ÎCCJ, decizie (scj.ro #85043)

persoanelor cu handicap. Bancă. Sucursale. Lipsa personalității

juridice a sucursalelor nu atrage obligația plății

contribuției la Fondul de solidaritate socială a instituției

centrale.

O.U.G.

nr. 102/1999

Legea nr. 76/2002

Cuprins

pe materii: Drept financiar și fiscal

Indice alfabetic: Alte contribuții

Angajator

Angajat

Bancă

Contribuție

Criteriu numeric

Fond de solidaritate socială

Personalitate juridică

Sucursală

Potrivit art.

42 din O.U.G. nr. 102/1999, privind protecția specială și

încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, societățile

comerciale, regiile autonome, societățile și companiile

naționale și alți agenți economici, care au un număr

de cel puțin 100 de angajați, au obligația de a angaja persoane

cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel

puțin 4% din numărul total de angajați. În caz contrar,

titularii acestei obligații trebuie să contribuie cu o sumă

lunară, stabilită de lege, la Fondul de solidaritate socială,

instituit potrivit aceleiași  ordonanțe.

În stabilirea acestei obligații,

criteriul numeric prevăzut de lege trebuie raportat la fiecare

sucursală a agentului economic, care îndeplinește calitatea de

angajator în înțelesul Legii nr. 76/2002.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr. 3563 din 26 septembrie 2007

Notă: O.U.G. nr. 102 /1999 a fost

abrogată de Legea nr. 448/2006. Dispozițiile art. 42 din O.U.G. se

regăsesc în materialitatea lor în cuprinsul art. 78 alin. (2) din

448/2006, republicată

:

„

Autoritățile

și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private,

care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja

persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul

total de angajați. Autoritățile și instituțiile

publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează

persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), pot opta

pentru îndeplinirea uneia dintre următoarele obligații:

a)

să plătească lunar către bugetul de stat o sumă

reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară

înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat

persoane cu handicap; (…)”

.

Prin acțiunea

înregistrată la 26.10.2006, reclamanta Banca CC SA a solicitat anularea

parțială a deciziei nr.190/6.10.2006 emisă de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală

de soluționare a contestațiilor și a deciziei de impunere

nr.66/2.05.2006 cu privire la obligații fiscale suplimentare în sumă

de 499.146 lei.

Reclamanta a arătat

că în perioada august 2002 – octombrie 2003 și-a îndeplinit

obligațiile prevăzute de art.42 alin. (1) din O.U.G. nr.102/1999,

întrucât nu a avut peste 100 de angajați în nici una din

unitățile sale, iar pentru perioada noiembrie 2003 – decembrie 2005 a

solicitat AJOFM Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, însă nu a

primit răspuns decât în lunile iulie-septembrie 2005.

Curtea de Apel Alba Iulia,

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a

pronunțat sentința nr.13/2.02.2007, prin care a admis acțiunea,

a anulat parțial decizia nr.190/6.10.2006 și decizia de impunere

nr.66/2.05.2006 emise de pârâte în privința obligațiilor fiscale în

sumă de 499.146 lei, reprezentând vărsăminte de la persoanele

juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, penalități

și majorări de întârziere și dobânzi aferente, exonerând

reclamanta de plata acestei sume.

Instanța de fond a

reținut că pentru perioada august 2002 – octombrie 2003, organele de

control fiscal cu interpretat neîntemeiat dispozițiile art.42 alin. (1)

din O.U.G. nr.102/1999, deoarece acestea  au prevăzut obligația  de a

angaja persoane cu handicap pentru persoane juridice care au cel puțin 100

de angajați. Instanța de fond a apreciat că numărul de 100

de angajați trebuie să se raporteze la fiecare sucursală a

băncii și că sucursalele băncii au calitatea de angajatori,

în raport cu dispozițiile Legii nr.76/2002. Pentru perioada

respectivă, s-a avut în vedere că nici una din unitățile

bancare ale reclamantului nu a depășit numărul de 100 de

angajați, astfel încât s-a considerat că aceasta a fost nelegal obligată

să  plătească sumele prevăzute de art.43 alin. (1) din

O.U.G nr.102/1999.

Exonerarea reclamantei de

plata acestor sume pentru perioada octombrie 2003 – decembrie 2005 a fost

motivată de instanța de fond pe faptul că, trimestrial s-a

solicitat AJOFM Sibiu repartizarea de persoane cu handicap, dar s-a

răspuns doar la adresele aferente lunilor iulie – septembrie 2005, în urma

promovării unei acțiunii în justiție.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor

Publice   - Agenția Națională de Administrare Fiscală

și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenții au

susținut că instanța de fond a interpretat greșit

dispozițiile art.43 alin.(1) din Legea nr.31/1990, art.4 alin. (1) pct.4

din Legea nr.58/1998, art.69 alin. (1) din O.G. nr.92/2003 și art.5 din

Legea nr.76/2002, potrivit cărora intimata-reclamantă are calitatea

de angajator și având peste 100 de angajați, datorează

contribuția stabilită de organul de control  la Fondul de solidaritate

socială pentru persoanele cu handicap în perioada august 2002 – octombrie

intimatei, iar nu sucursalelor sale, care nu au personalitate juridică

și cărora li se atribuie cod  de identificare fiscală numai

pentru plata de impozite către bugetul local.

Referitor la cea de-a doua perioadă,

cuprinsă între noiembrie 2003 și 31.12.2005 recurenții au

criticat interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor

art.43 alin. (2) din Legea nr.343/2004 pentru  modificarea și completarea

O.U.G. nr.102/1999, arătând că intimata nu îndeplinea condițiile

legale pentru a fi exonerată de plata contribuțiilor stabilite prin

actul de control, întrucât nu a prezentat dovada că a solicitat

trimestrial agenției județene de ocupare a forței de muncă

repartizarea de persoane cu handicap în vederea angajării. Recurenții

au invocat în acest sens, dispozițiile art.5 alin.(1) din

Instrucțiunile  nr.1008/220/2003 privind aplicarea O.U.G. nr.102/1999,

care prevăd că dovada acestei solicitări se face cu

răspunsul scris al agenției, ceea ce intimata nu a prezentat, cu

excepția lunilor august și octombrie 2005.

Recursurile sunt nefondate.

Instanța de fond a

stabilit judicios că, în perioada august 2002 octombrie 2003, a fost

nelegal calculată contribuția la Fondul de solidaritate socială

pentru persoanele cu handicap, întrucât singura unitate care întrunea

condițiile prevăzute de art.42 din O.U.G. nr.102/1999, având peste

100 de angajați, era centrala băncii intimate.

În raport de prevederile

art.10 din Legea nr.76/2002 s-a constatat că are calitatea de angajator

fiecare sucursală a băncii, deoarece prin regulamentul băncii i

s-a recunoscut autonomia profesională și gestionară, având cod

unic de înregistrare distinct de cel al centralei băncii.

Celelalte dispoziții

legale invocate de recurenți nu sunt relevante în cauză, întrucât

calitatea de angajator a fiecărei sucursale a băncii nu este

condiționată de dobândirea personalității juridice, iar

obligația comunicării locurilor de muncă vacante către

agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă revine

angajatorilor, indiferent dacă aceștia sunt organizați și

funcționează ca persoane juridice.

Pentru perioada noiembrie

2003 – decembrie 2005, instanța de fond a aplicat corect dispozițiile

art.43 alin. (2) din O.U.G. nr.102/1999, potrivit cărora sunt

exceptați de la plata contribuției  agenții economici care

dovedesc că au solicitat trimestrial la agențiile județene de

ocupare a forței de muncă repartizarea de persoane cu handicap

și acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.

Intimata-reclamantă a

solicitat  trimestrial AJOFM Sibiu repartizarea de persoane cu handicap fapt

dovedit de către aceasta în instanță.

Astfel, instanța de

fond a constatat corect îndeplinirea acestei obligații legale,

înlăturând interpretarea dată de organele de control fiscal

prevederilor art.5 din Instrucțiunile ANOFM nr.1008/220/2003, dat fiind

că refuzul agenției de a răspunde adreselor agenților

economici nu poate determina sancționarea acestora, prin stabilirea

obligației de plată la Fondul  de solidaritate socială pentru

persoanele cu handicap.

Recursurile  au fost astfel, respinse ca nefondate.