ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5089/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Bacău sub nr. 6540 din 13 septembrie 2000 reclamanții I.D., D.I. și D.F. au

chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Bacău solicitând ca pârâta

să fie obligată, în principal, să retrocedeze terenul în suprafață de 500 mp

situat în Bacău, iar în subsidiar să atribuie reclamanților o altă suprafață de

teren echivalentă, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii pe zi

întârziere sau obligarea la despăgubiri reprezentând c/valoarea terenului.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că au moștenit imobilul, compus din teren și construcție, de la autorii

lor, iar prin Decretul nr. 304 din 7 octombrie 1980 imobilul a fost expropriat,

construcția fiind demolată. Ulterior, terenul a fost cesionat de pârâtă unei

societăți cu capital privat care a ridicat o construcție, astfel că bunul nu a

fost folosit potrivit cu scopul exproprierii.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 66 din 27

martie 2001 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, s-a admis în parte

acțiunea și s-a dispus retrocedarea suprafeței de 167,67 mp teren situat în

Bacău. Au fost admise ca inadmisibile capetele de cerere subsidiare.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a

reținut că în speță, nu s-a îndeplinit scopul exproprierii prevăzut de Decretul

nr. 304/1980 deoarece „construcția restaurantului M.D. chiar în condițiile

contractului de asociere cu consiliul local, nu face parte din imobilele

prevăzute de lege ca fiind de utilitate publică”.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Primarul municipiului Bacău care a solicitat schimbarea hotărârii

în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Reclamanții au formulat apel

incident, prin care au solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul că,

pe lângă retrocedarea suprafeței de 167,7 mp teren să se dispună ca pentru

diferența de până la 500 mp să li se acorde despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 59 din 20

iulie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, au fost admise

ambele apeluri și s-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis în parte

acțiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamanților suma de 564.644.000

lei reprezentând despăgubiri. A fost respins ca nefondat capătul de cerere

privind retrocedarea terenului.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că retrocedarea suprafeței de 167,67 mp ar fi de natură să închidă

calea de acces la restaurantul M.D. și să conducă la desființarea unor

construcții și lucrări de amenajare efectuate de această societate.

Cu referire la apelul incident s-a

reținut că suma de 675 lei primită de autorul reclamanților pentru terenul

expropriat nu constituie o dreaptă despăgubire.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul Bacău, prin Primar care a susținut că în mod greșit s-a admis

apelul incident și din eroare a fost obligată primăria la despăgubiri întrucât

aceasta nu are calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 4681 din 12

noiembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția civilă, s-a admis

recursul, s-au casat atât decizia cât și sentința și s-a trimis cauza la

același tribunal pentru rejudecare.

În considerentele acestei decizii

s-a reținut, în esență, că instanța de control judiciar greșit a admis apelul

incident exercitat de reclamanții-intimați, permițând acestora să schimbe în

calea de atac natura juridică a acțiunii din una reală și petitorie, în una

personală, prin care s-a urmărit valorificarea unui simplu drept de creanță.

S-a mai reținut că reclamanții nu

s-au legitimat procesual activ, atât sub aspectul dreptului de proprietate

asupra terenului, cât și în ceea ce privește acceptarea succesiunilor succesive

și că se impune refacerea expertizei tehnice imobiliare după depunerea titlului

de proprietate al autorilor.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2066/2004.

În sensul prevăzut de art. 57 C.

proc. civ., în cauză au fost introduși în calitate de intervenienți în interes

propriu I.J., I.O. și D.V.

Prin sentința civilă nr. 226 din 20

aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții D.I., I.D. și s-a dispus retrocedarea către aceștia a

suprafeței de 96,89 mp teren identificat conform anexei raportului de

expertiză.

S-a respins ca inadmisibil capătul

de cerere subsecvent privind acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafață

de teren.

S-a respins și cererea privind pe

intervenientul D.V.

Prin încheierea din data de 21 iunie

2005 instanța a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul

sentinței în sensul că a fost trecută în calitate de reclamant și D.F.

În motivarea sentinței s-a reținut

că prin Decretul nr. 304 din 7 octombrie 1980 s-a dispus exproprierea

proprietății autorilor reclamanților pentru construirea unui ansamblu de

locuințe scop care însă nu a fost atins. În prezent, s-a constatat că suprafața

de 202,12 mp este ocupată de str. E., 50,83 mp reprezintă trotuarul aferent

străzii, iar suprafață de 96,89 mp aparține SC M.D. România. Față de

afectațiunea terenului s-a dispus numai restituirea suprafeței de 96,89 mp.

Împotriva sentinței pronunțate în

cauză au declarat apel reclamanții intervenienții în interes propriu care au

susținut că au fost prejudiciați, întrucât suma de 675 lei primită la data

exproprierii este derizorie, neputând reprezenta o dreaptă despăgubire și că

instanța nu a analizat modul în care terenul a fost afectat domeniului public.

Prin decizia civilă nr. 541 din 7

noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Bacău apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că

în raport de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 în mod corect prima

instanță a dispus retrocedarea suprafeței de 96,86 mp, liberă de construcții,

față de care scopul exproprierii nu a fost atins. Analizarea contravalorii

despăgubirilor și a modului de trecere a terenului în domeniul public excede

cadrului procesual.

Reclamanții și intervenienții în

interes propriu au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel,

invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenții susțin că decizia recurată este nelegală, instanța trebuia să

constate că sunt îndreptățiți la restituirea întregii suprafețe și întrucât

aceasta nu mai există să li se acorde despăgubiri.

S-a mai susținut că terenul în cauză

nu face parte din domeniul public, pârâta dispunând de el chiar în timpul

procesului.

Verificând legalitatea deciziei

recurate în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru

considerentele ce succed.

Acțiunea de față, introdusă la data

de 13 septembrie 2000, este fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Instanțele anterioare au reținut în

mod corect incidența prevederilor art.35 din această lege pentru o parte din

terenul expropriat, restul fiind afectat de utilități publice, respectiv

stradă, cu trotuarul aferent.

Față de cadrul procesul determinat

de aplicarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, de esența speței este a se

analiza dacă și în ce măsură scopul exproprierii a fost atins, împrejurare

analizată și lămurită în cauză. Celelalte aspecte învederate de recurenți

referitoare la insuficiența cuantumului despăgubirilor acordate inițial sau

modalitatea în care terenul a trecut în domeniul public exced cadrului

procesual.

Eventual, aceste aspecte ar fi putut

fi analizate în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, act normativ care însă nu este incident în cauză, prezenta acțiune

fiind promovată anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Dacă s-ar proceda altfel, în sensul

susținerilor recurenților s-ar ajunge la încălcarea principiului

neretroactivității legii consacrat atât în art. 1 C. civ., cât și prin art. 15

alin. (2) din Constituția României.

Având în vedere considerentele

expuse Înalta Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții D.I., I.D., I.O., D.F. și I.J. împotriva deciziei nr.

541 din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.