ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2286/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2286/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2286/2015

Asupra recursurilor constată

următoarele:

Rejudecând după casarea dispusă de Înalta

Curte prin Decizia nr. 148 din 22 ianuarie 2013, prin Decizia nr. 354/A din 12 mai

2015, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelurile declarate de

reclamanta CN A. SA și de pârâtele B. și C. împotriva sentinței civile nr. 332/C

din 24 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/111/2007

și apelurile declarate de CN A. SA și de pârâții D. și E. împotriva sentinței

civile nr. 117/C din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul conexat

nr. x/111/2007.

A schimbat, în parte,

sentința civilă nr. 332/C/2008 pronunțată în Dosarul nr. x/111/2007 și sentința

civilă nr. 117/C/2009 pronunțată în Dosarul conexat nr. x/111/2007, în sensul

că:

A constatat că

suprafața totală afectată de construcția liniei electrice transeuropene Lea 400

kv Oradea - Bekecsaba stâlpul nr. 3 - provenită din C.F. Cihei (C.F. Sânmartin

provenită din conversia C.F. Cihei) nr. top. este de 151 m

2

din

care: 2 m

2

având număr cadastral Sânmartin și 125 m

2

având număr cadastral Sânmartin.

A constatat că sunt

îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru

utilitate publică de interes național a acestui imobil în suprafață totală de

151 m

2

.

A stabilit cuantumul

despăgubirilor în sarcina reclamantei CN A. SA după cum urmează: 1.001 euro sau

echivalentul în lei la data plății în favoarea pârâtelor B. și C. și la suma de

4.812,5 euro sau echivalentul în lei la data plății în favoarea pârâților D. și

E.

A înlăturat

dispoziția cuprinsă în sentința civilă nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor

privind acordarea de despăgubiri în favoarea coproprietarilor de C.F., F., D., G.,

H., I. și D. și E., raportat la cotele acestora de proprietate asupra

imobilului cu număr top. din C.F. Cihei, precum și dispoziția privind termenul

de plată și dispoziția cuprinsă în sentința civilă nr. 117/C/2009 a

Tribunalului Bihor privind acordarea de despăgubiri în favoarea

coproprietarilor de C.F. C., B., G., H. și I., menținând dispozițiile din

această sentință privind stabilirea termenului de 30 zile pentru plata

despăgubirilor în favoarea părților mai sus indicate.

A menținut

dispozițiile cuprinse în sentințele apelate privind punerea în posesie a

reclamantei în reprezentarea Statului Român asupra imobilului mai sus descris,

condiționat de plata integrală a despăgubirilor către apelanți, intabularea

dreptului de proprietate a Statului Român în C.F. cu titlu de expropriere,

precum și dispozițiile privind cheltuielile de judecată în primă instanță.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de pârâții G., I. și H. împotriva sentinței

civile nr. 332/C/2008 a Tribunalului Bihor pronunțată în Dosarul nr. x/111/2007,

precum și apelurile declarate de pârâții B., C., G., H. și I. împotriva

sentinței civile nr. 117/C/2009 a Tribunalului Bihor pronunțată în Dosarul conexat

nr. x/111/2007.

A obligat pe apelanta

CN A. SA să le plătească apelanților cheltuielile de judecată în apel după cum

urmează: 2.385 lei în favoarea apelantelor B. și C. și 1.800 lei în favoarea

apelanților D. și E., respingând cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată în favoarea celorlalți apelanți - pârâți.

S-a reținut că la Dosarul

nr. x/1112007 al Tribunalului Bihor, conform încheierii de ședință din 18

noiembrie 2009 din primul ciclu procesual, a fost conexat Dosarul nr. x/111/2007

al Tribunalului Bihor, avându-se în vedere că este vorba de același stâlp cu nr.

3, același teren și aceleași părți.

Analizând cele două

sentințe apelate, prin prisma motivelor de apel, cât și în limitele stabilite

de instanța de recurs prin decizia de casare, instanța a reținut următoarele:

Prin Decizia de

casare nr. 148 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. x/111/2007, au fost respinse, ca nefondate, recursurile

pârâților J., K., D., E., B., C., G., H., I. și F., reținându-se că sunt

neîntemeiate „criticile invocate de pârâți prin recursurile formulate,

cuprinzând motive similare, ce vizează în esență, solicitarea exproprierii

totale a terenului”, astfel încât aceste aspecte, intrând în puterea de lucru

judecat, nu au mai fost analizate.

De asemenea, avându-se

în vedere că prin decizia de casare s-au respins recursurilor pârâților G., H.

și I., nu au mai fost analizate nici criticile acestora vizând o eventuală

trimitere spre rejudecare a cauzei, deoarece instanța de fond le-a respins

toate probele pe care le-au solicitat, soluționând litigiul pe baza unor probe

administrate fără ca aceștia să participe la administrarea lor, fiind introduși

în proces ulterior, nefiindu-le respectate drepturile procedurale, în

condițiile în care instanța de apel, în primul ciclu procesual, a arătat că

aceste susțineri nu pot fi primite dat fiind caracterul devolutiv al apelului,

precum și faptul că în apel s-a administrat probațiune suplimentară, aceștia

având posibilitatea și în apel să-și formuleze toate apărările în cauză.

