ÎCCJ, decizie (scj.ro #81850)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81850) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune în contrafacere.

Similaritate

între o marcă înregistrată și  un semn aplicat pe ambalajele

unor produse de larg consum.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietății

intelectuale. Marcă.

Index alfabetic :

marcă

-

contrafacere

-

semne similare

Legea nr. 84/1998, art. 35

În cadrul acțiunii în contrafacere, titularul mărcii

urmărește încetarea oricărui act de comerț ce implică

folosirea semnului identic sau similar cu cel pentru care este

înregistrată marca sa, atât a celor derulate

anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cât și

a celor care s-ar

putea produce în viitor, cererea având ca finalitate

înlăturarea totală a prejudiciului creat prin faptele de

contrafacere.

În acest context, o soluție de admitere a pretențiilor

titularului mărcii trebuie să vizeze pe toți comercianții

ce au contribuit la punerea în circulație și comercializarea, sub

orice formă, a unor mărfuri pe care este aplicat semnul în

discuție

în caz contrar, finalitatea

cererii nefiind atinsă.

Neglijarea chiar și a unui singur comerciant din

succesiunea raporturilor juridice ce au generat contrafacerea ar însemna

lăsarea în circulație a unor asemenea produse și continuarea

prejudicierii titularului mărcii, deși acesta s-a adresat

instanței de judecată tocmai pentru înlăturarea unor asemenea

consecințe păgubitoare.

Art. 35 alin. (2) lit. a din Legea nr. 84/1998 are în vedere pe

orice comerciant care folosește un semn

înregistrat

ca marcă de către o altă persoană, fără acordul

acesteia, nefăcând distincție între diferitele categorii de

comercianți care folosesc efectiv un semn identic mărcii. Astfel, nu

există nicio rațiune pentru a exclude din sfera persoanelor juridice

vizate de norma în discuție pe comerciantul care doar ambalează produsele

altui comerciant, care i-a furnizat și folia de ambalare,

inscripționată cu semnul ce corespunde mărcii înregistrate.

Este real faptul că nu s-ar putea pretinde comerciantului

ce realizează acte de comerț reprezentând ambalarea de produse de

larg consum, să cerceteze dacă ambalajul furnizat de către

beneficiarul operațiunii poartă sau nu un semn identic unei

mărci înregistrate, însă

prin

simpla derulare a unor raporturi comerciale, își asumă riscul

utilizării

unui asemenea semn, implicit a săvârșirii unor

fapt specifice de contrafacere.

ICCJ, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia nr. 6632 din 30 septembrie 2011

Prin sentința civilă nr. 1390 din

3.12.2009

, Tribunalul București, Secția a

V-a Civilă

a respins ca

neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de pârâta

S.C

G.A. S.RL. și a admis cererea formulată de reclamanta S.G R. SA, în

contradictoriu cu pârâtele S.C M.P. S.RL. și S.C. G.A. S.RL.

În consecință, s-a dispus obligarea pârâtelor să

înceteze și să se abțină în viitor de la utilizarea unor

semne identice și similare cu marca „Fisher's" nr. 058516,

aparținând reclamantei, pentru produse identice ori similare cu cele

pentru care marca „Fisher's" este înregistrată și pentru orice

fel de activități, inclusiv importul, exportul, depozitarea, oferirea

spre vânzare sau vânzarea de astfel de produse, incluzând și vânzarea prin

intermediul internetului; pârâtele au fost obligate să furnizeze toate

informațiile pe care le dețin în legătură cu produsele

comercializate sub marca „Fisher's", s-a

dispus publicarea dispozitivului

prezentei sentințe în două

cotidiene de circulație națională, timp de 3 zile consecutiv, pe

cheltuiala pârâtelor.

În motivarea sentinței, s-a

reținut că reclamanta este titulara mărcii

naționale

combinate FISFIER'S,

înregistrată

sub nr. 058516/2003,

pentru produse și

servicii din clasele 29, 35, 39, conform Clasificării de la

Nisa,

calitate în care, prevalându-se de dispozițiile art. 35 din Legea nr.

84/1998, solicită obligarea pârâtelor să înceteze, în activitatea

comercială, folosirea semnelor identice ori similare cu marca reclamantei.

