ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1685/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 577 din 27 noiembrie 2013, a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere și în consecință a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a obligat Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația reclamantei din data de 11.01.2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Prin aceeași sentință, a respins excepția inadmisibilității celui de al doilea capăt de cerere și a respins acest capăt de cerere, obligând pârâtele să achite reclamantei suma de 3.595,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a formulat critici în privința soluției de obligare a instituției de a soluționa contestația reclamantei din data de 11.01.2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, precum și la cheltuieli de judecată.

În esență, a susținut că, în speță, solicitarea dobânzilor nu este justificată, având în vedere prevederile OMFP nr. 1.899/2004 și faptul că sumele pentru care se solicită dobânzi de întârziere au fost soluționate în termen, iar în privința cheltuielilor de judecată a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451 - 453 din C. proc. civ.

În concluzie, recurenta a arătat că a respectat normele legale în materie, fiind justificată întârzierea în soluționarea deconturilor negative de TVA, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulate, fiind neîntemeiată.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL Cluj-Napoca a solicitat, în principal, anularea recursului formulat, iar în subsidiar, admiterea excepției lipsei de interes în promovarea recursului și în consecință respingerea recursului ca inadmisibil; respingerea recursului formulat ca nefondat.

Cu privire la nulitatea recursului, a arătat că recurenta nu aduce critici de nelegalitate hotărârii recurate cu privire la partea acțiunii care a fost admisă privind obligarea sa la soluționarea contestației societății împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii de plată a dobânzilor astfel cuvenite, acesta fiind sigurul capăt de cerere admis de instanță, ci doar reia apărările aduse în fața primei instanțe referitoare la primul capăt de cerere care a fost respins ca inadmisibil.

Prin urmare, a solicitat anularea recursului, ca urmare a neindicării în cererea de recurs a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază acesta.

Cu referire la excepția lipsei de interes, a susținut că prin Decizia nr. 6/17.01.2014 recurenta s-a conformat dispozițiilor instanței de fond, soluționând contestația sa împotriva refuzului nejustificat al organelor fiscale de a soluționa cererea societății de plată a dobânzilor cuvenite.

Cu alte cuvinte, a fost soluționată contestația sa din 11.01.2013.

A apreciat că, întrucât recurenta a executat în totalitate hotărârea pronunțată de prima instanță, este evident că aceasta nu mai are niciun fel de interes în promovarea căii de atac a recursului împotriva acestei hotărâri, la care a achiesat în mod tacit, fiind incidente astfel dispozițiile art. 464 din C. proc. civ., republicat.

Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia, susținând că, în înțelesul Ordinului M.E.F. nr. 1.857/2007, prelungirea termenului de 45 de zile are caracter de excepție, făcând referire la art. 70 din C. proc. fisc., iar această prelungire nu poate interveni decât anterior expirării termenului.

În opinia sa, dat fiind caracterul expres și limitativ al situațiilor în care se poate dispune prelungirea termenului de 45 de zile aferent soluționării deconturilor TVA cu opțiune de rambursare, organul fiscal avea obligația nu doar să informeze contribuabilul asupra acestor situații care au generat depășirea termenului, ci și să dovedească împrejurările care au stat la baza prelungirii termenului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

În fine, cât privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, a arătat că, în cauză, culpa procesuală a recurentei este evidentă, atâta vreme cât aceasta s-a opus solicitării, iar prima instanță a admis acțiunea formulată.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtelor la plata dobânzii cuvenite pentru sumele restituite în baza deconturilor negative de TVA aferente lunilor martie 2009 și august 2008, cu depășirea termenului legal, dobândă în cuantum total de 1.108.950 RON, precum și fixarea unui termen de maxim 30 de zile, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în care organul fiscal să fie obligat să realizeze respectiva operațiune, în caz contrar să se facă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a soluționa cererea sa de plată a dobânzii cuvenite pentru sumele restituite în baza deconturilor negative de TVA aferente lunilor martie 2009 și august 2008, cu depășirea termenului legal, precum și fixarea unui termen de maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în care organul fiscal să fie obligat sa emită respectivul act administrativ, în caz contrar să se facă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a solicitat obligarea organului competent de a soluționa contestația sa împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii de plată a dobânzii cuvenite pentru sumele restituite în baza deconturilor negative, de TVA aferente lunilor martie 2009 și august 2008, cu depășirea termenului legal, precum și fixarea, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a unui termen de maxim 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în care organul fiscal să fie obligat să emită respectivul act administrativ, urmând ca în cazul în care aceasta obligație nu va fi respectată să se facă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința recurată, prima instanță a obligat Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația reclamantei din data de 11.01.2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă hotărârii, celelalte capete de cerere fiind respinse.

Prin Decizia nr. 6/17.01.2014 depusă în recurs, recurenta-pârâtă s-a conformat dispozițiilor primei instanțe, în sensul că a soluționat contestația formulată de intimata-reclamantă împotriva refuzului nejustificat al organelor fiscale de a soluționa cererea societății de plată a dobânzilor cuvenite.

Cum în cauză calea de atac este exercitată în privința soluției de obligare a instituției recurente de a soluționa contestația reclamantei din data de 11.01.2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar respectiva contestație a fost soluționată prin Decizia nr. 6/17.01.2014, se constată că hotărârea recurată a fost executată în totalitate, așa încât ar fi de prisos cercetarea motivelor de recurs formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 577 din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de ED