S-a subliniat că în

rejudecare, instanța este ținută să analizeze apelurile formulate în cauză doar

în limitele stabilite prin decizia de casare, or Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins recursurile declarate de pârâți, admițând doar recursurile

declarate de reclamanta CN A. SA și de Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, reținând în considerentele deciziei că „se impune

casarea deciziei recurate pentru efectuarea unei expertize tehnice cu

respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994”, menționându-se

totodată că, în rejudecare, instanța de apel se va referi „doar la prejudiciul

cert și care nu a fost reparat și nu la prejudiciul viitor, lipsit de

certitudine, care nu ar justifica acordarea de despăgubiri, conform art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994”.

S-a menționat că

pornind de la limitele stabilite prin decizia de casare, ceea ce urmează a fi

analizat de instanța de apel în rejudecare vizează doar stabilirea persoanelor

îndreptățite la despăgubiri și valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere,

reținându-se următoarele:

Prin procesul -

verbal încheiat de comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea

declarării utilității publice s-a propus Guvernului României ca lucrarea Lea

400 kv Oradea - Bekescsaba, montarea unei bobine de compensare de 100 MVAr în

stația 400 Kv Oradea Sud, echipamente de telecomunicație și transmisie pentru Lea

400 kv Oradea - Bekescsaba, să fie declarată de utilitate publică de interes

național, având ca expropriator Statul Român prin CN A. SA, iar prin H.G. nr. 1576/2005

s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes național Lea 400 kv

Oradea - Bekescsaba, stipulându-se la art. 2 că expropriatorul este Statul

Român prin CN A. SA.

Conform

documentațiilor depuse de reclamantă în cele două dosare conexate, în

conformitate cu art. 12 din Legea nr. 33/1994, cuprinzând memoriul tehnic,

planul de amplasament și delimitare, planul de încadrare în zonă și fișa

corpului de proprietate, a rezultat că o suprafață de 26 mp identificată cu nr.

cadastral Sânmartin constituit din nr. cadastral, respectiv de 125 mp

identificat cu nr. cadastral constituit din nr. cadastral (fila 89 Dosar nr. x/111/2007),

ambele constituite din nr. top. înscris în C.F. Cihei sunt afectate de

construirea liniei electrice transeuropene Lea 400 kv Oradea - Bekescsaba -

stâlp 3, în total suprafața de 151 mp.

Potrivit înscrierilor

din C.F. Cihei (filele 260 - 261 dosar apel în al doilea ciclu procesual), imobilul

cu nr. top. reprezentând în natură fâneață în intravilan - în suprafață de

10.110 mp se află în proprietatea apelantelor - pârâte C. și B. (fiecare în

cote de ½ parte) din 2.000/10.110 mp; a apelanților - pârâți G., H. și I.

(fiecare în cotă de câte 950/10.110 mp) și apelanților - pârâți D. și E. în

cotă de 950/10.110 mp, respectiv de 1.110/10.110 mp (în total 2060 mp), cota de

proprietate a intimatei F., de 3.200/10.110 mp, fiind transcrisă în C.F.

Sânmartin nedefinitiv, identificator electronic (conform raportului de

contraexpertiză tehnică efectuat în apel, al doilea ciclu procesual - fila 94 -

și extrasele C.F. - filele 106 - 113 apel - suprafața de teren de 3.200 mp,

proprietatea intimatei F., s-a constituit în numărul cadastral - identificator

electronic, care la rândul său a fost dezmembrat în număr cadastral  -

suprafața 1.214 mp, înscris în C.F. Sânmartin, număr cadastral cu suprafața de

600 mp,

înscris în C.F. Sânmartin și număr cadastral, cu suprafața

de 1.386 mp, înscris în C.F.), rămânând astfel înscrisă în C.F. Cihei (C.F.

electronic Sânmartin - fila 258 - 259 dosar apel al doilea ciclu procesual)

doar diferența de 6.910 mp, din care pârâtele B. și C. dețin, în cote egale,

suprafața de 2000 mp; familia D și E., suprafața de 2.060 mp, iar apelanții

- pârâți G., H. și I. suprafața de 2.850 mp, fiecare în parte deținând câte 950

mp.

Prin raportul de

expertiză efectuat în Dosarul nr. x/111/2007, experții L., M. și N. au stabilit

valoarea de circulație a unui mp ca fiind 38,5 euro, iar prin raportul de

expertiză efectuat în Dosarul nr. x/111/2007, experții L., O. și P. au stabilit

valoarea de circulație a unui mp ca fiind de 26 euro, aceste expertize fiind

contestate în apel, atât de către reclamanta CN A. SA, cât și de către pârâții G.,

H. și I.

În apel, în primul

ciclu procesual, s-a încuviințat o nouă expertiză și completare la expertiza

întocmită de către experții M., L. și N., stabilindu-se obiective suplimentare

conform încheierii din ședința publică din 20 ianuarie 2010.

