ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1281/2015

Decizia nr. 1281/2015

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată la 21 decembrie 2012 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Municipiul Râmnicu-Vâlcea, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea la plata sumei de 700.000 RON plus TVA reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții realizate în beneficiul pârâților.

În motivare, reclamanta a arătat că în perioada 2009 - 2010 a executat, prin încredințare directă, mai multe lucrări de construcții în municipiul Râmnicu-Vâlcea, sub supravegherea reprezentanților Primăriei și Direcției de Administrare a Domeniului Public din cadrul primăriei, fiind verificate atât calitatea lucrărilor cât și cantitățile de materiale.

Potrivit reclamantei, contractele având ca obiect lucrările respective, împreună cu documentația aferentă, au fost depuse la Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea pentru a fi înregistrate, semnate și introduse la plată, dar cu toate demersurile întreprinse, după o serie de amânări și după arestarea Primarului în 2010, i s-a comunicat că documentele nu se mai găsesc.

Consideră reclamanta că este îndreptățită să primească contravaloarea lucrărilor realizate, lucrări care au fost înregistrate în evidențele primăriei așa cum rezultă din verificările efectuate de Curtea de Conturi la Primăria Râmnicu-Vâlcea.

Prin Sentința nr. 3167 din 29 mai 2014, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând din analiza probelor administrate în cauză - martori, expertiză tehnică și interogatoriul părților următoarele:

Reclamanta a susținut că în perioada 2009 - martie 2010 a efectuat mai multe lucrări de construcții, în două locații din Râmnicu-Vâlcea, la cererea pârâților, lucrările fiindu-i date prin încredințare directă, fără a fi semnate contracte în acest sens.

Din dispozițiile martorilor audiați la cererea reclamanților prima instanță reține că aceștia deși confirmă că reclamanta a efectuat mai multe lucrări în orașul Râmnicu-Vâlcea, nu pot preciza nimic concret în legătură cu lucrările ce fac obiectul prezentei cereri, iar din expertiza C. rezultă că, în absența unor contracte, nu se poate stabili valoarea lucrărilor.

În acest context faptic, prima instanță constată că s-a încălcat principiul legalității nerespectându-se procedura instituită de O.U.G. nr. 34/2006 care prevede obligația legală ca lucrările să fie atribuite ofertei celei mai avantajoase și să se încheie contractele prevăzute de actul normativ.

Or, conchide tribunalul nerespectarea dispozițiilor imperative din O.U.G. nr. 34/2006 privitoare la încheierea contractelor de achiziții publice are drept consecință, nulitatea absolută a oricăror înțelegeri dintre părți și impun concluzia respingerii acțiunii reclamantei.

Prin Decizia nr. 393 din 30 octombrie 2014 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a cIVILĂ, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL împotriva sentinței fondului.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar, analizând stabilirea situației de fapt și aplicarea dispozițiilor legale incidente, prin prisma motivelor de apel, a constatat următoarele:

Din punct de vedere al cauzei cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat un temei dual al pretențiilor sale, respectiv îmbogățirea fără justă cauză dar și răspunderea contractuală.

În concret, pe fondul derulării unor contracte de achiziție publică de lucrări încheiate între părți în 2009 și 2010, reclamanta susține că a efectuat, la solicitarea verbală a unor persoane cu rol de decizie din cadrul autorității publice locale, anumite lucrări de construcții și amenajare, fără însă a încheia un contract în formă scrisă.

În continuare, instanța, fără a nega existența unui acord cel puțin tacit ori implicit privind executarea de către reclamantă a acestor lucrări, cu persoane cu rol decizional din structurile autorității publice locale, constată că, pentru a produce efecte juridice, acest acord trebuia materializat în forma scrisă și încheiat potrivit procedurii instituite de legislația privind achizițiile publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 deoarece obiectul lucrărilor și părțile angrenate fac parte din domeniul de incidență al O.U.G. nr. 34/2006, a cărui aplicare nu este facultativă, ci obligatorie.

De aceea, consideră instanța, executarea de lucrări în alte condiții decât cele prescrise de aceste dispoziții legale imperative nu dă dreptul la rambursare din partea autorităților publice care nu și-au asumat în scris această obligație.

Referitor la existenta unui acord de voință, invocat de către reclamanta pentru încheierea contractului ca operațiune juridică, instanța reține că principiul consensualismului este specific dreptului privat, iar în cauză, pretinsa convenție privind efectuarea de lucrări intră în sfera de incidență a dreptului public, contractele încheiate de o autoritate publică care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public sunt contracte administrative.

O.U.G. nr. 34/2006 reglementează procedura de atribuire a unor astfel de contracte, etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil; autoritatea contractantă având dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, numai în anumite cazuri, strict determinate, în circumstanțe excepționale, care în speța de față nu s-au relevat.

