ÎCCJ, decizie (scj.ro #126137)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #126137) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere de decădere din drepturile asupra unei mărci pentru lipsa folosinței efective. Similaritatea mărcilor, identitatea de produse comercializate pe aceeași piață.

Analizarea interesului în

formularea acțiunii.

Cuprins pe materii :

Dreptul proprietății intelectuale. Marcă.

Index alfabetic :

marcă comunitară

marcă internațională

-acțiune în decădere

-interes

Legea nr. 84/1998, art. 46

Cum dispozițiile art. 46 din Legea nr. 84/1998 nu definesc sintagma de „persoană interesată” în formularea cererii de decădere din drepturile conferite de marcă, instanța învestită cu o astfel de acțiune va stabili, în interpretarea acestui text, în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, dacă titularul acesteia are sau nu interes în promovarea cererii. Într-o atare evaluare, instanța va fi ținută a verifica această condiție de exercițiu al acțiunii civile pe baza criteriilor privind interesul procesual, anume de a fi direct, personal, legitim, născut și actual.

Analizând interesul procesual în formularea cererii în decădere, inițiată de titularul unor mărci pretins similare și destinate a fi aplicate unor produse identice și apreciind că nu se constată a fi o cerință îndeplinită decât în măsura în care se reține riscul de confuzie, după constatarea identității de produse și a similarității mărcilor, într-o analiză juridică identică celei presupuse de soluționarea unei cereri în contrafacerea mărcilor ori o cerere în anularea înregistrării mărcii, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, întrucât o atare interpretare este de natură a adăuga la lege.  Verificarea riscului de confuzie și, mai mult decât atât, confirmarea interesului în formularea cererii de decădere numai după constatarea existenței riscului de confuzie reprezintă o cerință excesivă, contrară voinței legiuitorului la momentul edictării condiției referitoare la persoanele interesate ce pot formula o cerere în decăderea titularului din drepturile asupra mărcii, de natură a condiționa accesul la instanță de cerințele specifice unor cereri în justiție având un alt obiect.

Ca atare, având în vedere identitatea produselor cărora atât mărcile reclamantei cât și marca pârâtei le sunt destinate a li se aplica (ceasuri de mână), precum și similaritatea acestor mărci, rezultă că în cauză este îndeplinită cerința ca acțiunea în decăderea pârâtei din drepturile conferite de marca OREX să fie formulată de o persoană interesată - reclamanta, titulară a mărcilor ROLEX,  competitor direct, pe aceeași piață.

Secția I civilă, decizia nr. 1297 din 15 mai 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 31 octombrie 2012, reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC M. SA și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, decăderea pârâtei SC M. SA din drepturile conferite de marca națională

OREX

, nr. de înregistrare 001181, pentru clasa de produse 14, pe teritoriul României.

În motivarea cererii, reclamanta arătat că pârâta SC M. SA nu a oferit pe teritoriul României, în ultimii 5 ani, produse purtând marca națională

OREX

nr. 001181, deși înregistrarea a fost solicitată pentru clasa de produse 14 conform Clasificării Internaționale de la Nisa încă din anul 1986, marca fiind înregistrată pe cale

națională în anul 1990.

Reclamanta a invocat dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) ale Legii nr. 84/1998 și a arătat că funcția mărcii este aceea de a permite identificarea serviciilor și produselor pentru a căror înregistrare a fost cerută, astfel încât păstrarea unei mărci nefolosite constituie un abuz de drept, o ocupație nejustificată a unui drept a cărui protecție este subordonată condiției folosirii.

Prin nefolosire, marca deținută de pârâta SC M. SA a fost deturnată de la scopul său inițial, devenind o marcă de blocaj, nepermițându-se înregistrarea în România a unor mărci intens folosite și bine cunoscute în multe țări ale lumii.

Pe de altă parte, „folosirea efectivă” presupune, astfel cum se reține în doctrina de specialitate, îndeplinirea mai multor condiții cumulative, printre care și acelea de a fi reală și serioasă. Deși legea nu impune condiția ca exploatarea să fie publică, aceasta este subînțeleasă, întrucât folosirea mărcii presupune cunoașterea ei de către consumatori.

Cu privire la interesul său în formularea cererii de decădere, a arătat că reglementarea legală în materia sancțiunii decăderii prevede: „orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă...”, fără a face nicio altă precizare cu privire la condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească o persoană pentru a fi considerată „interesată” în condițiile legii, reglementare care se regăsește și în cazul anulării mărcii.

Reclamanta consideră că acțiunea în decădere pe care a introdus-o are la bază un interes legitim și este motivată de două aspecte de fapt: SC R. SA este titulară a unui portofoliu de mărci înregistrate la nivel comunitar și internațional conținând elementul verbal

ROLEX

, acestea fiind foarte similare mărcii a cărei decădere o solicită; mărcile

ROLEX

se bucură de notorietate atât la nivel național, cât și comunitar și internațional pentru produse din clasa 14.

A mai arătat că interesul său în promovarea prezentei acțiuni se fundamentează pe gradul foarte ridicat de similaritate existent între mărcile înregistrate notorii

ROLEX

și marca

OREX

, a cărei decădere o solicită, ambele fiind înregistrate pentru produse din clasa 14 conform Clasificării de la Nisa.

Mărcile conflictuale au în componență practic aceleași litere și o sonoritate cvasi-identică. Având în vedere faptul că mărcile aparținând reclamantei sunt notorii și sunt folosite pentru produse identice celor pentru care este înregistrată marca a cărei decădere o solicită, apreciază că se poate concluziona cu certitudine că mărcile în conflict sunt extrem de similare.

Reclamanta a mai precizat, în justificarea interesului său procesual și faptul că, pe de o parte, dorește să înregistreze și să dețină mărci puternice, iar pe de altă parte, apreciază că, odată cu decăderea mărcii naționale

OREX

se înlătură și posibilitatea pentru pârâtă de a se profita de caracterul distinctiv al mărcilor sale.

