ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1994/2015

Decizia nr. 1994/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iunie 2012 pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul A. - Prepozit al Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Comisia Specială de Retrocedare, constituită în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, obligarea pârâtului la emiterea unei Decizii cu privire la cererea înregistrată la Comisia Specială de Retrocedare din cadrul fostei Autorități pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001 din 28 februarie 2003.

Prin cererea de completare depusă de mandatara Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens la data de 16 septembrie 2013, se solicită obligarea pârâtului și la plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs.

Prin notele de ședință depuse la data de 28 octombrie 2013, reclamantul solicită obligarea pârâtului și la plata daunelor morale calculate începând cu data de 5 mai 2003 și până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în cuantum de 2 euro/zi actualizat cu rata inflației, precum și la plata de despăgubiri pentru nefolosința imobilelor solicitate, respectiv pentru fiecare imobil 2 euro/mp/lună începând cu 17 februarie 2011, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 196/2013/CA-PI din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A. - Prepozit al Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Specială de Retrocedare, și, în consecință, a obligat pârâtul să emită decizia cu privire la Cererea de retrocedare din 28 februarie 2003, formulată de reclamant și a respins, ca nefondate, restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Conform înscrisurilor de la dosar, reclamantul a adresat pârâtului o Cerere de retrocedare, înregistrată la data de 28 februarie 2003, referitoare la imobilele înscrise în CF B., CF C., CF D., CF E., CF F. și CF G. Sânmartin, cu nr. top. ...

Ulterior formării Dosarului nr. x/2003, s-a purtat o corespondență între reclamant și pârât prin care pârâtul a solicitat completarea dosarului cu diverse înscrisuri considerate necesare de către acesta, iar reclamantul a formulat la rândul său o serie de răspunsuri.

În raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și (9) din O.U.G. nr. 94/2000, Curtea de Apel a reținut că, deși actul normativ prevede un termen pentru depunerea cererilor de retrocedare, nu este prevăzut un termen de soluționare a cererilor, situație în care instanța are în vedere, la soluționarea acțiunii, termenul rezonabil de soluționare a unei cereri, în accepțiunea Recomandării Consiliului de Miniștri a C.M.C.E., care prevede în art. 7 că "autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil", precum și în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În speță, intervalul de timp cuprins între data formulării cererii (28 februarie 2003) și data formulării acțiunii în instanță (12 iunie 2012) nu poate fi considerat un termen rezonabil în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului.

În sensul nesoluționării cererii în termenul legal, în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a reținut că pârâtul nu a răspuns reclamantului în termenul legal, nefiind respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii, întrucât până la momentul soluționării cauzei, nu s-a formulat un răspuns la Cererea de retrocedare nr. x/2003.

Referitor la capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale și morale, instanța a reținut că sunt nefondate, întrucât, în speță, reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada prejudiciului material sau moral suferit.

Împotriva Sentinței nr. 196/2013/CA-PI din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea, cât și pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (în continuare Comisia Specială de Retrocedare).

Cererea de recurs formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu din Promontoriul Oradea - reprezentată de Pr. A. - a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a subliniat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 261 C. proc. civ. care o obligau la expunerea motivelor de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Arată recurenta că nemotivarea sentinței pronunțate echivalează cu o nesocotire a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care Curtea Europeană a amintit adesea că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 din Convenție include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, în sarcina instanței, examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Cauza Albina c. România, Cauza Virgil Ionescu c. România).

Cum nemotivarea hotărârii atrage sancțiunea nulității absolute, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a solicitat aplicarea art. 312 alin. (3) teza a III-a C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deci admiterea recursului cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare a cauzei.

S-a precizat că motivele de recurs vor face obiectul unei cereri separate, înlăuntrul termenului de recurs.

Cererea de recurs formulată de Comisia Specială de retrocedare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că prin Adresa nr. x/C/2011 a Comisiei i s-a adus la cunoștință reclamatei că dosarul este incomplet și că se vor face demersuri în vederea obținerii de date despre situația juridică a imobilelor ce fac obiectul cererii în cauză și despre conținutul cărții funciare a localității Sânmartin. Dovezile acestor demersuri sunt Adresa din 21 decembrie 2011 transmisă Primăriei Comunei Sânmartin, jud. Bihor și Adresa din 4 octombrie 2013 către OCPI Bihor.