Ca o primă concluzie a examinării procedurii instituite de O.U.G. nr. 34/2006, instanța de apel subliniază că forma scrisă a contractului de achiziție publică precum și celelalte cerințe vizând etapele ce trebuie parcurse pentru încheierea contractului în formă scrisă sunt cerințe prevăzute ad validitatem de legea internă care transpune Directiva nr. 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de furnizare și de servicii, nefiind incidente dispozițiile art. 46 C. com. și nici principiul consensualismului și al autonomiei de voință, specific dreptului privat.

Totodată, instanța de apel notează că în dreptul administrativ, actele juridice, inclusiv contractele administrative sunt supuse principiului legalității, sancțiunea care intervine pentru nerespectarea acestui principiu fiind nulitatea ori inexistența actului pretins.

Ca atare, instanța constată că temeiul contractual invocat de reclamantă nu este aplicabil în cauză, dat fiind sancțiunea inexistenței acordului de voință pretins, în lipsa formei scrise și a nerespectării procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006.

În ce privește temeiul de drept subsidiar al îmbogățirii fără justă cauză, având în vedere natura juridică a îmbogățirii fără justă cauză ca mijloc de reparație și restabilire a echității, instanța constată că este exclusă aplicarea acestei instituții în cazul în care s-a realizat o încălcare a legii de drept material de către persoana care are calitatea de reclamant în acțiunea de in rem verso.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL, solicitând, în principal admiterea recursului modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare -instanței de apel.

Recurenta și-a întemeiat criticile formulate pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia curții de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În preambulul cererii de recurs, recurenta arată că a încheiat cu Primăria Râmnicu-Vâlcea mai multe contracte de executare de lucrări; contracte care s-au derulat cu respectarea întocmai a obiectului și clauzelor stabilite în scris, ambele părți fiind de bună-credință în îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Lucrările care fac obiectul prezentului litigiu au fost executate prin încredințare directă, ca lucrări suplimentare, realizate simultan și succesiv cu cele ce făceau obiectul contractelor scrise, fiind solicitate de beneficiar deoarece societatea avea angrenate utilajele și personalul în locațiile limitrofe cu cele din contractele în curs de derulare.

În continuare recurenta susține că lucrările suplimentare au fost executate integral sub supravegherea reprezentanților primăriei și D.A.D.P., iar la finele lunii aprilie 2010 au fost finalizate și recepționate. Că, deși toate documentele societății au fost depuse la Primăria Râmnicu-Vâlcea pentru a se perfecta și semna contractele pentru lucrările suplimentare, cu toate demersurile întreprinse, semnarea și înregistrarea contractelor nu s-a realizat fiind tergiversate cu rea-credință de cocontractant.

Referindu-se la soluția adoptată în cauză de prima instanță și menținută de apel, recurenta susține că sub aspectul formei scrise a contractului ambele instanțe au nesocotit principiul și regulile care guvernează libertatea contractuală, fără să țină seama de contextul în care s-au derulat obligațiile între părți, aflate sub incidența acordului de voință și asumarea unor drepturi și obligații reciproce.

Potrivit recurentului, instanța fondului a încuviințat probe care dovedesc raporturile cu Primăria Râmnicu-Vâlcea, drepturile și obligațiile asumate și faptul că lucrările au fost executate simultan și succesiv cu cele din contractele scrise.

Totodată recurenta susține că instanțele au ignorat concluzia rezultată din probele administrate cu privire la culpa exclusivă a reprezentanților primăriei care au tergiversat încheierea contractului în formă scrisă.

Sub un al doilea aspect, recurenta critică decizia atacată pentru nesocotirea principiului îmbogățirii fără just temei, potrivit căruia nicio persoană nu-și poate mări patrimonial pe seama micșorării patrimoniului unei alte persoane.

În cauză, susține recurenta, în dezvoltarea acestei critici, lucrările au fost efectuate și există în materialitatea lor, și în patrimoniul primăriei așa cum rezultă din Raportul de inspecție fiscală întocmit de Direcția Finanțelor Publice cu ocazia controlului încrucișat efectuat la societate și la firmele colaboratoare, precum și din controlul Curții de Conturi efectuat la Primăria Râmnicu-Vâlcea care a evidențiat lucrări ce au intrat în patrimoniul primăriei.

Sub un ultim aspect recurenta arată că instanța de apel a soluționat cu ușurință cauza și nu a ținut seama de probele administrate respingând totodată probele solicitate în faza apelului, cu martori și acte, care erau necesare pentru corecta soluționare a cauzei.

Pentru aceste considerente recurenta solicită admiterea recursului.

Intimatele pârâte au formulat întâmpinare la cererea de recurs prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului în temeiul art. 304 C. proc. civ., arătând că recurenta prin motivele de recurs face referire la chestiuni de fapt ce nu pot fi analizate în recurs, excepție ce a fost soluționată conform celor reținute în practicaua acestei decizii.

