ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 495/2016

Decizia nr. 495/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti, secția a VI-a civilă, la 21 mai 2010, sub nr. x/3/2010, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu SC B. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.047.726,107 lei, echivalentul a 987.250,27 euro, reprezentând diferența neîncasată pentru construcția imobilului tip bloc compus din 7 etaje și etaj tehnic, edificat pentru pârâtă, potrivit contractelor comerciale din 16 august 2007 și  din 05 mai 2008, precum și la plata penalităților de întârziere, a dobânzilor bancare și a prejudiciilor cauzate de neplata la termen a sumelor datorate de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3536 din 10 iulie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a a

dmis cererea principală, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta-reclamantă SC B. SRL la plata către reclamanta-pârâtă SC A. SRL a echivalentului în lei la data plății a sumei de 995.909,37 euro, reprezentând diferența neîncasată pentru lucrările efectuate la imobilul situat în București, sumă ce include și penalități și dobânzi bancare. A fost admis totodată primul capăt al cererii reconvenționale cu privire la obligarea reclamantei-pârâte să-i predea în original pârâtei-reclamante caietul de atașament al construcției, situația de lucrări pentru fiecare stadiu fizic, procesele-verbale de recepție pe stadii fizice precum și cartea construcției. A fost respinsă cererea de constatare a nulității graficului de execuție încheiat la 15 septembrie 2009, formulată de către pârâta-reclamantă SC B. SRL, ca neîntemeiată. A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul D. și au fost compensate cheltuielile de judecată și obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 1.000 de lei și de 12.000 de lei către intervenientul accesoriu.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, pârâta-reclamantă SC B. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL și intervenientul-pârât D.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1069/A din 19 iunie 2015, a respins ca neavenit apelul formulat de intervenientul accesoriu D. și ca nefondat apelul formulat de pârâta-reclamantă SC B. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL, împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în privința apelului formulat de intervenientul-accesoriu că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

În prezenta cauză sunt incidente dispozițiile evocate, întrucât apelul a fost formulat de intervenientul-accesoriu în condițiile în care partea pentru care a intervenit la judecata în primă instanță, respectiv intimatul-reclamant, nu a exercitat calea de atac a apelului.

În ceea ce privește apelul formulat de către apelanta

SC B. SRL

prin administrator judiciar SC C. SPRL instanța de apel a reținut referitor la c

riticile privind reținerea de către instanță în mod eronat a sumei de 480.000 euro aferentă contractului din 16 august 2007 și adăugarea sumei de 356.994 euro reprezentând T.V.A. la valoarea de 2.235.598 euro aferentă contractului, că deși corecte, acestea nu pot duce la schimbarea soluției, întrucât pe de o parte se reține că aceste considerente ale tribunalului privind situația de fapt nu au prezentat relevanță în stabilirea sumei de plată, aceasta fiind stabilită pe baza expertizei și a graficului de execuție, unde sumele fiind corect reținute, motiv pentru care curtea a înlăturat aceste considerente și a reținut suma de 418.000 euro aferentă contractului din 16 august 2007 modificat prin actul adițional și suma de 2.235.598 euro aferentă contractului, sumă ce cuprinde T.V.A.-ul.

Referitor la critica privind calificarea în mod eronat de către tribunal a naturii înscrisului denumit de către părți grafic de execuție nu a putut fi primită, întrucât părțile au stabilit în mod voluntar situația concretă de lucrări executate, sumele rămase de plată rezultând în mod neechivoc și existența unor noi obligații în sarcina beneficiarului, aceea de a achita despăgubiri, necuprinse în convenția inițială a părților.

Astfel, graficul are tocmai natura unui înscris ad probationem pentru ceea ce părțile au înțeles să modifice din raportul contractual inițial dar și pentru constatarea a ceea ce au executat în derularea convenției. Faptul că nu s-a dat denumirea înscrisului ca fiind act adițional, aceasta nu înseamnă că nu are și această natură, interpretarea unui act nu trebuie făcută strict în funcție de denumire, ci de voința reală concordantă a părților semnatare.