În acest context, recurenta arată că nu se poate vorbi de o atitudine de pasivitate din partea sa și nici de un refuz nejustificat de soluționare a Cererii de retrocedare din 28 februarie 2003, așa cum este acesta definit de art. 2 (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, pentru cota-parte de 349 mp din imobilul identificat cu nr. top. ..., SC H. SA a emis în favoarea reclamantei Decizia din 26 septembrie 2012 prin care s-a hotărât "cedarea unei suprafețe construite de 43,33 mp situată în orașul Vlașcău, în natură spațiu comercial identificat în CF nr. ..., nr. top. ... (parțial)".

Pentru a dispune astfel, SC H. SA a avut în vedere Decizia I.C.C.J. nr. 1.389 din 17 februarie 2011.

În ședința publică din 19 februarie 2015 s-au depus la dosar de către mandatarul recurentei-reclamante "precizări" la recursul declarat de aceasta.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a criticilor ambelor recurente, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate și le va respinge în consecință pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

În privința recursului declarat de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea analiza criticilor aduse de aceasta se va face în limitele cererii de recurs declarate și motivate în termen, respectiv la 12 decembrie 2013, observând că "precizările" la recurs nu au fost depuse înlăuntrul termenului legal de recurs, așa cum chiar recurenta s-a obligat.

Critica nemotivării sentinței recurate este neîntemeiată, considerentele hotărârii demonstrând fără dubiu că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 265 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivând în fapt și în drept soluția/concluzia asupra căreia s-a oprit, concluzie pe care instanța de control judiciar o apreciază ca legală și temeinică.

S-a observat, în mod just, că cererea de retrocedare înregistrată la Comisia pârâtă la data de 28 februarie 2003, în temeiul art. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, nu a primit un răspuns până la data formulării acțiunii în contencios administrativ - 12 iunie 2012, și nici chiar până la data soluționării cauzei în fond, ceea ce este contrar art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și nu în ultimul rând art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a CMCE, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat "Principiul acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia "Autoritățile publice trebuie să acționeze și să își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil". De asemenea, s-a făcut trimitere la jurisprudența Convenția Europeană a Drepturilor Omului care definește noțiunea de "termen rezonabil".

Or, intervalul de timp scurs între data depunerii cererii de retrocedare și data formulării acțiunii în justiție nu poate fi considerat un termen rezonabil, chiar în condițiile complexității cererii de retrocedare.

În privința cererii completatoare a acțiunii, având ca obiect obligarea comisiei pârâte la plata de despăgubiri pentru prejudiciul adus, instanța de fond a reținut, în mod corect, că în lipsa unor dovezi privind un eventual prejudiciu material sau moral, o asemenea cerere nu poate fi admisă, astfel că în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 acțiunea a fost admisă în parte, fiind obligată pârâta să emită decizie cu privire la cererea de retrocedare în discuție, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările ulterioare.

Nu sunt întemeiate nici criticile formulate de Comisia Specială de Retrocedare, pentru motivele deja expuse, devenind irelevante demersurile demarate în anii 2011 și 2013 în condițiile în care cererea de retrocedare datează din anul 2003. Totodată, împrejurarea că pentru cota parte de 349 mp deja s-a emis decizia de despăgubire în favoarea Prepoziturii Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea de către SC H. SA la data de 3 iulie 2012, prin cedarea unei suprafețe construite de 43,33 mp situată în orașul Vascău, județul Bihor, cum însăși reclamanta recunoaște prin acțiune, nu este relevantă la acest moment, câtă vreme prin dispozitivul sentinței Comisia pârâtă a fost obligată să emită decizie, fără a se impune în vreun fel și conținutul acestui act administrativ individual.

Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Promontoriul Oradea și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva Sentinței nr. 196/2013/CA-PI din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.

Procesat de GGC - N