ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2015

Decizia nr. 444/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 19 decembrie 2012, sub nr. unic x/299/2012, petenta SC A. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor - Hotărârea nr. 509 din 26 noiembrie 2012 emisă de B., chemat în judecată în calitate de intimat, solicitând în principal admiterea plângerii așa cum a fost formulata, în sensul anulării procesului verbal de contravenție ca fiind netemeinic si nelegal și exonerării sale de la plata amenzii contravenționale stabilite, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

Prin cererea completatoare formulată la 10 mai 2013, petenta SC A. SRL a arătat că solicită, în principal, anularea Hotărârii nr. 509 din data de 26 noiembrie 2012, emisa de B., iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii aplicate prin Hotărârea nr. 509 din data de 26 noiembrie 2012.

Prin sentința civilă nr. 10547 din 10 mai 2013, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivare, a reținut judecătoria în esență că pricina privește un act administrativ, respectiv Hotărârea nr. 509 din 26 noiembrie 2012 emisă de Colegiul director al B.

Petenta SC A. SRL a formulat cerere precizatoare, depusă la termenul din 19 septembrie 2013, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât și a C., arătând că aceasta este persoana care a formulat plângere împotriva sa la B.. În drept, a invocat disp. art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a respins excepția de inadmisibilitate invocată de intimata B. ca rămasă fără obiect, iar excepția lipsei de obiect invocată de pârâta C. ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3549 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de petenta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta C. și intimatul B. astfel cum a fost precizată și completată, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că actul administrativ ce se emite nu prezintă natura juridică a unui proces - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, motiv pentru care nu se supune dispozițiilor art. 16 - 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, norme invocate inițial de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. În acest context, câtă vreme normele juridice la care a făcut referire partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu sunt edictate pentru legala emitere a hotărârii B., nu poate exista o nerespectare a acestor dispoziții ca motiv valid de anulabilitate a actului administrativ litigios.

Totodată, nu sunt întemeiate pentru a atrage anularea hotărârii B. nici motivele invocate de partea reclamantă prin cererea depusă la 10 mai 2013 raportat la dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, respectiv referitor la mențiunile privind denumirea și sediul reclamatei, modalitatea de plată a amenzii și calea de atac plus termenul aferent de exercitare.

Curtea apreciază că în hotărârea B. nr. 509 din 26 noiembrie 2012 s-a inserat o simplă eroare materială, determinată de altfel de conduita părții reclamate, fără a rezulta existența vreunui prejudiciu suferit de SC A. SRL ca efect al mențiunilor hotărârii Consiliului.

Totodată, arată Curtea că prin Hotărârea nr. 593 din 02 octombrie 2013, B. a procedat la îndreptarea erorilor materiale cuprinse în Hotărârea sa nr. 509/2012, indicând denumirea reclamatei ca fiind SC A. SRL și sediul social în București, sector 1.

Nu pot constitui o vătămare efectivă sau reală nici afirmațiile părții reclamante cum că organele fiscale nu i-ar încasa plata amenzii sub motiv că nu rezultă identitatea certă a societății amendate. Astfel, prin hotărârea B. nr. 593/2013 s-au îndreptat erorile materiale cu privire la denumirea și sediul societății amendate, precum și cu privire la modalitatea de plată a amenzii contravenționale, de efectuat la Direcția de taxe și impozite sector 1 București (fila 29 dosar), dispărând deci impedimentele pretinse prin cererea de chemare în judecată. În la doilea rând, deși textul art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 prevede ca în hotărârea B. să se menționeze modalitatea de plată a amenzii, totuși o asemenea cerință este în legătură cu executarea sancțiunii, deci se raportează la un moment ulterior emiterii actului, neputând reprezenta o cerință de validitate a sa; eventuala eroare sau omisiune de menționare este susceptibilă de remediere ulterioară prin recurgerea la procedura de îndreptare a hotărârii B., căci nu ține în vreun fel de esența procedurii privind analiza caracterului de discriminare al faptei imputate.

În sfârșit, nu este susceptibil de a determina anularea hotărârii B. nici motivul referitor la pretinsa omisiune de indicare a căii de atac și a termenului de exercitare.

În primul rând, Curtea arată că disp. art. 20 alin. (8) și (9) din O.G. nr. 137/2000 sunt de natură a fi lămurit pe deplin partea interesată asupra remediului procesual pe care îl avea la dispoziție spre a ataca hotărârea B. ce o nemulțumea.

