ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2271/2014

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 237/F din data de 30 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 5 noiembrie 2013 de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Kriti (Grecia), privind pe persoana solicitată L.F.D., cetățean român. A constatat că pentru capătul de acuzare de la pct. 1 din caseta E din cuprinsul mandatului, respectiv pentru infracțiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C. și L.A.M., persoana solicitată L.F.D.

a fost deja condamnată în România, prin Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 5 ani închisoare, pedeapsă executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 și 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006 (când a fost liberată condiționat), astfel încât pentru această infracțiune persoana solicitată nu mai poate face obiectul unor cercetări în Grecia, fiind incident motivul obligatoriu de refuz de punere în executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 30 iunie 2014 până la data 29 iulie 2014 inclusiv, și predarea acesteia, în stare de arest, în vederea efectuării urmăririi penale și judecării de către autoritățile din Grecia cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat (cu excepția faptei descrise în caseta E, pct. 1 - traficul de persoane privind pe S.C. și L.A.M.), cu respectarea regulii specialității și sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România. A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 17 iunie 2014 până în prezent.

În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus comunicarea prezentei hotărâri către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P., în cel mult 24 de ore după rămânerea definitivă În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul - parțial - al apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 de lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut următoarele: La data de 18 iunie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 4012/2/2014, sesizarea nr. 768/II-5/2014 formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind arestarea provizorie pe baza semnalării în Sistemul de Informații Schengen și în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 5 noiembrie 2013 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta, precum și predarea persoanei solicitate L.F.D., cetățean român.

Persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului la data de 17 iunie 2014, procurorul dispunând măsura reținerii acesteia în cauză pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 17 iunie 2014 până la data de 18 iunie 2014, persoanei solicitate fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului și infracțiunile care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile elene și a fost prezentată instanței de judecată la termenul din 18 iunie 2014. Prin încheierea din 18 iunie 2014, în baza art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată rap.

la art. 9 din Decizia-cadru JAI/584/2002, instanța a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate L.F.D., pentru o perioadă de 15 zile, respectiv de la data de 18 iunie 2014 până la data de 2 iulie 2014, inclusiv, fixând termen la data de 30 iunie 2014, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română a acestuia S-au atașat o copie de pe Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, prin care a fost condamnată persoana solicitată L.F.D., împreună cu un referat întocmit de compartimentul executări penale, privind data și modalitatea rămânerii definitive și stadiul executării În conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul a verificat mai întâi identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege - română -, mandatul european de arestare.

De asemenea, potrivit alin. (3) din același articol, judecătorul a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată (și anume: dreptul de a fi informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, de a fi asistată de un apărător - ales sau numit din oficiu și, respectiv, la interpret - dacă nu vorbește sau nu înțelege limba română), efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. La termenul din 30 iunie 2014, persoana solicitată L.F.D.

a declarat că nu este de acord cu predarea sa și nu renunță nici la drepturile conferite de regula specialității, instanța procedând în continuare la audierea acesteia, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată. Curtea a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile din Grecia la data de 5 noiembrie 2013, acesta conținând toate informațiile necesare, mandatul fiind emis în lipsa persoanei solicitate pe baza mandatului de arestare nr. 15/2013 emis de către anchetatorul din Rethymni, a cărei validitate a fost susținută de Ordonanța nr. 70/2013 a Consiliului Judiciar, Instanța pentru delicte din Rethymni, în vederea urmăririi penale.

S-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6 C. pen. grec. Faptele care fac obiectul mandatului european de arestare pentru care persoana este urmărită ar fi fost săvârșite în cursul anului 2002 (20 noiembrie 2002 - 12 decembrie 2002), în România și în Rethymno (Grecia), și ar fi constat, în esență, în aceea că persoana solicitată a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care a recrutat-angajat, transportat în Grecia din România cel puțin 20 de tinere de cetățenie română, pentru ca G.K., K.V. să le poată exploata sexual, constrângându-le în acest sens.