Înscrisul ad probationem dovedește tocmai înțelegerea lor ulterioară de asumare a unor noi obligații și constatarea situației executării obligaților reciproce, de altfel situația de lucrărilor reținute în înscris a fost confirmată de raportul de expertiză realizat de comisia de experți.

Criticile privind anularea acestui act nu au putut fi primite, întrucât așa cum a reținut tribunalul nu s-a probat cauza de nulitate prevăzută de lege și care să ducă la lipsirea de eficiență a actului, nefiind solicitate probe noi pe acest aspect nici în apel.

Cât privește dreptul de reprezentare pentru societatea reclamantă, instanța de apel a apreciat ca fiind corecte aprecierile tribunalului, pe care înțelege să și le însușească în totalitate, în plus s-a observat că din probele dosarului nu a rezultat ridicarea dreptului de administrare la momentul semnării actului.

În ceea ce privește realizarea unei probe pe calea asigurării de dovezi s-a reținut că aceasta nu duce la existența unei puteri de lucru judecat așa cum pretinde partea, ci doar la obținerea unei probe în mod anticipat înainte de nașterea litigiului sau de momentul administrării probelor în litigiul născut, dovadă a cărei putere probatorie este stabilită de către instanță.

În acest sens, a fost remarcată atitudinea procesuală a apelantei care a înțeles, într-un litigiu început la 21 mai 2010, să depună după închiderea dezbaterilor, la data de 26 iunie 2014, un alt raport de expertiză realizat în august 2010, apreciind în acest sens că instanța se află în culpă în ceea ce privește ignorarea probei.

În ceea ce privește contradicția pretinsă între raportul de expertiză realizat în cadrul asigurării de dovezi și cel efectuat în cauză privind lucrările efectuate la etajul 6 și 7, aceasta a fost explicată prin lipsa documentelor necesare pentru realizarea lucrării, reținându-se că documentația a fost depusă la dosar la momentul completării raportului de expertiză.

A mai reținut instanța de apel că deși se pretinde existența unor plăți, chiar ulterioare semnării înscrisului denumit de către părți grafic de lucrări, a unui înscris prin care se recunoaște existența primirii unor sume de bani de către administratorul statutar al societății, astfel de înscrisuri nu au fost depuse, în fața tribunalul pretinzându-se aceleași aspecte, motiv pentru care, deși s-au acordat termene pentru depunerea lor, nici un înscris nu a fost prezentat.

În ceea ce privește compensarea legală, ce poate fi invocată și în apel, conform art. 294 alin. (2) C. proc. civ., instanța a apreciat că nu există o creanță certă lichidă și exigibilă care să poată fi opusă intimatei-reclamante și care să atragă incidența instituției compensației legale, cât timp cererea privind propriile pretenții, litigioase, după cum relevă probele dosarului a fost suspendată și apelanta nu a depus în susținerea acestei cereri un alt titlu.

Această decizie a fost atacată cu recurs de recurenta-pârâtă SC B. SRL., prin administrator judiciar SC C. SPRL.

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC B. SRL., consideră că decizia pronunțată de instanța de apel este netemeinică și nelegală, solicitând în principal, în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., casarea acesteia și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii astfel cum a solicitat prin memoriul de recurs.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal în privința principalului capăt de cerere al societății intimate SC A. SRL, aceasta constituind un temei al dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât cele două instanțe au reținut faptul că solicitarea principală a reclamantei a fost obligarea recurentei la achitarea sumei de 987.250 euro, reprezentând diferență neîncasată pentru construcția imobilului bloc compus din 7 etaje și etaj tehnic, iar instanțele au reținut că etajul 7 și etajul tehnic nu au fost construite niciodată, însă cu toate acestea pârâta a fost obligată la plata acestor lucrări.