Pe fondul cauzei, intimatele susțin, în esență, că soluția pronunțată de instanța de apel este legală, deoarece executarea de lucrări în alte condiții decât cele prescrise de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 nu dau dreptul la rambursarea din partea autorităților publice care nu și-au asumat în scris această obligație.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

3.1. Cu privire la nesocotirea principiului libertății contractuale, chiar dacă circumstanțele invocate de recurentă, în contextul cărora s-ar fi realizat acordul de voință dintre părți sunt confirmate în parte de probele administrate, respectiv faptul că pe fondul derulării unor contracte de achiziție publică de lucrări încheiate cu autoritatea publică în perioada 2009 - 2010 ar fi existat un acord verbal pentru efectuarea unor lucrări suplimentare, Înalta Curte notează că aceste lucrări sunt distincte de cele care au făcut obiectul contractelor de achiziție, aflate în alte locații, după cum reclamanta recunoaște, și prin urmare nu pot fi puse în legătură cu contractele de achiziții aflate în derulare.

De aceea pentru ca pretinsul acord verbal să-și producă efecte juridice trebuia urmată procedura instituită de O.U.G. nr. 34/2006 prin încheierea unui contract în formă scrisă după parcurgerea etapelor prescrise ordonanță deoarece obiectul lucrărilor de interes public și beneficiarul acestora Primăria Râmnicu-Vâlcea ca autoritate contractantă intră în sfera de reglementare a O.U.G. nr. 34/2006.

Contractele de achiziții publice astfel cum sunt reglementate de ordonanță sunt contracte administrative, supuse principiului legalității, transparența procedurilor și egalitatea de tratament între ofertanți exclud încheierea contractelor prin simplu acord de voință specific dreptului privat.

În sfârșit, Înalta Curte observă că, deși instanța de apel în considerentele deciziei, examinează exhaustiv natura contractelor de achiziție publică, cerințele esențiale, prevăzute de ad validitatem pentru încheierea în formă scrisă a contractelor din perspectiva reglementării instituite prin O.U.G. nr. 34/2006 recurentul nu aduce nici un contra argument care să susțină motivul de recurs invocat, respectiv încălcarea sa aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

3.2. Cu privire la aplicarea instituției îmbogățirii fără justă cauză, invocate ca temei subsidiar de către reclamanta recurentă.

Înalta Curte subliniază cu titlu preliminar că deși obiectul acțiunii de in rem verso este de a restabili echilibrul alterat prin injusta deplasare de valori de la un patrimoniu la altul, nu orice deplasare este susceptibilă de restituire, dând naștere la obligația de restituire, o primă condiție fiind lipsa unei clauzei juridice care să justifice îmbogățirea sau sărăcirea.

Atunci când sărăcirea are drept cauză o culpă a celui sărăcit, care a acționat pe riscul său, acțiunea de in rem verso nu poate fi exercitată.

Or, în cauză, aceasta culpă gravă aparține reclamantei, care în calitate de profesionist, ce avea în derulare și alte contracte de achiziție publică încheiate în scris, a acceptat, potrivit propriilor susțineri, să execute lucrări în beneficiul autorității publice fără încheierea unui contract scris și fără procedura instituită de lege, în interesul său, astfel că nu se poate califica sărăcirea patrimoniului său ca fără cauză.

Cu alte cuvinte, a acționat pe riscul său, conduita sa depășind limitele imprudenței sau neglijenței, având în vedere în primul rând calitatea sa de comerciant - profesionist prezumat a fi avizat în domeniul său de activitate.

Totodată, Înalta Curte notează că, și argumentul instanței de apel potrivit căruia este exclusă aplicarea instituției îmbogățirii fără justă cauză în cazul în care s-a realizat o încălcare a legii de drept material de către cel sărăcit, este pe deplin pertinent în cauză, fiind o consecință a caracterului subsidiar al acțiunii de in rem verso, care nu poate fi exercitată pentru a împiedica sau a eluda aplicarea unei norme de drept pozitiv, respectiv aplicarea dispozițiilor imperative care reglementează încheierea contractelor de achiziție publică.

3.3. Cu privire la lipsa de rol activ a instanței de apel, care a respins probatoriile cu martori solicitate în această fază procesuală, Înalta Curte constată din verificarea încheierii de ședință din 30 octombrie 2014 când s-au solicitat aceste probe că, instanța de apel a respins motivat probatoriul solicitat, față de teza probatorie susținută și ansamblul probatoriu încuviințat în primă instanță cu același obiectiv, nefiind încălcate dispozițiile legale care reglementează judecata apelului (art. 292, 295 alin. (2) C. proc. civ.)

Pentru considerentele mai sus înfățișate Înalta Curte în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL prin administrator judiciar B. SPRL împotriva Deciziei nr. 393/A-C din 30 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - MI