ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3186/2014

Decizia nr. 3186/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 293 din 29 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Cluj în sensul obligării D.G.F.P. Cluj și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 565.310 RON, determinate potrivit art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., începând cu data de 07 august 2012 și până la data restituirii efective.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, la data de 01 august 2012 și-a precizat acțiunea, solicitând restituirea sumelor prelevate de la fisc până la acel moment, în cuantum de 632.505 RON și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 07 august 2012 și până la data restituirii efective. Deși instanța s-a pronunțat asupra cererii de restituire a debitului principal, a omis să se pronunțe și asupra cererii de obligare la plata dobânzii fiscale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința civilă nr. 454 din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 293 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/33/2012, cerere formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Cluj, reprezentata prin director general B.

A dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 293/2013 a Curții de Apel Cluj, cu următoarea dispoziție:

Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale.

Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a dobânzii fiscale aferente sumei de 372.553 RON, determinată conform art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., începând cu a 61-a zi de la data comunicării deciziei de impunere nrdin 03 aprilie 2012 emisă de D.G.F.P. Cluj și până la data restituirii efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii...”

Raportat la aceste dispoziții legale, Curtea de apel a constatat că, prin precizarea de acțiune depusă, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea organului fiscal la restituirea sumei de 632.505 RON, actualizate cu dobânda fiscală prevăzută de art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.

Prin sentință s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, obligând pârâta D.G.F.P. Cluj să restituie reclamantei suma de 305.358 RON, fără a se pronunța, însă și asupra cererii de acordare a dobânzilor legale în materie fiscală, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile legale citate anterior cu privire la admisibilitatea cererii de completare a dispozitivului.

Or, în condițiile în care cererea de restituire a debitului principal a fost admisă doar în parte, pârâta D.G.F.P. Cluj fiind obligată la restituirea sumei de 305.358 RON, reprezentând diferența dintre suma de 372.553 RON, achitată cu O.P. din 24 iulie 2012 și suma de 67.195 RON, datorată de reclamantă cu titlu de impozit pe profit, TVA și accesorii, evident că și dobânzile în materie fiscală datorate de pârâtă sunt aferente tot sumei de 305.358 RON și nu celei solicitate de reclamantă, respectiv 632.505 RON.

În privința momentului de la care acestea sunt datorate, prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 111, art. 117 și art. 120 C. proc. fisc., din care rezultă că acestea sunt datorate din a 61-a zi de la comunicarea deciziei de impunere și până la data restituirii efective.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, recurenta arată următoarele:

- scriptul intitulat „precizare a acțiunii în contencios administrativ” înregistrat la dosarul cauzei la data de 01 august 2012, nu a fost comunicat instituției pârâte, astfel încât nu au fost în măsură să își exprime poziția procesuală față de acest petit.

- reclamanta a solicitat dobânda fiscală prevăzută de art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., direct în fața instanței de judecată, fără ca aceasta să fie solicitată și cu prilejul formulării contestației, în cadrul procedurii prealabile. Față de această împrejurare, recurenta consideră că formularea acestui capăt de cerere este inadmisibilă și trebuia respins ca atare.

- prima instanță a modificat petitul formulat de societatea reclamantă, obligând organul fiscal la plata dobânzii aferente sumei de 372.553 RON, începând cu a 61-a zi de la data comunicării deciziei de impunere, deși reclamanta a solicitat plata dobânzilor de la momentul formulării acestui petit prin precizarea la acțiune din data de 01 august 2012.

- textele legale invocate de instanța de fond, respectiv art. 124 alin. (2), art. 120 alin. (7), art. 111 și art. 117, în justificarea soluției de acordare a dobânzii legale nu au aplicabilitate în cauză.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce privește critica recurentei privind necomumcarea cererii precizatoare privind obligarea la acordarea dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, din perspectiva următoarelor aspecte:

- cererea precizatoare fost depusă la dosarul instanței de fond la data de 01 august 2012, iar cauza a fost soluționată la data de 29 aprilie 2013, interval de timp în care au existat mai multe termene de judecată la care autoritatea pârâtă avea posibilitatea să invoce necomunicarea actului procedural menționat și solicite acest lucru. De altfel, instanța de fond a luat act de depunerea cererii precizatoare, prin încheierea de ședință de la termenul din 07 august 2012, astfel încât susținerea recurentei că a luat cunoștință de acest înscris la momentul la care reclamanta a formulat cererea de completare a dispozitivului nu poate fi primită ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

