ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1779/2015

Decizia nr. 1779/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pus în vedere părților să depună la dosarul cauzei în copie certificată cu originalul toate înscrisurile de care înțeleg să se folosească și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la prevederile art. 53 alin. (1) din Constituția României.

Prin Sentința nr. 1027 din 18 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Totodată, Curtea de apel, în baza art. 108

1

pct. 1 lit. e) C. proc. civ., a dispus amendarea reclamatului cu suma de 700 RON pentru săvârșirea abaterii judiciare constând în contestarea cu rea-credință a scrierii și semnăturii unui înscris, dispunând darea în debit a reclamantului cu suma de 700 RON pentru săvârșirea abaterii judiciare constând în contestarea cu rea-credință a scrierii și semnăturii unui înscris prevăzută de art. 108

1

pct. 1 lit. e) C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Hotărârea nr. 304 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei Răducăneni instanța a validat mandatul de primar al reclamantului în cadrul comunei Cozmești, județul Iași, pentru perioada 2004 - 2008, iar prin Hotărârea nr. 298 din 19 iunie 2008 a Judecătoriei Răducăneni instanța a validat mandatul de primar al reclamantului în cadrul comunei Cozmești, județul Iași, pentru perioada 2008 - 2012.

Din analiza actelor de la dosar, a reieșit că reclamantul este înscris în Colegiul Medicilor Veterinari Iași din anul 1999 și nu este suspendat din activitate, având atestat de liberă practică din data de 6 iulie 1999, precum și Autorizație de funcționare a Cabinetului Medical Veterinar din 10 ianuarie 2011, iar în perioada 2004 - 2010 acesta a obținut venituri comerciale din profesii liberale după cum urmează: în anul 2004 - 12.061 RON; în anul 2006 - 5.919 RON; în anul 2008 - 17.964 RON; în anul 2009 - 20.623 RON; în anul 2010 - 3.500 RON.

S-a reținut că reclamantul nu a respectat dispozițiile Legii nr. 161/2003 întrucât acesta a deținut concomitent atât funcția de primar, cât și calitatea de persoană fizică autorizată din care a obținut venituri, precum și faptul că reclamantul nu a demisionat din una din funcțiile incompatibile.

De asemenea, s-a constatat că situația de fapt care rezultă din înscrisurile aflate la dosar este de natură să lipsească de relevanță juridică apărările reclamantului formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit cărora acesta din urmă a delegat toate atribuțiile legate de exercitarea activității de medicină veterinară unui alt medic, respectiv domnului B., precum și susținerile în legătură cu faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 acesta nu a mai desfășurat nicio activitate lucrativă.

Referitor la Procesul-verbal din data de 12 decembrie 2006 întocmit la CSV Cozmești, s-a arătat că prin acest proces-verbal s-a reținut predarea de către reclamant către domnul B. doar a acțiunilor sanitare-veterinare subvenționate de la bugetul de stat prevăzute în Programul Strategic a produselor biologice aflate în stoc, iar nu și a activităților sanitar-veterinare cu caracter privat.

S-a apreciat că din contractul de asociere din data de 5 februarie 2010 încheiat între Cabinetul Medical Veterinar A. și Cabinetul Medical Veterinar C. nu rezultă demisia reclamantului din funcția pe care acesta o ocupă în cadrul Cabinetului Sanitar veterinar, reprezentând cel mult o suspendare a exercițiului dreptului de practica profesia de medic veterinar.

În fine, în ce privește asocierea dintre cei doi medici veterinari C. și A. în urma căreia a rezultat SC D. SRL având ca obiect de activitate principal activități veterinare, s-a apreciat că această asociere reprezintă o disimulare a exercitării calității de comerciant persoană fizică a reclamantului.

Împotriva încheierii din 21 ianuarie 2013, precum și a Sentinței civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a învederat, prin cererea de recurs, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra admisibilității și fondului cererii de chemare în garanție a Instituției Prefectului Județului Iași, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

S-a arătat că prin cererea formulată anterior termenului de judecată din data de 4 martie 2013 și precizată prin înscrisul depus la dosarul cauzei anterior datei de 18 martie 2013 reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Instituției Prefectului Județului Iași din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, motivat de împrejurarea că în cursul anului 2005 instituția chemată în garanție, în calitate de autoritate competentă la acel moment să verifice existența stărilor de incompatibilitate, a efectuat un control cu privire la starea de incompatibilitate a reclamantului recurent, în urma căruia s-a constatat că exercitarea profesiei de medic veterinar nu este incompatibilă cu funcția de primar al comunei Cozmești.

Astfel, aceeași stare de fapt a fost calificată diferit de două instituții deopotrivă competente la momentul la care au efectuat verificarea: Instituția Prefectului Județului Iași s-a pronunțat în sensul inexistenței unei stări de incompatibilitate în timp ce pârâta Agenția Națională de Integritate a considerat că aceeași stare de fapt dă naștere unei situații de incompatibilitate.

Deși potrivit art. 62 C. proc. civ. instanța avea obligația să se pronunțe asupra admisibilității cererii de chemare în garanție după citarea celui chemat în garanție, această obligație nu a fost respectată de către instanța de fond, care a omis să se pronunțe asupra acestei cereri, atât în ceea ce privește admisibilitatea sa cât și în privința soluționării fondului cererii de chemare în garanție.

A apreciat recurentul că omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra admisibilității și fondului cererii de chemare în garanție reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, întrucât conform jurisprudenței CEDO noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

S-a relevat că în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că omisiunea instanțelor de a se pronunța asupra cererilor și excepțiilor formulate de părți reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcare de natură a face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurentul a susținut, pe de altă parte, că încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2013 prin care prima instanță s-a pronunțat asupra probatoriului solicitat de reclamant este nelegală, fiind respinsă în mod neîntemeiat cererea de administrare a probei testimoniale cu martorul B., prin care s-a tins la dovedirea împrejurării - invocată prin cererea de chemare în judecată - că reclamantul a delegat toate atribuțiile legate de exercitarea activității de medicină veterinară din comuna Cozmești județul Iași unui alt medic veterinar, respectiv B., conform împuternicirii din 19 iulie 2005 emisă de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, astfel că reclamantul nu a mai exercitat vreo activitate lucrativă în acest sens și nici nu a încasat veniturile aferente, acestea revenindu-i în totalitate dr. B.

Cu alte cuvinte, aspectul ce se dorea a fi dovedit prin depoziția martorului B. consta în faptul că deși veniturile obținute din activitatea de medicină veterinară au fost înregistrate formal în contabilitatea cabinetului de medicină veterinară al reclamantului, în realitate toate aceste venituri au fost încasate de dr. B. căruia i-au fost delegate toate atribuțiile legate de exercitarea acestei activități.

Deși prin natura sa împrejurarea ce se dorea a fi probată nu putea fi dovedită decât prin intermediul probei testimoniale, în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de încuviințare a acestei probe ca fiind inutilă, încuviințând reclamantului doar administrarea probei cu înscrisuri.

A considerat recurentul că soluția de respingere a cererii privind încuviințarea administrării probei testimoniale este vădit nelegală întrucât separat de caracterul său concludent, pertinent și util, aceasta era singura probă prin intermediul căreia reclamantul putea face dovada aspectelor învederate prin cererea de chemare în judecată.

Or, prin refuzul de a încuviința proba testimonială solicitată judecătorul fondului nu numai că l-a pus pe reclamant în imposibilitatea obiectivă de a se apăra împotriva celor reținute de Agenția Națională de Integritate în cuprinsul actului administrativ contestat, ci acesta și-a încălcat și obligația prevăzută de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

Prin urmare, s-a apreciat că nelegalitatea soluției de respingere a probei testimoniale s-a răsfrânt în mod firesc și asupra sentinței prin care s-a soluționat fondul cauzei întrucât numai după administrarea dovezilor concludente instanța este în măsură să pronunțe o hotărâre legală.

În fine, reclamantul a invocat și motivul de modificare a sentinței prin care s-a soluționat fondul cauzei prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece judecătorul fondului nu a analizat toate condițiile prevăzute de lege pentru existența stării de incompatibilitate.

Astfel potrivit art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, pentru a exista starea de incompatibilitate este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: (i) persoana care ocupă funcția de primar să îndeplinească o activitate și (ii) activitatea respectivă să fie remunerată.

În cazul concret, s-a relevat că nu sunt îndeplinite nici una din cele două condiții în sensul că atât exercitarea activității de medic veterinar cât și încasarea veniturilor aferente acestei activități au fost realizate în mod efectiv de persoana desemnată de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași pentru a organiza și efectua activitatea și acțiunile sanitar veterinare în comuna Cozmești ( dr. B.).

Întrucât persoana desemnată în locul reclamantului să organizeze și să efectueze activitatea și acțiunile sanitar veterinare în comuna Cozmești nu și-a înființat o formă distinctă de desfășurare a activității profesionale (cabinet sanitar veterinar sau societate comercială), toate veniturile realizate de către acesta au fost înregistrate în mod formal în contabilitatea cabinetului sanitar veterinar al cărui titular era reclamantul, dar această împrejurare nu este suficientă pentru a atrage starea de incompatibilitate a reclamantului întrucât legiuitorul sancționează realizarea efectivă de venituri de către persoanele care îndeplinesc funcția de primar/viceprimar și nu înregistrarea formală în sarcina acestora a unor venituri realizate și însușite de terțe persoane.

Dat fiind însă faptul că prima instanță a respins în mod neîntemeiat cererea de administrare a probei testimoniale prin depoziția persoanei care a realizat și încasat efectiv veniturile înregistrate în contabilitatea cabinetului sanitar veterinar al cărui titular era reclamantul, acesta a fost pus în imposibilitatea de a dovedi faptul că nu a desfășurat vreo activitate remunerată în intervalul de când ocupă funcția de primar al comunei Cozmești județul Iași (o astfel de împrejurare nu poate fi în mod obiectiv dovedită prin intermediul altui mijloc de probă), motiv pentru care a considerat reclamantul că se impune admiterea recursului în sensul casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea administrării de către instanța de fond a probei testimoniale prin audierea martorului B.

Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 30 aprilie 2015 intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2013 și a Sentinței civile nr. 1027 din data de 18 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, apreciindu-se că criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate și chiar formulate cu rea-credință.

A susținut intimata, în primul rând, că reclamantul, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și din informațiile afișate pe portalul curții de apel pentru fiecare termen de judecată, nu a solicitat niciodată instanței de judecată învestită cu soluționarea litigiului completarea cadrului procesual, respectiv nu a formulat nicio cerere prin care să fi solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemată în garanție, a Instituției Prefectului Județului Iași.

Referitor la criticile de nelegalitate formulate de reclamant împotriva încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2013, sub aspectul respingerii probei testimoniale, a învederat intimata că acestea sunt neîntemeiate și nefondate, întrucât în mod corect și legal instanța de fond a respins această probă, motivând aceasta prin faptul că o astfel de probă cu martori este inutilă soluționării cauzei, înscrisurile depuse la dosar de către părți fiind suficiente pentru o justă soluționare a litigiului.

Față de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și care vizează soluția de respingere a acțiunii în contencios administrativ, intimata Agenția Națională de Integritate a apreciat că acesta nu este aplicabil în cauză, întrucât instanța de fond a pronunțat soluția atacată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în litigiul dedus judecății.

S-a relevat că, contrar susținerilor recurentului reclamant enunțate în cererea de recurs, împrejurarea potrivit căreia reclamantul și-ar fi delegat toate atribuțiile legate de exercitarea activității de medicină veterinară unui alt medic, respectiv domnului B., precum și că după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare acesta nu a mai desfășurat nicio activitate lucrativă, au fost pe deplin analizate de către instanța de fond, care, raportat la materialul probator administrat în cauză, corect și legal a reținut că situația de fapt ce rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei este de natură să lipsească de relevanță juridică aceste susțineri ale reclamantului.

