ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2600/2015

Decizia nr. 2600/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 iunie 2013, sub nr. 766/33/2013, astfel cum a fost precizată și completată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Local al comunei Sînpetru de Câmpie, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

(i) anularea parțială a H.G. nr. 929/2011 pentru modificarea unor anexe la H.G. nr. 964/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mureș, numai în ceea ce privește anexa 1 pct. 69 cod de clasificare 1.5.9, pentru terenul în suprafață de 1,41 ha din tarlaua 81, parcela x, teren denumit „târg de animale”;

(ii) anularea Hotărârii nr. 25/2011 a Consiliului Local al comunei Sînpetru de Câmpie, județul Mureș, prin care a fost inclus în domeniul public terenul în suprafață de 1,41 ha din tarlaua 81, parcela x;

(iii) anularea parțială a H.G. nr. 964/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mureș, numai în ceea ce privește anexa 80 pct. 34, pentru terenul în suprafață de 1,41 ha din tarlaua 81, parcela x, teren denumit „piață săptămânală”;

(iv) anularea în parte a Hotărârii nr. 13/2001 a Consiliului Local al comunei Sînpetru de Câmpie, prin care a fost inclus în domeniul public terenul în suprafață de 1,41 ha din tarlaua 81, parcela x;

(v) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 octombrie 2013, Consiliul Local al comunei Sînpetru de Câmpie a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea cererilor de anulare a H.G. nr. 929/2011 și H.G. nr. 964/2002, ca nefondate.

Prin sentința civilă nr. 564 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: respingerea excepțiilor formulate de pârâtul Guvernul României privind nulitatea acțiunii pentru lipsa timbrajului, nulitatea cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, excepția tardivității formulării cererii în anulare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, respingerea excepțiilor formulate de pârâtul Consiliul Local al comunei Sînpetru de Câmpie, legat de H.G. nr. 964/2002, privind lipsa de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, excepția decăderii reclamantei din dreptul de a formula acțiunea în anulare și tardivitatea formulării ei, iar referitor la H.C.L. nr. 13/2001, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, excepția lipsei de interes a reclamantei de a formula cererea, excepția decăderii reclamantei din dreptul de a formula acțiunea pentru anularea H.C.L. nr. 13/2001 și tardivitatea formulării ei.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție în interesul Guvernului României, formulată de pârâtul Consiliul Local al comunei Sînpetru de Câmpie, precum și acțiunea formulată de reclamanta A., astfel cum a fost precizată și completată.

Împotriva sentinței civile nr. 564 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Guvernul României.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010).

În dezvoltarea recursului, au fost invocate, în esență, următoarele argumente:

Problema centrală a cauzei care trebuia dezlegată de către instanța de fond constă în a stabili dacă imobilul denumit „târg de animale” a trecut în mod legal din domeniul privat al statului în domeniul public al unității administrativ - teritoriale.

În mod nelegal instanța de fond a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 3 alin. (1) și 6 din Legea nr. 213/1998, precum și anexa la această lege.

Împrejurarea că un târg de animale este de uz și de interes public nu face ca trecerea sa din domeniul privat în domeniul public să fie legală, pentru aceasta, proprietatea asupra bunului trebuia să se dobândească în baza unui titlu valabil.

Or, terenul în cauză a intrat în proprietatea Statului Român la colectivizare, ca făcând parte din domeniul privat al statului și cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fără consimțământul Guvernului exprimat printr-o hotărâre dată în acest sens.

Mai mult, potrivit prevederilor pct. 5 al art. 1 din Anexa la Legea nr. 213/1998, cuprinzând bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, domeniul public al statului este alcătuit și din terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945.

Față de această prevedere legală, cuprinderea imobilului în litigiu în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale este nelegală. O hotărâre de consiliu local prin care se aprobă o listă de inventar a unor bunuri nu poate constitui nici act translativ de proprietate și nici alt act valabil pentru trecerea unui bun, chiar din proprietatea sa privată în proprietatea publică.

