ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2014

Decizia nr. 1399/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iulie 2012 reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.

Pârâtul A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a acțiunii, excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008 și a Legii nr. 293/2008 de aprobare a acestei ordonanțe și a Legii nr. 187/1999.

De asemenea, pârâtul a solicitat "mutarea procesului la o instanță din Oradea conform Legii nr. 53/1992 privind protecția specială a persoanelor cu handicap" și pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 06 februarie 2013 Curtea a respins ca neîntemeiată necompetența teritorială a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

La termenul de judecată din 20 martie 2013 reclamantul a invocat excepția inadmisibilității excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 187/1999.

A. Prin Sentința nr. 1219 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 187/2008 și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 187/1999, această cerere este inadmisibilă, având în vedere că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste nu este o lege în vigoare (fiind abrogată de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 la 10 martie 2008), iar această lege nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Pe fondul cauzei, se reține că reclamantul a solicitat constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității și a depus Nota de constatare întocmită ca urmare a investigațiilor declanșate și întreprinse la cererea doamnei B.

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar, instanța de primă jurisdicție a reținut că pârâtul a avut calitatea de lucrător al fostei Securități, deoarece în perioada anilor 1974 - 1975 a avut grad de căpitan, șef Birou de investigații în cadrul IJS Bihor, iar în perioada 1983 - 1984 a avut grad de maior în cadrul aceleiași instituții la Serviciul 1.

În această calitate, pârâtul a desfășurat activități în dosarul de urmărire informativă privind pe "C.", dosar aparținând Ministerului de Interne - Unitatea I.J.Satu Mare, numărul inițial al Dosarului nr. x reînregistrat nr. x1, deschis la 24 noiembrie 1973 și închis la 28 februarie 1977.

Instanța de primă jurisdicție a reținut din înscrisurile găsite în Dosarul " C." și anume Raportul cu propunere de închidere a acestui dosar aparținând MI - I.J. Satu Mare - Securitate din 24 februarie 1977 și adresa către IJ Bihor Securitate Serviciul 1 aparținând MI - IJ Bihor- Birou din 01 februarie 1974, faptul că rezultă că numele conspirativ "C." a fost atribuit de Securitatea din Satu Mare petentei B. și în al doilea rând că pârâtul în calitate de căpitan, șef Birou Investigații la IJ - Bihor a comunicat relații despre petenta B. și despre rudele acesteia, astfel cum au fost cunoscute din investigațiile întreprinse pe raza județului Bihor.

Se reține că investigațiile întreprinse asupra petentei B. prin încadrarea informativă a acesteia, dar și prin interceptarea corespondenței interne și externe și instalarea de mijloace speciale TO în domiciliu aparțin Securității din Satu Mare și nu Securității din Bihor unde pârâtul a fost Șef Birou investigații.

Din adresa de relații oferită de pârât Securității din Satu Mare nu rezultă că prin activitatea întreprinsă a suprimat drepturi sau a îngrădit libertăți fundamentale ale petentei B. Relațiile furnizate puteau rezulta din orice document public și nu prin încălcarea dreptului la viața privată.

Din celelalte înscrisuri depuse la dosar de către reclamant rezultă că activitatea pârâtului a vizat alte persoane și nu pe B., care a depus cerere de verificare la CNSAS.

Deși reclamantul a precizat că a depus înscrisuri și a verificat întreaga activitate a pârâtului, astfel cum aceasta se reflectă în documentele din arhiva personală, instanța reține că acestea nu sunt relevante în cauză.

A reținut instanța de fond că, printr-o soluție de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a statuat că verificarea calității de lucrător al Securității, conform accepțiunii date de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, trebuie să vizeze exclusiv "suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților" persoanei, care a cerut verificarea conform art. 1 alin. (7) din acest act normativ.

Ca atare, a reținut instanța de primă jurisdicție că deși din actele aflate la dosar rezultă că pârâtul a fost lucrător al Securității din perioada 1945 - 1989, nu rezultă și faptul că a "suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți" fundamentale ale persoanei B., care a cerut verificarea.