De asemenea, după cum s-a apreciat în practica judiciară de specialitate în materie, în categoria persoanelor interesate a solicita decăderea din drepturile conferite de marcă intră și concurenții, iar în cauza dedusă judecății, în condițiile în care mărcile înregistrate de fiecare dintre părți se referă la produse identice apreciază că interesul său este unul cât se poate de justificat.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC M. SA a solicitat respingerea ca lipsită de interes și, în subsidiar, ca neîntemeiată a cererii formulate de către reclamantă cu privire la decăderea sa din drepturile asupra mărcii naționale

OREX

.

Prin sentința civilă nr.689 din 04 aprilie 2013 Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis excepția lipsei de interes în formularea acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 46 alin.(1) lit. a) ale Legii nr. 84/1998, potrivit cu care  „(1) Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă: a) fără motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată.”

Prima instanță a apreciat că reclamanta nu dovedește calitatea de persoană interesată, nefiind titulară a unei mărci similare mărcii

OREX

sau persoană interesată să înregistreze această marcă.

Reclamanta și-a justificat interesul prin calitatea sa de titulară a mărcii

ROLEX

înregistrată pentru clasa 14, conform Clasificării de la Nisa, la nivel comunitar sub nr.002703510 (marcă verbală) și 001455757 (marcă combinată) și la nivel internațional sub nr. 0976721 (marcă verbală).

Tribunalul a apreciat că, în calitatea sa de titular a mărcii

ROLEX

, reclamanta nu poate obține niciun folos practic prin decăderea pârâtei SC M. SA din marca verbală

OREX

protejată la nivel național din 31 octombrie 1986, deoarece, deși atât mărcile reclamantei cât și marca pârâtei sunt înregistrate pentru produse din clasa 14, respectiv ceasuri, între cele două mărci nu există niciun risc de confuzie; astfel, s-a apreciat că similaritatea vizuală și auditivă între cele două mărci este una scăzută, similaritatea fonetică este una medie, iar similaritatea conceptuală nu există, având în vedere că marca reclamantei este una fantezistă, în timp ce marca pârâtei este una sugestivă pentru instrumentele de măsurare a timpului prin înțelesul pe care îl capătă în mintea publicului consumator, vorbitor de limba română, prima parte a elementului verbal

OREX

, sau întregul cuvânt prin raportare la expresia sugerată de „ora exactă”.

S-a mai reținut că în analiza riscului de confuzie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat în mod constant că o similaritate ridicată între produse poate fi compensată printr-un grad mic de similaritate a mărcilor în conflict.

Totodată, prima instanță a avut în vedere și faptul că marca

ROLEX

, aparținând reclamantei, este o marcă notorie pentru produse de lux, adresată unui public restrâns și bun cunoscător, care nu poate fi indus în eroare de slaba similaritate cu marca pârâtei.

Reclamanta a arătat că urmărește să creeze mărci puternice, ceea ce a și făcut  (având în vedere portofoliul mărcilor

ROLEX

pe care le-a protejat), însă, dată fiind notorietatea dobândită de aceste mărci și lipsa dovezilor în susținerea unui  interes în crearea altor mărci, prima instanță a apreciat că marca

OREX

nu reprezintă o marcă pe care reclamanta ar urmări să și-o aproprie și să o consolideze.

În ceea ce privește argumentul invocat în sensul că reclamanta urmărește să-și consolideze poziția pe piață, tribunalul a apreciat că interesul eliminării unui concurent de pe piață nu este legitim protejat, concurența licită permițând pârâtei să-și păstreze marca și să o folosească în acord cu interesele sale, în condițiile în care nu există nicio dovadă că aceasta a fost înregistrată în scop de blocaj, cum susține reclamanta; de altfel, în măsura în care marca ar fi fost înregistrată cu deturnarea de la funcția sa esențială, reclamanta ar fi avut la îndemână o acțiune specifică, respectiv acțiunea în anulare, iar nu acțiunea în decădere.

În consecință, prima instanță a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, pe care o a respins-o pentru acest considerent.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului,  modificarea în tot a sentinței atacate, respingerea  excepției lipsei de interes a acesteia în formularea acțiunii în decădere, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 210/A din 14 mai 2014 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.

Pentru a decide în acest sens, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, instanța a reținut următoarele:

În aprecierea existenței interesului – condiție de exercițiu a acțiunii civile, se impune luarea în considerare a dispozițiilor art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, reținute și de prima instanță, care subsumează existenței interesului posibilitatea formulării acțiunii.

În acord cu susținerea apelantei-reclamante, în sensul că îndeplinirea acestei condiții se examinează în funcție de împrejurările fiecărei cauze, instanța de apel a considerat că, în speță, aceasta a fost corect evaluată de prima instanță.

Folosul practic obținut de reclamantă poate consta exclusiv în înlăturarea unei înregistrări apte a încălca propriile drepturi (în sensul că fie intră în conflict cu drepturile sale asupra mărcilor deja înregistrate, în speță mărcile ROLEX), fie s-ar opune înregistrării unei mărci din considerente de similaritate sau identitate de semne și respectiv de produse sau servicii, după caz.

În ambele ipoteze însă, interesul poate fi reținut atunci când conflictul (existent sau potențial) îmbracă forma identității sau a similarității dintre semnul înregistrat ca marcă (a cărei decădere se cere) și semnul înregistrat sau posibil a fi înregistrat (în lipsa mărcii pretins decăzute), situație în care se poate pune și problema riscului de confuzie.

Cu caracter prealabil, instanța de apel a apreciat că este necesar a se sublinia împrejurarea că simplul fapt că persoana juridică titulară a mărcii a cărei decădere se cere este un concurent al reclamantei (în sensul că își desfășoară activitatea profesională, comercială, pe aceeași piață), nu este de natură a justifica interesul în formularea acțiunii în decădere.