Prin completarea la

raportul de expertiză (fila 194 apel), experții au arătat că grupul de apelanți

H., G. și I., care au atribuit teren la nr. cadastral Sânmartin, au o suprafață

afectată de zona de protecție și siguranță de 2.445 mp; familia D și E.,

care are atribuit teren la nr. cadastral Sânmartin, are o suprafață afectată de

1.897 mp, din care 125 mp, reprezentând parte din fundația stâlpului nr. 3;

apelantele B. și C., care au atribuit nr. cadastral  Sânmartin, au o suprafață

afectată de 1.973 mp, din care suprafața de 26 mp reprezintă fundația stâlpului

nr. 3, iar intimata F., care are atribuit teren la nr. cadastral actual (nr. cadastral

vechi), are afectată o suprafață de 1.388 mp datorată rețelei electrice Lea 400

și din cauza liniei electrice Lea 110, care este în prezent instalată,

suprafața afectată fiind de 540 mp.

S-a mai precizat de

experți că valoarea unui metru pătrat de teren este de 38,5 euro, iar

diminuarea valorii de circulație a terenului afectat de rețeaua electrică Lea

400 kv este în sumă de 36,5 euro/mp, această diminuare fiind stabilită raportat

la schimbarea categoriei de folosință din intravilan în extravilan cu

destinație agricolă și de restricțiile impuse de existența respectivei rețele

electrice.

În rejudecare, ca

urmare a îndrumarului dat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

de casare, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, prin raportul de expertiză

(filele 89 - 113 dosar apel al doilea ciclu procesual), stabilindu-se valoarea

de circulație a unui mp ca fiind de 38,79 euro la nivelul anului 2007 și de

23,42 euro la data de 12 iunie 2014, când experții au analizat piața

imobiliară. Totodată, prin același raport de expertiză, experții au stabilit că

„proporțional cu cotele de teren deținute în Cartea funciară și în funcție de

suprafața totală afectată de traversarea Lea 400 KV se poate stabili scriptic,

cota de teren afectată de trecerea Lea 400 KV pentru fiecare proprietar de CF

astfel: G. - suprafața 722 mp, H. - suprafața 722 mp, I. - suprafața 722 mp, D.

- suprafața 361 mp, E. - suprafața 361 mp, C.  -suprafața 760 mp, B. - suprafața

760 mp, D. - suprafața 843 mp, F. - suprafața 2.431 mp, total suprafață 7.682 mp

”

,

reținându-se, de asemenea, că „ o dată instalată o rețea de linie electrică de

înaltă tensiune impune anumite restricții. Terenul va fi analizat pentru

stabilirea valorii de piață ca fiind teren intravilan, categoria de folosință:

teren agricol, valoare de piață fiind de 7 euro/mp”.

În urma obiecțiunilor

formulate la raportul de expertiză de către reclamanta CN A. SA, experții și-au

menținut punctul de vedere comunicat prin raportul de contraexpertiză pe care

l-au efectuat în cauză (filele 241 - 244 dosar apel rejudecare și filele 272 -

275 dosar apel rejudecare), celelalte părți neformulând obiecțiuni la raportul

de contraexpertiză.

S-a subliniat că

apelanții - pârâți au solicitat, în principal, exproprierea totală a terenului,

dar după cum s–a reținut anterior, acest aspect a fost tranșat prin decizia de

casare prin care s-a constatat că sunt nefondate criticile acestora vizând exproprierea

totală a terenului.

În ceea ce privește

persoanele îndreptățite la despăgubiri, s-a reținut că în mod greșit instanța

de fond, atât în Dosarul nr. x/111/2007, cât și în Dosarul nr. x/1112007, a

obligat reclamanta la despăgubiri în favoarea tuturor coproprietarilor pârâți,

fiind întemeiate susținerile reclamantei, respectiv ale apelanților B. și C.

(de altfel apelul formulat de acestea a fost constatat admisibil doar din acest

punct de vedere), precum și a apelanților D și E. care au invocat dreptul

lor de proprietate exclusiv asupra terenului pe care este amplasat stâlpul nr.

3.

Într-adevăr, potrivit

situației de C.F. Cihei, (C.F. electronic Sânmartin), coproprietari asupra

acestui număr topo sunt apelanții - pârâți, cu excepția intimatei F. al cărui

drept de proprietate a fost transmis în altă coală de carte funciară, urmare a

dezmembrării (filele 106 - 113 dosar apel al doilea ciclu procesual).

Cu toate că în

rejudecare, prin noua expertiză efectuată în cauză, experții au evaluat

prejudiciul prin raportare la cotele de proprietate, în primul ciclu procesual

în apel, prin expertiza efectuată în cauză, au fost delimitate faptic loturile

deținute de fiecare grup de coproprietari apelanți, materializându-se în fapt

cotele de proprietate ale părților, fără a fi contestate loturile și fără a se

invoca faptul că situația reală ar fi cu totul alta, respectiv că terenul pe

care urmează a se amplasa stâlpul nr. 3 ar fi în folosința altora. Ca urmare,

prin completarea la raportul de expertiză din primul ciclu procesual - faza de

apel (fila 194 dosar apel), experții au arătat că familia D și E. are

atribuit teren la numărul cadastral Sânmartin, din care 125 mp reprezintă parte

din fundația stâlpului nr. 3, iar apelantele B. și C. au atribuit numărul

cadastral Sânmartin, din care suprafața de 26 mp reprezintă parte din fundația

stâlpului nr. 3, astfel încât doar aceste persoane sunt îndreptățite la

despăgubiri ca urmare a exproprierii terenului pe care urmează a se amplasa

stâlpul nr. 3.

De altfel, în cazul

în care la sistarea stării de indiviziune loturile părților vor suporta

modificări, despăgubirile stabilite urmează a fi avute în vedere pentru noile

loturi formate.

