata s-a constituit parte civilă pentru creditele neachitate de societatea titulară a contractului de credit și unde în mod definitiv s-a dispus ca datoriile aferente contractului de credit neachitate, să fie achitate de reclamanta apelantă B., reclamantul A. fiind achitat ca efect al dezincriminării faptei pentru care a fost trimis în judecată, latura civilă față de acesta rămânând nesoluționată.

În raport de cele statuate în mod definitiv de instanțele penale, apelanții reclamanți au invocat excepția puterii de lucru judecat în acțiunea pe care aceștia au formulat-o, arătând că, în condițiile în care instanța penală a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanta B. trebuie să achite întreaga creanță a societății titulare a contractului de credit neachitată și pentru care intimata s-a constituit parte civilă în dosarul penal, nu există justificare să rămână valabile contractele de garanție imobiliară ce conferă intimatei un alt titlu executoriu prin care să poată obține recuperarea creanței neachitate.

Potrivit prevederilor art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În speță, instanțele penale au stabilit și clarificat cu titlu definitiv, modul în care s-a obținut creditul garantat cu contractele de garanție din litigiu și au stabilit vinovăția reclamantei apelante care a fost obligată la restituirea creditului acordat către intimata pârâtă, constituită parte civilă.

Prin această hotărâre penală nu s-a reținut inexistența dreptului băncii intimate de a obține restituirea creditului acordat ori nevalabilitatea contractelor de garanție ce au garantat creditul acordat. Temeiul obligării persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunilor reținute prin hotărârea penală la restituirea creditului, l-a constituit răspunderea civilă delictuală a acestei persoane, iar în prezenta cauză temeiul răspunderii reclamanților apelanți, garanți în contractele de garanție îl constituie răspunderea lor contractuală izvorâtă din contractul încheiat.

Având în vedere aceste aspecte, nu se poate reține identitatea de părți, obiect și cauză necesare reținerii autorității de lucru judecat.

Puterea lucrului judecat invocată de reclamanți în raport de hotărârea penală soluționată definitiv, nu poate fi reținută în sensul vizat de către aceștia, deoarece în speță puterea de lucru judecat izvorâtă din hotărârea penală nu face altceva decât să confirme dreptul intimaților de a obține satisfacția drepturilor obținute în procesul penal cu toate consecințele ce decurg din acestea.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat având același obiect, părți și cauză, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, respectiv infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre definitivă/irevocabilă printr-o altă hotărâre dată în alt proces.

În speță, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor penale generează posibilitatea părții care a câștigat procesul de a se prevala de dreptul său obținut prin hotărârea respectivă. Ori, în cauză, părțile care au avut câștig de cauză în instanța penală sunt intimații pârâți ce au obținut satisfacția drepturilor solicitate prin admiterea laturii civile și nu reclamanta apelantă a cărei vinovăție s-a reținut în procesul penal sau reclamantul apelant care a ajuns să nu fie condamnat datorită dezincriminării faptei penale pentru care a fost trimis în judecată.

Existența unei hotărâri penale de condamnare a apelantei B. nu generează nulitatea contractelor de credit și de garanție accesorii acestora ori imposibilitatea recuperării creanțelor prin executarea garanțiilor constituite, ci dimpotrivă efectul puterii lucrului judecat se răsfrânge asupra dreptului intimaților de a-și recupera creditele acordate.

Existența a două posibilități distincte de recuperare a creditelor acordate de către intimații pârâți, izvorâte din temeiuri juridice diferite, nu duce la nulitatea actelor juridice ce conferă una din posibilitățile de recuperare, respectiv în speță a contractelor de garanție, ci eventual în caz de executare silită în paralel pentru aceeași creanță s-ar putea reține intervenția principiului "electa una via".

Drept urmare, curtea de apel nu a reținut ca întemeiată excepția puterii de lucru judecat invocată de reclamanții apelanți, efectul puterii lucrului judecat izvorât din hotărârile penale invocate, neputând fi reținut în sensul solicitat de reclamanții apelanți.

În ce privește fondul cauzei deduse judecății, s-a constatat că motivele de apel formulate în cauză nu pot fi reținute ca fondate, hotărârea primei instanțe fiind una legală și temeinică.

