ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2271/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2271/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 237/F din data de 30

iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea

în executare a mandatului european de arestare emis la data de 5 noiembrie 2013

de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Kriti (Grecia),

privind pe persoana solicitată L.F.D., cetățean român.

A constatat că pentru

capătul de acuzare de la pct. 1 din caseta E din cuprinsul mandatului, respectiv

pentru infracțiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate

S.C. și L.A.M., persoana solicitată L.F.D. a fost deja condamnată în România,

prin Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București,

secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 5 ani închisoare,

pedeapsă executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 și 1

septembrie 2004 - 27 decembrie 2006 (când a fost liberată condiționat), astfel

încât pentru această infracțiune persoana solicitată nu mai poate face obiectul

unor cercetări în Grecia, fiind incident motivul obligatoriu de refuz de punere

în executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

A dispus arestarea

persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 30 iunie 2014

până la data 29 iulie 2014 inclusiv, și predarea acesteia, în stare de arest,

în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile din

Grecia cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat (cu

excepția faptei descrise în caseta E, pct. 1 - traficul de persoane privind pe

S.C. și L.A.M.), cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în

cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana

predată să fie transferată în România.

A constatat că

persoana solicitată a fost reținută și arestată în vederea predării în baza

mandatului european de arestare de la data de 17 iunie 2014 până în prezent.

În baza art. 107

alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus comunicarea prezentei

hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de

Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P., în cel mult 24 de ore

după rămânerea definitivă

În baza art. 275

alin. (3) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia.

Onorariul - parțial -

al apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 de lei, a fost suportat din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut

următoarele:

La data de 18 iunie

2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr.

4012/2/2014, sesizarea nr. 768/II-5/2014 formulată de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea provizorie pe

baza semnalării în Sistemul de Informații Schengen și în vederea punerii în

executare a mandatului european de arestare, emis la data de 5 noiembrie 2013

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta, precum și predarea persoanei

solicitate L.F.D., cetățean român.

Persoana solicitată a

fost prezentată în fața procurorului la data de 17 iunie 2014, procurorul

dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la

data de 17 iunie 2014 până la data de 18 iunie 2014, persoanei solicitate

fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului și infracțiunile care au

determinat emiterea acestuia de către autoritățile elene și a fost prezentată

instanței de judecată la termenul din 18 iunie 2014.

Prin încheierea din

18 iunie 2014, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004

republicată rap. la art. 9 din Decizia-cadru JAI/584/2002, instanța a dispus

arestarea provizorie a persoanei solicitate L.F.D., pentru o perioadă de 15

zile, respectiv de la data de 18 iunie 2014 până la data de 2 iulie 2014,

inclusiv, fixând termen la data de 30 iunie 2014, pentru prezentarea de către

procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba

română a acestuia

S-au atașat o copie

de pe Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București,

secția I penală, prin care a fost condamnată persoana solicitată L.F.D.,

împreună cu un referat întocmit de compartimentul executări penale, privind

data și modalitatea rămânerii definitive și stadiul executării

În conformitate cu

dispozițiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul

a verificat mai întâi identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că

acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege - română -,

mandatul european de arestare.

De asemenea, potrivit

alin. (3) din același articol, judecătorul a adus la cunoștința persoanei

solicitate drepturile prevăzute la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată

(și anume: dreptul de a fi informată cu privire la conținutul mandatului

european de arestare, de a fi asistată de un apărător - ales sau numit din

oficiu și, respectiv, la interpret - dacă nu vorbește sau nu înțelege limba

română), efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți

la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere

consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul

irevocabil al acestuia.

La termenul din 30

iunie 2014, persoana solicitată L.F.D. a declarat că nu este de acord cu

predarea sa și nu renunță nici la drepturile conferite de regula specialității,

instanța procedând în continuare la audierea acesteia, potrivit dispozițiilor

art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Curtea a constatat că

împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de

către autoritățile din Grecia la data de 5 noiembrie 2013, acesta conținând

toate informațiile necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate

pe baza mandatului de arestare nr. 15/2013 emis de către anchetatorul din

Rethymni, a cărei validitate a fost susținută de Ordonanța nr. 70/2013 a

Consiliului Judiciar, Instanța pentru delicte din Rethymni, în vederea

urmăririi penale.

S-a reținut

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1,

18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351

art. 1, 2, 4 (d), 6 C. pen. grec.

