ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2017

Decizia nr. 555/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 180 din 12 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 10468 din 21 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în contradictoriu cu intimata reclamantă B. și intimata chemată în garanție SC C. SA, dispunând obligarea apelantei la plata sumei de 850 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta pârâtă A., iar în ședința publică de la 23 iunie 2011 judecata a fost suspendată, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, dat fiind faptul că intimata chemată în garanție se afla în lichidare.

Niciuna dintre părți nu a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății și nu a solicitat repunerea cauzei pe rol până la data de 23 martie 2016 când s-a dispus verificarea subzistenței motivelor pentru care s-a dispus suspendarea judecății.

Verificând evidența informatizată a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, instanța constată că prin Sentința nr. 6075 pronunțată la data de 28 mai 2012 în Dosar nr. x/3/2008, irevocabilă prin nerecurare, a fost închisă procedura insolvenței împotriva debitoarei SC C. SA și s-a dispus radierea acesteia din Registrul Comerțului București.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții, în situația dosarelor suspendate în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 cursul perimării fiind suspendat, conform art. 250 C. proc. civ., "cât timp dăinuiește suspendarea judecării".

Întrucât din verificarea Dosarului nr. x/3/2008 rezultă că Sentința nr. 6075/2 din 28 mai 2012 a fost învestită cu formulă executorie la data de 14 august 2012, dată până la care, nefiind cunoscută data comunicării hotărârii judecătorești către părți, se poate aprecia că a dăinuit suspendarea judecății în prezenta cauză și, deci, suspendarea cursului perimării, curtea de apel a constatat că cererea de recurs a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de 3 ani de zile.

Prin urmare, prin Decizia civilă nr. 466 din 13 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis excepția de perimare și, în consecință s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă A. București împotriva Deciziei civile nr. 180 A din 12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și intimata chemată în garanție SC C. SA.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. București prin administrator judiciar D. SPRL și prin administrator special E., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul de respingere a excepției de perimare.

Recurenta susține că la termenul din data de 23 06.2011, în Dosarul nr. x/3/2007, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, având ca obiect obligația de a face, instanța de judecată a suspendat judecarea recursului, prin aplicarea prevederilor art 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ca urmare a intrării în insolvență a chematului în garanție SC C. SRL.

Arată faptul că cererea de chemare în garanție reprezintă o formă de participare a terțelor persoane în procesul civil prin intermediul căreia una dintre părți poate solicita introducerea în litigiu a acelor persoane. Cererea de chemare în garanție presupune o apărare comună împotriva terțului care a formulat pretenții în legătură cu dreptul garantat. În concluzie, în cadrul unui proces civil, chematul în garanție capătă aceeași calitate procesuală ca și cel care a formulat respectiva cerere de chemare în garanție, în speță, SC C. SRL având calitatea de pârât.

În privința excepției perimării, invocate din oficiu, de către instanța de judecată, a învederat faptul că A. București nu se face vinovata de lăsarea în nelucrare a pricinii, întrucât suspendarea judecații nu a fost solicitată de regie, fiind dispusă de instanță ca urmare a intervenim unui caz de suspendare legala de drept.

Stabilirea împrejurării că procesul a rămas în nelucrare din vina părții este o chestiune de fapt caro trebuie dovedită, în caz contrar, ori de câte ori vina părții lipsește, perimarea nu va opera.

Potrivit art. 250 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. "perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa". Stabilirea dacă împrejurările care au împiedicat partea interesată de a stărui în judecată erau sau nu mai presus de voința acesteia, adică dacă erau sau nu de natură a constitui un impediment care să suspende perimarea conform art. 250, este o chestiune de fapt, care trebuie dovedită.

Mai arată că, întrucât perimarea sancționează numai neglijența manifestată prin abandonarea procesului, faptul că judecata a fost suspendată până la soluționarea unei alte pricini, exclude vina părții pentru lăsarea în nelucrare, astfel încât nu se justifică perimarea acesteia.

Din cele arătate mai sus, se desprinde concluzia că perimarea nu operează cât timp pe rolul unei alte instanțe de judecată se află un alt dosar, care a determinat suspendarea acestei cauze.

Reiterează faptul că, scopul avut în vedere de legiuitorului român prin depoziția de la art. 36 din Legea nr. 85/2006, vizează protejarea creditorilor. Astfel, prin refuzul de a permite unor creditori să deruleze acțiuni și urmăriri individuale împotriva debitorului, odată ce procedura insolvenței a fost deschisa, legea garantează că valorificarea patrimoniului se va face sub supravegherea judecătorului-sindic.