În al doilea rând, față de modalitatea concretă în care B. a inserat în Hotărârea nr. 509/2012 aceste mențiuni, Curtea constată că SC A. SRL nu a suferit nicio vătămare, raportat și la disp. art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (1865), deoarece instanța nu a admis vreo excepție de inadmisibilitate sau tardivitate relativ la acțiunea formulată împotriva actului litigios.

În al treilea rând, analiza finalului Hotărârii nr. 509/2012 (fila 49 dosar) permite Curții constatarea că în conținutul său a fost inserată următoarea «Notă: prezenta Hotărâre emisă potrivit prevederilor legii și care nu este atacată în termenul legal de 15 zile, potrivit O.G. nr. 137/2000 (…) și Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, constituie de drept titlu executoriu»; or, din această formulare se deduce, implicit, că partea interesată are la dispoziție o cale de atac în fața instanței în termen de 15 zile în condițiile Legii nr. 554/2004. Totodată, după cum s-a arătat mai sus, coroborând mențiunile Notei cu disp. art. 20 alin. (8) și (9) din O.G. nr. 137/2000, SC A. SRL nu se afla în nicio imposibilitate de exercitare a căii de atac în cadrul termenului legal.

În sfârșit, Curtea apreciază că în mod corect a concluzionat B. că aspectele sesizate intră sub incidența art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, aplicând reclamatei o amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei potrivit art. 2 alin. (1)

1

și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

După cum corect a arătat B., în cauză, fapta de tratament diferențiat s-a exprimat prin campania publicitară de promovare a suplimentului alimentar Neuro Optimizer, un adjuvant pentru dezvoltarea și îmbunătățirea funcțiilor cerebrale, recomandat persoanelor care suferă de autism, Alzheimer, ADHD, Parkinson, respectiv probleme de memorie și atenție, diferența rezultând din modalitatea de concepere a campaniei, din conținutul mesajului, care îndeamnă la adoptarea unui comportament de ură față de persoanele care suferă de afecțiunile în cauză.

Un asemenea comportament este în mod evident de natură a afecta demnitatea umană, atât sub formele strict specifice - onoare și reputație, atingând propria reprezentare a ființei umane în ochii săi, dar și reflectarea ființei respective în ochii celorlalți, cât și în sens larg, ca fundament al ansamblului valorilor inerente ființei umane.

Pe cale de consecință, inclusiv la nivelul reprezentării volitive se constată întrunirea elementelor constitutive ale faptei contravenționale imputate părții reclamate.

În final, Curtea a apreciat că nu se impune vreo reindividualizare a sancțiunii aplicate părții reclamate, SC A. SRL neindicând niciun considerent care, în contextul concret al cauzei de față, să justifice înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, împrejurările de săvârșire a faptei, conținutul concret al mesajului, conduita persoanei juridice autoare și impactul faptei impunând menținerea amenzii.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta arată că a investit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect anulare act administrativ prin care a solicitat ca instanța de judecata, în urma analizării materialului probator, sa dispună anularea hotărârii nr. 509 din data de 26 noiembrie 2012, emisa de B. iar in subsidiar, sa dispună reducerea cuantumului amenzii aplicate prin aceeași hotărâre.

Instanța de judecata a respins acțiunea ca nefondata, reținând, pe de o parte ca nu sunt întemeiate, pentru a atrage anularea hotărârii B., motivele invocate le subscrisa si raportate la dispozițiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 iar pe de alta parte ca B., în mod corect, a apreciat ca aspectele sesizate de C. intra sub incidenta art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Apreciază recurenta ca prin probele administrate în cauza a demonstrat ca au fost încălcate disp. art. 20 din O.G. nr. 137/2000, astfel:

La rubrica: - numele, domiciliul sau reședința - mențiunea făcuta de B. nu este conforma cu realitatea, in sensul ca denumirea societății nu este cea de "SC A. SRL" ci de "SC A. SRL", iar sediul nu este cel din hotărâre. Societatea are sediul în București, sector 1, acestea fiind in fapt atributele de identificare ale societății.

În acest context, s-ar putea interpreta ca denumirea si sediul persoanei juridice sancționate lipsesc.

La rubrica - Modalitate de plata a amenzii, se menționează ca amenda contravențională se va plăți la D. Ilfov. Datorita mențiunilor greșite referitoare la nume și sediu, suntem în imposibilitatea de achitare a acesteia, dacă hotărârea va fi păstrată, întrucât nu poate fi încasată nici de Secția Financiara Ilfov, dar nici de Secția Financiara a Sectorului 1.

La rubrica - Calea de atac si termenul în care se poate exercita - nu se face nici o mențiune, deși aceasta mențiune este obligatorie.

De asemenea, apreciază ca faptele sesizate nu intra sub incidența disp. art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, scopul urmărit, prin acceptarea promovării unui material publicitar, care reprezintă in teza/antiteza cele doua element ura/iubire, a fost cu scopul public de a sensibiliza populația cu privire la o categorie determinate de persoane.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 20 alin. (7) - (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rep., „(7) Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita. (8) Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. (9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii. (10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu”.

Așa cum derivă din conținutul acestor normative speciale, hotărârea Consiliului trebuie să cuprindă, printre altele: domiciliul sau reședința părților; modalitatea de plată a amenzii; calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.

Din analiza corpului Hotărârii B. nr. 509 din 26 noiembrie 2012, rezultă că domiciliul/sediul părților este menționat, inclusiv în privința actualei recurente.

Reclamanta-recurentă sesizează o indicare greșită a sediului acesteia, însă adresa sediului respectiv, anume: Tunari, jud. Ilfov, este cea afișată ca fiind adresa sediului central al SC A. SRL, identificată de către B. în urma verificării site-ului oficial al acestei persoane juridice.

De altfel, toate actele de procedură (citații, comunicări adrese și hotărâre) s-au comunicat actualei recurente la sediul indicat în hotărârea contestată, aceasta nereclamând în niciun moment o eroare sub aspectul veridicității adresei sediului, dimpotrivă răspunzând comunicărilor Consiliului, fapt ce atestă nevătămarea vreunui drept sau interes legitim al acesteia. Mai mult decât atât, chiar recurenta indica, prin înscrisul prin care își prezenta „punctul său de vedere în scris" cu privire la petiția dedusă soluționării de către B., ca adresa a sediului acesteia: Tunari, jud. Ilfov.

Cu toate acestea, luându-se act de faptul că, pe calea controlului judecătoresc aplicat hotărârii în cauză, reclamanta-recurentă si-a precizat pentru prima dată oficial sediul social la adresa: sector 1, București, Colegiul Director al B. a decis ex officio îndreptarea erorilor materiale strecurate în actul administrativ-jurisdicțional contestat.

Astfel, în raport cu situația de fapt creată, erorile de natură materială cuprinse la secțiunile în care se specifică denumirea societății reclamate (partea introductivă a hotărârii datele de identificare ale acesteia (pct. VI 1.2.1 și secțiunea ce privește modalitatea de plată a amenzii (pct. VI. 6.1.), intrând sub incidența art. 81 din „Procedura internă de soluționare a petițiilor", publicată în M. Of., Partea l nr. 348 din 06 mai 2008, au fost îndreptate din oficiu prin adoptarea Hotărârii nr 593 din 02 octombrie 2013, comunicată părților.

Așadar, sub aspectul corespunderii formale, hotărârea contestată a fost corectată material prin Hotărârea nr 593 din 02 octombrie 2013, care îndreaptă erorile materiale strecurate, dar independent de vreo culpă a B.

Privitor la eventuala indicare defectuoasă a modalității de plată a amenzii contravenționale, se reține că indicarea organului administrativ-fiscal prin hotărârea supusă controlului judecătoresc se circumscria razei teritoriale în care B. cunoștea, legitim, că actuala reclamantă își are sediul.

Însă, această critică este, actualmente, depășită și inutilă, având în vedere faptul că toate erorile de natură materială cuprinse în hotărârea contestată, inclusiv cea privind modalitatea de plată a amenzii (pct. VI. 6.1), au fost îndreptate și corectate material prin adoptarea Hotărârii nr 593 din 02 octombrie 2013.

Relativ la critica lipsei mențiunii privind calea de atac și termenul în care se poate exercita, învederăm neveridicitatea acesteia, întrucât Hotărârea B. nr. 509 din 26 noiembrie 2012 se conformează întru totul normativelor speciale incidente, cuprinzând expressis verbis modalitatea de contestare și termenul în cauză ("Notă: prezenta Hotărâre emisă potrivit prevederilor legii și care nu este atacată în termenul legal de 15 zile, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare și Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, constituie de drept titlu executoriu"). Dispozițiile art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000R, coroborat cu art. 1, art. 6 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată în mod expres procedeul de contestare a hotărârii B.

În sfârșit, Curtea apreciază că în mod corect a concluzionat B. că aspectele sesizate intră sub incidența art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, aplicând reclamatei o amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei potrivit art. 2 alin. (1)

1

și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 prevăd că „Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice” (art. 2 alin. (1)), respectiv „Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia” (art. 15).

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1)

1

din același act normativ „Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii”, iar potrivit art. 26 alin. (1) „Contravențiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) și (7), art. 5 - 8, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) și (6), art. 12, 13, 14 și 15 se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate”.

După cum corect a arătat B., în cauză, fapta de tratament diferențiat s-a exprimat prin campania publicitară de promovare a suplimentului alimentar Neuro Optimizer, un adjuvant pentru dezvoltarea și îmbunătățirea funcțiilor cerebrale, recomandat persoanelor care suferă de autism, Alzheimer, ADHD, Parkinson, respectiv probleme de memorie și atenție, diferența rezultând din modalitatea de concepere a campaniei, din conținutul mesajului, care îndeamnă la adoptarea unui comportament de ură față de persoanele care suferă de afecțiunile în cauză.

Dreptul lezat, în speță, este dreptul la demnitate, onoare și prestigiu al persoanei, interdependent „exercitării" în condiții de egalitate și nediscriminare, sub pretenția subiectivă a posedării neștirbite a caracteristicilor autorității morale, a însuși dreptului suprem și absolut - ius ad vitam - al persoanei cu handicap grav (față de care operează prioritar „principiul universal al fraternității și compasiunii"), în acord cu dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000R, în lumina art. 22, alin. (1), raportat la art. 16, alin. (1), coroborat cu art. 30, alin. (6) din Constituție, respectiv art. 2, alin. (1), în relație art. 14, coroborat cu art. 10, alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și art. 1 și 3, raportat la art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Dreptul la demnitate umană recunoaște în mod imanent valoarea egală a ființelor umane, în sensul în care trebuie general acceptat că fiecare ființă are o valoare morală, indiferent de statutul social sau productivitatea economică. Sub acest aspect, egalitatea de valoare presupune că această valoare este aidoma la toate ființele umane, indiferent de sex, rasă, etnie, categorie socială, dizabilitate, etc.

În această lumină, este indubitabil că persoanele cu dizabilitate cu atât mai mult cele cu handicap grav, de genul celor care suferă de autism, Alzheimer, ADHD, Parkinson au, în egală măsură, dreptul la demnitate umană.

Mai mult chiar, având în vedere condiția socială a acestora, circumscris handicapului avut, membrii societății trebuie cu asupra de măsură să probeze respectarea demnității, onoarei si prestigiului acestora, în spiritul „principiului fraternității, compasiunii și afecțiunii". Simetric, familiile acestor persoane au dreptul, prin asociere, la considerație socială și demnitate umană, per a contrario, promovarea unui tratament advers, direct sau indirect, echivalează cu o "discriminare prin asociere".

Or, prin modalitatea în care a înțeles reclamanta să construiască lingvistiv materialul publicitar în cauză, nu doar că nu se probează legitim și obiectiv dezideratul campaniei publicitare, care, raportat la produsul publicitat menit să sprijine dezvoltarea și îmbunătățirea funcțiilor cerebrale, trebuia să răspundă nevoii de (auto)gestionare a suferinței, ci nu de împovărare suplimentară, fie și la nivel perceptiv, cu „teza/antiteza urii", dar, disimulat sau subliminal, se creează implicit efectul incitării la ură.

Prin urmare, este dincolo de orice dubiu că, prin limbajul utilizat în construcția materialului publicitar, al cărui constituent lingvistic bazic, menit să reprezinte, în context, asocierea sensului "urii" fată de o boală, conduce, eo ipso, la stigmatizarea persoanelor suferinde care personifică in abstracto respectiva boală (cu atât mai mult prin juxtapunerea cu imaginea, reală sau imaginară, a unor persoane cu handicap), reclamanta vatămă demnitatea persoanelor (și a familiilor acestora) care suferă de autism, Alzheimer, ADHD, Parkinson, prin crearea unei atmosfere ofensatoare, degradante, umilitoare și, simultan, ireverențioase la adresa acestora.

Pe cale de consecință, inclusiv la nivelul reprezentării volitive se constată întrunirea elementelor constitutive ale faptei contravenționale imputate părții reclamate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 3549 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 februarie 2015.