ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2015

Decizia nr. 2372/2015 Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 520 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. Împotriva sentinței civile nr. 520 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declarat apel reclamanta A. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 465/A din 20 noiembrie 2014, a admis apelul; a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce urmează: Criticile vizând greșita calificare a obiectului acțiunii sunt fondate, reclamanta solicitând sume rezultate din reținerea de către pârâtă, în calitate de organism de gestiune colectivă, a unui comision de colectare aplicat membrilor A., mai mare decât cel prevăzut de metodologia aprobată prin decizii C., pentru perioada 2008-2010, și nu stabilirea de către instanță a procentelor reprezentând valoarea acestor comisioane.

Acest aspect a rezultat din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, precum și din anexa la aceasta în care reclamanta detaliază, în funcție de sursa de colectare, comisionul pretins reținut și cel pe care susține că îl datorează, revenind instanței rolul de a verifica temeinicia pretențiilor solicitate, inclusiv prin analiza măsurii în care metodologiile aprobate prin deciziile C., invocate în acțiune, sunt aplicabile în speță în perioada vizată. Față de considerentele expuse, reținând că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, s-au aplicat dispozițiile art. 297 C. proc. civ. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța a soluționat greșit excepția tardivității apelului, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 86, 98, 102 alin. (1) și art. 103 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a solicitat în fond comunicarea actelor de procedură la adresa din sectorul 2 București (atât prin cererea introductivă cât și prin concluziile sale pe fond), adresa fiind diferită de sediul ei social (care este în sectorul 3 București). În atare condiții, toate actele de procedură au fost comunicate reclamantei la adresa aleasă. Chiar dacă, potrivit mențiunilor de pe dovada de comunicare a citațiilor, s-a constatat că nu era nimeni de găsit la adresa respectivă, reclamanta a fost reprezentată la termenele de judecată prin apărătorul ei ales, nefiind pusă niciodată problema lipsei de procedură în ce privește citarea acesteia.

Reclamanta nu a formulat o cerere expresă prin care să-și schimbe sediul ales pentru efectuarea actelor de procedură, drept pentru care la data de 06 iunie 2013, instanța a comunicat sentința reclamantei la adresa din București, însă pe dovada comunicării agentul procedural a menționat „mutat de la adresă”. La data de 05 mai 2014, consilierul juridic al reclamantei, a formulat o cerere de comunicare a sentinței prin poștă cu scrisoare recomandată și cu confirmare de primire, indicând o altă adresă decât cea aleasă inițial, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 86 C. proc. civ., fără însă a argumenta care au fost cauzele pentru care nu a fost posibilă comunicarea sentinței la adresa inițială prin agent procedural.

În schimb, reclamanta a anexat cererii o încheiere a Judecătoriei sectorului 3 București din data de 17 iulie 2013, din Dosarul nr. x/301/2013 (având ca obiect schimbarea sediului social al reclamantei), lăsând să se înțeleagă că, față de modificările produse ca urmare a mențiunilor de la Judecătoria sectorului 3 București, nu s-a putut comunica sentința la adresa corectă. Urmare a cererii formulate, instanța de fond a dispus recomunicarea sentinței la noua adresă, fără a analiza în concret temeinicia cererii. Repunerea în termenul de exercitare a căii de alac nu poate fi dispusă din oficiu de către instanța ci trebuie solicitată expres de partea interesată, în condițiile prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., cu arătarea motivelor pentru care a fost în imposibilitate să formuleze în termen calea de atac. În definitiv, premisa analizării cererii de repunere în termen este aceea a valabilității actului de procedură de care legea leagă începutul termenului pentru a cărui nerespectare intervine sancțiunea decăderii. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ., se referă la soluția instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii. Instanța de apel a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată a fost calificat greșit de către instanța de fond, întrucât reclamanta a solicitat sume rezultate din reținerea de către B., în calitatea sa de organism de gestiune colectivă, a unui comision mai mare decât „cel prevăzut de metodologia aprobat a prin decizii C., pentru perioada 2008 - 2010, și nu stabilirea de către instanță a procentelor reprezentând valoarea acestor comisioane”.

În susținerea acestei concluzii, instanța de apel face trimitere la motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată și la anexa acesteia (fila nr. 11 din dosarul tribunalului), în care reclamanta detaliază, în funcție de sursa de colectare, comisionul pretins reținut și cel pe care susține că-l datorează. Potrivit cererii de chemare în judecată cu un comision de colectare de 7 % B. a putut realiza activitatea de colectare atât în anul 2011 cât și în 2012, fapt ce atestă că și în anii anteriori un procent de 7 % reflectă nivelul cheltuielilor cu activitatea de colectare pe această sursă.