În acest sens, Înalta Curte mai reține și că recurenta-pârâtă a avut posibilitatea și chiar și-a exercitat dreptul de a formula apărări concrete față de petitul cererii precizatoare, prin întâmpinarea depusă la dosarul curții de apel, aceasta neînțelegând însă să aducă argumente în combaterea fondului cererii precizatoare, limitându-se doar să arate că prin contestația administrativă nu au fost solicitate aceste dobânzi.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că în cadrul contestației administrative, reclamanta nu a solicitat și acordarea dobânzii aferente sumelor achitate, Înalta Curte constată că față de succesiunea în timp a actelor administrativ-fiscale contestate, dar și a actelor întocmite de societate în urma emiterii primelor, o astfel de cerere nu putea face obiectul procedurii prealabile administrativ-fiscale.

Astfel, din actele dosarului rezultă că soluționarea contestației administrative s-a efectuat prin decizia nr. 471 din 8 iunie 2012, iar reclamanta a achitat o parte din debitele stabilite prin decizia de impunere contestată la data de 24 iulie 2012, după introducerea acțiunii în contencios administrativ (12 iulie 2012). Prin urmare, la momentul formulării contestației administrative, reclamanta nu avea temei să ceară acordarea dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 alin. (2) C. proc. fisc., atâta vreme cât nu efectuase încă nicio plată în temeiul actului administrativ fiscal contestat.

Pe de altă parte, prin contestația administrativă formulată împotriva deciziei de impunere, contribuabilul poate cere anularea actului administrativ-fiscal, cererile vizând obligarea organului fiscal la plata unor dobânzi, daune, etc, având caracter accesoriu și putând fi cerute instanței de contencios administrativ în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, nici această critică nu poate fi reținută ca aspect de nelegalitate al hotărârii recurate.

Recurenta-pârâtă susține, de asemenea, prin cererea de recurs că instanța de fond nu s-a pronunțat strict pe petitul cererii precizatoare, modificând-o, în sensul că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii fiscale începând cu data formulării cererii prin acțiunea precizatoare, iar instanța a acordat-o începând cu a 61-a zi de la data comunicării deciziei de impunere.

Se mai invocă de-asemenea, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 124 alin. (2), art. 120 alin. (7) și ale art. 117 C. proc. fsc., prevederi care, în opinia recurentei nu sunt incidente speței, aspect, pe care recurenta nu l-a invocat în fața primei instanțe, prin întâmpinarea depusă la dosar.

Analizând dispozițiile legale pe care instanța de fond le-a avut în vedere în soluționarea cererii precizatoare, Înalta Curte constată că acestea au incidență în speța dedusă judecății, iar prima instanță le-a aplicat în mod corect, criticile formulate fiind nefondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (1) C. proc. fisc.: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau de la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (2): „Prin excepție de la prevederile alin. (1) sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.

Din interpretarea logico-juridică și coroborată a celor două texte precitate rezultă că legiuitorul a înțeles ca pentru ipoteza prevăzută de art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. se aplică doar termenul prevăzut de art. 117 alin. (2) din același cod nu și la ipoteza reglementată de acest din urmă articol și care se referă strict la persoanele fizice, nefiind, deci incidente reclamantei - contribuabil persoană juridică.

Prin urmare, art. 124 alin. (1) reglementează dreptul contribuabilului (persoană fizică sau juridică) la acordarea dobânzii pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget cu trimitere la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 117 alin. (2) din același cod.

Având în vedere că prin sentința nr. 293 din 29 aprilie 2013 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3178 din 10 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), Curtea de Apel Cluj a dispus anularea în parte a deciziei de impunere din 03 aprilie 2012 și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 305.358 RON achitată de societatea reclamantă, Înalta Curte reține că, în mod corect, prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 124 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., privind dreptul la dobândă al contribuabililor pentru sumele de restituit de la buget.

Având în vedere că soluția de anulare a deciziei de impunere își produce efectele ex tunc, respectiv de la emiterea acesteia, Înalta Curte constată, că au fost aplicate corect și dispozițiile art. 117 alin. (2) la care face trimitere art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit legii dobânda fiind datorată de la ziua următoare expirării termenului de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere și nu de la data solicitării acestei dobânzi, astfel încât nu se poate reține că instanța a modificat petitul cererii precizatoare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, împotriva sentinței civile nr. 454 din 19 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 septembrie 2014.