ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2016

Decizia nr. 1536/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 martie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, anularea în parte a Deciziei privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 19899 din 3 octombrie 2013, în sensul menționării datei de 24 septembrie 2014 ca fiind data la care a operat compensarea obligațiilor fiscale reciproce.

Prin Sentința nr. 2080 din 30 iunie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL, solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecându-se cauza pe fond, anularea în parte a deciziei contestate, în sensul menționării date de 24 septembrie 2013 ca dată la care a operat compensarea obligațiilor fiscale reciproce.

2.1. Motivele de casare

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

2.2. Principalele argumente invocate

Susține recurenta-reclamantă, după ce prezintă situația de fapt, că cererea sa de compensare a fost înregistrată la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. sub numărul 1018914 în data de 24 septembrie 2013, împreună cu contractul de cesiune de creanță din 24 septembrie 2013, notificarea privind cesionarea dreptului de restituire, lista furnizorilor neachitați.

La data de 25 septembrie 2013, a transmis și Administrației Județene a Finanțelor Ialomița o copie a contractului de cesiune de creanță, astfel că obligațiile fiscale s-au stins prin compensare la data de 24 septembrie 2013, și nu la data de 27 septembrie 2013.

Conform art. 116 alin. (5) lit. b) C. proc. fisc., creanțele sunt exigibile la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii.

Astfel, apreciază recurenta, data exigibilității este data depunerii decontului de TVA și nu la data emiterii deciziei de rambursare.

Suma a fost compensată în totalitate, astfel că problema controversată privește data exigibilității creanței, și nicidecum caracterul cert al acesteia așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Titlul care atesta dreptul de creanță al SC B. SA, în ceea ce privește suma de 2.016.000 RON, îl reprezintă decontul de TVA care produce efectele înștiințării de plată de la data depunerii sale, și nu decizia de rambursare, care are rolul de a limita sumele aprobate la rambursare.

Astfel, condiția certitudinii și a lichidității creanțelor exista anterior emiterii deciziei de rambursare.

Precizează recurenta că stabilirea datei de 27 septembrie 2013 ca dată a exigibilității, respectiv data stingerii obligațiilor fiscale prin compensare, îi creează grave prejudicii prin pierderea eșalonării la plată.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Susține intimata că, în cauză, Contractul de cesiune nr. 144 din 24 septembrie 2013 a fost încheiat între recurenta-reclamantă A. SRL și SC B. SA cu încălcarea art. 30 alin. (1) C. proc. fisc., mai înainte ca dreptul de rambursare TVA al cedentului să fie stabilit.

Dreptul de creanță al SC B. SA în ceea ce privește suma aferentă decontului TVA de rambursare la luna august 2013 a fost stabilit prin Decizia nr. 6190010036863 din 27 septembrie 2013.

Astfel, notificarea organului fiscal făcându-se 24 septembrie 2013, nu se putea stabili această dată ca fiind data la care a operat compensarea, ci data de 27 septembrie 2013, când a fost emisă Decizia de rambursare nr. 6190010036863 și creanța ce formează obiectul contractului de cesiune a devenit certă.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 martie 2016, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului

4.2.1 Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Obiectul acțiunii îl constituie anularea în parte a Deciziei nr. 19899 din 3 octombrie 2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București prin care s-a aprobat compensarea obligațiilor fiscale scadente și neachitate de către debitorul SC B. SA și prin care s-au stins, prin compensare, obligațiile fiscale ale beneficiarului (cesionar) SC A. SRL în sumă totală de 2.016.000 RON, reținându-se ca dată a compensării data de 27 septembrie 2013.

Organul fiscal, pentru stabilirea datei compensării, a avut în vedere data emiterii Deciziei de rambursare nr. 6190010036863, 27 septembrie 2013, prin care, în baza art. 85 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, și a Decontului de TVA pentru perioada fiscală august 2013, s-a aprobat la rambursare TVA de 6.070.816 RON societății B. SA.

A. SRL a formulat contestație, respinsă de A.N.A.F., împotriva Deciziei nr. 19899 din 3 octombrie 2015, apreciind că data la care a operat compensarea ar fi data depunerii decontului cu suma negativă de TVA, 24 septembrie 2013.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. SRL a încheiat, în calitate de cesionar, cu SC B. SA, în calitate de cedent, Contractul de cesiune nr. 144 din 24 septembrie 2013, prin care a preluat suma de 2.016.000 RON din creanța fiscală față de debitorul cedat, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, rezultată din decontul de TVA aferent lunii august 2013, înregistrat sub nr. INTERNT 38574084 din 23 septembrie 2013.

La data de 24 septembrie 2013, recurenta-reclamantă a transmis organului fiscal cererea de compensare a datoriilor către bugetul consolidat pentru suma de 2.016.000 RON, înregistrată la A.N.A.F. - D.G.A.M.C. sub nr. 1018914 din 24 septembrie 2013. Totodată, i-a comunicat și Contractul de cesiune de creanță nr. 144/2013 și notificarea privind cesionarea dreptului de restituire, conform art. 30 din O.G. nr. 92/2003.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 30 C. proc. fisc.,

„(1) Creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.

(2) Cesiunea produce efecte față de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.

(3) Desființarea cesiunii sau constatarea nulității acesteia ulterior stingerii obligației fiscale nu este opozabilă organului fiscal.”

De asemenea, conform art. 21 din același act normativ,

„(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.

(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului.

(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.”

Din analiza dispozițiilor legale citate, Înalta Curte constată că, pentru a putea fi cesionată, creanța fiscală trebuie stabilită conform legii, putând fi cesionate numai sumele efectiv de restituit contribuabilului cedent. Astfel, dacă acesta din urmă înregistrează obligații fiscale, înainte de efectuarea cesiunii, se compensează aceste datorii fiscale.

Contribuabilii nu-și pot cesiona decât creanțele privind drepturi de rambursare sau de restituire a unor sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat și numai după ce acestea au fost stabilite în condițiile prevăzute de legislația fiscală în domeniu.

De asemenea, conform art. 116 alin. (4) C. proc. fisc., compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu putea opera compensarea datoriilor recurentei-reclamante (cesionar-debitor) SC A. SRL mai înainte de a fi aprobată rambursarea TVA solicitată de cedentul-creditor SC B. SA

Astfel, creanța cedentului-creditor SC B. SA a fost stabilită potrivit legislației fiscale prin Decizia de rambursare nr. 6190010036863 din data de 27 septembrie 2013, aceasta fiind data la care creanța a devenit certă, și nu data de 24 septembrie 2013, când a fost depusă la organul fiscal notificarea cesiunii și cererea de compensare de către recurenta-reclamantă.

4.2.2 Soluția instanței de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 2080 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2016.

Procesat de GGC - LM