Faptele care fac

obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită ar

fi fost săvârșite în cursul anului 2002 (20 noiembrie 2002 - 12 decembrie

2002), în România și în Rethymno (Grecia), și ar fi constat, în esență, în

aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat

care a recrutat-angajat, transportat în Grecia din România cel puțin 20 de

tinere de cetățenie română, pentru ca G.K., K.V. să le poată exploata sexual,

constrângându-le în acest sens.

Faptele pentru care

persoana solicitată este urmărită sunt descrise astfel în cuprinsul mandatului

european de arestare (caseta E):

În România și în

Rethymno (Grecia) în anul 2002 și la datele specificate mai jos, acționând

premeditat și împreună cu G.K. și K.V. și în calitate de infractori calificați,

cu scopul de a-și asigura un venit prin multiple acțiuni constituind actele

materiale ale aceleiași infracțiuni continuate, comise și în formă de tentativă,

au recrutat, angajat, transportat în Grecia din România și au reținut cel puțin

20 de tinere de cetățenie română cu intenția ca G.K. și K.V. să le poată

exploata sexual (...), inițial, cu acordul victimelor, prin metode frauduloase

și prin profitarea de situația vulnerabilă a victimelor și prin ademenirea lor

cu promisiuni de plată și ulterior, prin violență, amenințări și alte mijloace

coercitive. Astfel:

1 - La data de 12

decembrie 2002, ei au încercat să recruteze, transporte și să trimită către Grecia

de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior să le angajeze în cele două

shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K.

și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetățene românce

S.C. și L.A., în vederea prostituării lor către clienți pentru 15 euro taxă și

să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice contra unei taxe de 3

euro. Ei ar fi acționat așa prin înșelarea victimelor la data de 10 decembrie

2002 și 11 decembrie 2002 cum că ar fi angajate într-un restaurant deținut de

către primul făptuitor și situat în Rethymno și, ulterior, prin reținerea

ilegală a victimelor în noaptea dintre 11 - 12 decembrie 2002 într-un

apartament situat în București și deținut de către P.P.D.N., până le-au condus

la aeroport, fără acordul lor. Cu toate acestea, ei nu au putut să le

transporte către Grecia și să ducă la bun sfârșit fapta, căci cele două

victime, după ce au trecut de punctul de verificare a bagajelor și au realizat

că G.K. a fost supus controlului documentelor și că F.D.L. se afla în sala de

așteptare, s-au adresat unui polițist din aeroport, poliția intervenind și

reținându-i pe G.K. și pe F.D.L..

2 - La data de 10

decembrie 2002, făptuitorii au încercat să recruteze, transporte și să trimită

către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior să le angajeze în

cele două shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de

către G.K. și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tânăra cetățeană

N.S.A., în vederea prostituării acesteia către clienți și forțarea acesteia să

ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice de către clienți, prin

ademenirea ei cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru fiecare client.

Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimei. Infracțiunea nu a

fost dusă la bun sfârșit, deoarece intrarea victimei în Grecia nu a fost

permisă de autoritățile grecești.

3 - În același an,

2002, făptuitorii au recrutat, transportat și trimis către Grecia de pe

aeroportul Otopeni (România) și ulterior au angajat în cele două shop-uri

numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K. și K.V.,

aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetățene V., Ve., A. și N.,

fără alte date de identificare cunoscute, în vederea prostituării acestora

către clienți și forțarea să ofere servicii de consum a băuturilor alcoolice de

către clienți, prin ademenirea lor cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru

fiecare client. Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimelor.

4 - La mijlocul lunii

noiembrie 2002, făptuitorii au recrutat, transportat și trimis către Grecia de

pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior au angajat în cele două shop-uri

numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K. și K.V.,

aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetățene române B.V.,

N.A.N. și P.N.G., fără alte date de identificare cunoscute, în vederea

prostituării acestora către clienți și forțarea să ofere servicii de consum a

băuturilor alcoolice de către clienți, prin ademenirea lor cu promisiuni de

plăți satisfăcătoare pentru fiecare client. Aceasta, prin exploatarea sărăciei

și tinereții victimelor.

5 - De la data de 20

noiembrie 2002 până la 10 decembrie 2002 făptuitorii au recrutat și transportat

cu scopul de a le trimite către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și

ulterior de a le angaja în cele două shop-uri numite "K." și

"S." ce erau conduse de către G.K. și K.V., aflate în Platanias,

Myssiria, Ryethymo pe patru tinere românce din Topoloveni, România, ale căror

date de identificare nu sunt cunoscute (pe care le-au transportat în perioada 2

decembrie 2002 până la 9 decembrie 2002), precum și pe încă alte două tinere

din Topoloveni, ale căror date de identificare nu sunt cunoscute (pe care le-au

transportat la data de 10 decembrie 2002), în vederea prostituării acestora

către clienți și forțarea să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice

de către clienți. Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimelor și

prin ademenirea lor cu promisiunea de plată a unui salariu lunar de 450 euro și

cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru fiecare client pentru care

victimele se prostituau sau ofereau serviciile menționate.

