ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 530/2016

Decizia nr. 530/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 152/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 401 din 23 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția IV a civilă, în contradictoriu cu pârâții B., C., intimații chemați în garanție Statul Român prin D., Municipiul București prin primarul general, SC E. SA prin administrator lichidator SC F. SPRL și D. București.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs A., continuat de moștenitorii acesteia G. și H., iar prin încheierea din data de 31 octombrie 2013, instanța, a dispus suspendarea judecării acestuia, în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la indicarea moștenitorilor intimatei pârâte C.

Prin petiția depusă la 12 ianuarie 2016, I. arătând că este unică succesoare a intimaților B. și C. a solicitat în temeiul art. 252 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., constatarea perimării recursului. La cerere a atașat copia certificatului de calitate de moștenitor din 23 iulie 2014 emis de notarul public J., de pe urma defunctei C.

Constatând că pentru termenul din 10 martie 2016 părțile au fost citateîn vederea discutării perimării recursului, Înalta Curte a dispdolari SUA în oficiu repunerea cauzei pe rol și a rămas în pronunțare pe excepția perimării, raportat la dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ.

Recursul se va constata perimat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformaresau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșitniciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Singura derogare pe care o face legiuitorul, pentru ipotezele reglementate de art. 243 C. proc. civ., vizează suspendarea cursului perimării pe o perioadă de 3 luni, sub condiția însă, ca respectivele situații având ca efect prorogarea termenului, să fi intervenit în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.

În speță, nu se regăsește vreo astfel de situație, care să fi condus la prelungirea termenului de perimare, care a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecății, în temeiul prevederilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., urmare a decesului intimate pârâte C.

Dat fiind temeiul de drept al suspendării, art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 245 pct. 2 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moștenitorilor sau menționând o eventuală imposibilitate obiectivă de identificare a acestora.

Dispozițiiledeprocedură menționate exclud ideea că actul de procedură urmează a fi îndeplinit din oficiu, câtă vreme redeschiderea judecății putea fi făcută doar la solicitarea părților.

Instanța de recurs mai are în vedere că niciuna dintre părți nu s-a preocupat ca înăuntrul termenului de perimare să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanței în vederea stabilirii în mod concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenței unor moștenitori sau sesizareainstituțiilor statului în vederea declarării moștenirii vacante.

Din acest punct de vedere, instanța apreciază că părțile se află în culpă procesuală, dată fiind pasivitatea în care au rămas pe perioada suspendării cauzei.

În raport de aceste considerente și având în vedere că a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A.și continuat de moștenitorii acesteia G. și H., împotriva Deciziei nr. 152/A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2016.