ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4639/2014

Decizia nr. 4639/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5005/2/2012 din 21 iunie 2012, reclamanta Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA București a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea pct. II.1 din decizia nr. 3 din 30 martie 2012.

La data de 06 septembrie 2012, pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 6323 din 07 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în perioada 09 ianuarie - 02 martie 2012 s-a efectuat, de către auditori publici externi din cadrul pârâtei Curtea de Conturi a României, un control privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului pe anii 2010-2011 la reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA București, rezultatele controlului fiind menționate în raportul de control din 02 martie 2012.

În baza constatărilor din raportul de control din 02 martie 2012, a fost emisă decizia nr. 3 din 30 martie 2012, prin care, la pct. II.1, s-a dispus luarea de măsuri, de către reclamantă, pentru recuperarea și urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale de diminuare a drepturilor salariale cu 25% în luna iulie 2010 (14.243 RON + 5.338 RON accesorii) a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), precum și ca urmare a calculelor eronate la stabilirea drepturilor acordate unui salariat (532 RON).

Împotriva măsurii privind recuperarea și urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), reclamantul a formulat contestație administrativă la Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

Prin încheierea nr. 43 din 01 iunie 2012 a fost respinsă contestația reclamantului reținându-se că reducerea cheltuielilor de personal cu 15,5%, în temeiul art. 10 din Legea nr. 329/2009 trebuia să se raporteze la luna anterioară, neputându-se avea în vedere reducerea anterioară de 20%, invocată de reclamantă și care a avut ca justificare diminuarea valorii unor contracte în derulare ca urmare a reducerii fondurilor pentru cercetare.

Cu privire la excepția inadmisibilității, Curtea a mai reținut că pârâta a invocat în susținerea excepției inadmisibilității, faptul că reclamanta nu a solicitat și anularea încheierii nr. 43 din 01 iunie 2012, aceasta reprezentând actul administrativ ce putea fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, potrivit pct. 204, 219, 223 și 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi.

În opinia instanței, susținerea pârâtei este neîntemeiată întrucât actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare, este decizia nr. 3 din 30 martie 2012 prin care s-au stabilit măsuri în sarcina reclamantei, și nu încheierea nr. 43 din 01 iunie 2012, prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă.

Prin urmare, s-a apreciat că actul administrativ ce întrunește elementele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și care poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ potrivit art. 8 din aceeași lege, este decizia prin care s-au stabilit măsuri, și nu decizia prin care s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă, fiind nerelevante dispozițiile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, în măsura în care acestea contravin dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Mai mult, s-a observat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta aduce critici și cu privire la soluția de respingere a contestației luată prin încheierea nr. 43 din 01 iunie 2012, de unde rezultă că a înțeles să conteste și legalitatea acestei încheieri, chiar dacă nu a formulat expres și un capăt de cerere prin care să solicite și anularea încheierii.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reținut că motivul pentru care reclamanta a considerat că măsura privind recuperarea și urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), dispusă prin pct. II.1 al deciziei nr. 3 din 30 martie 2012 a Curții de Conturi, este nelegală, îl reprezintă faptul că ar fi pus în executare dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 prin reducerea salariilor personalului începând cu luna martie 2009 și până în mai 2010 cu un procent de 20%, ce reprezintă o „altă măsură cu efect echivalent”, prevăzută de lit. d) a articolului de mai sus.

Deși dispozițiile legale, nu precizează expres față de ce perioadă se calculează procentul de diminuare de 15,5% lunar, din faptul că reducerea cheltuielilor de personal trebuia făcută în perioada octombrie-decembrie 2009, Curtea a reținut că respectiva diminuare nu se poate referi decât la cheltuielile anterioare perioadei vizate, care sunt cheltuielile din luna septembrie 2009.

Având în vedere că reclamanta a invocat măsuri privind diminuarea cheltuielilor de personal luate în luna martie 2009, înainte de apariția Legii nr. 329/2009, în opinia instanței aceste măsuri nu se încadrează în măsurile prevăzute de această din urmă lege și nu au efectul diminuării cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar pentru perioada octombrie-decembrie 2009, diminuare ce trebuie raportată la cheltuielile de personal avute de reclamantă în luna septembrie 2009, și nu la cheltuielile de la începutul anului 2009.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 6323 din 07 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare București, susținând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenta susține, în esență, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât constrângerile bugetare impuse prin Legea nr. 329/2009 presupun încadrarea în indicatorii macro-economici pentru întregul an bugetar.

De asemenea, se susține netemeinicia hotărârii instanței de fond și prin faptul că sunt raportate cheltuielile sale de personal numai la cele din luna septembrie 2009 și nu la întregul exercițiu bugetar 2009, deși s-a reținut că textul de lege nu precizează în mod expres față de ce perioadă se calculează procentul de diminuare de 15,5% lunar.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, prin decizia nr. 3 din 30 martie 2012 emisă de Curtea de Conturi a României la pct. II.1, s-a dispus luarea de măsuri, de către reclamantă, pentru recuperarea și urmărirea recuperării cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a neaplicării prevederilor legale de diminuare a drepturilor salariale cu 25% în luna iulie 2010 (14.243 RON + 5.338 RON accesorii) a neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (43.315 RON), precum și ca urmare a calculelor eronate la stabilirea drepturilor acordate unui salariat (532 RON).

Sunt nefondate criticile formulate de recurent circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional: „

Măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepțional și urmăresc reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din

Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, încheiat la București și Bruxelles în data de 23 iunie 2009, și din Acordul stand-by încheiat între România și Fondul Monetar Internațional”.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009: „În vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie-decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre următoarele măsuri:

a) să acorde personalului propriu, indiferent de statutul acestuia, zile libere fără plată pentru o perioadă de până la 10 zile lucrătoare

;

b) să reducă programul de lucru

;

c) să dispună o măsură ce combină alternativele prevăzute la lit. a) și b)

;

d) altă măsură cu efect echivalent”.

Dispozițiile legale citate au impus măsuri cu caracter excepțional care au urmărit reducerea efectelor crizei economice și îndeplinirea obligațiilor asumate de România prin acordurile încheiate.

Măsurile instituite de prevederile art. 10 alin. (1) din actul normativ menționat reprezintă măsuri obligatorii erga omnes.

Din cuprinsul acestor dispoziții legale citate anterior, rezultă, fără putință de tăgadă, că reducerea a vizat expres cheltuielile de personal aferente personalului angajat, cu raportare la luna septembrie 2009 și care urmau a se efectua în perioada octombrie-decembrie 2009.

În cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 239/2009 nu a fost inserată vreo dispoziție care să prevadă o excepție în ceea ce privește aplicarea art. 10 alin. (1) din lege.

Deci, în lipsa unor dispoziții legale de excepție care să fi avut în vedere nivelul salariilor sau alte diminuări care ar fi mai avut loc anterior, în cadrul autorității reclamante, în cursul anului 2009 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, criticile recurentei sunt lipsite de suport legal.

În concluzie, recurenta nu se putea sustrage aplicării dispozițiilor legale exprese ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 329/2009, care nu prevăd nici un fel de derogări/ excepții, motivat de faptul că au avut loc reduceri de salarii anterior apariției acestui act normativ, respectiv în luna martie 2009, urmare a unei măsuri interne dispuse de conducerea instituției, iar reducerea cheltuielilor trebuia să aibă în vedere întregul exercițiu bugetar al anului 2009.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 5554/2004, cu modificările și completările ulterioare, apreciază că sentința recurată este temeinică și legală, recursul formulat urmând a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare București împotriva sentinței nr. 6323 din 07 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 decembrie 2014.