ÎCCJ, decizie (scj.ro #82703)

Apel incidental declarat de intimat în temeiul art.293 C. proc. civ. Condiția aderării la apelul declarat de partea potrivnică Apelul incidental, reglementat prin art.293 C. proc. civ., este condiționat de existența unui apel principal și, într-o anumită măsură, depinde de acesta. Intimatul care a avut posibilitatea de a introduce un apel principal, însă nu a făcut-o, nu poate obține, prin efectul apelului incidental, ceea ce nu ar fi putut obține prin exercițiul apelului principal.

Secția civilă, decizia nr.4681 din 12 noiembrie 2003 La data de 13 septembrie 2000, reclamanții – persoane fizice - au chemat în judecată Primăria Municipiului Bacău pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în principal, obligarea pârâtei să retrocedeze un teren în suprafață 500 mp situat în Bacău; în subsidiar, obligarea pârâtei să le atribuie o altă suprafață de teren echivalentă, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii pe zi întârziere sau obligarea la despăgubiri reprezentând contravaloarea terenului.

În motivarea acțiunii reclamanții au învederat că: proprietari ai terenului au fost bunicii, respectiv părinții lor, teren pe care au edificat o construcție; prin Decretul nr. 304 din 7 octombrie 1980 imobilul a fost expropriat, iar construcția demolată; după anul 1990, au cerut retrocedarea terenului care, la data cererii, era liber și întrunea condițiunile de restituire prevăzute de Legea nr. 33/1994; ulterior, terenul a fost cesionat de pârâtă Societăți comerciale „Mc.Donald΄s” pe care acesta a ridicat o construcție, (restaurantul Mc.Donald΄s) bunul nefiind folosit potrivit cu scopul exproprierii. Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 66 din 27 martie 2001, a admis în parte acțiunea și a dispus retrocedarea unei suprafețe de 167,67 mp teren delimitat conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere subsidiare. Tribunalul a motivat că nu s-a îndeplinit scopul exproprierii prevăzut în Decretul nr.304/1980 deoarece „construcția restaurantului Mc Donald’s chiar în condițiile contractului de asociere cu consiliul local, nu face parte din imobilele prevăzute de lege ca fiind de utilitate publică”. Împotriva sentinței a declarat apel primarul Municipiului Bacău, care a solicitat schimbarea hotărârii prin respingerea ca nefondată a acțiunii. La data de 29 iunie 2001 reclamanții au promovat o cerere intitulată „apel incident” prin care au solicitat „să se schimbe în parte sentința tribunalului, în sensul ca, pe lângă retrocedarea către noi a suprafeței de 167,7 mp teren să dispuneți ca pentru diferența de până la 500 mp să ni se acorde despăgubiri la valoarea stabilită prin expertiză”.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 59 din 20 iulie 2001, a admis atât apelul principal promovat de pârât, cât și apelul incident declarat de reclamanți. A schimbat în tot sentința tribunalului, și admițând în parte acțiunea reclamanților, a obligat Primăria Municipiului Bacău să le plătească suma de 564.644.000 lei reprezentând despăgubiri civile. A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind retrocedarea terenului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut și motivat că retrocedarea suprafeței de 167,67 mp teren ar fi de natură să închidă calea de acces la restaurantul Mc.Donald’s și să conducă la desființarea unor construcții și lucrări de amenajare efectuate de această societate, punând-o în imposibilitate de a-și realiza în condițiuni optime activitatea.

Cu referire la apelul incident s-a reținut că suma de 675 lei primită de autorul reclamanților pentru terenul expropriat, fiind derizorie, nu constituie o dreaptă despăgubire, echivalând, practic, cu lipsa despăgubirii. Instanța de apel a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri pentru terenul proprietatea autorului lor, cu atât mai mult cu cât la data efectuării unor cereri anterioare de retrocedare terenul era liber de construcții „însă ulterior pârâta cu rea-credință a concesionat terenul către Mc.Donald’s care a edificat un restaurant pe acest teren”. Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs Municipiul Bacău, prin primar, care a susținut că în mod greșit instanța a admis apelul incident și din eroare a fost obligată primăria la despăgubiri întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit Legii administrației publice locale și a Legii nr.10/2001 calitate procesuală pasivă pentru obligația de plată a despăgubirilor o are doar Ministerul Finanțelor Publice, autoritatea administrativă locală având doar posibilitatea de restituire în natură a terenului în măsura în care există suprafețe libere. Recursul este fondat, în temeiul considerentelor care succed: Potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare. Împrejurarea care rezultă în mod neechivoc din textul citat este aceea că „aderarea la apel” se poate face numai de intimat.