Pe de altă parte,

atât prin raportul de contraexpertiză efectuat în rejudecare, ca de altfel,

prin toate expertizele efectuate în cauză, s-a reținut că prin expropriere, o

parte din teren este afectat de fundația stâlpului nr. 3, iar o parte din teren

este afectată doar de rețeaua electrică, zona de protecție și siguranță.

Potrivit art. 26 din

Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la

alineatul 2 al aceluiași articol se prevede că la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ -

teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Raportat la aceste dispoziții

legale, curtea de apel a constatat că evident că în ceea ce privește suprafața

de teren pe care urmează a fi amplasat stâlpul nr. 3, constituie un prejudiciu

cert, care nu a fost încă reparat, cuvenindu-se a fi acordate despăgubiri în

acest sens.

În ceea ce privește

însă zona afectată doar de rețeaua electrică, zona de protecție și siguranță,

instanța a reținut că nu se impune a fi acordate despăgubiri în acest sens,

avându-se în vedere și considerentele deciziei de casare, obligatorii potrivit art.

315 C. proc. civ. în rejudecare și potrivit cărora „instanța de apel să se

refere doar la prejudiciul cert și care nu a fost încă reparat nu și la

prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu ar justifica acordarea de

despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994”.

În acest sens s-a

reținut că din extrasul de C.F. Cihei (fila 260-261 dosar apel rejudecare) C.F.

Sânmartin provenită din conversia C.F. Cihei (filele 258-259 - dosar apel

rejudecare) precum și din răspunsul nr. 1 (fila 242 dosar apel în rejudecare)

și nr. 2 (fila 272 dosar apel în rejudecare) la obiecțiunile la raportul de

contraexpertiză efectuat în rejudecare, categoria de folosință a terenului este

„fâneață” în intravilan și nu teren pentru construcții.

Pe de altă parte,

după amplasarea liniei, terenul nu-și va schimba destinația, rămânând în

aceeași categorie de folosință „fâneață”. Mai mult, după cum a rezultat și din

răspunsul nr. 2 la obiecțiunile formulate de CN A. SA la raportul de

contraexpertiză (filele 272 - 275 dosar apel al doilea ciclu procesual)

„terenul intravilan analizat în prezent și la nivelul anului 2007 are

posibilitate de construire fără restricții și alte condiții, decât cele de

urbanism”, astfel că pe terenul în cauză se vor putea ridica inclusiv construcții,

desigur cu respectarea legislației în vigoare.

În acest sens, art. 39

lit. a) Legea energiei nr. 13/2007 nu stabilește interdicția de construire în

zona de siguranță a unei linii electrice, ci doar edificarea construcțiilor

fără avizul de amplasament al operatorului de transport și sistem.

De asemenea, Ordinul

Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4/2007 pentru

aprobarea Normelor tehnice privind delimitarea zonelor de protecție și de

siguranță aferente capacităților energetice (art. 31 alin. (2)) prevede că

amplasarea unor clădiri la o distanță mai mică decât distanța de siguranță

reglementată față de o capacitate energetică se poate face pe baza unei analize

de risc, întocmită de un proiectant atestat și aprobată de titularul de licență

prin avizul de amplasament.

Art. 21 din Legea

energiei are în vedere numai terenurile pe care ar putea funcționa capacități

energetice, respectiv doar terenurile pe care sunt amplasați stâlpii și

stațiile nu și terenurile traversate de liniile electrice.

De asemenea, art. 3 pct.

67 și 69 și art. 20 alin. (3) din același act normativ stabilesc că zona de

protecție și zona de siguranță sunt zone adiacente capacităților energetice în

care se instituie restricții și interdicții în scopul funcționării normale și

evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, asupra cărora

se creează doar un drept de servitute legală (conform art. 20 alin. (3)) și nu

un drept de proprietate, astfel că, coproprietarii beneficiază în continuare de

toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având doar un drept

de acces la stâlpul de înaltă tensiune, numai pentru situațiile de avarie și

retehnologizare.

De altfel, aceste

aspecte au fost reținute și în considerentele deciziei de casare, când au fost

analizate criticile pârâților ce au vizat exproprierea totală a terenului.

Pe de altă parte, s-a

constatat că simpla constatare din cuprinsul expertizelor administrate în

cauză, din care a rezultat că un asemenea obiectiv - amplasarea stâlpului nr. 3

- presupune instituirea unor zone de protecție și siguranță, preluată din

textul legii energiei electrice, se constituie, în lipsa altor elemente, într-o

susținere lipsită de fundament probator care necoroborată cu alte probe, nu

justifică pretențiile părților de plată a unor despăgubiri pentru o suprafață

de teren mai mare decât cea ocupată de obiectivul reclamantei. S-a reținut că în

acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță

similară, prin Decizia nr. 636 din 26 ianuarie 2011 - Dosar nr. x/111/2007

(filele 38 - 46 dosar recurs).