Acest argument, prin el însuși, nu este suficient pentru a constitui un interes legitim protejat, a mai apreciat instanța de apel, în sensul celor apreciate și de tribunal.

Dimpotrivă, dacă semnul înregistrat în beneficiul pârâtei ar putea aduce vreo atingere drepturilor existente ale reclamantei asupra mărcilor proprii sau intereselor sale legitime, s-ar putea discuta despre existența interesului cerut pentru formularea acțiunii în decădere.

În schimb, dacă actele intimatei-pârâte ar constitui concurență neloială în sensul legii, apelanta-reclamantă ar avea la dispoziție remediile procesuale specifice, între care nu se numără însă și acțiunea în decăderea mărcii.

Instanța de apel a mai apreciat că împrejurarea că marca nu este folosită de pârâtă nu este aptă

per se

a justifica un interes în sensul dispozițiilor art. 46 alin. (1) din lege, potrivit cărora, orice persoană fizică sau juridică poate pretinde un interes în înlăturarea unei așa-zise mărci de blocaj.

Curtea de apel a reținut că nu acesta este scopul legii, iar jurisprudența citată de apelanta-reclamantă susține interpretarea textului în sensul că împrejurările concrete ale cauzei trebuie să releve un folos practic legitim al reclamantului din acțiunea în decădere, nu doar un interes general, public, ca pe piață să nu se găsească semne înregistrate care nu mai au funcția mărcii.

În plus, s-a considerat că susținerea în sensul că menținerea înregistrării unui semn care nu este folosit constituie un abuz de drept nu poate fi evaluată în contextul apelului cu care a fost învestită, date fiind limitele devoluțiunii de ceea ce s-a judecat la prima instanță (verificarea existenței interesului pentru formularea acțiunii în decădere), ci eventual în cadrul examinării legalității înregistrării mărcii ori într-o acțiune în încălcarea dreptului reclamantei asupra propriilor mărci.

Cu referire la interesul procesual al apelantei-reclamante în cauza de față, evaluând împrejurările de fapt care pot constitui interes legitim în formularea cererii în decăderea pârâtei din drepturile conferite de marcă, instanța de apel a reținut că se impune analizarea existenței similarității semnelor

OREX

și

ROLEX

, deoarece reclamanta a pretins că existența pe piață a semnului pârâtei este aptă a produce un risc de confuzie cu mărcile sale, astfel că din acesta, ar rezulta și vătămarea suferită prin subzistența înregistrării și, deci, și interesul său în a cere constatarea decăderii.

Curtea de apel a înlăturat susținerile apelantei-reclamante în sensul existenței unei similarități ridicate între cele două elemente verbale, având în vedere că, deși 4 din cele 5 caractere ale semnului protejat în beneficiul pârâtei sunt regăsite și în cadrul elementului

OREX

, ele sunt așezate diferit, dând cuvântului o sonoritate diferită.

A susținut apelanta că diferențele din punct de vedere fonetic sunt prea mici pentru a fi sesizabile, însă instanța de apel a apreciat că aceste diferențe sunt suficiente pentru a distinge între cele două semne, deși există un anumit grad de similaritate.

Mai mult, deși apelanta neagă posibilitatea unei comparații conceptuale, tribunalul a reținut în mod corect că o asemenea comparație este permisă, de vreme ce semnul

ROLEX

este unul fantezist, iar

OREX

sugerează ideea de „oră exactă”, prin folosirea primelor două litere din cele două cuvinte.

O asemenea impresie nu aparține, cum a susținut apelanta, exclusiv celor interesați în mod special de această marcă, ci oricărui consumator care are în fața un ceas marca

OREX

, deoarece asocierea dintre ideea orei exacte și un ceas este proprie oricărei persoane cu judecată rațională.

Chiar dacă produsele pentru care mărcile sunt înregistrate sunt identice, instanța de apel a considerat că în mod corect s-a constatat de către tribunal lipsa riscului de confuzie, inclusiv prin prisma gradului ridicat de protecție de care se bucură mărcile reclamantei.

Deși apelanta a susținut corect că un grad ridicat de distinctivitate conferă și o protecție pe măsură, instanța de apel a apreciat că existența notorietății nu duce la o altă concluzie în sensul că se impune o apreciere mai largă asupra similarității, potrivit celor invocate de reclamantă, ca o similaritate mai scăzută să fie compensată de identitatea produselor și de caracterul puternic distinctiv al semnului său.

În acest context, instanța de apel a considerat relevant argumentul primei instanțe, în sensul că produsele reclamantei sunt preponderent produse de lux și se adresează unui segment de public care, chiar dacă nu este neapărat un cunoscător, are un grad de atenție mult mai ridicat decât un consumator mediu.

Astfel, chiar dacă destinatarul produselor ce poartă mărcile reclamantei nu ar avea suficiente cunoștințe despre piața de profil, prețul ridicat al produselor împiedică confuzia dintre cele două semne aflate în

conflict.

De asemenea, au fost înlăturate argumentele care valorifică atingerea adusă de existența mărcii pârâtei renumelui și caracterului distinctiv al mărcilor reclamantei, deoarece constatarea inexistenței riscului de confuzie face inutilă discuția dezvoltată de apelantă despre diluția mărcilor sale.

În consecință, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 296 C.proc.civ.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.

Prin memoriul de recurs, recurenta a susținut că decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9); astfel, în esență, se arată că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) și ale art. 6 alin. (4) din Legea nr. 84/1998, precum și principiile statuate de jurisprudența națională și europeană privind evaluarea riscului de confuzie între mărci, a renumelui mărcilor

Rolex

, cu consecința profitării de caracterul distinctiv al acestora; în plus, instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 în ceea ce privește noțiunea de interes.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., recurenta a arătat că instanța de apel nu a motivat de ce au fost înlăturate susținerile sale cu privire la existența interesului determinat de renumele mărcii

Rolex

, ignorând astfel dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 84/1998.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a învederat că în analiza condiției interesului prevăzut de dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, instanța de apel a interpretat într-o manieră foarte restrictivă această condiție legală, limitând-o exclusiv la ipoteza existenței riscului de confuzie, singurul, în opinia curții de apel, de natură a determina un folos practic imediat în cadrul prezentei acțiuni.