De asemenea, este de remarcat, ca o caracteristică a instituției, că această formă de apel se poate îndrepta numai împotriva apelantului principal, respectiv, în termenii legii, intimatul poate „să adere la apelul făcut de partea potrivnică”. Deși denumirea adoptată prin O.U.G. nr.138/2000 nedumerește datorită preluării necritice din legislația mai veche a termenului arhaic de „aderare la apel”, totuși, instituția nu este destinată să sprijine apărarea vreunei părți din proces, astfel cum ar sugera denumirea dată de ordonanță instituției, ci să promoveze un interes propriu al intimatului (intimaților). Scopul „aderării la apel” sau al apelului incident fiind acela de a obține reformarea hotărârii, intimatul trebuie să justifice un interes pentru a-l exercita.

Aprecierea interesului se va face de la caz la caz, în raport cu dispozitivul hotărârii atacate, prin care i s-a dat intimatului o satisfacție deplină ori i s-a dat numai o satisfacție parțială, instanța de control fiind însă obligată întotdeauna să verifice dacă prin soluția ce se dă apelului incident se păstrează cadrul substanțial al judecății în primă instanță. Apelul incident este condiționat de existența unui apel principal și, într-o anumită măsură, depinde de acesta. Întrucât obiectul apelului incident nu îl constituie apelul principal, ci hotărârea judecătorească dată în primă instanță, în analiza soluțiilor posibil de primit în această cale de atac sunt impuse, totuși, o serie de limite generate de caracterul devolutiv al apelului, marcate de cele două reguli: tantum devolutum quantum iudicati; și, respectiv, tantum devolutum quantum apellatum.

Astfel, pentru intimatul care a avut posibilitatea de a introduce un apel principal, însă nu a făcut-o, el nu poate obține prin efectul apelului incidental, ceea ce nu ar fi putut obține prin exercițiul apelului principal. În speță, reclamanții-intimați au promovat în justiție o acțiune având două capetele de cerere prin care s-a urmărit obținerea unei obligații alternative: predarea fizică a menișcătorului sau, în subsidiar, despăgubiri în echivalent. Întrucât la instanța de fond reclamanții-intimați au obținut restituirea nemișcătorului (în proporția stabilită de art. 35 din Legea nr.33/1994 și în măsura în care el există în natură), adică li s-a dat satisfacție în cadrul obligației principale, ei nu ar fi putut obține într-un apel principal schimbarea naturii obligației într-una alternativă (despăgubiri bănești – acordate dincolo de limitele realizării scopului exproprierii).

Cu alte cuvinte, ceea ce le era interzis reclamanților de a obține prin exercițiul apelului principal (schimbarea, în apel, a obligației principale într-una alternativă), tot astfel le este interzis de a dobândi pe calea apelului incident. Sunt considerente pentru care se constată că instanța de control judiciar greșit a admis apelul incident exercitat de reclamanții-intimați.

Permițând reclamanților-intimați să schimbe în calea de atac natura juridică a acțiunii din una reală și petitorie, în una personală, prin care s-a urmărit valorificarea unui simplu drept de creanță, instanța de apel nu a pus în discuție și nu a verificat, din oficiu, dacă acțiunea promovată la 13 septembrie 2000 în capătul de cerere referitor la obligația subsidiară nu înfrânge dispozițiile art. (1) și (3) din Decretul nr.167/1958 privitoare la prescripția extinctivă, având în vedere că termenul stipulat de textele menționate a început să curgă de la adoptarea Constituției din 1991, care, prin art.21, garanta libertatea dreptului de a petiționa și de a apela neîngrădit la justiție pentru orice persoană fizică sau juridică.

Dar hotărârile date în cauză sunt greșite și pentru alte considerente. Întrucât reclamanții au promovat o acțiune de drept comun în revendicare, ei trebuiau să facă dovada că au acceptat succesiunea bunicilor, respectiv părinților lor, iar actele de stare civilă depuse la dosarul de fond și care probează doar filiațiunea, nu sunt suficiente. De asemenea, în justificarea dreptului cerut în justiție reclamanții au depus la dosar doar actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 449/10 noiembrie 1979 de fostul Notariat de Stat Bacău, act juridic declarativ de drepturi, nu și actul translativ de drept real prin care bunicii lor au dobândit terenul în proprietate, așa, cum, de altfel, se susține în acțiunea introductivă de instanță.

Întrucât reclamanții nu s-au legitimat procesual activ, atât sub aspectul dreptului de proprietate asupra terenului, cât și în ceea ce privește acceptarea succesiunilor succesive, se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor și reluarea judecății pentru a fi administrate dovezile cerute de lege. După ce se va depune titlul de proprietate al autorilor, instanța de trimitere va dispune refacerea expertizei tehnice imobiliare, întrucât, în lipsa titlului de proprietate pe care expertul trebuia să-l aibă la dispoziție, există îndoieli serioase că expertiza deja întocmită a identificat și delimitat cu precizie nemișcătorul ce se pretinde că a aparținut autorilor reclamanților.