Diferența până la 13,40%, respectiv 19,43 % reprezintă comisioane nelegale reținute pentru activitatea de funcționare a C., pentru antipiraterie sau B. Din formularea cererii de chemare în judecată, A. solicită instanței să facă aprecieri asupra valorii procentuale a comisionului cuvenit B. pentru perioada 2008 - 2010, iar în considerarea soluției sale pe acest aspect, să oblige B. să restituie excedentul de comision, respectiv diferența dintre comisionul perceput de B. în această perioada și cel ce va fi stabilit de instanță, potrivit susținerilor A., aspect criticat de B. în cadrul excepției inadmisibilității. Intimata, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului.

Cu privire la primul motiv de recurs se arată că prin cererea de chemare în judecată este indicat atât sediul social de la acel moment precum și un sediul ales în sector 2, cât și sediul unde intimata își desfășoară activitatea, fără a se indica și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură în sensul art. 93 C. proc. civ. În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 98 C. proc. CIV. deoarece adresa de comunicare este numai o adresă de corespondență nu și sediul social. Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reține caracterul fondat al recursului pentru argumentele ce succed. Recurenta invocă drept prim motiv de recurs respingerea greșită a excepției tardivității apelului declarat cu referire la dispozițiile art. 86, 98, 102 alin. (2) și art. 103 C. proc.

civ., critică ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul de modificare prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu este incident în cauză, câtă vreme criticile nu privesc încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante. Potrivit dispozițiilor art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de la comunicarea hotărârii la domiciliul/sediul procesual indicat de parte pentru comunicarea actelor de procedură.

Reclamanta și-a indicat drept sediu pentru comunicarea actelor de procedură în sectorul 2. Totodată, în cererea de chemare în judecată și-a indicat sediul profesional ca fiind în sectorul 3. Pe parcursul procesului, astfel cum se afirmă prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamanta și-a schimbat sediul profesional în sectorul 3 precum și adresa de comunicare a actelor de procedură în sectorul 3. Afirmă reclamanta că nu poate fi avut în vedere actul de procedură de la 14 martie 2013, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată nu a indicat, în conformitate cu dispozițiile art. 93 C. proc. civ., persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, așa încât comunicarea actelor de procedură trebuia să se facă la sediul său profesional.

Dispozițiile art. 93 C. proc. civ. sunt în sensul celor arătate prin întâmpinare numai că, așa cum s-a arătat, reclamanta și-a schimbat sediul profesional pe parcursul procedurii fără a înștiința instanța și partea adversă astfel cum dispune art. 98 C. proc. civ. Cu alte cuvinte, comunicarea făcută la sediul său profesional ar fi fost returnată, de asemenea, cu mențiunea destinatar mutat de la adresă. Osebit de aceasta, reclamanta își invocă propria culpă în îndeplinirea comunicării actului de procedură atunci când arată că nu a indicat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. Or, nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

Și aceasta pentru că drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege astfel conform art. 723 C. proc. civ. De altfel, consilierul juridic al reclamantei a solicitat la 5 mai 2014, conform vizei persoanei cu atribuții regulamentare, fotocopierea mai multor file din dosar printre care se află și cele corespunzătoare sentinței. Față de cele arătate reclamanta nu poate susține că nu ar fi cunoscut conținutul hotărârii judecătorești, prin intermediul persoanei împuternicite, cel puțin de la această dată, dată la care reprezentantul legal al reclamantei, consilierul juridic, a depus și cererea de recomunicare a sentinței.

Dispozițiile art. 98 C. proc. civ. sancționează neîndeplinirea obligației procesuale cu pedeapsa neluării în seamă a schimbării domiciliului. Drept urmare, față de dispozițiile art. 93, 98 și 723 C. proc. civ., se constată că apelul formulat de reclamantă a fost declarat cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul ca tardiv declarat. Față de poziția de parte câștigătoare în proces, va fi obligată intimata la 5.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Curtea a apreciat că se impune reducerea onorariului avocatului recurentului de 6.200 lei, ținându-se cont de durata recursului și a problemelor de drept asupra cărora a avut a se pronunța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta B. (B.) împotriva Deciziei nr. 465/A din data de 20 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 520 din data de 14 martie 2013 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Obligă pe intimata reclamantă la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către recurenta pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2015.