În doctrina de specialitate însă, s-a apreciat că interesul nu trebuie analizat în mod restrictiv, având în vedere rațiunea pentru care legiuitorul a introdus sancțiunea decăderii.

Recurenta a arătat că, în aceste condiții, sfera persoanelor interesate nu poate fi limitată doar la persoanele care formulează o cerere de marcă și sunt împiedicate să o înregistreze sau persoanele care încearcă să pună un produs pe piață și împotriva lor se formulează o acțiune în contrafacere sau alte persoane care justifică un interes prin contracararea efectivă a unor acte formale care fundamentează acțiunea în decădere.

Jurisprudența și doctrina de specialitate au arătat că se justifică interesul de a solicita decăderea într-o paletă largă de situații mediate, cum ar fi securizarea unei potențiale dezvoltări pe o piață, prezervarea drepturilor conferite de o marcă anterior înregistrată, afirmarea intenției de prestare sau de extindere a activității comerciale în România; de asemenea, recurenta indică și alte exemple din jurisprudență în stabilirea calității de persoană interesată în formularea unei cereri în decădere.

S-a susținut de recurentă că interesul său în formularea acțiunii în decădere este justificat atât de calitatea de concurent pe aceeași piață cât și de similaritatea mărcilor conflictuale (aspecte reținute de instanța de fond și de apel) alături de renumele de care se bucură mărcile sale

ROLEX

; în aceste condiții nu este vorba doar de situația unui simplu concurent care înlătură o marcă oarecare, ci a unui concurent care dorește să înlăture o marcă similară ce poate profita de renumele mărcilor sale.

În plus, trebuie avută în vedere și o anumită evoluție a pieței și, implicit, a legislației în domeniul mărcilor întrucât, prin modificarea substanțială a Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice s-a armonizat cadrul legal românesc cu cel european și, pe cale de consecință, s-a întărit responsabilitatea titularilor de marcă să le protejeze cu atenție, expresie a faptului că piața este într-o continuă expansiune. Aceasta presupune ca titularul de marcă să fie foarte diligent în a-și apăra drepturile în două direcții, în sensul că trebuie să aprecieze singur dacă o cerere de marcă este similară mărcii sale și să facă demersurile necesare să se opună, dar și în sensul că trebuie să-și folosească propria marcă în mod efectiv, conform legii, pentru a se pune la adăpost de o eventuală decădere.

În aceste condiții, în care, conform legii, OSIM nu mai emite avize de refuz provizoriu pe motive relative și nu mai face din oficiu un examen preliminar al drepturilor similare deja înregistrate pentru a le opune la înregistrarea unei noi cereri, practic, foarte multe dintre mărcile vechi, nefolosite și susceptibile de decădere, nu ar putea fi decăzute în mod efectiv pentru că un concurent pe aceeași piață (care are deja o marcă similară sau doar dorește să folosească un semn similar pe piață) nu ar putea solicita decăderea, deoarece s-ar considera că nu are un interes legitim.

Instanța de apel admite faptul că reclamanta ar justifica un interes în decăderea mărcii

OREX

în situația în care există similaritate între aceasta și mărcile anterioare

ROLEX

și, respectiv, un potențial conflict. De asemenea, reține că există un grad de similaritate între mărci însă insuficient pentru a exista risc de confuzie. Cu toate acestea, instanța de apel a înțeles să condiționeze deosebit de mult existența interesului de existența riscului de confuzie (pe care însă nici nu l-a analizat temeinic) precum și de necesitatea existenței unui folos practic imediat determinat de existența unui conflict iminent.

Recurenta susține că o astfel de abordare reprezintă o interpretare foarte restrictivă a dispozițiilor legale și în dezacord cu spiritul legii precum și cu jurisprudența constantă în această materie.

În ce privește necesitatea existenței unui folos practic imediat determinat de iminența sau existența unui conflict efectiv între mărci determină o restrângere nejustificată a dreptului recurentei-reclamante, mai arată aceasta, de a-și proteja într-o modalitate cât mai diligentă și eficientă mărcile înregistrate.

Prin interpretarea dată noțiunii de interes, instanța de apel consideră că recurenta-reclamantă ar putea iniția demersuri legale doar după ce mărcile anterioare

ROLEX

ar fi încălcate în mod efectiv; or, aceasta ar însemna că, pentru a justifica un interes, recurenta ar trebui să aștepte ca marca

OREX

să fie utilizată pe piață, să îi aducă prejudicii (care, cel mai probabil, nici nu ar putea fi reparate), ceea ce nu poate fi acceptat; pe de altă parte, un astfel de prejudiciu este iminent tocmai datorită faptului că marca

OREX

beneficiază de protecție, iar comercializarea pe piață ar putea începe oricând dacă nu intervine decăderea.

În ceea ce privește condiția similarității mărcilor, chiar instanța de apel a reținut că există o anumită similaritate, însă nu suficientă pentru a conduce la existența unui risc de confuzie.

În opinia recurentei, este suficientă doar reținerea similarității dintre mărci și a identității produselor pentru a se justifica un interes într-o acțiune în decădere de marcă, având în vedere că existența interesului s-a reținut și în situații în care un concurent ar demonstra simpla intenție de a folosi o marcă similară; or, în cazul de față, recurenta este titulară unor mărci înregistrate pe care le utilizează, mărci al căror renume este incontestabil.

Concluzionând, pentru a se reține interesul în promovarea cererii în decădere, este suficient ca instanța să verifice o aparență a existenței unui potențial risc de confuzie, astfel încât existența unei similarități a mărcilor este suficientă din acest punct de vedere.