Faptele pentru care persoana solicitată este urmărită sunt descrise astfel în cuprinsul mandatului european de arestare (caseta E): În România și în Rethymno (Grecia) în anul 2002 și la datele specificate mai jos, acționând premeditat și împreună cu G.K. și K.V. și în calitate de infractori calificați, cu scopul de a-și asigura un venit prin multiple acțiuni constituind actele materiale ale aceleiași infracțiuni continuate, comise și în formă de tentativă, au recrutat, angajat, transportat în Grecia din România și au reținut cel puțin 20 de tinere de cetățenie română cu intenția ca G.K. și K.V. să le poată exploata sexual (...), inițial, cu acordul victimelor, prin metode frauduloase și prin profitarea de situația vulnerabilă a victimelor și prin ademenirea lor cu promisiuni de plată și ulterior, prin violență, amenințări și alte mijloace coercitive.

Astfel: 1 - La data de 12 decembrie 2002, ei au încercat să recruteze, transporte și să trimită către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior să le angajeze în cele două shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K. și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetățene românce S.C. și L.A., în vederea prostituării lor către clienți pentru 15 euro taxă și să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice contra unei taxe de 3 euro. Ei ar fi acționat așa prin înșelarea victimelor la data de 10 decembrie 2002 și 11 decembrie 2002 cum că ar fi angajate într-un restaurant deținut de către primul făptuitor și situat în Rethymno și, ulterior, prin reținerea ilegală a victimelor în noaptea dintre 11 - 12 decembrie 2002 într-un apartament situat în București și deținut de către P.P.D.N., până le-au condus la aeroport, fără acordul lor.

Cu toate acestea, ei nu au putut să le transporte către Grecia și să ducă la bun sfârșit fapta, căci cele două victime, după ce au trecut de punctul de verificare a bagajelor și au realizat că G.K. a fost supus controlului documentelor și că F.D.L. se afla în sala de așteptare, s-au adresat unui polițist din aeroport, poliția intervenind și reținându-i pe G.K. și pe F.D.L.. 2 - La data de 10 decembrie 2002, făptuitorii au încercat să recruteze, transporte și să trimită către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior să le angajeze în cele două shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K. și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tânăra cetățeană N.S.A., în vederea prostituării acesteia către clienți și forțarea acesteia să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice de către clienți, prin ademenirea ei cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru fiecare client.

Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimei. Infracțiunea nu a fost dusă la bun sfârșit, deoarece intrarea victimei în Grecia nu a fost permisă de autoritățile grecești. 3 - În același an, 2002, făptuitorii au recrutat, transportat și trimis către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior au angajat în cele două shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K. și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetățene V., Ve., A. și N., fără alte date de identificare cunoscute, în vederea prostituării acestora către clienți și forțarea să ofere servicii de consum a băuturilor alcoolice de către clienți, prin ademenirea lor cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru fiecare client.

Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimelor. 4 - La mijlocul lunii noiembrie 2002, făptuitorii au recrutat, transportat și trimis către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior au angajat în cele două shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K. și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe tinerele cetățene române B.V., N.A.N. și P.N.G., fără alte date de identificare cunoscute, în vederea prostituării acestora către clienți și forțarea să ofere servicii de consum a băuturilor alcoolice de către clienți, prin ademenirea lor cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru fiecare client. Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimelor. 5 - De la data de 20 noiembrie 2002 până la 10 decembrie 2002 făptuitorii au recrutat și transportat cu scopul de a le trimite către Grecia de pe aeroportul Otopeni (România) și ulterior de a le angaja în cele două shop-uri numite "K." și "S." ce erau conduse de către G.K.

și K.V., aflate în Platanias, Myssiria, Ryethymo pe patru tinere românce din Topoloveni, România, ale căror date de identificare nu sunt cunoscute (pe care le-au transportat în perioada 2 decembrie 2002 până la 9 decembrie 2002), precum și pe încă alte două tinere din Topoloveni, ale căror date de identificare nu sunt cunoscute (pe care le-au transportat la data de 10 decembrie 2002), în vederea prostituării acestora către clienți și forțarea să ofere servicii de consumare a băuturilor alcoolice de către clienți. Aceasta, prin exploatarea sărăciei și tinereții victimelor și prin ademenirea lor cu promisiunea de plată a unui salariu lunar de 450 euro și cu promisiuni de plăți satisfăcătoare pentru fiecare client pentru care victimele se prostituau sau ofereau serviciile menționate.