Ca urmare, s-a

constatat că în mod greșit instanța de fond, atât în Dosarul nr. x/111/2007,

cât și în Dosarul nr. x/111/2007 a stabilit un cuantum al despăgubirilor

excesiv, neraportându-se doar la prejudiciul cert și care nu a fost reparat -

suprafața de teren efectiv expropriată pe care este așezat stâlpul nr. 3,

acordând despăgubiri și pentru suprafața de teren care urmează a fi traversată

de liniile electrice aeriene, zona de protecția și siguranță, care constituie

un prejudiciu viitor, lipsit de certitudine și care nu justifică acordarea de

despăgubiri, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind astfel

fondate criticile formulate în acest sens de reclamantă.

În ceea ce privește

stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul efectiv cauzat prin exproprierea

terenului în suprafață totală de 151 mp, în conformitate cu art. 26 din Legea nr.

33/1994, s-a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat în rejudecare,

valoarea de circulație a unui metru pătrat teren este de 38,78 euro, valoare

sensibil egală cu cea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, în

primul ciclu procesual - 38,5 euro/mp și, cum în rejudecare nu se poate

înrăutăți situația în propria cale de atac (în speță, admițându-se doar

recursurile declarate de reclamanta CN A. SA și de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea - recurs declarat în favoarea

reclamantei), instanța a luat în considerare valoarea de 38,5 euro/m

p

(stabilită

în primul ciclu procesual), astfel încât valoarea reală a despăgubirilor pentru

suprafața de 26 mp aflată în lotul apelantelor B. și C., este de 1.001 euro,

iar pentru suprafața de 125 mp

aflată în terenul apelanților D. și E.,

este de 4.812 euro.

Împotriva acestei

decizii au declarat recursuri reclamanta și pârâții.

Motivele de recurs

ale reclamantei CN A. SA au fost circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea

recursului, schimbarea, în parte, a hotărârilor atacate și, pe cale de

consecință, exonerarea reclamantei, atât de la plata sumelor stabilite de

instanța de fond cu titlu de despăgubiri, respectiv 9.000 euro și 7.255 euro,

cât și de la plata sumelor stabilite de instanța de apel, respectiv 1.001 euro

și 4.812,5 euro, precum și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, prin

obligarea doar la plata sumei de 1.137,93 euro (195,78 euro + 941,25 euro), cu

titlu de despăgubiri, plătibilă la cursul oficial de schimb euro/leu de la data

plății efective.

S-a criticat aplicarea

greșită de către instanța de apel și de fond a art. 26 din Legea nr. 33/1994,

considerându-se că valoarea de circulație a unui metru pătrat stabilită de

experți și acceptată de instanța de apel în rejudecare, respectiv 38,5 euro/mp

este excesivă și artificială.

În acest context, prevalându-se

de art. 315 C. proc. civ., recurenta a arătat că prin decizia de casare s-a

reținut de către Înalta Curte că valoarea de 38,5 euro/mp este disproporționată

în comparație cu cea acordată pentru parcela învecinată celei în litigiu,

afectată de fundația aceluiași stâlp, pentru care s-a stabilit o valoare de

circulație de 26 euro/mp. S-a mai arătat că motivul indicat de instanța de apel

pentru a reține respectiva valoare este neîntemeiat, principiul neagravării

situației în propria cale de atac negăsindu-și aplicarea în speță din moment ce

au declarat apeluri și reclamanta și pârâții.

S-a apreciat că hotărârea

atacată este lipsită de temei legal și prin prisma faptului că este acceptată

valoarea nereală de circulație stabilită de experți.

Pornind de la cele

dispuse prin decizia de casare, recurenta a considerat că experții trebuiau să

urmeze întrutotul și să răspundă obiectivelor formulate, iar instanța de apel

trebuia să vegheze ca raportul de expertiză să îndeplinească toate aceste

condiții, orice abatere de la aceste cerințe nefăcând altceva decât să încalce

decizia Înaltei Curți. Or, ca și în primul ciclu procesual, experții au

analizat piața imobiliară prin informații preluate de la agenții imobiliare,

fără a prezenta în anexa la raport contractele de vânzare - cumpărare încheiate

la notar.

În al doilea rând,

recurenta a considerat că, potrivit îndrumărilor trasate de instanța de casare,

trebuia avută în vedere categoria de folosință a terenului la data introducerii

cererii de expropriere, respectiv fâneață.

A concluzionat că în

aceste condiții echilibrul dintre interesul general și cel particular nu mai

este asigurat, balanța fiind puternic înclinată spre cel din urmă interes.

Prin motivele de

recurs ale pârâților D. și E., circumscrise pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., s-a solicitat, în principal, exproprierea întregului nr. cad., în

suprafață de 2.060 mp, cu despăgubirile aferente de 48.242 euro (23,42 euro x 2.060

mp), iar în subsidiar, exproprierea suprafeței de teren ocupată de amprenta

stâlpului care cade exact pe parcelă, precum și a restului de teren afectat de

montarea Lea 400 kv, potrivit suprafețelor individualizate la pct. 2 din

expertiză, respectiv a suprafeței de 1.565 mp.

S-a criticat încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 33/1994, ale art. 559 C. civ., ale

Legii nr. 13/2007, ale Normei tehnice nr. 09/03/2007 privitoare la delimitarea

zonelor de protecție și siguranță aferente capacității energetice, nr. NTE/003/04/00.

De asemenea, s-a

criticat interpretarea greșită a situației dedusă judecății, în raport de art. 24

alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privitoare la cazul în care expropriatorul cere

exproprierea numai a unei părți din teren sau din construcție, iar proprietarul

solicită instanței exproprierea totală, situație în care instanța este obligată

a aprecia, în raport de situația reală, dacă exproprierea în parte este

posibilă, în caz contrar, dispunând exproprierea totală.

