ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3431/2012

Decizia nr. 3431/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15 decembrie 2010, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 9 august 2001 a transmis Notificarea nr. 84151/2001 (astfel cum a fost înregistrată la Primăria Municipiului Ploiești), prin care a solicitat, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 10.500 mp situat în Ploiești.

La data de 3 februarie 2010, unitatea notificată, respectiv Ministerul Administrației și Internelor, a emis Dispoziția nr. 26 prin care a fost admisă cererea formulată prin intermediul executorului judecătoresc, prin aceasta constatându-se că reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri într-un cuantum ce urmează a fi stabilit de către B., pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 7.200 mp aflat în administrarea C.

Reclamanta a mai arătat că pentru ca dispoziția să fie emisă, a fost nevoită să intenteze acțiune judecătorească împotriva C., trecând un interval de 9 ani.

A susținut reclamanta că dosarul său a fost înaintat către instituția pârâtă în vederea emiterii titlului, însă, deși au trecut aproape 10 luni de la data depunerii documentației, dosarul nu a fost nici măcar repartizat unui consilier pentru a fi analizat, termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen imperativ și obligatoriu, nefiind respectat.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emise de B., modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare se realizează în ordinea înregistrării lor, iar în cazul de față, Dosarul nr. x/CC face parte din categoria dosarelor trimise după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

Prin sentința civilă nr. 4056 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând obligarea pârâtului să emită decizia conținând titlul de despăgubire pentru dispoziția nr. 26 din 03 februarie 2010 emisă de Ministerul Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că de la data formulării notificării au trecut aproape 10 ani, fiind depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei, o atare întârziere fiind de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al reclamatei, în sensul art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

S-a mai apreciat că invocarea procedurilor stufoase reglementate de legislație în această materie nu poate justifica această întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român, prin B., criticând soluția pronunțată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

A susținut recurentul că instanța de fond a reținut în mod greșit împrejurarea că în speță au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil, întrucât în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, în cauza supusă judecății fiind parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, acesta fiind analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Recurentul a mai precizat că etapa evaluării este condiționată de ordinea de soluționare a dosarului de despăgubiri, așa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 B., dosarul reclamantei fiind transmis după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

Totodată, a opinat recurentul, obligarea B. la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire este nejudicioasă și poate conduce la conjuncturi juridice anormale, autoritatea fiind obligată să emită decizia în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși executarea obligației nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori, cu atât mai mult cu cât, între data efectuării evaluării și data emiterii deciziei, există o perioadă în care raportul se comunică persoanelor îndreptățite în vederea formulării de obiecțiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să formuleze și să comunice răspunsul.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta B., în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Inițial, B. a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului se constată că sunt nefondate criticile recurentului deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabilPentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziția datează din anul 2010, nici până în prezent nefiind emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.

În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din cap. V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative. Astfel, pârâtei B., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Analizând și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă, constată că este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și, în temeiul dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român prin B. împotriva sentinței civile nr. 4056 din 7 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentul - pârât Statul Român prin B. la plata către intimata - reclamantă A. a sumei de 450 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012.