A admite că doar în ipoteza existenței riscului de confuzie însuși există interes în acțiunea de decădere înseamnă a condiționa în mod excesiv o astfel de sancțiune legală îndreptată împotriva titularilor neglijenți, de îndeplinirea unor condiții ce vizează în drept condițiile de admitere a acțiunii în contrafacere sau de anulare.

În subsidiar, chiar dacă s-ar concluziona că existenta unei similarități între mărci nu ar fi suficientă ci este necesar să se analizeze existența riscului de confuzie, recurenta susține că și această condiție este îndeplinită în cauză, astfel cum rezultă în urma unei analize temeinice în acest sens, ținând cont de toate particularitățile cauzei și de principiile statornicite în materie, iar nu în mod superficial și nemotivat, astfel cum a procedat instanța de apel.

Deși instanța de apel a reținut că se impune analizarea existenței similarității semnelor

OREX

și

ROLEX

, nu a procedat la o veritabilă analiză a acestor aspecte, ci s-a limitat la câteva argumente fragmentate, fără să țină seama de principiile stabilite jurisprudențial și doctrinar, atât la nivel național cât și comunitar.

Recurenta a reiterat argumentele esențiale pentru care apreciază că nu poate fi contestată existența similarității între semnele conflictuale și nici  riscul de confuzie.

Astfel, analiza comparativă a două mărci conflictuale trebuie să se facă în mod global, la nivel vizual, fonetic și conceptual.

Instanța de apel însă nu a delimitat aceste aspecte în analiza sa, ci  doar a reținut că „deși 4 din cele 5 caractere ale semnului protejat în beneficiul pârâtei sunt regăsite și în cadrul elementului

OREX

, ele sunt așezate diferit, dând cuvântului o sonoritate diferită.”

În acest context, recurenta susține că instanța a admis existența unui grad de similaritate la nivel vizual dată de prezența a 4 din 5 litere în mod identic în ambele mărci, dar cu toate acestea, a concluzionat că poziționarea diferită a acestora le conferă o sonoritate diferită, ceea ce este eronat.

Din perspectivă

vizuală

, trebuie observat că cele două mărci conflictuale sunt compuse din elemente verbale scurte (4 și 5 litere) care au în comun 4 litere identice; diferențele dintre acestea sunt doar inversarea a două litere în partea de început și prezența literei „L” în partea de mijloc a mărcilor anterioare; or, aceste diferențe nu pot contracara similaritatea evidentă în condițiile în care semnele sunt scurte și elementele de identitate vor fi percepute foarte clar; de altfel, jurisprudența comunitară este constantă în a reține că în cazul elementelor verbale scurte, diferențele dintre acestea trebuie să fie mai mari pentru a fi observate de public, identitatea în 3 din 4 sau 5 litere fiind considerată un indiciu de similaritate; în acest sens, se face trimitere la Decizia OHIM din 6 aprilie 2014 în cauza 885/2013-1 privind conflictul dintre mărcile

ALGOL

și

IGOL

și Decizia OHIM în opoziția nr. B 2 009 416 din 18 decembrie 2012 privind conflictul dintre

GABAX

și

ABPAX

.

La nivel

fonetic

, instanța de apel admite că există un grad de similaritate însă apreciază că diferențele constatate sunt suficiente pentru a distinge cele două semne.

În opinia recurentei, cele două diferențe între mărcile conflictuale nu sunt de natură a asigura un grad de diferențiere suficient, întrucât sonoritatea celor două mărci este cvasi-identică, aspect ce se datorează mai ales faptului că literele conținute de cele două mărci conflictuale sunt pregnante în această componență, iar aici ne referim mai ales la partea de final "EX" comună și identică mărcilor; de asemenea, trebuie remarcat și faptul că, din punct de vedere fonetic, existența literei „L” în partea de mijloc a mărcilor anterioare este practic insesizabilă în cadrul pronunției din cauza poziționării între vocalele „O” și „E” care îi atenuează considerabil prezența, a ritmului și a secvenței silabelor care determină ca această literă să fie poziționată în cea de-a doua

silabă.

Mai departe, instanța de apel a reținut că s-ar putea face o analiză și la

nivel conceptual

întrucât

OREX

sugerează ideea de „oră exactă”, prin folosirea primelor litere din cele două cuvinte, iar această impresie este transmisă „oricărui consumator care are în față un ceas marca

OREX

, deoarece asocierea dintre ideea orei exacte și un ceas este proprie oricărei persoane cu judecată rațională.”

Recurenta învederează că instanța de apel comite o gravă eroare în analiza similarității la nivel conceptual, întrucât a adoptat susținerea părții adverse conform căreia marca atacată

OREX

ar avea o semnificație conceptuală (provenind de la expresia „ora exactă”), fără nicio probă concludentă în acest sens.

Or, analiza la nivel conceptual nu trebuie făcută într-o modalitate artificială și scoasă din context, ci trebuie dovedit faptul că un element verbal sau mai multe transmit o anumită semnificație consumatorului relevant. Din acesta perspectivă este evident că elementul verbal

OREX

nu are o semnificație pentru consumatorul relevant întrucât nu poate fi identificat ca având o conotație semantică. Simplul fapt că s-a susținut verbal (fără nicio probă) că la crearea acestei mărci s-au avut în vedere primele două litere ale cuvintelor „ora exactă” nu poate fi primit ca relevant pentru analiza conceptuală, deoarece elementul verbal

OREX

nu semnifică „ora exactă” și nici nu trimite consumatorul la această expresie, decât în situația în care acesta este familiarizat cu industria de profil și cunoaște istoria ceasurilor

OREX

și considerentele ce au fost avute în vedere la crearea acestei mărci.

Instanța de apel a făcut o confuzie gravă între ceea ce presupune analiza conceptuală a unei mărci (care în cazul de față necesită aprecierea dacă elementul verbal

OREX

are o semnificație clară pentru consumatorul român) și o simplă susținere în sensul că acest element verbal ar reprezenta un soi de acronim, fără a se dovedi acest lucru; recurenta mai arată că nu contestă asocierea pe care consumatorul ar putea să o facă între ideea de oră exactă și un ceas, ci contestă asocierea pe care instanța presupune că va fi făcută în mod automat de către consumator între elementul verbal

OREX

și noțiunea de oră exactă.

S-a mai învederat de către recurentă că în mod greșit instanța de apel nu a avut în vedere renumele mărcilor

ROLEX

, criteriu important în reținerea riscului de confuzie.

Renumele mărcii

ROLEX

este consecința promovării intense și consistente la nivel mondial a acestei mărci cu privire la produsele oferite (clasa 14), de foarte bună calitate, marca recurentei fiind astfel recunoscută ca fiind celebră pe întreg mapamondul, nu numai pe teritoriul României; de asemenea, se menționează faptul că celebritatea mărcilor

ROLEX

a fost recunoscută de către intimată și confirmată de instanțele anterioare, astfel încât, recurenta apreciază ca fiind o chestiune intrată în puterea lucrului judecat; cu toate acestea, face referire la câteva dovezi pe care le consideră utile în reținerea acestui aspect.

Instanța de apel în mod greșit a reținut că nu există risc de confuzie în cauză.

Având în vedere gradul de similaritate al mărcilor conflictuale, distinctivitatea și renumele mărcilor anterioare, precum și identitatea produselor protejate, recurenta conchide în sensul existenței riscului de confuzie.

Astfel, se invocă jurisprudența CJUE în acest sens, conform căreia în evaluarea existenței unui risc de confuzie trebuie apreciat în ce măsură publicul consumator poate considera că produsele comercializate sub mărcile comparate provin de la aceeași companie sau de la companii care au o legătură economică. Or, având în vedere aspectele arătate deja, precum și faptul că pentru produsele în discuție gradul de atenție al publicului relevant este mediu, este evident că un consumator va achiziționa un produs

OREX

crezând că provine de la aceeași companie, sau chiar că este un produs

ROLEX

, confundându-le în mod direct.

Un alt element menționat de CJUE în jurisprudența sa constă în interdependența dintre factorii a căror influență este determinantă pentru  constatarea existenței riscului de confuzie.

Această interdependență vizează faptul că un grad mai mare de similaritate a mărcilor poate compensa un grad de similaritate mai redus al produselor și invers. În acest context, recurenta precizează că jurisprudența OHIM este constantă în a aprecia că asemănările dintre semne vor fi reținute mai mult de către consumator decât diferențele; acest principiu este cu atât mai mult aplicabil în prezenta cauză întrucât asemănările sunt foarte mari (identitate între 4 litere din cele 5 conținute de marca anterioară și poziționate atât în partea de început („OR/RO”), care este de natura a fi reținută mai ușor de către consumator, cât și în partea de finală, în mod identic („EX/EX”).

Nu în ultimul rând, renumele mărcilor anterioare

ROLEX

și deci, gradul ridicat de cunoaștere al acestora are un rol esențial în analiza existenței riscului de confuzie.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că „existența notorietății nu duce la o altă concluzie în sensul că se impune o apreciere mai largă asupra similarității”; or, o astfel de concluzie se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale și a principiilor de analiză a riscului de confuzie, în condițiile în care CJUE a arătat faptul că mărcile cu un grad de distinctivitate ridicat, dobândit prin folosirea intensivă pe piață, se bucură, totodată, și de un grad ridicat de protecție, iar posibilitatea apariției unui risc de confuzie în cadrul publicului consumator este mai mare în cazul unei astfel de mărci.

În aceste condiții, în mod greșit instanțele anterioare au apreciat că existența renumelui și a unui grad ridicat de distinctivitate prin folosirea intensivă și de durată pe piață  nu este de natură a influența analiza mărcilor, decizia recurată necuprinzând vreo motivare din perspectiva acestei concluzii.

Recurenta mai susține, din perspectiva aceluiași motiv de nelegalitate (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.), că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 84/1998 privitoare la renumele mărcilor sale.

Astfel, instanța de apel nu a ținut cont de efectele pe care existența renumelui le are asupra cauzei considerând că trebuie „înlăturate argumentele care valorifică atingerea adusă de existența renumelui și caracterului distinctiv al mărcilor reclamantei, deoarece constatarea că nu există risc de confuzie face inutilă discuția dezvoltată de apelantă despre diluția mărcilor sale.”

O astfel de concluzie a instanței de apel reflectă cu claritate încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 84/1998, deoarece, pentru reținerea renumelui, nu trebuie analizată și existența riscului de confuzie, astfel încât în mod nelegal s-a condiționat analiza renumelui de existența riscului de confuzie.

Legea nr.84/1998 nu prevede o astfel de condiționare iar în contextul dat, instanța trebuia să analizeze pe de o parte similaritatea dintre mărci și riscul de confuzie ținând cont de gradul de distinctivitate ridicat al mărcilor

ROLEX

și de renumele acestora [în temeiul art. 6 alin. (1)], iar pe de altă parte trebuia să analizeze profitarea de renumele și de caracterul distinctiv al mărcilor recurentei; or, în acest ultim caz, nu este necesară dovedirea existenței riscului de confuzie ci este suficientă asocierea pe care consumatorul ar putea să o facă între mărci, în detrimentul caracterului distinctiv sau al renumelui mărcilor

ROLEX

[conform art. 6 alin. (4) lit. a) din lege].

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, fiind chemată să răspundă la o întrebare preliminară privind protecția ce trebuie acordată mărcilor de renume, a apreciat că riscul de asociere între mărci intervine în situația în care publicul, fiind deja familiar cu marca anterioară de renume, este expus la marca ulterioară. Doctrina și practica judiciară la nivel comunitar au prezentat care sunt condițiile în care se poate reține existența profitului necuvenit de pe urma renumelui mărcii, delimitând cazurile în care distinctivitatea mărcii anterioare de renume ar fi afectată.

