ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2015

Decizia nr. 3041/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 septembrie 2013, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial, anularea procesului-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 3339 din 21 februarie 2013 privind proiectul POSDRU 10/3.3/S/4/2558 „Partenerii sociali și societatea civilă în sprijinul ocupării și incluziunii sociale în Regiunea București-Ilfov”, cod SMIS 4056 nr. 3339 din 21 februarie 2013, emis de intimat.

Prin sentința civilă nr. 687 din 28.02.2014, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă.

Reclamanta Asociația A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

2.2. Principalele argumente invocate

Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a preluat argumentele intimatului cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, fără a analiza susținerile și dispozițiile normative indicate în cererea introductivă.

În ceea ce privește neregula referitoare la comisionul plătit către I.T.M., prima instanță nu s-a preocupat să rezolve problema naturii juridice a acestui comision, în funcție de care să apreciaze caracterul eligibil/neeligibil al acestui tip de cheltuieli, raport la normele legale aplicabile. Prima instanță s-a referit exclusiv la anumite acte normative și a eliminat altele, deopotrivă aplicabile în cauză. S-a negat caracterul de „obligație fiscală”, precum și caracterul de „cheltuială cu salariile” a comisionului achitat către I.T.M. În speță, însă, sunt aplicabile Legea nr. 130/1999, precum și O.U.G. nr. 17/2011, acest ultim act normativ definind comisionul I.T.M. ca fiind o creanță bugetară. Prin urmare, el reprezintă o obligație fiscală, pentru angajatori. O.U.G. nr. 17/2011 reprezintă o lege fiscală și creează un raport juridic de drept fiscal, chiar dacă I.T.M. este un intermediar în raportul dintre angajator și stat.

Din cuprinsul prevederilor art. 2 din Legea nr. 130/1999 (în vigoare la data plății comisionului), rezultă că plata comisionului către I.T.M. nu vizează exclusiv păstrarea și completarea carnetelor de muncă, ci este datorat și pentru funcția de control pe care I.T.M. o exercită, înscriindu-se în definiția contribuțiilor sociale obligatorii, conform art. 7 pct. 10 C. fisc., câtă vreme, în lipsa achitării lui, nu pot fi virate sumele privind asigurările sociale și de șomaj.

Ca dovadă că natura juridică a acestui comision a fost corect interpretată de către recurenta-reclamantă, se invocă și practica anterioară a AMPOSDRU, dar și proiectul legislativ din anul 2013 prin care s-a propus preluarea de către A.N.A.F. de la I.T.M. a creanțelor bugetare constând în comisionul respectiv.

În ceea ce privește neregulile referitoare la comisionul bancar aferent deschiderii și gestionării contului bancar, motivarea este confuză și preia mecanic apărările intimatului. Interpretarea recurentei-reclamante, dar și a AMPOSDRU la momentul decontării cheltuielilor din cererile de rambursare anterioare, este conformă concepției legiuitorului care, ulterior, a inclus explicit acest comision în categoria cheltuielilor eligibile. Anterior, el nu a figurat explicit nici în categoria cheltuielilor eligibile și nici în categoria celor neeligibile, dar nu poate fi primită soluția potrivit căreia ambele enumerări ar fi limitativ prevăzute, ci regulile de interpretare a normelor prevăd că acestea se interpretează în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul neproducerii de efecte.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (succesorul M.M.F.P.S.P.V., conform O.U.G. nr. 9/2014) solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prima instanță a analizat corect circumstanțele cauzei și a aplicat corect legea.

4.1. Soluția asupra cererii de suspendare a judecății formulată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

Curtea va respinge cererea de suspendare a judecății în temeiul at. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitată de intimatul-pârât în considerarea soluționării de către C.J.U.E. a cauzelor C-260/2014 și C-261/2014, referitoare la trimiteri preliminare ale Curții de Apel Bacău, constatând că în cauza de față problema aplicării în timp a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 nu a fost una dintre chestiunile litigioase deduse judecății, nici în recurs, dar nici în fond.

Considerațiile primei instanțe asupra aplicării în timp a actului normativ citat exced cauzei juridice a cererii introductive, aspect confirmat de criticile formulate de către recurent, care a arătat (în cererea de recurs) că referirile primei instanțe la această problemă sunt străine de natura cauzei.

Prin urmare, suspendarea judecății nu se justifică.

4.2. Argumentele de fapt și de drept relevante asupra fondului recursului

Curtea constată că hotărârea primei instanțe, care confirmă caracterul neeligibil al celor două tipuri de cheltuieli menționate în procesul-verbal de constare a neregulilor nr. 3339 din 21 februarie 2013, este rezultatul unei aplicări greșite a legii.

Astfel, cât privește cheltuielile în sumă de 3.678 lei reprezentând comisionul I.T.M. aferent salariilor personalului implicat în echipa de implementare a proiectului, s-a reținut că aceste cheltuieli nu sunt nici contribuții sociale obligatorii, nici contribuții aferente cheltuielilor cu salariile și nici o obligație fiscală a angajatorului, nefigurând ca eligibile în anexa nr. 6 pct. 1.3 din Ordinul comun M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 1117/2010.

Comisionul menționat a fost plătit în temeiul Legii nr 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, iar potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 17/2011, acesta se face venit la bugetul de stat, având regim de creanță bugetară. Plata acestui comision este obligatorie pentru angajator. Din definirea lui legală ca fiind creanță bugetară, rezultă că el reprezintă o obligație fiscală a angajatorului. În același timp, este și o cheltuială cu salariile, asimilabilă contribuțiilor aferente cheltuielilor salariale, definite de art. 7 pct. 10 C. fisc., dată fiind plata lui pentru păstrarea și completarea carnetelor de muncă și pentru funcția de control pe care I.T.M. o exercită asupra legalității înregistrărilor din carnetele de muncă, cu implicații directe asupra obligațiilor de plată a asigurărilor sociale și de șomaj.

Rezultă, astfel, că această cheltuială are caracter eligibil în conformitate cu prevederile anexei 6 pct. 1.3 din Ordinul comun M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013. Pe cale de consecință, în mod nelegal s-a constatat, prin procesul verbal, existența neregulii constând în implementarea proiectului cu încălcarea prevederilor contractului de finanțare.

Cât privește categoria comisioanelor bancare aferente operării contului de proiect, în sumă de 88,11 lei, de asemenea, prima instanță a reținut în mod incorect că acest comision nu este eligibil întrucât nu intră în clasa comisioanelor aferente deschiderii și gestionării contului bancar al proiectului, iar enumerarea oferită de Ordinul comun M.M.F.P.S./M.F.P. nr. 3/185/2008 este limitativă.

Împrejurarea că acest tip de comision nu se încadra expres nici în categoria cheltuielilor eligibile, nici în categoria celor neeligibile cerea o interpretare a normelor din Manualul beneficiarului și din Ghidul solicitantului și, în raport de spiritul reglementării, confirmat de modificarea legislativă ulterioară în sensul încadrării acestor cheltuieli în mod expres în categoria cheltuielilor eligibile, s-ar fi impus constatarea caracterului eligibil al acestei cheltuieli.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamantă, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantă și va anula procesul-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3339 din 21 februarie 2013 emis de M.M.F.P.S.P.V. - A.M.P.O.S.D.R.U.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată de Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene.

Admite recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva sentinței civile nr. 687 din 28 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, admite acțiunea formulată de reclamantă.

Anulează procesul-verbal de constatare nereguli și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 3339 din 21 februarie 2013 emis de M.M.F.P.S.P.V. - A.M.P.O.S.D.R.U.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2015.