Astfel, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, s-a aflat Dosarul nr. x/3/2008, ce a avut ca obiect procedura insolvenței deschisă împotriva SC C. SRL dosar ce a determinat suspendarea Dosarului nr. x/3/2007.

Recurenta apreciază că în cauza pendinte perimarea nu operează, întrucât nu poate fi dovedită culpa A. București în ceea ce privește lăsarea în nelucrarea a cauzei, precum și datorită faptului că pe rolul unei alte instanțe s-a aflat un alt dosar, ce a determinat suspendarea de drept a dosarului nr. x/3/2007.

Coroborând art. 213 alin. (1) pct. 5 din vechiul C. proc. civ. cu art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, reiese că, în speță, este incident unul din cazurile de suspendare legală, prevăzut de legislația în vigoare.

În concluzie, suspendarea acțiunilor sau suspendarea judecații, de drept, cum este cazul prevăzut de art. 36, are drept efect oprirea instantanee a cursului judecății. Acest efect se constată în fiecare dosar judiciar în parte, de către instanță sau organul de executare, la sesizarea sau la cererea persoanei interesate ori din oficiu. Efectul suspendării, de oprire de îndată a cursului judecății, împiedică instanța să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept.

Pe cale de consecință, intrarea în procedura insolvenței a SC C. SRL, a determinat instanța de judecată să pronunțe o încheiere de suspendare a judecății Dosarului nr. x/3/2007, hotărâre dată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, acesta fiind un caz de suspendare legală de drept, intervenită în temeiul unei legi speciale, ce primează în fața legii generale, suspendare ce este independentă de voința părților.

Așadar, în cauză suspendarea nu a intervenit ca urmare a aplicării normelor de drept general, în speță C. proc. civ., nefiind aplicabile prevederile art. 242 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., ce statuează că "instanța va suspenda judecata. 1. când amândouă părțile o cer; 2. dacă niciuna din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii", ci ca urmare a aplicării art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În concluzie, recurenta-pârâtă solicită instanței de judecată să admită recursul formulat, să modifice în tot hotărârea recurată, în sensul de respingere a excepției de perimare a Dosarului nr. x/3/2007, ca fiind neîntemeiată.

Intimata-reclamantă B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei curții de apel.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a susținerilor din întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus suspendarea judecării recursului formulat de recurenta-pârâtă A. București împotriva Deciziei civile nr. 180 A din 12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. și intimata chemată în garanție SC C. SA, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât la dosar s-a depus dovada demarării procedurii falimentului în ce o privește pe chemata în garanție SC C. SA, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțată în cadrul acestei proceduri.

Verificând evoluția Dosarului nr. x/3/2008 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, până la soluționarea căruia a fost suspendată judecata recursului, curtea de apel a constatat că acesta a fost soluționat irevocabil prin Sentința civilă nr. 6075 din 28 mai 2012.

De asemenea, curtea de apel a apreciat cu justețe că întrucât Sentința civilă nr. 6075 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, a fost învestită cu formulă executorie la data de 14 august 2012, suspendarea cursului perimării a dăinuit până la această dată.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.

În speță, la data de 23 martie 2016, când instanța a verificat subzistența motivelor pentru care s-a dispus suspendarea judecății, curtea de apel a constatat în mod corect că părțile nu au declarat recurs împotriva încheierii de suspendare și nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, deși de la data rămânerii irevocabile a hotărârii față de care s-a dispus suspendarea și chiar de la data învestirii cu formulă executorie a acesteia, au trecut mai mult de 3 ani.

Nu pot fi primite criticile recurentei, potrivit cărora ea nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii, întrucât era în interesul recurentei să urmărească evoluția Dosarului nr. x/3/2008 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, fiind partea al cărei recurs a fost suspendat și pentru a cărui judecată instanța a apreciat, la momentul suspendării, necesitatea pronunțării unei soluții în dosarul de insolvență.

În acest context, nu se poate lua în discuție suspendarea cursului perimării, în condițiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.

Cum perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță și este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme de un an, iar, în speță, după suspendarea dispusă în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, părțile au lăsat să treacă mai mult de 3 ani de la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2008 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, fără să facă nici un act de procedură în vederea reluării judecății, condițiile perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., erau îndeplinite.

Față de considerentele prezentate, reținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 248 alin. (1), art. 249 și art. 250 alin. (3) C. proc. civ. și că astfel nu sunt întrunite în speță cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. București prin administrator judiciar D. SPRL și prin administrator special E. împotriva Deciziei civile nr. 466 din 13 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2017.

Procesat de GGC - GV