Recurenții au considerat

că nu s-a luat în considerare prejudiciul real care le-a fost creat, fiind cert

nu numai prejudiciul actual dar și cel viitor. Prin urmare, chiar și în ipoteza

exproprierii parțiale, respectiva pierdere de valoare, clar estimată, trebuia

inclusă în cuantumul despăgubirilor, pentru a se respecta dispozițiile exprese

ale Legii nr. 33/1994.

În aceeași măsură, au

apreciat că prejudiciul rezultă și prin numeroasele interdicții, restricții și

limitări care afectează grav exercitarea plenară a atributelor dreptului de

proprietate, precum și prin instituirea zonei de protecție și de siguranță a

capacității energetice și afectarea unei mari suprafețe de teren din

proprietatea privată. Au arătat că practic, prin instalarea liniei electrice pe

respectivul teren, se produce o schimbare a destinației acestuia.

Au precizat că prin

construcția, înființarea și funcționarea liniei electrice declarată de

utilitate publică de interes național, terenul corespunzător culoarului de

trecere (de funcționare) normat la 75 m lățime nu poate fi exploatat conform

categoriei sale de folosință actuală, devenind un teren cu sarcini. Un astfel

de teren nu se cumpără, nu mai are valoare de circulație, devine lipsit de

orice valoare. S-a apreciat că de aceea prejudiciul este major, cert și permanent,

trebuind să se despăgubească întreaga suprafață a culoarului care coincide cu

zona de protecție și de siguranță.

Prevalându-se și de

dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenției Europene a Dreptului Omului,

precum și de jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, recurenții au

arătat că exercitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor a suferit

grave limitări, nemaiputând poseda, folosi și dispune în mod exclusiv și

absolut de terenul în proprietate traversat de liniile aeriene și nici de

terenul din afara culoarului de trecere a Lea 400 kv.

Au atras, totodată,

atenția asupra faptului că deși drepturile le-au fost limitate, obligațiile nu

sunt diminuate, menționând o serie de interdicții care împiedică obținerea

producțiilor agricole pe terenul afectat.

Motivele de recurs

ale pârâților G., H., I., C. și B. au fost circumscrise pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ. și se referă la nerespectarea dispozițiilor cuprinse în decizia de

casare a Înaltei Curți. Chiar dacă s-a efectuat raportul de expertiză tehnică

de evaluare dispus, concluziile acestuia nu au fost luate în considerare, deși

acestea reflectă realitatea în ceea ce privește valoarea de piață a terenului

în litigiu. Totodată, nu s-a ținut cont nici de împrejurarea că terenul este

coproprietate indiviză cu pârâții D și E., fapt ce îi îndreptățește la

obținerea de despăgubiri.

Referitor la

despăgubiri, recurenții au arătat că o rețea electrică este compusă nu numai

din stâlpul propriu-zis ci și din liniile electrice, astfel încât, așa cum a

reieșit și din raportul de expertiză, înființarea și funcționarea Lea 400 kv

afectează întreaga proprietate.

Prevalându-se de

dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Curtea Europeană a Dreptului Omului și

motivat de faptul că terenul proprietate a pârâților este grevat de o servitute

legală, precum și de dreptul de uz al reclamantei, atât în zona de protecție și

siguranță, cât și în afara acesteia, au apreciat cu atât mai justificată

posibilitatea de a cere și obține despăgubiri.

În continuare, au

prezentat, în concret, limitările în exercitarea dreptului de proprietate,

arătând că prejudiciul rezultă și din respectivele restricții care afectează

grav exercitarea plenară a atributelor dreptului de proprietate, precum și din

instituirea zonei de protecție și de siguranță a capacității energetice și

afectarea unei mari suprafețe de teren din proprietatea privată. Au menționat

și faptul că practic, prin instalarea liniei electrice pe respectivul teren, se

produce o schimbare a destinației acestuia.

Au mai declarat

recurs, separat de cel anterior, pârâtele B. și C., motivele acestuia

reprezentând mai degrabă nemulțumiri și întrebări retorice.

Se observă că acest

ultim recurs, declarat de pârâtele B. și C., este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, se

observă că recurentele nu au susținut în vreun fel nelegalitatea soluției

atacate, limitându-se a-și exprima nemulțumirea față de aceasta.

Eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru

care motive este eronat și nelegal raționamentul curții de apel.

Văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă

examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

Referitor la recursul

declarat de pârâții D. și E., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi

respins, ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Pornind de la

limitele stabilite prin decizia de casare, ceea ce s-a analizat de instanța de

apel în rejudecare a vizat doar stabilirea persoanelor îndreptățite la despăgubiri

și valoarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Ca atare, criticile

recurenților - pârâți vizând exproprierea totală a terenului nu mai pot fi

analizate, în condițiile în care prin decizia Înaltei Curți nr. 148/2013 s-a

respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții D și E., reținându-se

că în esență motivele acestora au vizat exproprierea totală a terenului.

Prin urmare, se

constată că s-a dezlegat de către instanța de casare aspectul referitor la

exproprierea totală, în sensul că exproprierea nu poate viza decât terenul

afectat de construcția stâlpului.