Nerespectarea dispozițiilor legale invocate a afectat parțial și hotărârile de Guvern atacate, deoarece statul, autoritatea centrală sau locală ori alt deținător al imobilului preluat abuziv, nu au avut niciodată calitatea de proprietar. Fostul proprietar nu și-a pierdut niciodată această calitate, chiar dacă temporar nu și-a putut exercita atributele dreptului de proprietate.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost completată și precizată.

Prin decizia nr. 1505 din 31 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținându-se că acesta a fost formulat cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin această decizie, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. și a fixat termen pentru judecata acestuia la data de 23 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat de reclamanta A.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Chestiunea esențială ce se impune a fi dezlegată în cauză vizează legalitatea includerii în domeniul public al comunei Sînpetru de Câmpie a imobilului - teren denumit „piață săptămânală” și destinat desfășurării târgului de animale.

În această privință, se impune a fi subliniat faptul că imobilul respectiv a fost inclus în domeniul public al unității administrativ teritoriale în anul 2001, fiind menționat la pct. 34 din Anexa nr. 4 la Hotărârea Consiliului Local Sînpetru de Câmpie nr. 13 din 27 aprilie 2001 privind aprobarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public și privat al comunei.

La acea dată, reclamanta A. nu solicitase reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului „piață săptămânală”, o astfel de cerere fiind formulată în anul 2005 și soluționată prin propunerea acordării de despăgubiri, și nu prin reconstituirea în natură a dreptului de proprietate.

Prin H.G. nr. 964/2002 a fost atestat domeniul public al județului Mureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mureș, în conformitate cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, includerea imobilului în litigiu în domeniul public al comunei Sînpetru de Câmpie s-a realizat în anul 2001, și nu în anul 2011, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 25 din 17 iunie 2011, cum în mod eronat a susținut reclamanta.

La nivelul anului 2011 s-a procedat la actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al comunei Sînpetru de Câmpie, prin includerea în această categorie și a altor bunuri, fără însă a fi afectat regimul juridic al imobilului în litigiu.

Această actualizare a determinat modificarea unor anexe la H.G. nr. 964/2002, sens în care a fost adoptată H.G. nr. 929/2011, în care imobilul menționat figurează la poziția x din Anexa nr. 1.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că includerea imobilului denumit „piață săptămânală” în domeniul public al comunei Sînpetru de Câmpie este legală, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 136 alin. (2) din Constituție, în forma revizuită, proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ - teritoriale.

La alin. (3) al art. 136 din Legea fundamentală sunt enumerate exemplificativ bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, cu posibilitatea de a fi stabilite și altele prin lege organică.

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia constituie legea organică în această materie, iar la art. 3 alin. (1) sunt identificate trei categorii de bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului, respectiv: bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituție, în forma revizuită, cele stabilite în anexa la lege, precum și orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Prin art. 7 din același act normativ se consacră, în acord cu prevederile art. 645 din vechiul C. civ., ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate publică, exproprierea pentru cauză de utilitate publică și legea.

La pct. III, nr. 2 din „Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și unităților administrativ-teritoriale, anexă la Legea nr. 213/1998, sunt menționate ca făcând parte din domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor „piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement”.

Având în vedere destinația și uzul date efectiv imobilului în litigiu, necontestate de reclamantă, respectiv „piață săptămânală” destinată târgului de animale, se constată că acesta aparține domeniului public al comunei Sînpetru de Câmpie, prin declarația legii.

Aspectele legate de valabilitatea titlului invocat de unitatea administrativ-teritorială și eventuala comparare a titlurilor revin în competența instanței de drept comun, și nu instanței de contencios administrativ al cărei control de legalitate vizează conformitatea actului administrativ cu normele legale în vigoare la momentul emiterii lui, precum și cu regulile de competență conferite de lege emitentului acestuia.

În concluzie Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010) și urmează să dispună respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 564 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2015.