ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2016

Decizia nr.

155/2016

Deliberând, asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la

data de 03 noiembrie 2004, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român reprezentat legal prin Guvernul României și Primăria Municipiului

București prin primarul general, solicitând să se constate dreptul său de proprietate

asupra fostului imobil, teren și construcție, în suprafață de 513,09 mp, situat

în București, sector 3; să se dispună anularea Dispoziției primarului general nr.

3271/2004 ca fiind nelegală și obligarea pârâților, în solidar, ia restituirea

în natură a imobilului expropriat abuziv, la repararea daunelor produse prin

nefolosirea timp de 40 de ani a imobilului, la plata unei sume echivalente cu

valoarea de piață a imobilului cu titlu de despăgubiri morale, precum și la

plata cheltuielilor de judecată ce vor fi stabilite.

Prin sentința civilă nr. 744 din 30

martie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive și a respins astfel capătul de cerere având ca

obiect anularea dispoziției primarului, ca fiind formulat în contradictoriu cu

o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea

modificată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., ca

neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 442/A din 03

decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul

A. împotriva sentinței civile nr. 744 din 30 martie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

recurs reclamantul A.

Recursul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a I-a civilă, la data de 15

ianuarie 2013.

Prin încheierea din 05 iunie 2013,

judecata recursului a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 243 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului la data de 01 aprilie 2013 a

recurentului A.

La data de 02 decembrie 2015, Înalta

Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de

perimare a recursului.

Analizând această excepție, Înalta

Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apei. recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Așadar, pentru a interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află,

trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în

nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu

condiția ca timp de un art să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în

vederea judecării cauzei, situație decurgând din lipsa de diligentă a părților,

care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță,

unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 243 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 05 iunie 2013, părțile au lăsat

să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act

de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că, timp de doi ani și 6 luni, perioadă care a trecut de la

momentul suspendării judecății, pricina a rămas în neîucrare, întrucât niciuna

dintre părțile implicate în proces și nici moștenitorii părții decedate, nu au

înțeles să ceară continuarea judecății, deși recurentul A. a fost citat, pentru

discutarea perimării, pe numele moștenirii, fiind decedat.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză

a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând totodată că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de

drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să perime

cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de

reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 442/A din 03 decembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 ianuarie 2016.