Potrivit art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare (...) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare. Prima instanță a constatat, din examinarea actelor dosarului, referitor la capătul de acuzare de la pct. 1 din caseta E din cuprinsul mandatului, respectiv pentru infracțiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C.

și L.A.M., că persoana solicitată L.F.D. a fost deja condamnată în România, prin Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 5 ani închisoare, pedeapsă executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 și 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006 (când a fost liberată condiționat).

Prin urmare, a considerat instanța de fond, pentru această infracțiune persoana solicitată nu mai poate face obiectul unor cercetări în Grecia, fiind incident motivul obligatoriu de refuz de punere în executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată (persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare).

În ceea ce privește celelalte fapte care fac obiectul mandatului european de arestare și pentru care s-a solicitat predarea, Curtea a constatat că nu este incident niciun impediment la predare. Astfel, din cuprinsul mandatului s-a reținut că durata maximă a pedepsei pentru infracțiunile comise, respectiv art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag. 1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6 C. pen. grec, este închisoarea de la 10 la 20 ani. Curtea a constatat așadar, că faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, care sunt prevăzute în Codul penal grec în dispozițiile art. 1,2, 13 (f), 14, 16, 17 parag.

1, 18, 26 art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351 art. 1, 2, 4 (d), 6, și pedepsite conform acestor texte cu pedepse de până la 20 ani închisoare, se încadrează în dispozițiile art. 96 alin. (1) punctele 1 și 3 (participare la un grup criminal organizat și traficul de persoane) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea nefiind subordonată în acest caz condiției ca faptele să constituie infracțiuni și potrivit legii române, acestea având însă corespondent și în legislația penală română, în dispozițiile art. 367, 210 C. pen.

Din examinarea actelor dosarului a rezultat că, în raport de aceste infracțiuni, pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârșit faptele reținute în cuprinsul mandatului european de arestare și a arătat că nu este de acord cu predarea sa. Curtea de apel a precizat că nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor nu este un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunța în niciun mod.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritățile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, instanțele naționale neputându-se pronunța asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei solicitate.

Totodată, prin sentința contestată s-a considerat că nu poate fi reținută apărarea formulată de avocatul persoanei solicitate, în sensul că ar fi incident motivul obligatoriu de refuz al executării, prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, și în cazul celorlalte fapte descrise în mandatul european de arestare emis de autoritățile elene, dat fiind că din conținutul Sentinței penale nr. 969 din 9 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rezultă în mod neechivoc faptul că soluția de condamnare a inculpatei s-a pronunțat avându-se în vedere exclusiv infracțiunea de trafic de persoane comisă cu privire la persoanele vătămate S.C.

și L.A.M. (având calitate de martor în procesul penal). Faptul că instanța a înțeles să facă referire la recrutarea și transportul și a altor "fete" în Grecia, în vederea practicării prostituției, concluzionând că această activitate devenise pentru inculpată o obișnuință, aspect valorificat în procesul de individualizare a pedepsei, s-a apreciat că nu poate duce la concluzia că prin sentința menționată persoana solicitată a fost găsită vinovată și pedepsită pentru toate faptele din acea perioadă (noiembrie - decembrie 2002). De altfel, chiar inculpata a arătat că nu recunoaște decât infracțiunea de trafic de persoane comisă cu privire la persoanele vătămate S.C. și L.A.M., care au denunțat-o la aeroport.

Prin urmare, s-a considerat că susținerile avocatului nu urmăresc decât extinderea motivului obligatoriu de refuz al executării asupra tuturor faptelor pe care le-ar fi comis persoana solicitată anterior hotărârii de condamnare. În ceea ce privește celelalte motive de refuz al executării prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de fond a evidențiat că singurul care ar mai putea fi avut în vedere date fiind împrejurările cauzei este cel opțional de la art. 98 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, - când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României. Dar a arătat că nici acesta nu poate fi reținut însă ca impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare, dat fiind că față de data comiterii faptelor este puțin probabil că autoritățile române vor efectua cercetări cu privire la acestea.