Prin motivele de recurs formulate a fost criticată soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că verificarea intimatului-pârât A., sub aspectul existenței calității de lucrător al Securității s-a efectuat în temeiul prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, în urma cererii din 07 aprilie 2011, formulată de petenta N.M., care a solicitat verificarea, sub aspectul posibilei calități de lucrător al Securității a ofițerilor și subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului cu cotă arhivistică.

Recurentul a susținut că intimatul-pârât a participat la urmărirea informativă a petentei, pe atunci studentă la Facultatea de Filologie din Cluj, pentru preocupări naționalist șovine, catalogată astfel de Securitate, întrucât prin opiniile exprimate se încerca apărarea drepturilor minorităților naționale.

Recurentul a susținut faptul că încălcarea dreptului la viață privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, fără acordul acesteia și fără ca ea să afle că informațiile privitoare la intențiile, preocupările și viața sa de zi cu zi ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

S-a arătat faptul că simpla obținere de informații cu caracter personal referitoare la persoana urmărită de Securitate, fără acordul acesteia, și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată, fiind lipsit de importanță dacă informațiile obținute duceau sau nu la îngreunarea situației persoanei urmărite sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului.

Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că au fost aplicate eronat dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și subliniind faptul că importantă este, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celor urmăriți.

Totodată, s-a criticat faptul că instanța de fond a reținut greșit atunci când a constatat că relațiile furnizate puteau rezulta din orice document public, întrucât opiniile politice, activitatea amănunțită a persoanei urmărite și informațiile legate de familia și rudele celei urmărite nu puteau rezulta din documente publice, ci numai în urma unor investigații tipice Securității.

S-a subliniat și faptul că legiuitorul nu cere existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale, de către foștii ofițeri de Securitate, fiind suficient și un singur astfel de caz pentru reținerea calității de lucrător al Securității.

3.1. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a susținut că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, întrucât a se susține astăzi că ofițerii de securitate, care au apărat integritatea teritorială a României, anterior anului 1989, au făcut poliție politică, este o mare eroare izvorâtă din necunoaștere, dar și dintr-o premeditată și abilă dezinformare, manipulare a românilor.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurent și le va respinge ca nefondate având în vedere argumentele arătate în continuare.

Înalta Curte a constatat că prin dispozițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, scopul reglementării a fost definit în preambulul ordonanței, ca fiind "continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a exercitat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și a libertăților fundamentale".

Scopul ordonanței, enunțat în acești termeni, răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României.

Astfel, așa cum a reținut în mod constant Curtea Constituțională, O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie nici un privilegiu sau nici o discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Înalta Curte în acord cu jurisprudența sa constantă reține că pentru constatarea calității de lucrător al Securității, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu are relevanță cadrul legal existent la acel moment ori calitatea activității desfășurate de persoanele vizate de norma legală în discuție, singurele condiții ce trebuie îndeplinite, pentru constatarea calității de lucrător al Securității, sunt deținerea calității de ofițer sau subofițer al Securității, inclusiv ofițer acoperit în perioada 1945 - 1989 și desfășurarea în această calitate a unor activități care au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța de control judiciar reține că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, din analiza actelor din dosar, rezultă că nu sunt întrunite în persoana intimatului-pârât condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

Înalta Curte a reținut că în mod corect a constatat instanța de fond faptul că investigațiile întreprinse asupra petentei B., prin încadrarea informativă a acesteia, dar și prin interceptarea corespondenței interne și externe și instalarea de mijloace speciale TO în domiciliu aparțin Securității din Satu Mare și nu Securității din Bihor unde pârâtul a fost Șef Birou investigații.

În mod corect s-a reținut că prin activitatea desfășurată de pârât nu au fost îngrădite drepturile și libertățile persoanei care a solicitat verificarea lucrătorilor de Securitate care au contribuit la instrumentarea dosarului cu cotă arhivistică, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității în persoana pârâtului.

Nu pot fi primite apărările recurentului CNSAS în sensul că verificarea pârâtului trebuie făcută având în vedere întreaga activitate a acestuia, întrucât Înalta Curte are o practică constantă în această materie, fiind statuat că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.

Nefiind identificate motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține soluția instanței de primă jurisdicție ca legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva Sentinței nr. 1219 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2014.

Procesat de GGC - NN