În condițiile în care intimata-reclamantă este cea care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale a solicitat admiterea apelului și rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția neexecutării contractului, însă instanța de apel nu a răspuns acestor critici, ceea ce constituie motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct 7 C. proc. civ.

Mai susține recurenta că instanța de apel a soluționat în mod greșit criticile privind sumele de bani achitate, întrucât s-a reținut eronat situația de fapt, aceea că prețul acestei lucrări ar fi fost de 480.000 de euro, iar nu de 418.000 euro, astfel încât suma impusă la plată prin sentința pronunțată este în parte și rezultatul acestei erori a instanței de fond.

Recurenta arată că s-a reținut în mod greșit faptul că valoarea lucrărilor, convenită de părți la art. III din contract ar fi de 2.235.598 euro la care s-ar adaugă T.V.A. în valoare de 356.994 euro, valoarea contractului incluzând suma reprezentând T.V.A., astfel încât în mod eronat a fost cuantificată și această sumă în sarcina recurentei.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății și situația de fapt, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

ignorând faptul că lucrarea contractată nu a fost executată integral, doar parțial și necorespunzator, iar cu toate acestea, recurenta a fost obligată să achite contravaloarea lucrărilor inexistente și a celor efectuate necorespunzator.

Mai susține recurenta că instanța de apel nu a motivat modul în care a respins toate criticile formulate în cadrul apelului, hotărârea recurată fiind astfel lipsită de motivele pe care se sprijină.

De asemenea, mai arată recurenta că în cadrul apelului a invocat excepția neexecutării contractului, care nu a fost în niciun fel abordată și motivată de către instanță.

Se arată în continuare, că cele două instanțe au calificat înscrisul evocat drept act adițional la contractele încheiate de părți,

acest raționament constituind de fapt motivul principal pentru care a fost admisă acțiunea reclamantei.

Recurenta arată că pentru situația în care se va admite faptul că reclamanta deține o creanță împotriva societății pârâte, invocă dispozițiile art. 1144 si urm. C. civ., precum și cele ale art. 90 din Legea nr. 85/2014, privind compensarea legală a creanțelor, iar pentru această ipoteza solicită să se constate stinse reciproc creanțele invocate de părți și prin urmare inexistența unei creanțe a reclamantei împotriva societății recurente.

Din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că prin criticile prezentate în recurs sunt preluate, până la identitate, motivele din apel și că prin cererea de recurs nu se critică hotărârea pronunțată de instanța de apel, ce face obiectul recursului și care a răspuns, criticilor formulate în apel.

În acest context, Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului, rămânând în

pronunțare asupra acesteia.

Fa

ță de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta, în esență, invocă faptul că solicitarea principală a societății reclamante constă în obligarea pârâtei la plata sumei de 987.250 euro reprezentând diferența neîncasată pentru construcția imobilului compus din 7 etaje și etaj tehnic. Susține în cadrul acestui motiv că a fost obligată să achite o sumă de bani care include etajul 7 și etajul tehnic precum și lucrări pentru terasă care nu au fost niciodată executate, aducând în sprijinul acestor susțineri probele administrate constând în grafic de execuție lucrări și expertiză tehnică în construcții realizată în primă instanță (care relevă în opinia recurentei neexecutarea lucrărilor și justifică excepția neexecutării contractului).

Cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea este lipsită de temei legal deoarece nu permite a se stabili dacă s-a aplicat corect sau nu legea. A doua ipoteză se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit.