În aplicarea art. 137 alin.(1) C.proc.civ., instanța a

constatat că este neîntemeiată excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de pârâta S.C. G.A. SRL,

în condițiile în care însăși pârâta a recunoscut că a

aplicat ambalajele pe produse. Este lipsit de relevanță faptul

că nu există raporturi juridice cu reclamanta, pentru că

acțiunea în contrafacere vizează tocmai lipsa

consimțământului titularului mărcii la folosirea unor semne

identice ori similare cu marca acesteia.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, așa

cum rezultă din înscrisurile depuse cât și din acordul - cadru

încheiat între

pârâte, pârâta M. a

distribuit produse din pește, folosind ambalaje

care poartă marca

reclamantei, Fisher's, cuprinzând atât denumirea Fisfier's, cât și

pictograma ce reprezintă imaginea unui pescar bătrân, cu barbă,

pălărie și o pipă în colțul gurii, precum și

aceleași culori - albastru, roșu, auriu și crem. Pe aceste

ambalaje, sunt menționate datele distribuitorului - pârâta S.C. M.P. SRL.

Pârâtele au convenit ca SC G.A. SRL să ambaleze produsele aparținând

M., ambalajele reprezentând pungi inscripționate cu numele Fisher's și

fiind puse la dispoziție de către pârâta M. Acordul s-a încheiat pe o

perioadă de 18 luni.

În cadrul răspunsului la interogatoriu, pârâta G.A. a

arătat că nu a avut cunoștință despre faptul că

reclamanta este titularul mărcii Fisher's, că a prestat doar servicii

de ambalare pentru cealaltă pârâtă, ambalajele fiindu-i puse la

dispoziție de aceasta din urmă.

Pârâta M., deși citată la interogatoriu, nu a

respectat obligația de a depune răspunsul la interogatoriu, astfel

că, în temeiul art. 225 C.proc.civ., instanța a apreciat această

împrejurare ca un început de dovadă în folosul părții

potrivnice.

Din interpretarea literală a dispozițiilor art. 35

alin.(2) lit. a din Legea nr. 84/1998, ce reprezintă temeiul acțiunii

în contrafacere, rezultă că debitorul obligației de a se supune

actelor relative la exercițiul dreptului aparținând altei persoanei

este un comerciant, în persoana căruia trebuie dovedită întrunirea

cerințelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie,

instituție pe al cărei regim juridic se întemeiază acțiunea

în contrafacere.

Fapta ilicită constă în introducerea în circuitul

comercial de mărfuri inscripționate cu semnul ce reprezintă

obiectul mărcii al cărei titular este reclamanta, mărfuri cu

caracter contrafăcut, în speță - mărfurile ambalate cu

semnul ce reprezintă marca reclamantei.

În aceste condiții, în contextul art. 35 alin.(2) lit. a

din lege, în ce privește similaritatea semnelor în discuție, se

constată că marca reclamantei este identică, la nivel conceptual

și vizual, cu semnul aplicat pe ambalajele folosite de pârâte. În

contextul prevăzut de art. 35 alin.(3) lit. a din Legea nr. 84/1998, nu

este necesar să fie dovedit riscul de confuzie, acesta fiind prezumat,

dată fiind existența, în speță, a identității

între semnul folosit de către pârâte și cel înregistrat ca marcă

de către reclamantă, cât și între produsele pentru care semnul

este folosit, respectiv înregistrat.

Prin derogare de la regulile de drept comun prevăzute de

art. 998, art.999 C.civ., în materia acțiunii în contrafacere, titularul

mărcii încălcate este scutit de obligația dovedirii culpei în

săvârșirea faptei ilicite, legiuitorul prezumând existența

vinovăției autorului, în considerarea statutului de comerciant, în

exercițiul căruia a fost săvârșită fapta.

Astfel, este lipsită de relevanță lipsa intenției de prejudiciere

a

titularului mărcii, în materia

răspunderii civile delictuale, comerciantul

răspunzând pentru culpa

levissima, ce acoperă și modul defectuos de derulare a

activității comerciale cu mărfuri a căror

proveniență nu este verificată, chiar și riscul alegerii

partenerilor de afaceri. In acest sens și pentru aceste considerente, vor

fi înlăturate apărările pârâtei G.

A. SRL sub aspectul lipsei vinovăției sale în încălcarea

drepturilor

exclusive ale reclamantei.

