ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1070/2015

Decizie nr. 1070/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Cererea de chemare în judecată;

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 mai 2013 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 181 din 25 aprilie 2013, emisă de B. și a solicitat anularea acesteia, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate, cu avertisment, (cu prilejul dezbaterilor pe fond, reclamanta prin apărător a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate, cu somația publică).

Deosebit, a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Reclamanta a invocat, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a actului adus în discuție, motivat de omisiunea convocării sale în fața B., pentru a i se da posibilitatea să se apere.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 186/F/Cont din data de 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția de nelegalitate invocată și contestația formulată de SC A. SRL, împotriva Deciziei nr. 181 din 25 aprilie 2013, emisă de B.

Recursul;

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs s-a precizat că s-a invocat nelegalitatea deciziei pronunțată de către B., iar instanța de fond în mod eronat a respins excepția pentru faptul că nu este susținută juridic, fiind invocate doar motive de fond.

Recurenta a arătat că în susținerea excepției a invocat următoarele prevederi legale: art. 53, 54, 58 și 59 din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, Titlu IV.

De asemenea, a arătat că în susținerea excepției a mai invocat și prevederile art. 144 alin. 3 din aceeași Decizie.

S-a solicitat admiterea excepției de nelegalitate a Deciziei 181/2013, casarea sentinței și anularea Deciziei nr. 181/2013 pronunțată de B.

Pe fondul contestației, s-a apreciat sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, în mod eronat instanța de fond reținând că avocata C. și familia D. nu au fost invitați în emisiune, eroare aflată în contradicție cu raportul de monitorizare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările intimatului

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală, făcând ample apărări în raport de criticile formulate prin cererea de recurs.

Procedura de examinare a recursurilor in completul de filtru;

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 mai 2014.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.

Cunoscut este faptul că excepția de nelegalitate presupune verificarea concordanței actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea/aplicarea cărora a fost emis, potrivit principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prima instanță a reținut în mod corect că examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate face abstracție de principiul disponibilității, în sensul că autorul excepției are obligația de a indica motivele de nelegalitate, iar instanța este ținută de cadrul fixat de acesta. In cauza de față, după cum rezultă la o simplă lectură a cererii introductive de instanță prin care s-a invocat excepția de nelegalitate, reclamanta nu a indicat textul legal încălcat în opinia sa, singurul motiv exprimat cu claritate - art. 53 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, neavând legătură cu soluționarea cauzei pe fond, referindu-se la nesolicitarea dreptului la replică.

În aceste coordonate, judecătorul de la curtea de apel a respins ca nefondată excepția de nelegalitate.

Contrar susținerilor recurentei, din raportul de monitorizare care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că s-a reținut în mod corect că într-o serie de emisiuni, ce au avut în prim plan procesul în care d-nul E. este acuzat de uciderea soției sale F., modalitatea în care a fost tratat acest subiect a fost de natură să aducă atingere intereselor legitime ale familiei D., precum și dreptului la informare a publicului, prin maniera neechidistantă de prezentare a punctelor de vedere ale tuturor părților implicate.

S-a reținut că, în condițiile în care apărătorului inculpatului i s-a dat posibilitatea în emisiunea din data de 20 martie 2013, ca pe parcursul a 4 ore să-și susțină punctele de vedere în favoarea acestuia, în sensul nevinovăției, pe când apărătorul părților civile a intervenit din proprie inițiativă a doua zi, contestând contactarea sa anterioară de către postul de televiziune, și a avut o intervenție scurtă, în cadrul căreia nu a putut răspunde și clarifica aspectele discutate în emisiunea anterioară, iar același efect s-a produs și în continuare, în emisiunile din datele de 2 aprilie 2013, respectiv 3 aprilie 2013, în care prin discuțiile libere cu telespectatorii, au fost comentate și discutate probele dosarului, constatările primei instanțe referitoare la dispozițiile legale referitoare la asigurarea unei informări corecte, precum și a celor referitoare la respectarea intereselor legitime ale părților unui proces, au fost încălcate.

De asemenea, instanța de fond a apreciat corect că sancțiunea a fost în mod corect individualizată față de situația de fapt reținută ca fiind gravă, observând totodată că i-a fost aplicată amenda minimă de 10.000 lei, maximul fiind de 200.000 lei.

Nu au fost, așadar, identificate elemente de legalitate ignorate de emitentul actului administrativ contestat și nici argumente pertinente pentru a da curs cererii subsidiare de reindividualizare a sancțiunii aplicate, în sensul reducerii amenzii sau a înlocuirii acesteia cu sancțiunea „avertisment" care nu este prevăzută de legea specială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Pitești împotriva sentinței nr. 186/F/Cont din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2015.