Dezvoltarea primului motiv de recurs, deși subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9

C. proc. civ., prezintă aspecte legate de situația de fapt determinată pe baza probelor administrate și nicidecum nu prezintă critici având ca obiect încălcarea sau aplicarea greșită a legii cu ocazia soluționării apelului. Instanța de recurs reține că instanța de apel a menținut hotărârea pronunțată de prima instanță prin care s-a stabilit suma datorată de pârâtă pe baza probelor administrate, iar în cadrul acestui motiv de recurs nu se invocă critici de nelegalitate care să poată permite încadrarea în cazul prevăzut de art. 3

04 pct. 9

C. proc. civ.

Sub un alt motiv de recurs recurenta reiterează critica formulată în apel referitoare la reținerea greșită a faptului că prețul lucrării ar fi fost de 480.000 euro, iar nu de 418.000 euro, susținând că instanța de apel nu a răspuns în nici un fel acestei critici. Totodată, a arătat că în mod greșit s-a reținut că valoarea lucrărilor convenită de părți la art. III din contract ar fi de 2.235.598 euro la care se adaugă T.V.A. fără a se prezenta în concret critici de nelegalitate din perspectiva reținerii greșite a cuantumului sumelor cuvenite.

Instanța de apel a reținut că stabilirea sumelor datorate de către pârâtă s-a realizat în temeiul probelor administrate, pe baza expertizei și a graficului de execuție, în cadrul cărora sumele sunt corect stabilite, fiind lipsite de relevanță referirile prezentate în cadrul expunerii situației de fapt.

Din această perspectivă hotărârea instanței de apel răspunde criticilor aduse hotărârii primei instanțe, iar recurentul nu prezintă veritabile critici argumentelor reținute de instanța de apel.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 8

C. proc. civ. recurenta invocă faptul că instanța de apel a ignorat că lucrarea nu a fost executată integral, ci doar parțial și necorespunzător, iar cu toate acestea a fost obligată să achite contravaloarea lucrărilor inexistente și a celor efectuate în mod necorespunzător.

Aduce în susținerea acestui motiv aspecte legate de obligația de proiectare a imobilului, demolarea construcțiilor de pe amplasament, organizarea de șantier și invocă probele administrate, cu referire specială la cele cuprinse în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor, recurenta precizând în detaliu care sunt lucrările neexecutate începând cu partea de subsol și până la etajul 6.

Deși recurenta invocă dispozițiile art.

304 pct. 8

C. proc. civ. criticile astfel formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la reevaluarea probelor administrate, aspect care nu poate fi cenzurat în cadrul controlului de nelegalitate.

Dispozițiile art.

304 pct. 8

C. proc. civ. sunt impropriu invocate deoarece argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs nu se referă la aspecte ce țin de greșita interpretare a actului juridic dedus judecății sau la schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Nici critica referitoare la faptul că instanța de apel a considerat greșit graficul de execuție lucrări ca fiind un act adițional la contractul de construcție montaj nu poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 8

C. proc. civ. deoarece aspectele invocate se referă la situații de fapt și nu la schimbarea naturii contractului sau la denaturarea actului juridic dedus judecății.

Denumirea înscrisului nu are relevanță în privința modului în care s-a soluționat cauza, ci doar voința reală a părților care se degajă din cuprinsul celor convenite și inserate în actul respectiv.

Cât privește motivele de recurs referitoare la faptul că instanța de apel nu a răspuns criticilor privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, la excepția de neexecutare a contractului și la incidența prevederilor art. 1144 și urm. C. civ. referitoare la compensarea legală a creanțelor, instanța constată că recurenta reia criticile deja cenzurate de instanța de apel, tinzând să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Așadar, susținerile recurentei din această perspectivă au primit deja o rezolvare prin hotărârea recurată și care nu este criticată sub aspectul modului în care s-a răspuns criticilor prezentate în apel.

Deși în cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

, a dezvoltat referitor la decizia recurată, exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluției, privind stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriilor, referitor la contractul încheiat între părți, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Potrivit dispozi

țiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

A

șadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de

Curtea de Apel București

și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În cauză, recurenta

nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să vizeze decizia atacată, criticile astfel formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care,

Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererii de recurs formulată de

recurenta-pârâtă SC B. SRL., prin administrator judiciar SC C. SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SRL., prin administrator judiciar SC C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 1069/A din 19 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.