Referitor la

criticile privitoare la prejudiciul cauzat prin expropriere, se reține că

acestea nu pot fi primite.

Se constată astfel că

prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte, s-a stabilit ca în

rejudecare, instanța de apel să se refere doar la prejudiciul cert și care nu a

fost încă reparat și nu la prejudiciul viitor, lipsit de certitudine, care nu

ar justifica acordarea de despăgubiri potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În raport de aceste

statuări, obligatorii pentru instanța de trimitere în conformitate cu

dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se observă că prin decizia

atacată, curtea de apel a acordat despăgubiri pentru suprafața de teren

afectată de amplasarea stâlpului, refuzând acordarea de despăgubiri pentru un

eventual prejudiciu cauzat de zona afectată de traversarea liniilor electrice

aeriene și zona de protecție și siguranță.

Prin motivele de

recurs, pârâții susțin însă că este cert nu numai prejudiciul actual dar și cel

viitor, pierderea de valoare trebuind a fi inclusă în cuantumul despăgubirilor,

în condițiile în care prejudiciul rezultă și din numeroasele interdicții,

restricții și limitări care afectează exercitarea atributelor dreptului de proprietate,

precum și prin instituirea zonei de protecție și de siguranță a capacității

energetice și afectarea unei mari suprafețe de teren din proprietatea privată, ceea

ce produce practic o schimbare a destinației acestuia.

Motivele de recurs

ale pârâților nu sunt însă fondate, având în vedere că în stabilirea

cuantumului prejudiciului s-a avut în vedere faptul că terenul rămâne în

continuare în proprietatea părților, care pot să-l folosească potrivit

destinației acestuia, respectiv fâneață la momentul introducerii cererii de

expropriere, conform celor statuate prin Decizia de casare nr. 148/2013.

Amplasarea liniei electrice transeuropene nu va schimba destinația actuală a

terenului, acesta putând fi exploatat în continuare pentru agricultură, contrar

susținerilor recurenților.

Art. 3 pct. 67 și 69

și art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 stabilesc că zona de

protecție și zona de siguranță sunt zone adiacente capacităților energetice în

care se instituie restricții și interdicții în scopul funcționării normale și

evitării punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, asupra cărora

se creează doar un drept de servitute legală și nu un drept de proprietate,

astfel că pârâții beneficiază în continuare de toate atributele dreptului lor

de proprietate, recurenta -reclamantă având doar un drept de acces la stâlpul

de înaltă tensiune, numai pentru situațiile de avarie și retehnologizare.

Exercitarea

drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile

energetice, așa cum s-a reținut și prin Deciziile nr. 163 din 27 februarie 2007

și respectiv nr. 300 din 29 martie 2007 ale Curții Constituționale, nu se

traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci are

ca scop doar un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine

dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, referitor la

protecția proprietății private în condițiile în care, potrivit art. 19 din

Legea nr. 13/2007, pârâții își pot exercita, contrar susținerilor din recurs, toate

atributele dreptului de proprietate, respectiv pot înstrăina, dona, ipoteca,

lăsa moștenire, etc. terenul în cauză.

Pe de altă parte,

simpla constatare că un asemenea obiectiv presupune instituirea unor zone de

protecție și siguranță, preluată din textul Legii energiei electrice, se

constituie, în lipsa altor elemente, într-o susținere lipsită de fundament

probator, care necoroborată cu alte probe, nu justifică pretenția pârâților de

plată a unor despăgubiri pentru o suprafață de teren mai mare decât cea ocupată

de obiectivul reclamantei.

Totodată, o astfel de

măsură nu poate fi considerată o interdicție sau restricție, ci chiar o măsură

de protecție atât pentru proprietarul în cauză cât și pentru rețeaua electrică

ce reprezintă bun public de interes național.

Pornind de la

prevederile Legii nr. 33/1994, potrivit cărora se iau în calcul ipotezele

existente și nu simple ipoteze viitoare și având în vedere destinația terenului

și categoria de folosință, se constată că amplasarea liniei electrice nu va

afecta cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleiași

destinații.

De asemenea, ținând

cont de faptul că suprafața expropriată este redusă ca întindere față de

întreaga proprietate a pârâților nu afectează valoarea de piață a întregului

teren.

De asemenea, se

apreciază că pe respectivul teren se poate construi cu respectarea prevederilor

Legii energiei nr. 13/2007 (art. 39 lit. a)) care nu stabilește interdicția de

construire în zona de siguranță a unei linii electrice, ci doar edificarea

construcției fără avizul de amplasament al operatorului de transport și sistem.

Se reține, de altfel,

că asupra tuturor acestor aspecte s-a statuat irevocabil prin Decizia de casare

nr. 148/2013 pronunțată de Înalta Curte.

În ceea ce privește

recursurile declarate de reclamantă și de pârâții B., C., G., I. și H., se

constată că a fost invocată nulitatea acestora pentru neîncadrare critici în motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, referitor la

recursul declarat de reclamantă, excepția a fost invocată de recurenții -

pârâți D și E. prin concluziile depuse la 15 octombrie 2015, iar referitor

la recursul pârâților, excepția a fost invocată prin întâmpinarea formulată de

reclamantă la 13 octombrie 2015.

Ambele excepții nu

pot fi însă primite.

