ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de

față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 409 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Constanța, în baza art. 42 C. proc.

pen. rap. la art. 140 alin. (2) C. proc. pen., și art. 385

16

alin. (2)

C. proc. pen. a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, având ca

obiect încetarea de drept a măsurii arestării preventive cu privire la inculpatul

Y.A.D. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se reține că pe rolul

Tribunalului Constanța s-a înregistrat cererea formulată de Inspectoratul de Poliție

al Județului Constanța, având ca obiect contestația la executare împotriva mandatului

de arestare preventivă nr.354/1998 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța, pe numele inculpatului Y.A.D.

În motivarea acestei

cereri se susține că cererea privind emiterea mandatului european de arestare

pe numele inculpatului a fost respinsă prin încheierea aceleiași instanțe nr. 9

din 25 octombrie 2010, pe motiv că, mandatul de arestare inițial nu a fost supus

confirmării instanței ceea ce ar atrage nulitatea acestuia și necesitatea retragerii

sale.

Tribunalul Constanța

a calificat cererea, ca fiind una de constatare a încetării de drept a măsurii

arestării preventive în raport de disp. art. IX pct. 2 din Legea nr. 281/2003

și art. 185 alin. (2) și art. 140 alin. (2) C. proc. pen.

Reține, instanța de

fond pe numele inculpatului Y.A.D.

, cercetat în dosarul penal nr. 1061//P/1998

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost emis mandatul de

arestare preventivă nr. 210 din 17 iulie 1998, care până în prezent nu a putut

fi pus în executare, inculpatul fiind dat în urmărire națională prin dispoziția

I.G.P.R. nr. 206.074 din 29 septembrie 1998.

Odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 281/2003, s-a prevăzut, prin dispozițiile tranzitorii

cuprinse la art. IX pct. 2, că în cazul în care măsura arestării preventive nu

a fost supusă controlului instanței, procurorul, în termen de 24 de ore de la

intrarea în vigoare a acestei legi, prezintă dosarul cauzei instanței căreia

i-ar reveni competența să judece cauza în fond, cu propunerea motivată de luare

a măsurii arestării preventive, pentru zilele care au rămas după scăderea din

cele 30 de zile a perioadei în care învinuitul sau inculpatul a fost arestat,

procedându-se conform art. 146 sau art. 149

1

C. proc. pen., după

caz.

Prevederile art. IX

pct. 1 din lege mențineau valabilitatea mandatelor de arestare preventive emise

de procuror până la intrarea în vigoare a legii, stipulând în mod expres că

acestea continuă să își producă efecte și după această dată, dar numai sub

condiția prevăzută la pct. 2, insa nu se poate susține că mandatul emis de

procuror este lovit de nulitate absolută, aceasta fiind dat de către un organ

competent, cu respectarea cadrului normativ în vigoare la data emiterii lui.

Prin urmare, cererea

de față nu poate fi calificată decât ca o cerere privind constatarea încetării

de drept a măsurii arestării preventive, termenul prevăzut de art. IX pct. 2

din Legea nr. 281/2003 fiind unul imperativ, a cărui nerespectare atrage

încetarea efectelor măsurii și necesitatea retragerii mandatului, conform art. 185

alin. (2) și art. 140 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia măsura arestării

preventive încetează și în alte cazuri prevăzute de lege decât cele expres

prevăzute de alin. (1) și alineatul al doilea, teza I al art. 140.

Se apreciază că,

întrucât , împotriva deciziei penale nr. 102 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța s-a declarat recurs, dosarul aflându-se în prezent la procuror pentru

motivarea recursului, competența soluționării acestei cereri aparține Înaltei

Curți de Casație și Justiție, instanță competentă să soluționeze recursul,

precum și a oricăror cereri privind măsura arestării preventive a inculpaților.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13

ianuarie 2011.

Analizând actele și

lucrările dosarului, reține Înalta Curte că în cauză nu există elemente care să

facă posibilă admiterea contestației la executare fapta pentru care va dispune respingerea

acesteia pentru considerentele ce urmează.

Așa cum rezultă din

actele existente la dosar, mai exact din referatul întocmit de Biroul executări

penale din cadrul Tribunalului Constanța, prin sentința penală nr. 171 din 31

martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 149/118/2004,

inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni

închisoare, hotărâre ce a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța.

În urma verificărilor

efectuate s-a constatat că prin decizia penală nr. 102/P din 15 octombrie 2010,

Curtea de Apel Constanța a constatat intervenită prescripția – specială a

răspunderii penale cu privire la infracțiunile pentru care inculpatul este trimis

în judecată.

În prezent cauza se

află la parchet pentru motivarea recursurilor declarate împotriva decizie

penale nr. 102 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța.

În raport de această

situație Înalta Curte constată prematuritatea formulării cererii de contestație

la executare.

Până în prezent,

Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost sesizată cu judecarea recursurilor

împotriva deciziei instanței de apel, fapt pentru care apreciază că nu poate proceda

la soluționarea acestei cauze.

Nu poate fi ignorat

faptul că la dosarul cauzei nu se află suficiente înscrisuri care să facă

posibilă pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul celor

solicitate.

La dosar s-au depus sesizarea

Inspectoratului de poliție al Județului Constanța, copia sentinței penale nr. 172

din 31 martie 2008 și referatul întocmit de Compartimentul Executări penale.

Este adevărat că

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să fie sesizată cu soluționarea

recursurilor declarate împotriva decizie penale nr. 102/P din 15 octombrie 2010

însă, cât timp pe rolul Înaltei Curți nu s-a înregistrat respectiva cauză,

urmează a se constata prematuritatea formulării acestei cereri.

Față de considerentele

arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația la executare, privind pe

inculpatul Y.A.D.

Onorariul de avocat din

oficiu în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge contestația la executare privind pe

inculpatul Y.A.D.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31

ianuarie 2011.