Pentru a se stabili că marca ulterioară ar profita de renumele mărcilor anterioare este necesar să se demonstreze că, având în vedere toți factorii relevanți, consumatorul relevant va stabili o legătură (sau o asociere) între semne.

Recurenta arată că, astfel cum rezultă din  în jurisprudența CJUE, nu este vorba despre o cerință suplimentară față de dispozițiile legale ci reprezintă un aspect care reflectă nevoia de a determina dacă asocierea pe care consumatorul ar putea să o facă între semne este de natură a afecta caracterul distinctiv al mărcilor anterioare, după ce au fost analizați toți factorii relevanți ai cauzei. Necesitatea unei astfel de „legături” între mărcile conflictuale în mintea consumatorilor nu este precizată în mod expres în dispozițiile legale însă a fost confirmată în mai multe decizii de referință la nivel european (Decizia din data de 23 octombrie 2003 în Cauza C-408/01,

Adidas

și Decizia din 27 noiembrie 2008, în cauza C-252/07,

Intel Corporation

).

Așadar, în cazul mărcilor de renume, nu este necesar să se dovedească existența riscului de confuzie, ci este suficient să existe o legătură în mintea consumatorului între marca ulterioară și marca de renume pe care o cunoaște, legătură care ar duce la un transfer de atractivitate și, în consecință, la profitarea de renume.

Cum mărcile în conflict sunt similare, iar produsele protejate sunt identice și, în plus, mărcile recurentei se bucură  de renume pentru această categorie de produse (clasa 14), există cu certitudine riscul ca atractivitatea mărcilor

ROLEX

să fie transferată către marca

OREX

și să conducă pentru intimată la profitarea de renumele și investițiile majore efectuate de recurentă.

Pe de altă parte, afectarea distinctivității mărcii

Rolex

prin diluare, poate interveni în cazul în care consumatorii încetează să asocieze marca de renume în mod direct și imediat cu o anumită gamă de produse care își au originea la un anumit întreprinzător, în cazul de față compania R. SA, și încep să o asocieze cu diferite produse/servicii, care au origini distincte; această capacitate de identificare a mărcii poate fi redusă parțial sau pierdută din cauza faptului că alte persoane, în afara titularului, folosesc același semn sau un semn similar pentru comercializarea de produse/servicii.

În consecință, consumatorii vor fi determinați să asocieze produsele

OREX

cu cele

ROLEX

aparținând recurentei, profitând de renumele acestora din urmă; consumatorii pot crede că produsele sunt licențiate în mod oficial de SC R. SA către SC M. SA, ceea ce va produce o scădere a vânzărilor recurentei la nivelul României și o diluare a mărcii; mai mult, consumatorii ar putea fi atrași de marca

OREX

, tocmai datorită recunoașterii de care se bucură mărcile

ROLEX

, ceea ce ar facilita considerabil comercializarea de produse din clasa 14 (ceasuri) sub marca intimatei, profitându-se în mod nejustificat de legătura pe care consumatorii o vor face cu mărcile

ROLEX

. Chiar dacă un consumator ar face foarte clar diferența între ele, achiziționarea unui ceas

OREX

se va face tocmai datorită asemănării ridicate cu

ROLEX

; de asemenea, se precizează că jurisprudența relevantă este constantă în acest sens (de ex., o Decizie recentă a Diviziei de Opoziții din cadrul OHIM a reținut că prin înregistrarea mărcii

G SOX

s-ar profita de renumele și distinctivitatea mărcii anterioare

GEOX

pentru produse identice.

Prin urmare, prin folosirea mărcii ulterioare s-ar putea produce un transfer de atractivitate de la marca de renume

ROLEX

către marca intimatei

OREX

cu privire la care se solicită decăderea, care astfel poate beneficia de o valoare adăugată (o imagine de excelență, de calitate a produselor) de natură a influența alegerea consumatorului în favoarea produselor pârâtei; de asemenea, trebuie avut în vedere faptul că noțiunea de profit necuvenit, astfel cum este definită de dispozițiile legale invocate, nu implică în mod automat existența unei intenții sau a relei credințe în obținerea acestui beneficiu necuvenit, în condițiile în care pârâta poate beneficia de calitățile pentru care este renumită marca anterioară, chiar și fără a prejudicia imaginea acesteia.

Recurenta reiterează argumentul că a efectuat investiții semnificative (timp, resurse financiare, logistice, reclamă etc.) în promovarea mărcilor sale atât în România cât și în întreaga lume, pentru a construi renumele de care mărcile

ROLEX

se bucură în prezent, și datorită acestor investiții, s-ar putea profita de renumele mărcilor sale, astfel încât folosirea pe piață a mărcii

OREX

poate fi mult mai atractivă pentru publicul relevant datorită similarității ridicate cu mărcile

ROLEX

.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC M. SA are ca obiect decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii naționale

OREX

, marcă individuală, verbală nr. 2R014178 (nr. depozit 001181 din 31 octombrie 1986), înregistrată pentru produse din clasa 14 - ceasuri de mână cuarț-analogic din Clasificarea de la Nisa.

Temeiul juridic al cererii îl constituie dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 (republicată) privind mărcile și indicațiile geografice, text potrivit cu care:

„

(1) Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă dacă:

a) fără motive justificate, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, socotită de la data înscrierii în Registrul mărcilor, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată sau dacă această folosire a fost suspendată pentru o perioadă neîntreruptă de 5 ani

.”

După cum reiese din conținutul acestei norme, precum și din economia actului normativ de referință, legea nu definește sintagma de „persoană interesată” în formularea cererii de decădere din drepturile conferite de marcă, astfel încât, în mod constant, în jurisprudență, s-a considerat, în interpretarea acestui text, că instanța învestită cu o cerere în decădere va stabili, în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, dacă titularul acesteia are sau nu interes în promovarea cererii.