Prejudiciul suportat de reclamantă, ca urmare a

contrafacerii produselor sale, rezidă în scăderea profitului, scop al

activității oricărei comerciant, legătura de cauzalitate

dinte faptă și prejudiciu fiind una evidentă.

În condițiile în care reclamanta a probat întrunirea

cerințelor de admisibilitate a acțiunii în contrafacere și

încălcarea dreptului său de proprietate intelectuală,

instanța a constatat că sunt justificate și cererile acesteia

privitoare la aplicarea art. 8 din O.U.G. nr. 100/2005, cu referire la

obligația pârâtelor să furnizeze informațiile în

legătură cu produsele comercializate sub marca Fisher's, precum

și cele privitoare la aplicarea art. 16 din același act normativ, în

scopul adoptării măsurilor pentru difuzarea informațiilor

privind prezenta hotărâre.

Apelul declarat de către parata S.C. G.A.S. S.R.L.

împotriva sentinței anterior menționate a fost respins prin decizia

nr.

218 din 7.10.2010 pronunțată

de Curtea de Apel București, Secția a IX a civilă și

pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Pentru a decide astfel, instanța a înlăturat motivul

de apel prin care

se critică

respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității

procesuale

pasive, deoarece, în aplicarea art. 35 alin. (1) și

alin.(2) din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data formulării

acțiunii, simpla folosire a semnului de către terț îi

conferă calitate procesuală pasivă în acțiunea în

contrafacere, în speță născându-se, la momentul folosirii

mărcii de către un terț fără acordul titularului, un

raport juridic delictual, fără a fi necesar ca reclamanta să

facă dovada că se afla într-un raport juridic contractual anterior cu

pârâtul.

Faptul dacă intră în noțiunea de terț

prevăzută de art. 35 alin. (1) și alin.(2) persoana care nu ar

fi avut obligația legală de a verifica dacă firma care a

pus la dispoziție ambalajul în care s-au

ambalat produsele aceleiași firme

este sau nu titularul mărcii

înscrise pe ambalaj, este o problemă care ține de fondul litigiului,

fiind analizată în cadrul motivelor prin care se critică

sentința sub aceste aspecte.

Referitor la motivele de apel prin care se susține că

nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, Curtea

a reținut că apelanta reclamantă, conform propriilor

susțineri, efectuează pentru cealaltă pârâtă în temeiul

unui contract (înțelegeri), activitatea de ambalare a produselor, care

este o etapă a operațiunilor aferente comercializării, astfel

că sunt îndeplinite condițiile art. 35 alin.(1) din Legea nr.

84/1998, în forma în vigoare la data formulării acțiunii.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor

răspunderii civile delictuale în persoana apelantei pârâte, Curtea a

constatat că prima instanță a reținut legal și

temeinic faptul că în materia acțiunii în contrafacere, legiuitorul

prezumă existența vinovăției autorului, prin derogare de la

regulile de drept comun prevăzute de art. 998, art.999 C.civ., în

considerarea statului de comerciant, în exercițiul căruia a fost

săvârșită fapta, astfel că titularul mărcii

încălcate este scutit de obligația dovedirii culpei în

săvârșirea faptei ilicite.

De asemenea, tot în considerarea statutului de comerciant al

persoanei în sarcina căreia este reținută săvârșirea

faptei ilicite de a introduce în circuitul comercial de mărfuri

contrafăcute, în materia

răspunderii

civile delictuale, comerciantul răspunde pentru culpa

levis in

abstracto

,

ce acoperă și modul defectuos de derulare a activității

comerciale cu mărfuri a căror proveniență nu este

verificată.

Astfel, este lipsită de relevanță lipsa

intenției de prejudiciere a titularului mărcii sau faptul că nu

ar fi

știut

că mărfurile sunt contrafăcute. În calitate de comerciant, avea

obligația de a se interesa dacă produsele care constituie obiectul

prestării de servicii sunt contrafăcute sau nu.

Dacă s-ar accepta interpretarea apelantei, nu ar putea fi

aplicabil acest articol nici celui care vinde produse contrafăcute

fără ca furnizorul

să-1 fi

informat cu privire la acest aspect, fără să știe acest

fapt, ceea

ce ar

însemna golirea de

conținut a acestui text de lege.

