ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1253/2016

Decizia nr. 1253/2016 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești, sub nr. x/214/2016, Biroul Executorului Judecătoresc A. în numele creditorului B. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința penală nr. 207 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Costești în Dosar nr. x/214/2013, definitivă prin nerecurare, debitor fiind C. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Prin Sentința civilă nr. 484 pronunțată la data de 20 aprilie 2016, Judecătoria Costești a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În cauză, debitorul C. are domiciliul în Târgoviște, județ Dâmbovița, iar, în conformitate cu H.G. nr. 337/1993, municipiul Târgoviște se află în raza de competență teritorială a judecătoriei Târgoviște. Cu toate că potrivit dispozitivului sentinței penale sus-menționate debitorul figurează ca locuiește fără forme legale în comuna Slobozia, județ Argeș, de la momentul pronunțării acesteia, putea surveni modificări. Prin Sentința civilă nr. 1893 din 06 mai 2016, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Costești și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele; Instanța de executare este, potrivit art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală, ci adresa unde partea locuiește efectiv. Din Sentința penală nr. 207 din 26 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Costești în Dosar nr. x/214/2013, rezultă că debitorul C. locuiește efectiv în comuna Slobozia, județul Argeș, acesta fiind deci domiciliul debitorului.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, pentru următoarele considerente: Într-adevăr, norma de competență incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanțe aflate în conflict, respectiv dispozițiile art 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor". Chestiunea care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele au dat-o noțiunii de domiciliu al debitorului din cuprinsul dispozițiilor art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. În Capitolul III, din Secțiunea a II a din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, sunt definite noțiunile de domiciliu și de reședință.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane." Prevederile legale evocate se completează cu cele ale art. 87 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil potrivit căruia "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală". De asemenea, art. 89 din același Cod prevede că "Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale.

(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală. (3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt". Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu dispozițiile art. 87, art. 89 și art. 91 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, reiese că noțiunea de "domiciliu" cuprinsă în dispozițiile art. 651 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă se referă la adresa cu care debitorul figurează în evidențele organelor administrative și care este menționată în cartea de identitate.

Orice altă adresă la care debitorul locuiește, nu poate fi asimilată domiciliului, atâta timp cât aceasta nu este menționată în cartea de identitate și în evidențele organelor administrative. Prin urmare, împrejurarea că debitorul se află în mod temporar și/sau fără forme legale, la o altă adresă, alta decât cea menționată în actele de identitate, nu poate să producă efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare. Rațiunile pentru care legiuitorul a legat competența teritorială a instanțelor de executare de adresa de domiciliu sau de reședința debitorului, privesc o mai bună administrare a probelor, respectiv faptul că, de cele mai multe ori, bunurile pe care debitorul le deține, se regăsesc la locul unde acesta își are locuința stabilă, respectiv domiciliul.

Faptul că legiuitorul a acordat un beneficiu părților de a-și alege domiciliu procesual în vederea comunicării actelor de procedură, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, nu poate fi interpretat in extenso și pentru situația în care legiuitorul a stabilit competența teritorială în funcție de domiciliul părților. De altfel, în legea procesual civilă, noțiunea de domiciliu procesual ales, este distinctă de aceea de domiciliu. În cauza de față, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, respectiv cererea de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/214/2016 al Judecătoriei Costești ca și din practicaua Sentinței penale nr. 207 din 29 septembrie 2013 pronunțate de Judecătoria Costești în Dosarul nr. x/214/2013 aflată la același dosar, rezultă că domiciliul debitorului C. este în Târgoviște, județul Dâmbovița.

Împrejurarea că la momentul la care a fost pronunțată sentința penală amintită, debitorul locuia, în fapt, la o altă adresă decât cea din actul de identitate, nu este în măsură să producă efecte în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât nu a fost produsă nicio dovadă care să probeze schimbarea domiciliului. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de creditorul B. prin Biroul Executorului Judecătoresc A., în contradictoriu cu debitorul C., având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulată de creditorul B., în contradictoriu cu debitorul C., având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iunie 2016. Procesat de GGC - GV