ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1253/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1253/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 1253/2016
Asupra
conflictului de competență de față, constată
următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, sub nr.
x/214/2016, Biroul Executorului Judecătoresc A. în numele creditorului B.
a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu
reprezentat de Sentința penală nr. 207 din 26 septembrie 2013 pronunțată
de Judecătoria Costești în Dosar nr. x/214/2013, definitivă prin
nerecurare, debitor fiind C.
În
drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 din Legea nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă.
Prin
Sentința civilă nr. 484 pronunțată la data de 20 aprilie
2016, Judecătoria Costești a admis excepția necompetenței
sale teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea
competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei
Târgoviște.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța a reținut că
potrivit art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în
a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului
de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara
cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă
judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data
sesizării organului de executare, domiciliul, sau după caz, sediul
creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară,
judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul
biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
În
cauză, debitorul C. are domiciliul în Târgoviște, județ
Dâmbovița, iar, în conformitate cu H.G. nr. 337/1993, municipiul Târgoviște
se află în raza de competență teritorială a
judecătoriei Târgoviște. Cu toate că potrivit dispozitivului
sentinței penale sus-menționate debitorul figurează ca
locuiește fără forme legale în comuna Slobozia, județ
Argeș, de la momentul pronunțării acesteia, putea surveni
modificări.
Prin
Sentința civilă nr. 1893 din 06 mai 2016, Judecătoria
Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale
invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a
cererii în favoarea Judecătoriei Costești și constatând ivit
conflictul negativ de competență a înaintat cauza Înaltei Curți
de Casație și Justiție, în vederea soluționării
acestuia.
Pentru
a pronunța această soluție, instanța a reținut
următoarele;
Instanța
de executare este, potrivit art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă "judecătoria în a cărei
circumscripție se află la data sesizării organului de executare,
domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care
legea dispune altfel".
Noțiunea
de "domiciliu" trebuie interpretată într-un sens mai larg,
interesând nu atât locuința statornică sau principală, ci adresa
unde partea locuiește efectiv. Din Sentința penală nr. 207 din
26 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Costești în
Dosar nr. x/214/2013, rezultă că debitorul C. locuiește efectiv
în comuna Slobozia, județul Argeș, acesta fiind deci domiciliul
debitorului.
Înalta
Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de
competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C.
proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Judecătoriei Târgoviște, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr,
norma de competență incidentă raportului juridic litigios este
cea invocată de cele două instanțe aflate în conflict, respectiv
dispozițiile art 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, potrivit cărora "Instanța de
executare este judecătoria în a cărei circumscripție se
află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după
caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în
țară, este competentă judecătoria în a cărei
circumscripție se află, la data sesizării organului de
executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă
acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei
circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc
învestit de creditor".
Chestiunea
care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență
a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele
au dat-o noțiunii de domiciliu al debitorului din cuprinsul
dispozițiilor art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă.
În
Capitolul III, din Secțiunea a II a din Legea nr. 287/2009 privind Codul
Civil, sunt definite noțiunile de domiciliu și de
reședință.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
"Dovada domiciliului și a reședinței se face cu
mențiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor
mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității,
stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea
fi opusă altor persoane."
Prevederile
legale evocate se completează cu cele ale art. 87 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil potrivit căruia "Domiciliul persoanei fizice, în
vederea exercitării drepturilor și libertăților sale
civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința
principală". De asemenea, art. 89 din același Cod prevede
că "Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea
dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului
nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un
anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința
principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile
persoanei făcute la organele administrative competente să opereze
stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din
orice alte împrejurări de fapt".
Din
interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu
dispozițiile art. 87, art. 89 și art. 91 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, reiese că noțiunea de "domiciliu"
cuprinsă în dispozițiile art. 651 din Legea nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă se referă la adresa cu care debitorul
figurează în evidențele organelor administrative și care este
menționată în cartea de identitate. Orice altă adresă la
care debitorul locuiește, nu poate fi asimilată domiciliului, atâta
timp cât aceasta nu este menționată în cartea de identitate și
în evidențele organelor administrative.
Prin
urmare, împrejurarea că debitorul se află în mod temporar și/sau
fără forme legale, la o altă adresă, alta decât cea
menționată în actele de identitate, nu poate să producă
efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței
teritoriale a instanței de executare. Rațiunile pentru care
legiuitorul a legat competența teritorială a instanțelor de
executare de adresa de domiciliu sau de reședința debitorului,
privesc o mai bună administrare a probelor, respectiv faptul că, de
cele mai multe ori, bunurile pe care debitorul le deține, se regăsesc
la locul unde acesta își are locuința stabilă, respectiv domiciliul.
Faptul
că legiuitorul a acordat un beneficiu părților de a-și
alege domiciliu procesual în vederea comunicării actelor de
procedură, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 155 din
Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, nu poate fi
interpretat in extenso și pentru situația în care legiuitorul a
stabilit competența teritorială în funcție de domiciliul
părților. De altfel, în legea procesual civilă, noțiunea de
domiciliu procesual ales, este distinctă de aceea de domiciliu.
În
cauza de față, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei,
respectiv cererea de chemare în judecată aflată la Dosarul nr.
x/214/2016 al Judecătoriei Costești ca și din practicaua
Sentinței penale nr. 207 din 29 septembrie 2013 pronunțate de
Judecătoria Costești în Dosarul nr. x/214/2013 aflată la
același dosar, rezultă că domiciliul debitorului C. este în
Târgoviște, județul Dâmbovița. Împrejurarea că la momentul
la care a fost pronunțată sentința penală amintită,
debitorul locuia, în fapt, la o altă adresă decât cea din actul de
identitate, nu este în măsură să producă efecte în ceea ce
privește stabilirea competenței teritoriale a instanței de
executare în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât nu a fost produsă
nicio dovadă care să probeze schimbarea domiciliului.
Față
de considerentele arătate, Înalta Curte urmează să
stabilească competența de soluționare a cererii de chemare în
judecată, formulată de creditorul B. prin Biroul Executorului
Judecătoresc A., în contradictoriu cu debitorul C., având ca obiect
încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei
Târgoviște.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cererii de chemare în judecată,
formulată de creditorul B., în contradictoriu cu debitorul C., având ca
obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei
Târgoviște.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2016.
Procesat
de GGC - GV