În ceea ce privește existența prejudiciului, în mod

corect a reținut prima instanță că acesta constă în

scăderea profitului, scop al activității oricărei

comerciant, ca urmare a contrafacerii produselor.

De altfel, din dispozițiile art. 35 alin.(1) lit. a, cel

puțin raportat la forma legii de la data formulării acțiunii,

care este aplicabil în cauză, rezultă că, în această

materie, legiuitorul prezumă și existența prejudiciului,

singurele probe pe care trebuie să le facă reclamantul pentru a fi

îndeplinită ipoteza legii constând în faptul că este titularul

unei mărci și că această

marcă a fost utilizată în modurile prevăzute la lit.

a-c

ale alin. 1, fără consimțământul său. De altfel,

reclamantul trebuie doar să pretindă utilizarea mărcii al

cărei titular este, fără consimțământul său,

neputând fi obligat să facă dovada unui fapt negativ, sarcina probei

în acest sens revenindu-i persoanei care pretinde existența

consimțământului.

În ceea ce privește legătura de

cauzalitate dinte faptă și prejudiciu

având

în vedere cele expuse mai sus Curtea a constatat că s-a dovedit în

cauză îndeplinirea și a acestei

condiții, fapta ilicită constând în

introducerea în circuitul

comercial de mărfuri cu caracter contrafăcut

inscripționate cu semnul ce reprezintă obiectul mărcii al

cărei titular este

reclamanta, și anume mărfurile

ambalate cu semnul ce reprezintă marca

reclamantei

determină scăderea profitului titularului mărcii.

Reclamanta nu a susținut că pârâta apelantă ar

folosi marca reclamantei, în activitatea sa comercială,

pentru

a-și identifica produsele, astfel că sunt nerelevante în

speță aceste apărări.

Pentru cazul în care pârâta SC M.P. SRL nu i-a comunicat

apelantei pârâte că nu are consimțământul titularului pentru

folosirea mărcii în litigiu și prin

această omisiune i-a produs un prejudiciu

acesteia, atunci apelanta

pârâtă se poate îndrepta împotriva acesteia cu o acțiune în regres

pentru recuperarea pagubei, în cazul în care reclamanta nu și-a asumat

acest risc prin contract.

Apelanta efectuează pentru cealaltă pârâtă o

etapă a operațiunilor

aferente

comercializării, și anume ambalarea produselor, astfel că nu era

necesar ca legiuitorul să o menționeze expres ca reprezentând

o

modalitate de utilizare a mărcii, a

conchis instanța de apel.

Împotriva deciziei menționate, a

declarat recurs pârâta SC G.A.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate în

temeiul art. 304

pct. 7 și pct. 9 C.proc.civ.,

susținând următoarele:

În mod greșit, s-a apreciat că recurenta are calitate procesuală

pasivă în cauză, în absența unui raport juridic direct cu titularul

mărcii a cărei încălcare s-a constatat în cauză; normele de

protecție a mărcii nu sunt opozabile unui comerciant care nu are

obligația legală de a verifica

dacă

societatea comercială care i-a pus la dispoziție ambalajul pe care

este

aplicat semnul ce reprezintă marca reclamantei este sau nu

titular al mărcii.

Pe fondul cauzei, ambele instanțe de fond au apreciat în mod greșit

că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în

persoana S.C. G.A.S. SRL, atât timp cât pârâta s-a ocupat doar de ambalarea

produselor pârâtei S.C. M.P. S.R.L., la comanda acesteia, căreia îi

aparține și folia pe care este aplicat semnul ce reprezintă

marca reclamantei; în ceea ce o privește pe recurentă, nu există

temei legal pentru obligația de a verifica dacă

utilizarea mărcii s-a făcut sau nu

fără drept. In ceea ce privește prejudiciul

pretins creat

reclamantei, nu s-a ținut cont de faptul că acesta se produce abia

după punerea în circulație a produselor, astfel încât nu se poate

reține răspunderea recurentei, a cărei activitate

comercială s-a derulat anterior acestui moment.

Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, întrucât nu arată ce i se reproșează recurentei,

care ar fi trebuit să fie atitudinea acesteia și nu se răspunde

motivelor de apel pe acest aspect.