S-a arătat că instanța de fond a concluzionat just că o astfel de apărare a reclamantului este în totală discrepanță cu situația de fapt care rezultă din declarațiile reclamantului privind veniturile realizate de acesta în anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 și 2010, declarații care au fost depuse la Administrația Finanțelor Publice Răducăneni și în cuprinsul cărora se menționează că veniturile au fost realizate în cadrul cabinetului veterinar deținut de către recurent.

În pofida existenței la dosarul cauzei a procesului-verbal din data de 12 decembrie 2006 întocmit la cabinetul veterinar Cozmești reclamantul a continuat să desfășoare activități lucrative în cadrul acestui cabinet, obținând veniturile menționate în declarațiile depuse la Administrația Finanțelor Publice Răducăneni.

În legătură cu Procesul-verbal din data de 12 decembrie 2006, s-a opinat de către intimată că instanța de fond a reținut corect că prin acesta se are în vedere predarea de către reclamant, către domnul B., doar a acțiunilor sanitare veterinare subvenționate de la bugetul de stat, prevăzut în Programul Strategic a produselor biologice aflate în stoc, iar nu și a activităților sanitar veterinare cu caracter privat.

În ceea ce privește asocierea dintre cei doi medici veterinari, C. și A., în urma căreia a rezultat asocierea SC D. SRL, având ca obiect de activitate principal - activități veterinare, a considerat intimata că instanța de fond a reținut corect că aceasta reprezintă o disimulare a exercitării calității de comerciant persoană fizică a reclamantului, disimulare care se coroborează cu faptul că recurentul a depus declarații semnate de către acesta cu privire la veniturile realizate din prestarea activității de medic veterinar.

Pe cale de consecință, a concluzionat intimata Agenția Națională de Integritate că rezultă fără echivoc faptul că argumentele recurentului reclamant sunt nefondate și neîntemeiate, fiind rezultatul unei greșite interpretări de către recurent, și nicidecum a instanței de judecată, a actelor deduse judecății, și respectiv a dispozițiilor Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din data de 21 ianuarie 2013 și împotriva Sentinței civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ambele date în Dosarul nr. x/3/2011, este fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârilor atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 45308/3/2011 la Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 emis de autoritatea pârâtă, precum și obligarea acestei autorități administrative la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Raportul de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 emis de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate s-a concluzionat că reclamantul A. se află, începând cu data de 17 iunie 2004, în stare de incompatibilitate, întrucât deține, simultan, atât funcția de primar a comunei Cozmești județul Iași cât și calitatea de persoană fizică autorizată (din care a realizat venituri), încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și k) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut, în cuprinsul raportului de evaluare mai sus menționat, că în perioada 2004 - 2010 persoana verificată A. a obținut venituri comerciale/profesii libere (conform Adresei nr. 2611 din 2 martie 2011 a Administrației Finanțelor Publice Răducăneni județul Iași) în sumă totală de 60.067 RON (12.061 RON în anul 2004, 5.919 RON în anul 2006, 17.964 RON în anul 2008, 20.623 RON în anul 2009 și 3.500 RON în anul 2010), că reclamantul deține atestat de liberă practică din data de 6 iulie 1999 precum și autorizație de funcționare a Cabinetului Medical Veterinar nr. 6169 din 10 ianuarie 2011 (conform adresei Colegiului Medicilor Veterinari din România), și că reclamantul este înscris în Colegiul Medicilor Veterinari Iași din anul 1999 și nu este suspendat din activitate (conform Adresei nr. 87 din 8 martie 2011 a Colegiului Medicilor Veterinari Iași).

Reclamantul A. a învederat, prin acțiunea în contencios administrativ, că nu sunt fondate constatările cuprinse în raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, pentru a evita starea de incompatibilitate existentă între calitatea de primar și exercitarea unei profesii libere (medic veterinar), reclamantul a delegat toate atribuțiile legate de exercitarea activității de medicină veterinară unui alt medic veterinar, respectiv domnului dr. B., de la momentul respectiv reclamantul nemaiexercitând nicio activitate lucrativă în acest sens.