Astfel, s-a reținut că reclamanții apelanți au solicitat a se constata nulitatea contractelor de garanție imobiliară, accesorii contractului de credit acordat societății SC C. SRL de către banca intimată, invocând modalitatea defectuoasă de executare a contractului de credit de către bancă, inducerea acestora în eroare și vicierea operațiunilor ce au vizat destinația dată creditului și a sumelor de bani acordate suplimentar prin actele adiționale ulterioare. Toate aspectele invocate de reclamanții apelanți se situează în timp ulterior datei de 16 ianuarie 2001 când s-au încheiat contractele de garanție imobiliară.

Nulitatea unui act juridic reprezintă o sancțiune ce lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, intervenind atunci când nu se respectă condițiile de valabilitate ale actului juridic. Cauzele de nulitate ale actului juridic, ce pot duce la reținerea sancțiunii, sunt cauze anterioare încheierii actului sau concomitente încheierii lui și nu ulterioare intervenite după încheierea valabilă a actului.

Ori, în cauză motivele invocate de reclamanții apelanți se referă la evenimente, operațiuni și fapte intervenite ulterior încheierii contractelor de garanție, situație în care acestea nu pot duce la obținerea sancțiunii invocate de aceștia.

Pe de altă parte, contractul de credit garantat cu cele două contracte de garanție a căror nulitate s-a solicitat nu a fost anulat de nicio instanță civilă, ba mai mult chiar s-a reținut cu putere de lucru judecat, atât în dosarul de insolventă a societății titulare a contractului de credit, că creanța băncii intimate există și nu a fost achitată, precum și în dosarul penal în care banca intimată, în temeiul contractului de credit a avut câștig de cauză pe latura civilă. Ori, câtă vreme contractul de credit nu a fost desființat de vreo instanță de judecată, acesta este valabil și produce efecte juridice, reclamanții apelanți neputând solicita cu drept temei desființarea contractelor de garanție accesorii contractului de credit pe considerente ce țin de valabilitatea și executarea contractului de credit a cărei nulitate nu au invocat-o.

Cât privește reținerea de către prima instanță a puterii de lucru judecat izvorâtă din soluțiile pronunțate în dosarul de insolventă și cel penal în favoarea intimaților, curtea de apel a constatat că nu pot fi reținute ca fondate motivele de apel invocate, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat putând fi obținut de partea căreia îi profită, atât pe cale de excepție cât și pe calea apărării de fond.

Referitor la restul motivelor de apel invocate prin prisma celor statuate de instanțele penale ce se suprapun practic pe argumentele invocate de apelanți în susținerea excepției invocate, curtea apreciază inutilă reanalizarea lor, câtă vreme acestea au fost analizate cu ocazia analizării excepției puterii lucrului judecat, efectul juridic urmărit de apelanți, atât pe calea excepției cât și a motivelor de apel, neputând fi obținut, puterea lucrului judecat și autoritatea de lucru judecat al hotărârii penale profitând intimaților și nu apelanților ce solicită în temeiul acestor hotărâri, anularea contractelor de garanție imobiliară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ.

Recurenții reclamanți au formulat următoarele critici de nelegalitate:

Prin aceasta hotărâre penală s-a dispus, irevocabil și obligatoriu, ca întreaga creanță la creditul nr. 9 din 15 ianuarie 2001, angajat de SC C. SRL în suma de 536.684,90 RON pentru care recurenții au garantat ca fidejusori, să fie achitată cesionarei SC E. SRL, ca "răspundere civilă delictuală", de administratorul SC C. SRL B. singură, fără ca SC C. SRL sau codebitorii, garanți ipotecari să fie obligați să achite aceasta creanță în solidar cu aceasta ca "părți responsabile civilmente", D. SA renunțând a uzita de prevederile art. 16 din C. proc. pen., ceea ce, prin decizia penală pronunțată, a exonerat pe SC C. SRL de "răspunderea civilă contractuală", inclusiv pe garanții ipotecari la acest credit.

Astfel, consideră recurenții, intimata D. SA nu mai are niciun drept asupra creanțelor restante ale SC C. SRL, pierzând calitatea procesuală pasivă, întrucât aceasta a cesionat lui SC E. SRL toate creanțele lui SC C. SRL conform Contractului de cesiune de creanță din 28 august 2009.