Prin întâmpinare, intimata  reclamantă a invocat

excepția nulității recursului,

urmare a neîncadrării motivelor formulate în

cazurile de recurs

prevăzute de art. 304 C.proc.civ.

Examinând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate și a actelor

dosarului,

Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește încadrarea

juridică a motivelor de recurs, Înalta

Curte

constată, din dezvoltarea acestora, că este posibilă analizarea

lor din perspectiva cazurilor de nelegalitate descrise de art. 304 pct. 7

și pct.9 C.proc.civ., indicate de către recurentă, în

condițiile în care se susține, pe de o parte, nemotivarea deciziei pe

aspectul vinovăției

recurentei,

ca element al răspunderii civile delictuale, iar, pe de altă parte,

extinderea

nejustificată a aplicării art. 35 din Legea nr. 84/1998 unei persoane

juridice care nu a săvârșit o faptă de introducere în circuitul

comercial de mărfuri contrafăcute și care nu se face

vinovată de încălcarea drepturilor reclamantei conferite de marca

înregistrată.

Drept urmare, nu se impune aplicarea sancțiunii

nulității recursului în temeiul art. 302

1

alin.(1) lit. c

C.proc.civ.,

astfel cum preconizează intimata - reclamantă prin invocarea

excepției nulității, criticile recurentei urmând a fi evaluate

prin prisma cazurilor din art. 304 pct. 7 și pct.9 C.proc.civ.

În acest context, Înalta Curte reține că instanța

de judecată a fost învestită în cauză, în principal, cu

solicitarea reclamantei - în calitate de titular al mărcii combinate

„Fisher's" nr. 058516 - de obligare a pârâtelor să înceteze și

să se abțină în viitor de la utilizarea unor semne identice ori

similare cu marca aparținând reclamantei, pentru produse identice ori

similare cu cele pentru care marca „Fisher's" este înregistrată

și pentru orice fel de activități comerciale, cerere pe care

prima instanță a admis-o astfel cum a fost formulată, constatând

că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 35 alin.(2) lit. a

din Legea nr. 84/1998, iar instanța de apel a confirmat soluția

tribunalului.

Pârâta S.C. M.P. S.R.L. nu a declarat apel împotriva

sentinței menționate, astfel încât hotărârea primei

instanțe a intrat în puterea lucrului judecat în ceea ce privește

săvârșirea culpabilă de către această pârâtă, în

activitatea sa comercială, a faptei de contrafacere a mărcii

reclamantei.

Recurenta nu a contestat că este întrunită premisa de aplicare a

respectivei norme, constând în existența identității între

semnul protejat ca marcă în beneficiul reclamantei și cel folosit de

către recurentă, precum și între produsele pe care sunt aplicate

semnele în conflict,

criticile sale vizând

neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în

persoana

sa.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive, se apreciază că, în mod

corect, instanța de apel a menținut dispoziția primei

instanțe de respingere a excepției, fiind suficientă, pentru

atare apreciere, constatarea că pârâta folosește efectiv, în

activitatea sa comercială, un semn identic celui sub care este

înregistrată marca reclamantei, fapt reținut de instanțe și

necontestat de către recurentă.

Celelalte susțineri ale pârâtei S.C. G.A. S.R.L., deși

au fost formulate în contextul excepției având ca obiect lipsa

calității sale procesuale, vizează

însuși fondul cauzei și vor fi analizate ca

atare, deoarece

calitatea de pârâtă în cererea de față o poate avea doar

persoana ce a săvârșit acte de contrafacere a mărcii reclamantei,

în condițiile art. 35 alin.(2) lit. a din Legea nr. 84/1998.

Art. 35 alin.(2) lit. a din Legea nr. 84/1998 prevede că

„titularul mărcii poate cere instanței judecătorești

competente să interzică terților

să folosească în activitatea lor comercială,

fără consimțământul titularului,

un semn identic cu

marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost

înregistrată".

Instanța de apel a apreciat, în mod corect, că norma

în discuție are în vedere pe orice comerciant care folosește un semn

înregistrat ca marcă de către o altă persoană,

fără acordul acesteia, din moment ce norma nu distinge între

diferitele categorii de comercianți care folosesc efectiv un semn identic

mărcii.

Astfel, nu există nicio rațiune pentru a exclude din

sfera persoanelor juridice vizate de norma în discuție pe comerciantul

care doar ambalează produsele altui comerciant, care i-a furnizat și

folia de ambalare, inscripționată cu semnul ce corespunde mărcii

înregistrate.

De asemenea, instanța de apel a apreciat corect că

vinovăția fiecăruia dintre comercianții la care se

referă legiuitorul, ca element al răspunderii civile delictuale, este

prezumată, deci nu trebuie dovedită. Totodată, nu este necesar a

se fi acționat cu intenția de prejudiciere a titularului mărcii,

răspunderea fiind atrasă și în forma culpei, chiar a culpei

levissima, inclusiv în cazul alegerii necorespunzătoare a partenerilor de

afaceri.

Astfel, pârâta S.C. G.A. S.R.L. este debitoare a obligației

de încetare a actelor comerciale ce reprezintă acte de contrafacere, ce

implică refuzul continuării activității de ambalare de

produse cu ambalaje purtând semnul contrafăcut, fie pentru produsele deja

livrate, fie pentru cele care ar fi urmat a fi livrate, în cadrul raporturilor

comerciale cu pârâta S.C. M.P. S.R.L. (ori chiar cu alte persoane). Dacă

nu s-ar constata această obligație, pârâta și-ar continua

activitatea de folosire nelegală a semnului,

ceea ce nu poate fi acceptat.

În cadrul acțiunii în contrafacere, titularul mărcii

urmărește încetarea oricărui act de comerț ce implică

folosirea semnului identic sau similar cu cel pentru care este înregistrată

marca sa, atât a celor derulate

anterior

introducerii cererii de chemare în judecată, cât și a celor care s-ar

putea produce în viitor, cererea având ca finalitate înlăturarea

totală a prejudiciului creat prin faptele de contrafacere.

În acest context, o soluție de admitere a pretențiilor

titularului mărcii trebuie să vizeze pe toți comercianții

ce au contribuit la punerea în circulație și comercializarea, sub

orice formă, a unor mărfuri pe care este aplicat semnul în

discuție (evident, în măsura în care sunt chemați în

judecată ca pârâți), în caz contrar,

finalitatea cererii nefiind atinsă.

Neglijarea chiar și a unui singur comerciant din

succesiunea raporturilor juridice ce au generat contrafacerea ar însemna

lăsarea în circulație a unor asemenea produse și continuarea

prejudicierii titularului mărcii, deși acesta s-a adresat

instanței de judecată tocmai pentru înlăturarea unor asemenea

consecințe păgubitoare.

Este real faptul că nu s-ar putea pretinde comerciantului

ce realizează acte de comerț de natura celor

din

cauză, respectiv ambalarea de produse, să cerceteze dacă

ambalajul furnizat de către beneficiarul operațiunii poartă sau

nu un semn identic unei mărci înregistrate, însă

prin simpla derulare a unor raporturi comerciale,

își asumă riscul utilizării

unui asemenea semn, implicit

a săvârșirii unor fapt specifice de contrafacere. Pârâta ar fi putut

evita ori măcar minimiza acest risc prin alegerea corespunzătoare a

partenerilor de afaceri, după cum, în mod corect, s-a arătat în

decizia de apel.

Din cele expuse, rezultă, totodată, că este

lipsit de relevanță faptul - invocat prin motivele de recurs că

prejudiciul reclamantei s-a produs abia după punerea în circulație a

produselor.

Reprezintă contrafacere chiar și actele de comerț

anterioare

momentului punerii în

circulație a produselor inscripționate cu semnul ce

corespunde

mărcii înregistrate, în măsura în care au contribuit la

comercializarea acestora ori sunt destinate comercializării, precum în

speță, pârâta ocupându-se de ambalarea unor produse de larg consum.

Urmează a fi înlăturate susținerile recurentei

și pe aspectul nemotivării corespunzătoare a deciziei de apel,

în condițiile în care au fost amplu analizate toate condițiile

răspunderii civile delictuale, demonstrându-se concluzia întrunirii

acestora în persoana pârâtei S.C. G.A. S.RL.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că nu

sunt întrunite cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și

pct.9 C.

proc.civ., drept pentru care a

respins recursul ca nefondat, în

aplicarea art.312 alin. (1) C.proc.civ.