S-a precizat, de asemenea, prin cererea de chemare în judecată, că prin împuternicirea nr. 8.138 din 19 iulie 2005 emisă de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, domnul dr. B. a fost desemnat de această instituție pentru a organiza și efectua activitățile și acțiunile sanitar veterinare în comuna Cozmești, până la încetarea mandatului de primar al reclamantului, și că domnul dr. B. a îndeplinit în mod exclusiv atribuțiile legate de activitatea sanitar veterinară în comuna Cozmești județul Iași până la începutul anului 2010, moment începând cu care această activitate a fost concesionată în favoarea SC D. SRL, societate la care începând cu data de 16 decembrie 2010 reclamantul are calitatea de asociat deținător a 10% din capitalul social, conform Actului adițional la Actul constitutiv al SC D. SRL încheiat la data de 16 decembrie 2010.

În fine, reclamantul a relevat, prin aceiași acțiune în contencios administrativ, că în tot intervalul de timp de după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 și până la preluarea activității sanitar veterinare de către SC D. SRL, toate veniturile rezultate din exercitarea acestei activități au revenit persoanei căreia activitatea i-a fost delegată (dr. B.), reclamantul neobținând, în mod efectiv, nicio sumă de bani din exercitarea de către persoana delegată a activității sanitar-veterinare.

În probațiune, în plus de înscrisuri, reclamantul a solicitat încuviințarea administrării probei cu martorul B., pentru dovedirea realității împrejurărilor invocate prin acțiunea în contencios administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 4161 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25 octombrie 2012 sub nr. 45308/3/2011, fixându-se primul termen de judecată la 3 decembrie 2012.

Pentru termenul de din data de 21 ianuarie 2013 reclamantul a formulat în scris o cerere de probațiune (reiterată verbal la termenul de judecată menționat), solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri și administrarea probei testimoniale prin declarațiile martorilor E., F. și B., în vederea dovedirii împrejurării că în perioada verificată reclamantul nu a realizat niciun venit din activitatea de medic veterinar.

Prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă și utile soluționării pricinii, și a respins proba testimonială solicitată de reclamant ca ”fiind inutilă soluționării cauzei, în raport de ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei”.

Pentru termenul de judecată din data de 4 martie 2013 reclamantul a formulat, în scris, o cerere de introducere în cauză, în calitate de chemat în garanție, a Ministerului Afacerilor Interne, iar pentru termenul de judecată din data de 18 martie 2013 reclamantul a depus, tot în scris, o cerere prin care a precizat că cererea de chemare în garanție depusă la dosarul cauzei la 4 martie 2013 este formulată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Instituția Prefectului județului Iași, motivând cererea de împrejurarea că în cursul anului 2005 Instituția Prefectului județului Iași a efectuat un control cu privire la starea de incompatibilitate a reclamantului în urma căruia s-a constatat că exercitarea profesiei de medic veterinar nu este incompatibilă cu funcția de primar al Comunei Cozmești județul Iași.

Pentru motivul arătat, reclamantul a solicitat instanței de judecată citarea în calitate de chemat în garanție a Instituției Prefectului județului Iași, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei toată documentația aferentă controlului din anul 2005 având ca obiect verificarea stării de incompatibilitate a reclamantului.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a pronunțat, în litigiu, Sentința civilă nr. 1027 din 18 martie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, de anulare a Raportului de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 emis de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate.

Asupra cererii reclamantului A. de chemare în garanție a Instituției Prefectului județului Iași din cadrul Ministerului Afacerilor Interne instanța de fond nu s-a pronunțat, nici prin partea introductivă a sentinței (practica) și nici prin dispozitivul și, corespunzător, nici prin considerentele hotărârii date și recurate în prezenta cauză.

