ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2015

Decizia nr. 623/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta [A] a solicitat anularea Deciziei nr. 702 din 17 octombrie 2012 și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere nr. 48390, emise de Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice 2, Activitatea de Inspecție Fiscală din subordinea Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj la data de 23 mai 2012 și a raportului de inspecție fiscală din aceeași dată

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare a judecătorilor [B] și [C], membrii completului 6R al Curții de Apel Cluj.

Prin Sentința civilă nr. 10791 din 11 noiembrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Cluj împotriva Sentinței civile nr. 10.758 din 21 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/117/2013 al Tribunalului Cluj pe care a modificat-o în totalitate în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta [A]

Împotriva Încheierii din 5 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta [A]

În motivarea recursului se arată că ne aflăm în prezența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere faptul că domnii judecători au făcut parte din completul care s-a pronunțat, prin Decizia civilă nr. 9743/2013 din 14 octombrie 2013, asupra recursului înaintat de [D] în Dosarul nr. x/117/2013 la Curtea de Apel Cluj. Astfel, conform articolului invocat, instanța s-a pronunțat într-un dosar identic din punct de vedere al obiectului cauzei.

Este vorba despre soluționarea a doua cauze referitoare la decizii de impunere cu același număr și conținut, respectiv Decizia nr. 48390 din 23 mai 2012, în Dosarul nr. x/117/2013 și Decizia nr. 48390 din 19 iunie 2012, în Dosarul nr. x/117/2013, emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, referitoare la aceleași imobile tranzacționate de către [A], [E], [D] și [F]

Imobilele au fost construite împreună de către cei anterior menționați, fiind vorba despre exact aceleași tranzacții cu privire la care organul fiscal a stabilit impunerea retroactivă a taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, se arată că deciziile de impunere sunt identice din toate punctele de vedere (nu doar ca număr de înregistrare), cu excepția numelui contribuabilului care este vizat, [A] în cea din 23 mai 2012 și [D] în cea din 19 iunie 2012 și a sumei ce reprezintă penalitățile de întârziere, aceasta datorită perioadei de timp diferită avută în vedere.

Judecătorii [B] și [C] s-au pronunțat în Dosarul nr. x/117/2013 prin Decizia civilă nr. 9743/2013 din 14 octombrie 2013, fapt ce reprezintă o situație clară de antepronunțare în privința soluției ce s-ar impune în prezentul dosar.

Prin urmare, judecătorii s-au pronunțat anterior (în Dosarul nr. x/117/2013) asupra exact aceleiași situații de fapt și de drept, așadar soluția lor putea fi anticipată cu precizie de 100%, neexistând nici cea mai mică șansă ca acești judecători să pronunțe o altă soluție.

Atunci când a reglementat acest caz de incompatibilitate, legiuitorul a avut în vedere aspectul psihologic constând în rezistența pe care orice om o are în a-și schimba o părere deja exprimată.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Motivul de incompatibilitate invocat și prevăzut de art. 42 pct. 1 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care judecătorul desemnat să soluționeze o anumită cauză și-a spus părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Înalta Curte constată că în cazul în care un judecător și-a exprimat părerea cu privire la o problemă de drept, chiar identică cu cea pe care urmează să o dezlege, în pricina ce i-a fost desemnată, nu are nici o relevanță din perspectiva dispozițiilor art. 42 pct. 1 C. proc. civ., atâta timp cât judecătorul nu și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în chiar cauza pe care a fost desemnat să o judece.

În cauza de față, chiar din redactarea cererii de recuzare, rezultă că domnii judecători [B] și [C] nu și-au spus părerea cu privire la soluția ce urmează să o pronunțe în prezenta cauză, ci au soluționat, anterior, un litigiu în care se invocă aceeași problemă de drept.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, cererea de recuzare fiind corect respinsă.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta [A] împotriva Deciziei civile nr. 10791/2013 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM