ÎCCJ, decizie (scj.ro #85190)

Persoană handicapată. Notariat. Condiții pentru a fi numit notar. Refuzul de soluționare a cererii. Legalitatea refuzului. Principiul derogării legii speciale de la cea generală Deși reclamantul este persoană handicapată și atât legislația internă, cât și jurisprudența CEDO cuprind norme cu privire la protecția persoanelor cu handicap, în speță, fiind vorba de numirea în funcția de notar, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale privind exercitarea profesiei de notar. Cum pentru numirea reclamantului ca notar este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: exercitarea timp de 5 ani a unei funcții de specialitate juridică și dovada cunoștințelor necesare funcției de notar public, (prin luarea concursului organizat de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici), în mod temeinic și legal, instanța a reținut că refuzul pârâtului de a numi pe reclamant în funcția de notar este justificat.

Secția de contencios administrativ, decizia nr. 435 din 4 februarie 2004 M.G., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a solicitat ca pârâtul să fie obligat la numirea sa ca notar, apreciind că adresa nr.1534/N/19 mai 2003 constituie un refuz nejustificat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este avocat definitiv, membru al Baroului București cu drept de a pune concluzii la toate instanțele. În anul 1994, a suferit un accident vascular în urma căruia a devenit handicapat gradul II permanent, cu posibilități de recuperare reduse. Nu poate merge neînsoțit, nu se poate exprima ușor prin vorbă și nu poate scrie bine de mână. Starea de handicap a făcut imposibilă desfășurarea activității de avocat.

Întrucât dorește reintegrarea sa socială ca persoană cu handicap, fiind susținut și de conducerea Baroului București, a solicitat pârâtului numirea ca notar, însă acesta nu a dat curs favorabil cererii. Curtea de apel București, secția contencios administrativ a respins ca nefondată acțiunea, reținând că nu este un refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât reclamantul nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute în legea notarilor publici nr.36/1995 pentru a fi numit notar. Reclamantul a declarat recurs arătând că instanța a greșit esențial pentru că nu a avut o vedere de ansamblu asupra legislației interne și a jurisprudenței CEDO. În cadrul legislației interne, se face referire la: dispozițiile art.46 din Constituție privind protecția persoanelor handicapate, art.16 pct.g din Legea nr.36/1995, a notarilor publici; O.U.G.

nr.102/1999 privind protecția socială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap; H.G. nr.1215 din 31 octombrie 2002 pentru aprobarea strategiei naționale privind protecția specială și integrarea socială a persoanelor cu handicap din România. Recursul este nefondat. Prin acțiune, M.G. a solicitat obligarea Ministerului Justiției la numirea sa ca notar, apreciind că adresa emisă de acesta nr.1534/N/19 mai 2003, constituie un refuz nejustificat de soluționare a cererii formulate. Atât legislația internă, prin actele enumerate în recurs, cât și jurisprudența CEDO, cuprind norme cu privire la protecția persoanelor cu handicap, norme pe care instanța nu le-a ignorat, dar a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, care reglementează exercitarea profesiei de notar.

Astfel, conform art.16 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr.36/1995, „notar public poate fi cel care îndeplinește următoarele condiții: a) are numai cetățenia română și domiciliul în România și are capacitatea de exercițiu a drepturilor civile; b) este licențiat în drept – științe juridice – sau doctor în drept; c) nu are antecedente penale; d) se bucură de bună reputație; e) cunoaște limba română; f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției; g) a îndeplinit timp de doi ani funcția de notar stagiar și a promovat examenul de notar public sau a exercitat timp de 5 ani funcția de notar, judecător, procuror avocat sau o altă funcție de specialitate juridică și dovedește cunoștințele necesare funcției de notar public”.

Reclamantul se prevalează de dispozițiile tezei a II-a a art.16 lit.g, însă în Regulamentul de punere în aplicare a legii notarilor publici, în art.4 alin.3, se arată că modul prin care se face verificarea cunoștințelor necesare acestei funcții, este concursul organizat de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Cum pentru primirea reclamantului ca notar sunt necesare îndeplinirea cumulativă a două condiții: exercitarea timp de 5 ani a unei funcții de specialitate juridică și dovada cunoștințelor necesare funcției de notar public, (prin luarea concursului organizat de Consiliul Uniunii Naționale a Notarilor Publici), în mod temeinic și legal, instanța a reținut că refuzul pârâtului de a numi pe reclamant în funcția de notar este justificat.

În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.