Într-o atare evaluare, instanța va fi ținută a verifica această condiție de exercițiu al acțiunii civile pe baza criteriilor privind interesul procesual, anume de a fi direct, personal, legitim, născut și actual.

În speță, recurenta-reclamantă și-a justificat interesul în promovarea cererii în decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii

OREX

, invocând calitatea sa de titular al unui portofoliu de mărci comunitare și internaționale (verbale și combinate, cu element figurativ) conținând elementul verbal

ROLEX

, pentru produse din aceeași clasă 14 a Clasificării de la Nisa - ceasuri de mână; în consecință, s-a susținut un grad foarte ridicat de similaritate între mărcile sale și marca pârâtei, toate fiind destinate a fi aplicate unor produse identice; totodată, reclamanta a susținut că mărcile sale se bucură de notorietate atât la nivel național, cât și comunitar și internațional pentru produsele din clasa 14 (ceasuri de mână), astfel încât dacă pârâta va fi decăzută din drepturile asupra mărcii sale, în condițiile legii, se înlătură și posibilitatea pentru aceasta de a profita de caracterul distinctiv al mărcilor sale, în cazul reluării folosirii.

În același timp, recurenta a mai susținut că în categoria persoanelor interesate a solicita decăderea din drepturile conferite de marcă intră și concurenții, iar în cauza dedusă judecății, în condițiile în care mărcile înregistrate de fiecare dintre părți se referă la produse identice, aceasta a arătat că interesul său este unul cât se poate de justificat.

Înalta Curte constată că instanțele de fond, pe baza situației de fapt reținute în cauză, au stabilit că interesul procesual în formularea cererii în decădere, inițiată de titularul unor mărci pretins similare și destinate a fi aplicate unor produse identice, nu se constată a fi o cerință îndeplinită în cauză decât în măsura în care se reține riscul de confuzie, după constatarea identității de produse și a similarității mărcilor, într-o analiză juridică identică celei presupuse de soluționarea unei cereri în contrafacerea mărcilor reclamantei [art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998] ori o cerere în anularea înregistrării mărcii pârâtei [art. 47 alin. (1) lit. b) rap. la art. 6 alin. (2) lit. b)].

Înalta Curte apreciază că o atare analiză a interesului în formularea cererii în decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii

OREX

, încalcă dispozițiile art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, întrucât se adaugă la lege; verificarea riscului de confuzie și, mai mult decât atât, confirmarea interesului în formularea cererii de decădere numai după constatarea existenței riscului de confuzie reprezintă o cerință excesivă, contrară voinței legiuitorului la momentul edictării condiției referitoare la persoanele interesate ce pot formula o cerere în decăderea titularului din drepturile asupra mărcii, de natură a condiționa accesul la instanță de cerințele specifice unor cereri în justiție având un alt obiect.

Deși, astfel cum s-a reținut, interesul în formularea cererii în decădere presupune verificarea criteriilor interesului procesual de a fi născut, direct, personal, legitim și actual, nu trebuie omis că aceste cerințe trebuie analizate prin raportare la particularitățile cererilor formulate în această materie și cu luarea în considerare a argumentelor invocate de titularul acțiunii, astfel încât instanța va fi ținută să verifice aceste cerințe și prin prisma finalității afirmate de reclamant.

Înalta Curte constată că prima instanță a infirmat calitatea reclamantei de persoană interesată în promovarea cererii în decădere indicându-i o altă cale procedurală (acțiunea în concurență neloială), întrucât interesul eliminării unui concurent de pe piață nu este legitim protejat; la rândul său, curtea de apel a considerat că, pe lângă acțiunea în concurență neloială, reclamanta ar putea recurge la formularea unei cereri în anularea înregistrării mărcii pârâtei ori o cerere în contrafacerea mărcilor sale, întrucât drepturile asupra mărcilor proprii nu sunt în niciun fel vătămate prin existența mărcii pârâtei.

În plus, instanța de apel a constatat că folosul practic urmărit prin promovarea cererii în decăderea titularului din drepturile asupra mărcii, nu poate fi reținut în cazul unui interes general, public în sensul ca pe piață să nu se găsească semne înregistrate (mărci de blocaj) care nu mai îndeplinesc funcțiile mărcii.

Niciuna dintre aceste constatări nu corespunde premisei inserate în dispozițiile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 84/1998, întrucât, în caz contrar, textul ar rămâne fără aplicabilitate în ce privește posibilitatea formulării cererii în decădere de către titularul unor alte mărci identice sau similare destinate a fi aplicate unor produse/servicii identice sau similare, așadar, de către competitor direct cu titularul mărcii inactive, pe aceeași piață.

Totodată, Înalta Curte constată că, în ce-l privește pe reclamantul care este titularul unei  mărci identice sau similare textul nu prevede caracterul subsidiar al cererii în decăderea din drepturile asupra unei mărci care, în mod nejustificat, nu este folosită efectiv de titularul ei, fie față de cererea în anulare înregistrării acelei mărci, fie față de cererea în contrafacere ori cea în concurență neloială.

Căile procesuale indicate de instanțele de fond nu reprezintă căi efective și eficiente pentru recurenta reclamantă.

Astfel, cererea în contrafacere nu poate fi formulată împotriva unui alt titular de marcă.

Cererea în anularea înregistrării mărcii formulată după un interval mai mare de 5 ani de la înregistrare, nu mai poate fi promovată decât pentru ipoteza înregistrării cu rea-credință. Or, pe lângă împrejurarea că marca pârâtei a fost solicitată spre înregistrare la 31 octombrie 1986, mărcile al căror titular este reclamanta, beneficiază de protecție în România fie de la 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană (situația mărcilor comunitare), date fiind dispozițiile 159a alin. 1 din Regulamentul mărcii comunitare nr. 40/1994 (succe