ÎCCJ, decizie (scj.ro #85190)

Persoană

handicapată. Notariat. Condiții pentru a fi numit notar. Refuzul de soluționare

a cererii. Legalitatea refuzului. Principiul derogării legii speciale de la cea

generală

Deși reclamantul este persoană handicapată și atât legislația internă, cât

și jurisprudența CEDO cuprind norme cu privire la protecția persoanelor cu

handicap, în speță, fiind vorba de numirea în funcția de notar, sunt aplicabile

dispozițiile legii speciale privind exercitarea profesiei de

notar.      Cum pentru numirea reclamantului ca notar

este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: exercitarea timp de 5

ani a unei funcții de specialitate juridică și dovada cunoștințelor necesare

funcției de notar public, (prin luarea concursului organizat de Consiliul

Uniunii Naționale a Notarilor Publici), în mod temeinic și legal, instanța a

reținut că refuzul pârâtului de a  numi pe reclamant în funcția de notar

este justificat.

Secția de contencios

administrativ, decizia nr. 435 din 4 februarie 2004

M.G., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a solicitat ca pârâtul să fie

obligat la numirea sa ca notar, apreciind că adresa nr.1534/N/19 mai 2003

constituie un refuz nejustificat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este avocat definitiv, membru al

Baroului București cu drept de a pune concluzii la toate instanțele. În anul

1994, a suferit un accident vascular în urma căruia a devenit handicapat gradul

II permanent, cu posibilități de recuperare reduse. Nu poate merge neînsoțit,

nu se poate exprima ușor  prin vorbă și nu poate scrie bine de mână.

Starea de handicap a făcut imposibilă desfășurarea activității de avocat.

Întrucât dorește reintegrarea sa socială ca persoană cu handicap, fiind

susținut și de conducerea Baroului București, a solicitat pârâtului numirea ca

notar, însă acesta nu a dat curs favorabil cererii.

Curtea de apel București, secția contencios administrativ a respins ca

nefondată acțiunea, reținând că nu este un refuz nejustificat de soluționare a

cererii, întrucât reclamantul nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute

în legea notarilor publici nr.36/1995 pentru a fi numit notar.

Reclamantul a declarat recurs arătând că instanța a greșit esențial pentru că

nu a avut o vedere de ansamblu asupra legislației interne și a jurisprudenței

CEDO.

În cadrul legislației interne, se face referire la: dispozițiile art.46

din  Constituție privind protecția persoanelor  handicapate, art.16

pct.g din Legea nr.36/1995, a notarilor publici; O.U.G. nr.102/1999 privind

protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap; H.G.

nr.1215 din  31 octombrie 2002 pentru aprobarea strategiei naționale

privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap din

România.

Recursul este nefondat.

Prin acțiune, M.G. a solicitat obligarea Ministerului Justiției la numirea sa

ca notar, apreciind că adresa emisă de acesta  nr.1534/N/19 mai 2003,

constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate.

Atât legislația internă, prin actele enumerate în recurs, cât și jurisprudența

CEDO, cuprind norme cu privire la protecția persoanelor cu handicap, norme pe

care instanța nu le-a ignorat, dar a arătat că în speță sunt aplicabile

dispozițiile legii speciale, care reglementează exercitarea profesiei de notar.

Astfel, conform art.16 din Legea notarilor publici și a activității notariale

nr.36/1995, „notar public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiții:

a) are numai cetățenia română și domiciliul în România și are  capacitatea

de exercițiu a drepturilor civile; b) este licențiat în drept – științe

juridice – sau doctor în drept;  c) nu are antecedente penale; d) se

bucură de bună reputație; e) cunoaște limba română; f) este apt din punct de

vedere medical pentru exercitarea funcției; g) a îndeplinit timp de doi ani

funcția de notar stagiar și a promovat examenul de notar public sau a exercitat

timp de 5 ani funcția de notar, judecător, procuror avocat sau o altă funcție

de specialitate juridică și dovedește cunoștințele necesare funcției de notar

public”.

Reclamantul se prevalează de dispozițiile tezei a II-a a art.16 lit.g, însă în

Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici, în art.4 alin.3,

se arată că modul prin care se face verificarea cunoștințelor necesare acestei

funcții, este concursul organizat de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor

Publici.

Cum pentru primirea reclamantului ca notar sunt necesare îndeplinirea

cumulativă a două condiții: exercitarea timp de 5 ani a unei funcții de

specialitate juridică și dovada cunoștințelor necesare funcției de notar

public, (prin luarea concursului organizat de Consiliul Uniunii Naționale a

Notarilor Publici), în mod temeinic și legal, instanța a reținut că refuzul

pârâtului de a  numi pe reclamant în funcția de notar este justificat.

În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.