Împotriva Sentinței penale nr. 237/F din data 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație persoana solicitată L.F.D., solicitând Înaltei Curți admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și respingerea cererii de executare a mandatului european întrucât sunt incidente motivele opționale de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 alin. (2) lit. h) și g) din Legea nr. 302/2004.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, autoritatea judiciară română de executare refuză în mod obligatoriu, executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

În mod corect, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu privire la infracțiunea de trafic de persoane referitoare la persoanele vătămate S.C. și L.A.M., fapte pentru care persoana solicitată L.F.D.

a fost condamnată în România, prin Sentința penală nr. 969 din 9 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la o pedeapsă de 5 ani, pedeapsă ce a fost executată în perioada 13 decembrie 2002 - 10 martie 2004 și 1 septembrie 2004 - 27 decembrie 2006. Astfel, în condițiile în care persoana solicitată a fost judecată definitiv pentru aceeași faptă de către un stat membru, iar sancțiunea aplicată acesteia a fost executată, în mod judicios s-a reținut că pentru această infracțiune nu se poate pune în executare mandatul european de arestare. Predarea persoanei solicitate către statul emitent al mandatului european de arestare se justifică, însă, față de împrejurarea că L.F.D.

este acuzată, conform conținutului mandatului european de arestare, și pentru alte fapte decât cele pentru care a fost condamnată în România prin Sentința penală nr. 2680/2004, rămasă definitivă. Susținerile apărării conform cărora pentru întreaga activitate infracțională săvârșită, de către persoana solicitată, la sfârșitul anului 2002 s-ar fi aplicat acesteia o sancțiune ce a fost executată, nu sunt confirmate prin considerentele Sentinței penale nr. 969 din 9 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2680 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, din care rezultă fără nici un dubiu că activitatea infracțională avută în vedere de instanță a fost exclusiv cu privire la infracțiunea de trafic de persoane comisă cu privire la persoanele vătămate S.C.

și L.A.M.. De altfel, se constată că instanța de fond a verificat apărările persoanei solicitate prin raportare la motivul obligatoriu de refuz de executare a mandatului european de arestare prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, iar nu prin prisma motivului de refuz facultativ de refuz de executare reglementat de art. 98 alin. (2) lit. h) din aceeași lege care prevede că se poate refuza mandatul european de arestare când o autoritate judiciară română a pronunțat față de persoana solicitată o hotărâre definitivă cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri. Faptele reținute în sarcina persoanei solicitate, prevăzute în C. pen. grec în dispozițiile art. 1, 2, 13 (f), 14, 16, 17 parag.

1, 18, 26, art. 11 parag. 1, 27, art. 1, 42, 45, 51, 52, 57, 60, 63, 79, 94, 351, art. 1, 2, 4 (d), 6 și pedepsite cu pedepse de până la 20 de ani, se circumscriu dispozițiilor art. 96 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele ce permit predarea fără a mai fi necesară verificarea condiției dublei incriminări, mai mult, acestea având și corespondent în legislația penală română. Cu privire la cel de-al doilea motiv facultativ de refuz de executare invocat de apărătorul persoanei solicitate, Înalta Curte constată că art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 nu este incident în cauză. În conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile imputate persoanei solicitate este de 10 ani, iar conform art. 123 C. pen.

anterior termenul de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat inculpatului în desfășurarea procesului penal. Astfel, susținerile cu privire la intervenirea termenului de 10 ani de prescripție a răspunderii penale nu sunt întemeiate câtă vreme în cauză acest termen a fost întrerupt, singura instituție ce ar putea fi reținută fiind prescripția specială. Cum art. 124 C. pen. anterior prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție este depășit cu încă o dată, se constată că art. 98 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 nu este incident, termenul special de prescripție nefiind împlinit.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 108 din Legea nr. 302/2004, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată L.F.D.. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatoarea la plata sumei de 180 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată L.F.D. împotriva Sentinței penale nr. 237/F din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă contestatoarea persoana solicitată la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iulie 2014. Procesat de GGC - CL