Recurenții mai arată și faptul că din moment ce hotărârea penală a intrat în puterea lucrului judecat fiind executorie, ea neputând fi modificată, rămâne să fie anulată cealaltă cale, respectiv anularea "Contractului de garanție imobiliara nr. 9 din 16 ianuarie 2001", autentificat de Notarul public sub nr. 55 din 16 ianuarie 2001 și a "Contractul de garanție imobiliară nr. 9 din 16 ianuarie 20011 autentificat de Notarul public sub nr. 154 din 16 ianuarie 2001" (invocă practică judiciară Decizia civilă nr. 825/2000)

"Ori, în cauză, motivele invocate de reclamanții apelanți se referă la eventuale operațiuni și fapte intervenite ulterior încheierii contractelor de garanție", referindu-se indirect la Notele contabile nr. 1007 - 1009 din 17 ianuarie 2001 prin care angajații D. folosesc unilateral, fără voința administratorului, suma angajată de SC C. SRL de la D. prin creditul din 15 ianuarie 2001 contrar pct. 173 din Normele Metodologice nr. 1/2000 ale D. și a prev. art. 1, 2 și 5 din Contractul de credit nr. 9/2001 (anexa nr. 1-2).

Instanța de fond nu a cercetat prevederile art. 5 din Contractul de credit nr. 9 din 15 ianuarie 2001, semnat și de recurenții garanți ipotecari, conform prevederilor art. 35 din Contractul de credit (anexa nr. 1), dar nici Contractele de garanție imobiliară nr. 9 din 16 ianuarie 2001, întrucât:

- la data semnării acestor contracte (15 ianuarie 2001 și 16 ianuarie 2001) intimata D. SA Sucursala Negrești Oaș s-a obligat conform art. 5 din Contractul de credit, că va pune la dispoziție creditul (de 3.950 mii lei Rol), administratorului SC C. SRL, până cel târziu 13 aprilie 2001, ceea ce nu a făcut;

- la art. 28 din contractul de credit s-a obligat să respecte "celelalte instrucțiuni și norme de lucru ale băncii în vigoare în prezent", respectiv și prevederile pct. 173 din Normele Metodologice ale D. nr. 1/2000 (anexa nr. 2) prin care se stipulează că, din creditul acordat: "se efectuează plata către terți dispuse de clienți pe baza de ordine de plată întocmite de aceștia (SC C. SRL) conform cu destinația aprobată prin contractul de împrumut; respectiv, pentru activitatea curentă de producție" ( art. 2 din Contractul de credit nr. 9/2001).

Notele contabile nr. 1007 - 1009 au fost întocmite de angajații D. la data de 17 ianuarie 2001, anterior termenului prevăzut la art. 5 din Contractul de credit," cel mai târziu 13 aprilie 2001 " prin care intimata D. s-a angajat să pună la dispoziția împrumutatului eșalonat creditul în suma de 3 950 mii lei Rol, lucru ce nu l-a făcut (anexa nr. 1).

Astfel, fiind o clauză contractuală, o obligație cu termen (art. 1022 și urm. C. civ.) ulterioară semnării contractului de credit și de garanție imobiliară (16 ianuarie 2001) și a emiterii notelor contabile (17 ianuarie 2001) motivele invocate de recurenți pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară nr. 9 din 16 ianuarie 2001, sunt temeinice și legale.

La data de 27 ianuarie 2015, recurenții-reclamanți au depus note de ședință prin care au precizat temeiurile de drept ale recursului, respectiv art. 312 C. proc. civ. și urm. raportat la dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motivând faptul că s-a făcut o greșeală de dactilografiere.

Intimatele-pârâte D. SA și SC E. SRL au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate; prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă D. SA a invocat excepția nulității recursului, care a fost respinsă la acest termen de judecată, conform celor reținute în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs constată că invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, în condițiile în care recurenții-reclamanți nu au indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată; de altfel, se constată că decizia recurată îndeplinește exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., redând în mod clar, coerent, convingător și suficient o demonstrație juridică de natură a justifica adoptarea soluției și răspunsul dat criticilor formulate de reclamanți.

În ceea ce privește criticile încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

S-a invocat faptul că instanța de apel a interpretat greșit obligativitatea Deciziei penale nr. 3308/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/83/2007 prin care s-a statuat ca întreaga creanță să fie achitată de B., fără ca SC C. SRL sau codebitorii garanți ipotecari să fie obligați să achite această creanță în solidar, intimata D. renunțând a uzita de prevederile art. 16 C. proc. pen.; prin urmare, s-a susținut că nu există justificare să rămână valabile contractele de garanție imobiliară ce conferă intimatei un alt titlu executoriu prin care să poată obține recuperarea creanței neachitate.