Se constată că prin

recursul declarat de reclamantă au fost deduse judecății critici legate de aplicarea

greșită a art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum și de nerespectarea, în raport

de art. 315 C. proc. civ., a deciziei de casare. Critici circumscrise pct. 9 al

art. 304 C. proc. civ., care se referă la nerespectarea dispozițiilor cuprinse

în decizia de casare a Înaltei Curți se regăsesc și în recursul declarat de

pârâții B., C., G., I. și H.

Atât recursul

declarat de reclamantă, cât și cel al pârâților B., C., G., I. și H., urmează a

fi admise, motivat de cele ce succed:

În ceea ce privește recursul

reclamantei, se reține ca fiind întemeiată critica nerespectării celor dispuse

prin decizia de casare a Înaltei Curți, nr. 148/2013.

Astfel, prin respectiva

decizie s-a trimis cauza spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize

tehnice cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să

aibă în vedere categoria de folosință a terenului la data introducerii cererii

de expropriere, precum și valoarea de circulație așa cum rezultă din contracte

de vânzare - cumpărare având ca obiect terenuri similare, statuări cărora

instanța de trimitere nu li s-a conformat.

Se observă că deși,

curtea de apel a dispus întocmirea, în rejudecare, a unui nou raport de

expertiză, acesta nu a respectat statuările deciziei de casare, în sensul

stabilirii valorii de circulație așa cum rezultă din contracte de vânzare -

cumpărare.

Se constată că prin

raportul de expertiză s-a arătat că a fost analizată piața imobiliară, prin

informații preluate de la agenții imobiliare sau “comparabilele culese de pe

piața imobiliară”, fără a se prezenta contractele de vânzare - cumpărare

încheiate la notar.

În plus, se reține că

instanța de apel, nu numai că a validat un raport de expertiză întocmit cu

nerespectarea statuărilor deciziei de casare, dar a reținut ca fiind cuvenită

cu titlu de despăgubire o valoare de 38,5 euro/mp, în condițiile în care

aceasta fusese infirmată de Înalta Curte ca excesivă, motiv care a determinat soluția

de casare cu trimitere spre rejudecare.

Justificarea

acordării respectivei valori de către curtea de apel prin aplicarea

principiului neagravării situației în propria cale de atac este eronată, întrucât

împotriva sentinței pronunțate de tribunal au fost declarate apeluri atât de

către reclamantă cât și de pârâți.

Se constată astfel ca

fiind fondată și critica din recursul reclamantei referitoare la greșita

aplicare de către curtea de apel a principiului non reformatio in pejus.

În ceea ce privește recursul

pârâților B., C., G., I. și H., se reține ca fiind întemeiată critica

referitoare la greșita acordare a despăgubirilor doar către pârâții D și

E.

Se observă astfel că

nu s-a sistat starea de indiviziune, împrejurare care ar fi îndreptățit la acordarea

despăgubirilor doar către proprietarii afectați de prezența stâlpului.

Astfel, după cum

reiese din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel în rejudecare

(fila 95), din baza de date la Oficiul de Cadastru de Publicitate Imobiliară

Bihor a rezultat că au fost întocmite documentații cadastrale, care au

determinat o anumită parcelare, neexistând însă un acord al tuturor

coproprietarilor pentru parcelarea în respectiva modalitate.

Totodată, după cum

rezultă din același raport de contraexpertiză (fila 94), punerea în posesie de

către Primăria Sânmartin a fost realizată pe întregul număr totpografic și nu

pe parcele, așa explicându-se notarea în indiviziune în cartea funciară.

Instanța de apel are însă

o motivare contradictorie, referitoare la acest aspect, în sensul că deși în

considerentele deciziei a recunoscut starea de indiviziune, a stabilit

acordarea despăgubirilor doar către unii dintre coproprietari.

Nu pot fi însă primite

criticile recurenților - pârâți referitoare la prejudiciul cauzat prin

expropriere și valoarea despăgubirilor, care conțin motive similare celor

formulate de pârâții D și E., pentru considerentele care au condus la

respingerea recursului declarat de respectivii pârâți.

Referitor la critica

cuprinsă în recursul pârâților, privind nerespectarea deciziei de casare, se

observă că aceasta a fost dedusă judecății în mod formal, în condițiile în care

curtea de apel a validat o valoare de 38,5 euro/mp față de cea 38,78 euro/mp

stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Pentru toate aceste

motive, se va constata nul recursul declarat separat de pârâtele B. și C. și se

va respinge, ca nefondat, recursul pârâților D. și E.

Se vor admite

recursurile declarate de reclamanta CN A. SA și de pârâții B., C., G., I. și H.,

se va casa decizia atacată și cauza va fi trimisă aceleiași curți de apel,

urmând ca în rejudecare instanța să respecte cele dispuse prin Decizia de

casare nr. 148 din 22 ianuarie 2013 referitor la întocmirea raportului de

expertiză cu aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să aibă în vedere

starea de indiviziune a pârâților asupra terenului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtele B. și C. împotriva Deciziei nr. 354/A din 12 mai 2015 a

Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâții D. și E. împotriva aceleiași decizii.

Admite recursurile

declarate de reclamanta CN A. SA și de pârâții B., C., G., I. și H. împotriva Deciziei

nr. 354/A din 12 mai 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2015.