Se reține, în cauză, că poate fi exercitată calea extraordinară de atac a recursului, printre altele, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atunci „când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)”. Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevede, textual, că „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

În mod evident, textul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. instituie regimul de drept comun în materia nulității actelor de procedură civilă, și el are în vedere două ipoteze distincte de nulitate, una constând în nesocotirea formelor legale (adică, în sens generic, cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, indiferent dacă aceste forme privesc elementele exterioare ale actului, extrinseci sau pe cele interioare, intrinseci, precum și indiferent dacă respectivele norme sunt reglementate prin dispoziții imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive) și cealaltă în întocmirea actului de procedură de către un funcționar necompetent. În ambele situații, nulitatea nu operează în mod automat, ci numai în măsura în care s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod: astfel, ori de câte ori vătămarea nu există sau se poate înlătura, nulitatea nu va opera, chiar dacă este invocată pe calea recursului, iar dacă s-au încălcat însă reguli de procedură, și condițiile stabilite de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sunt întrunite, nulitatea va putea fi invocată în fața instanței de recurs.

Sfera de aplicație a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. cuprinde cele mai variate neregularități de ordin procedural (în afara celor avute în vedere de art. 304 pct. 1 - 4 din același cod, cu alte cuvinte în afară de greșita alcătuire a instanței, de nerespectarea principiului continuității, de necompetența instanței, de depășirea atribuțiilor puterii judecătorești), precum și încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil (altele decât cele care prezintă incidență în contextul celorlalte motive de recurs indicate de art. 304 C. proc. civ.).

Se constată, în litigiu, că prima instanță a nesocotit, cât privește cererea de chemare în judecată a Instituției Prefectului județului Iași din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, formulată de reclamant pe temeiul prevederilor art. 60 - 63 C. proc. civ., principiul disponibilității în procesul civil și al contradictorialității, prin aceea că a omis să comunice această cerere pârâtei Agenția Națională de Integritate și instituției chemate în garanție și să se pronunțe asupra admisibilității acestei cereri, fie printr-o încheiere premergătoare, fie prin sentință, și nu dat astfel eficiență dispozițiilor imperative cuprinse în art. 62 C. proc. civ., potrivit cărora ”Instanța va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanție și, dacă întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta urmează să fie depusă de cel chemat în garanție”.

Judecătorul fondului avea obligația prealabilă de a analiza dacă sunt sau nu întrunite, în concret, a cerințele de admisibilitate a cererii de chemare în garanție a Instituției Prefectului județului Iași din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar o atare analiză se impunea a fi realizată, așadar, prin raportare și la prevederile art. 85 C. proc. civ., numai după citarea celui chemat în garanție de reclamantul A.

Pe de altă parte, se reține că instanța de fond a respins în mod greșit, cu o motivare insuficientă, prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2013, cererea reclamantului de încuviințare a probei testimoniale, prin audierea martorului B., administrarea acestei probe fiind necesară pentru a da posibilitatea dovedirii de către reclamant a apărărilor și a motivelor de fapt invocate prin acțiunea în contencios administrativ, în esență a împrejurării că deși veniturile obținute din activitatea de medicină veterinară au fost înregistrare formal în contabilitatea cabinetului de medicină veterinară al reclamantului în realitate toate aceste venituri au fost încasate de dr. B. căruia pretinde reclamantul că i-au fost delegate toate atribuțiile legate de exercitarea acestei activități.

În mod evident, prin respingerea de către judecătorul fondului a cererii de administrare a probei cu martorul B., probă care era pe deplin admisibilă întrunind cerințele de verosimilitate, pertinență și concludență, reclamantul a fost pus în imposibilitate de a proba împrejurările invocate prin cererea de chemare în judecată, în opinia sa de natură a justifica netemeinicia constatărilor din raportul de evaluare contestat și a demonstra inexistența situației de incompatibilitate reținută de Agenția Națională de Integritate.

Prin urmare, procedând în acest mod, prima instanță a nerespectat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de judecată de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În raport de cele mai sus arătate, cum prima instanță a omis să ia în discuție, în condiții de contradictorialitate, și să soluționeze cererea de chemare în garanție formulată de reclamant și nu a administrat un probatoriu complet, care să creeze premisele stabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt ale procesului, cum modificarea hotărârii atacate nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi, și pentru a asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză, se impune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1) și (2), art. 313 și art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului declarat de A. împotriva Încheierii din 21 ianuarie 2013, precum și a Sentinței civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârilor recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2013, precum și a Sentinței civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează recursul și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - LM