Potrivit art. 98

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară

română de executare refuză executarea mandatului european de arestare (...)

când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost

judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât

statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată

ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă,

pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi

intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de

condamnare.

Prima instanță a

constatat, din examinarea actelor dosarului, referitor la capătul de acuzare de

la pct. 1 din caseta E din cuprinsul mandatului, respectiv pentru infracțiunea

de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C. și L.A.M., că

persoana solicitată L.F.D. a fost deja condamnată în România, prin Sentința

penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală,

definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, la 5 ani închisoare, pedeapsă executată în

perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 și 1 septembrie 2004 - 27 decembrie

2006 (când a fost liberată condiționat).

Prin urmare, a

considerat instanța de fond, pentru această infracțiune persoana solicitată nu

mai poate face obiectul unor cercetări în Grecia, fiind incident motivul

obligatoriu de refuz de punere în executare a mandatului european de arestare

prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată

(persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un

stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării,

sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare

sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea

să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică

executarea, potrivit legii statului de condamnare).

În ceea ce privește

celelalte fapte care fac obiectul mandatului european de arestare și pentru care

s-a solicitat predarea, Curtea a constatat că nu este incident niciun

impediment la predare.

Astfel, din cuprinsul

mandatului s-a reținut că durata maximă a pedepsei pentru infracțiunile comise,

respectiv art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27,

art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6 C. pen.

grec, este închisoarea de la 10 la 20 ani.

Curtea a constatat

așadar, că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost

expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în

Codul penal grec în dispozițiile art. 1,2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26

art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1,

2, 4 (d), 6, și pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 20 ani

închisoare, se încadrează în dispozițiile art. 96 alin. (1) punctele 1 și 3

(participare la un grup criminal organizat și traficul de persoane) din Legea

nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiției

ca faptele să constituie infracțiuni și potrivit legii române, acestea având

însă corespondent și în legislația penală română, în dispozițiile art. 367, 210

C. pen.

Din examinarea

actelor dosarului a rezultat că, în raport de aceste infracțiuni, pentru care

persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidență vreuna dintre

situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

republicată, constituie motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului

european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate, chiar

dacă aceasta a precizat că nu a săvârșit faptele reținute în cuprinsul

mandatului european de arestare și a arătat că nu este de acord cu predarea sa.

Curtea de apel a

precizat că nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor nu este un motiv

obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, prevăzut

de Legea 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează

fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite

exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot

pronunța în niciun mod.

Mandatul european de

arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente

ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării

către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării

urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de

libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra

vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Totodată, prin

sentința contestată s-a considerat că nu poate fi reținută apărarea formulată

de avocatul persoanei solicitate, în sensul că ar fi incident motivul

obligatoriu de refuz al executării, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 302/2004, republicată, și în cazul celorlalte fapte descrise în

mandatul european de arestare emis de autoritățile elene, dat fiind că din

conținutul Sentinței penale nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului

București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rezultă în mod

neechivoc faptul că soluția de condamnare a inculpatei s-a pronunțat avându-se

în vedere exclusiv infracțiunea de trafic de persoane comisă cu privire la

persoanele vătămate S.C. și L.A.M. (având calitate de martor în procesul

penal). Faptul că instanța a înțeles să facă referire la recrutarea și

transportul și a altor "fete" în Grecia, în vederea practicării

prostituției, concluzionând că această activitate devenise pentru inculpată o

obișnuință, aspect valorificat în procesul de individualizare a pedepsei, s-a

apreciat că nu poate duce la concluzia că prin sentința menționată persoana

solicitată a fost găsită vinovată și pedepsită pentru toate faptele din acea

perioadă (noiembrie - decembrie 2002). De altfel, chiar inculpata a arătat că

nu recunoaște decât infracțiunea de trafic de persoane comisă cu privire la

persoanele vătămate S.C. și L.A.M., care au denunțat-o la aeroport. Prin

urmare, s-a considerat că susținerile avocatului nu urmăresc decât extinderea

motivului obligatoriu de refuz al executării asupra tuturor faptelor pe care

le-ar fi comis persoana solicitată anterior hotărârii de condamnare.

În ceea ce privește

celelalte motive de refuz al executării prevăzute de art. 98 din Legea nr.