Raportându-se, în rezolvarea prezentului litigiu, la Decizia penală nr. 3308/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel în mod corect nu a dat eficiență excepției puterii de lucru judecat invocată de reclamanți.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată), puterea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii judecătorești se manifestă pozitiv, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Este ceea ce în mod corect a făcut și instanța de apel, care nu a reținut incidența, în speță, a excepției puterii de lucru judecat în sensul solicitat de reclamanți, pentru care nu se regăsea tripla identitate de elemente cerută de art. 1201 C. civ. ci, raportat la art. 22 C. proc. pen., a dat eficiență prezumției de lucru judecat, pe baza căreia a reținut că a fost deja dezlegată chestiunea vinovăției și obligarea inculpatei B. la suportarea prejudiciului cauzat, cu mențiunea că A. a fost achitat ca urmare a dezincriminării faptei, ceea ce a generat imposibilitatea soluționării acțiunii civile promovate împotriva acestuia; aceste dezlegări profită însă intimaților și nu recurenților ce solicită anularea contractelor de garanție bancară.

Astfel, instanța de apel a statuat cu justețe că, în speță, puterea de lucru judecat izvorâtă din hotărârea penală confirmă dreptul intimaților de a obține satisfacția drepturilor solicitate prin admiterea laturii civile.

Obligațiile generate de contractele de ipotecă decurg din raporturi juridice de natură contractuală, pe când obligațiile stabilite prin decizia penală, pe care B. le are față de intimați, sunt generate de raporturi juridice de natură delictuală.

Prin urmare, prin hotărârea penală menționată nu s-a reținut inexistența dreptului băncii (respectiv cesionarei SC E. SRL) de a obține restituirea creditului acordat ori nevalabilitatea contractelor de garanție ce au garantat creditul acordat.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod corect că existența a două posibilități distincte de recuperare a creditelor acordate de către intimații pârâți, izvorâte din temeiuri juridice diferite, nu duce la nulitatea actelor juridice ce conferă una din posibilitățile de recuperare, respectiv în speță a contractelor de garanție, ci eventual în caz de executare silită în paralel pentru aceeași creanță s-ar putea reține intervenția principiului "electa una via".

Contrar susținerilor recurenților, subrogarea în drepturile D. a cesionarei SC E. SRL nu modifică cu absolut nimic nici efectele generate de contractul de credit cu contractele de garanție accesorii și nici creanța stabilită în temeiul acestuia.

O altă critică se referă la soluționarea greșită pe fond a cauzei de către instanța de apel, care a reținut eronat că motivele de nulitate invocate de reclamanți se referă la evenimente, operațiuni și fapte intervenite ulterior încheierii contractelor de garanție, situație în care nu pot duce la aplicarea sancțiunii invocate de aceștia.

Recurenții invocă faptul că instanța nu a cercetat prevederile art. 5 și art. 28 din Contractul de credit nr. 9 din 15 ianuarie 2001 prin care intimata D. s-a angajat să pună la dispoziția împrumutatului eșalonat creditul de 3.950 mii lei ROL, până cel mai târziu 13 aprilie 2001, lucru pe care nu l-a făcut.

Așa cum a reținut și instanța de apel, nulitatea, ca sancțiune de drept substanțial, înseamnă lipsirea actului juridic de efectele contrarii normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.

Așadar, cauzele de nulitate sunt anterioare sau cel mult concomitente încheierii unui act juridic și nu ulterioare, însă toate argumentele invocate de recurenți pentru anularea contractelor de garanție se referă doar la modalitatea de punere în executare a contractului de credit și nici măcar nu sunt intrinseci actelor a căror nulitate se solicită.

În mod corect, instanța de apel a subliniat faptul că, reclamanții nu pot solicita desființarea contractelor de garanție accesorii contractului de credit, pe considerente ce țin de valabilitatea și executarea contractului de credit a cărui nulitate nu au invocat-o și în condițiile în care, contractul de credit nu a fost desființat de vreo instanță de judecată. Astfel, contractul de credit garantat cu cele două contracte de garanție a căror nulitate s-a solicitat nu a fost anulat de nicio instanță civilă, ba mai mult chiar s-a reținut cu putere de lucru judecat, atât în dosarul de insolvență a societății titulare a contractului de credit, că creanța băncii intimate există și nu a fost achitată, precum și în dosarul penal în care banca intimată, în temeiul contractului de credit a avut câștig de cauză pe latura civilă.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituite de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate de recurenți, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 202/C/2014 - A din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva Deciziei nr. 202/C/2014 - A din 28 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015.

Procesat de GGC - NN