Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83501)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83501) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de mandat. Împuternicire avocațială. Recurs . Nulitate Potrivit anexai II din Statutul profesiei de avocat împuternicirea avocațială trebuie să aibă număr și să rezulte din cuprinsul său numărul și data contractului de asistență juridică în temeiul căruia a fost emisă și numai în prezența unor asemenea mențiuni nu este necesară semnătura celui reprezentat , altfel mandatul avocatului nu este valabil. (Secția comercială, decizia nr.2258 din 31 martie 2005) Prin sentința civilă nr.2345 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Suceava , Secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă cererea de dizolvare a SC R. L. SRL Suceava formulată de SC E. SRL din com.Ipotești în contradictoriu cu M.R., s-a dispus începerea procedurii lichidării acestei societăți, reținându-se incidența dispozițiilor art.222 lit.b) și c) din Legea nr.31/1990.

Apelul declarat de pârâtul M.R. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.55 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel Suceava, Secția comercială și de contencios administrativ. Instanța de apel a reținut că deși pârâtul nu și-a motivat apelul, fiind decăzut din acest drept, apelul este devolutiv în temeiul art.295 C. proc. civ. și se impune a fi analizat. În urma analizării probelor administrate la fond, instanța de apel a reținut că pârâtul, fără consimțământul celorlalți asociați, a achiziționat în Brașov un imobil, bloc de locuințe cu 10 etaje și a constituit o nouă societate T. SRL așa încât au apărut grave neînțelegeri între asociați, motiv pentru care s-a reținut, în mod corect, incidența dispozițiilor art.222 lit.b) și c) din Legea 31/1990 și a admis acțiunea.

Nemulțumit de această decizie pârâtul a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, întrucât decizia dată în apel a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la apărare, instanța omițând să se pronunțe asupra cererii sale de amânare pentru angajarea unui apărător, cauza fiind soluționată la prim termen. În drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 10 C. proc. civ., instanța de apel omițând să se pronunțe asupra unor dovezi hotărâtoare în dezlegarea pricinii. Din oficiu, instanța a invocat nulitatea recursului fiind declarat și semnat de o persoană fără calitate. S-a constatat că recursul este nul . Recursul supus judecății a fost declarat la 28 mai 2004 și înregistrat la 31 mai 2004, fiind semnat de avocat C. N. din cadrul Baroului Brașov.

În dosarul de recurs a fost atașată împuternicirea acestui avocat, fără număr, din care rezultă că a fost împuternicit cu redactarea recursului de către procuratorul pârâtului M. R., cu domiciliul în Germania și reședința în Brașov, respectiv C.T., procura acestei persoane fiind depusă la recurs și datată 21 mai 2004, Budapesta. Însă, împuternicirea avocațială dată pentru redactarea recursului nu este datată și nici semnată de C.T. iar din cuprinsul ei nu rezultă nici numărul contractului de asistență juridică în baza căruia s-a emis împuternicirea. Chiar dacă același avocat C.N. a depus delegație pentru susținerea recursului, delegație emisă în temeiul contractului încheiat la 7 martie 2005 sub nr.46, Curtea a apreciat că această împuternicire, fiind ulterioară declarării recursului, nu complinește lipsa mandatului pentru declararea și semnarea recursului.

Potrivit art.321 din Statutul profesiei de avocat, anexele acestui statut fac parte din statut. Conform anexei II din Statutul profesiei de avocat, împuternicirea avocațială trebuie să aibă un număr, iar din cuprinsul său să rezulte numărul și data contractului de asistență juridică în temeiul căruia a fost emisă împuternicirea, numai în prezența unei asemenea mențiuni nefiind necesară semnătura celui reprezentat. În speță, delegația în temeiul căreia avocatul a semnat recursul nu poartă nici semnătura clientului, nici data și nici numărul contractului de asistență juridică în temeiul căruia ar fi fost mandatat avocatul. În consecință, recursul nu a fost legal semnat, mandatul avocatului în acest sens nefiind valabil.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-09-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6038/2011
poate considera că notificarea nu a fost formulată, respectiv că decizia nu există. Incidentul de care s-a prevalat intimata, configurat sub aspectul nulității deciziei nr. 228/2003, a primit dezlegare în considerentele deciziei de casare,
ÎCCJ 2011-05-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3959/2011
e art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: În mod nelegal a fost respinsă excepția tardivității depunerii contestației, invocată de SC R. SRL Brașov. Comunicarea deciziei a fost corect făcută de pârâtă la avocatul N.Z., în temeiul împuternicirii avoc
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #235018)
ilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prealabil, se reține că excepția nulității recursului declarat
ÎCCJ 2005-06-09
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3522/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 552/ C din 1 martie 2004, Tribunalul Brașov a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R.C. și R.M., în contradictoriu cu SC M.
ÎCCJ 2008-11-20
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3477/2008
de pârâta SC E. SRL împotriva deciziei instanței de apel pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava, reținând că, dând curs renunțării la judecata unor capete ale cererii reconvenționale, făcută de avocată fără
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă