ÎCCJ, decizie (scj.ro #83686)

Cerere

de chemare în judecată. Cadrul procesual. Notificare prealabilă

Întrucât

investirea instanței nu s-a făcut printr-o notificare prealabilă ci printr-o

acțiune care se referea la credite scadente la o anumită dată,  instanțele

au încălcat dispozițiile legale în măsura în care nu au soluționat cauza în

limitele în care fuseseră investite ci s-au pronunțat cu privire la valoarea

creditelor restante la o anumită dată stabilită într-o notificare anterioară

introducerii acțiunii.

Secția comercială, decizia nr.2192 din 27 martie 2002

Prin sentința civilă nr.824 din 20 octombrie 1999 Secția comercială și de

contencios administrativ a Tribunalului Hunedoara a admis parțial acțiunea FPS împotriva

pârâtei SC „S” Hunedoara pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma

reprezentând credite și penalități de întârziere.

Apelurile îndreptate împotriva sentinței atât de reclamant cât și de pârâtă, au

fost respinse prin decizia nr.200 din 1 martie 2000, a Curții de Apel Alba

Iulia – secția comercială și de contencios administrativ, care a reținut

că  pârâta a beneficiat de mai multe credite acordate de reclamantă din

„fondul de redresare financiară aflat la dispoziția  guvernului” în

condițiile prevăzute de OG nr.13/1995 și nu a respectat clauzele contractuale

care prevedeau pe lângă restituirea împrumuturilor, și penalitățile ce trebuiau

achitate de către debitoare în cazul îndeplinirii cu întârziere a acestei

obligații.

Reclamantul FPS (devenit APAPS) a declarat recurs, reiterând critica potrivit

căreia, sub aspect valoric obligația de restituire a creditelor scadente

stabilite de prima instanță ar fi trebuit să reprezinte o sumă mai mare decât

cea menționată în sentință, având în vedere că suma solicitată prin acțiunea

introductivă reprezintă valoarea creditelor nerestituite și devenite scadente

înaintea datei de 20 iulie 1999, astfel că  instanțele

pronunțându-se numai cu privire la valoarea creditelor scadente și restante la

data de 31 martie 1999 au  încălcat dispozițiile legale.

În analizarea recursului deși nu au fost invocate în mod expres de reclamant

s-a avut în vedere că argumentele întrunesc sub aspect formal cerințele art.304

pct.8 și 9 C.proc.civ.

Recursul este fondat.

În ceea ce privește nerespectarea de către pârâtă a obligației de restituire a

creditelor contractate, prima instanță s-a considerat investită cu judecarea

litigiului dar în limita valorii scadente la 31 martie 1999, așa cum fusese

menționată de reclamant într-o notificare înainte de introducerea acțiunii.

Având în vedere că investirea instanței s-a făcut printr-o acțiune care se

referea la creditele scadente anterior datei de 20 iulie 1999, această

restrângere a cadrului procesual apare ca lipsită de temei legal precum și ca o

alterare a raporturilor juridice de natură procesuală stabilite între cele două

părți.

Pe de altă parte prin respingerea apelului declarat de reclamant aceste deficiențe

ale judecării cauzei în primă instanță nu au fost îndreptate în calea ordinară

de atac.

Ca atare, în speță fiind incidente dispozițiile art.304 punctele 8 și 9

C.proc.civ., Curtea, făcând aplicarea prevederilor art.312 alin.1-3, art.314 ca

și ale art.296 C.proc.civ., a admis recursul și a modificat decizia atacată în

sensul obligării pârâtei la plata creditelor precizate prin acțiune.