302/2004, republicată, instanța de fond a evidențiat că singurul care ar mai

putea fi avut în vedere date fiind împrejurările cauzei este cel opțional de la

art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, - când mandatul

european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt

comise pe teritoriul României. Dar a arătat că nici acesta nu poate fi reținut

însă ca impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare,

dat fiind că față de data comiterii faptelor este puțin probabil că

autoritățile române vor efectua cercetări cu privire la acestea.

Împotriva Sentinței

penale nr. 237/F din data 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, a formulat contestație persoana solicitată L.F.D.,

solicitând Înaltei Curți admiterea contestației, desființarea sentinței penale

atacate și respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt

incidente motivele opționale de refuz de executare a mandatului european de

arestare prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. h) și g) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația

formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile

formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge

pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 98 alin. (1) Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, autoritatea judiciară română de executare

refuză în mod obligatoriu, executarea mandatului european de arestare în

următoarele cazuri:

a) când, din

informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată

definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul

emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată

ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă,

pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi

intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de

condamnare;

b) când infracțiunea

pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în

România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a

urmări acea infracțiune;

c) când persoana care

este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei

sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu

legea română.

În mod corect, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu

privire la infracțiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele

vătămate S.C. și L.A.M., fapte pentru care persoana solicitată L.F.D. a fost

condamnată în România, prin Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, la o pedeapsă de 5 ani, pedeapsă ce a fost executată în perioada

13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 și 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006.

Astfel, în condițiile

în care persoana solicitată a fost judecată definitiv pentru aceeași faptă de

către un stat membru, iar sancțiunea aplicată acesteia a fost executată, în mod

judicios s-a reținut că pentru această infracțiune nu se poate pune în

executare mandatul european de arestare.

Predarea persoanei

solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare se

justifică, însă, față de împrejurarea că L.F.D. este acuzată, conform

conținutului mandatului european de arestare, și pentru alte fapte decât cele

pentru care a fost condamnată în România prin Sentința penală nr. 2680/2004,

rămasă definitivă.

Susținerile apărării

conform cărora pentru întreaga activitate infracțională săvârșită, de către

persoana solicitată, la sfârșitul anului 2002 s-ar fi aplicat acesteia o

sancțiune ce a fost executată, nu sunt confirmate prin considerentele Sentinței

penale nr. 969 din 9 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția

I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din care rezultă fără nici

un dubiu că activitatea infracțională avută în vedere de instanță a fost

exclusiv cu privire la infracțiunea de trafic de persoane comisă cu privire la

persoanele vătămate S.C. și L.A.M..

De altfel, se

constată că instanța de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin

raportare la motivul obligatoriu de refuz de executare a mandatului european de

arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, iar nu

prin prisma motivului de refuz facultativ de refuz de executare reglementat de

art. 98 alin. (2) lit. h) din aceeași lege care prevede că se poate refuza

mandatul european de arestare când o autoritate judiciară română a pronunțat față

de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleași fapte, care

împiedică viitoare proceduri.

Faptele reținute în

sarcina persoanei solicitate, prevăzute în C. pen. grec în dispozițiile art. 1,

2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26, art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45,

51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351, art. 1, 2, 4 (d), 6 și pedepsite cu pedepse de

până la 20 de ani, se circumscriu dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea fără a mai fi

necesară verificarea condiției dublei incriminări, mai mult, acestea având și

corespondent în legislația penală română.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv facultativ de refuz de executare invocat de apărătorul

persoanei solicitate, Înalta Curte constată că art. 98 alin. (2) lit. g) din

Legea nr. 302/2004 nu este incident în cauză.

În conformitate cu

dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de

prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile imputate persoanei solicitate

este de 10 ani, iar conform art. 123 C. pen. anterior termenul de prescripție

se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie

comunicat inculpatului în desfășurarea procesului penal.

Astfel, susținerile

cu privire la intervenirea termenului de 10 ani de prescripție a răspunderii

penale nu sunt întemeiate câtă vreme în cauză acest termen a fost întrerupt,

singura instituție ce ar putea fi reținută fiind prescripția specială. Cum art.

124 C. pen. anterior prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte

întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție este depășit cu încă o

dată, se constată că art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 nu este

incident, termenul special de prescripție nefiind împlinit.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, constatând că

hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată L.F.D..

În temeiul art. 275

alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata sumei de 180 de lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 de lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, contestația formulată de persoana solicitată L.F.D. împotriva

Sentinței penale nr. 237/F din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatoarea

persoana solicitată la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 iulie 2014.

Procesat de GGC - CL