ÎCCJ, decizie (scj.ro #85369)

Funcționar public. Beneficiar al Legii nr. 42/1990. Ordin legal emis de Ministerul Industriei și Resurselor de eliberare din funcție din motive imputabile H.G. nr.15/2001 Legea nr. 42/1990 Legea nr. 188/1999 Potrivit H.G.nr.15/2001, personalul existent în cadrul Direcției generale de comerț interior din fostul Minister al Industriei și Comerțului se preia la Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație în limita numărului maxim de posturi aprobat și prin testarea competenței profesionale pe bază de examen, fără să se prevadă vreo excepție pentru unele funcții sau deținători ai acestora. Fapta funcționarului de neprezentare la examenul organizat la Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație atrage eliberarea sa din funcție pentru motive imputabile.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr.2074 din 29 mai 2003) Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ, judecând după declinarea competenței de către Judecătoria Sector 1 București, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul LCI în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Industriei și Resurselor și intervenientul Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație. Totodată, a fost respinsă și cererea de chemare în judecată, formulată de ministerul pârât în temeiul art.57 C. proc. civ., față de ministerul intervenient, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 26 martie 2001 reclamantul s-a adresat Judecătoriei Sector 1 București , chemând în judecată Ministerul Industriei și Resurselor și cerând anularea Ordinului nr.128/2001 emis de conducătorul acestui minister, prin care a fost eliberat din funcția publică de referent, anularea înregistrării din carnetul de muncă, reintegrarea în funcția avută și obligarea pârâtului la plata unor daune morale și materiale de 5 milioane lei pe zi, de la data de 24 februarie 2001 și până la data reintegrării efective. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, fiind posesor al certificatului nr.7416/3 septembrie 1992, eliberat în baza prevederilor Legii nr.42/1990 și a brevetului acordat prin Decretul nr.226/1992 emis de Președintele României, nu putea fi eliberat din funcție din motive neimputabile, potrivit art.8 lit.ț) din Legea nr.42/1990.

Judecătoria Sector 1 București, admițând excepția invocată de Ministerul Industriei și Resurselor, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. La data de 11 septembrie 2001, în fața Curții de apel, Ministerul Industriei și Resurselor a cerut introducerea în cauză a Ministerului pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Coperație, pentru ca soluționarea cererii de reintegrare a reclamantului să-i fie opozabilă.

Respingând acțiunea formulată, instanța de fond a reținut că, în urma reorganizării fostului Minister al Industriei și Comerțului, unde reclamantul a deținut funcția de referent în cadrul Direcției generale de comerț interior, atribuțiile și personalul acestei direcții generale au fost preluate de către Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, potrivit prevederilor art.1(3) și art.12 din H.G.nr.15/2001 privind organizarea și funcționarea acestui minister, prin testarea competenței profesionale pe bază de examen, dar reclamantul nu s-a prezentat la examenul respectiv, astfel că ordinul atacat este legal și temeinic. În ceea ce privește soluția de respingere a cererii formulate de ministerul pârât în temeiul prevederilor art.57 din C. proc.

civ., instanța de fond a reținut că în cauză nu s-au adus dovezi în sensul acestor pevederi legale. Împotriva acestei soluții, a formulat recurs reclamantul, invocând prevederile art.304 pct.10 și 11 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără temei legal, cu încălcarea prevederilor Legii nr.188/1999 și Legii nr.42/ 1990, nesocotind probele pe care le-a administrat în cauză, din care rezultă că este beneficiar al statutului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, situație în care nu i se putea desface contractul de muncă din motive neimputabile. Recursul este nefondat. Este necontestat faptul că recurentul este titularul drepturilor conferite prin Legea nr.42/1990, având calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, conferite prin certificatul nr.7416/03 septembrie 1992 și brevetul acordat prin Decretul nr.226/1991 emis de Președintele României.

De asemenea, este necontestat faptul că recurentul a deținut funcția publică de execuție referent I/1 în cadrul Ministerului Industriei și Resurselor până la data emiterii Ordinului nr.128/28 februarie 2001 de către conducătorul acestui minister, prin care a fost eliberat din funcție, în temeiul art.89 lit.c) și art.92 lit.d) din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici. Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.42/1990, republicată în Monitorul Oficial nr.198 din 24 august 1996, contractul de muncă al luptătorilor pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, încadrați în unitățile cu capital integral de stat nu poate fi desfăcut decât pentru motive imputabile lor.

Instanța de fond a reținut, în mod corect că, urmare a adoptării O.U.G.nr.291/2000 privind stabilirea de măsuri referitoare la organizarea și funcționarea unor ministere, fostul Minister al Industriei și Comerțului a fost reorganizat, Direcția generală de comerț interior fiind preluată la noul minister înființat, Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, potrivit prevederilor art.1(3) din H.G.nr.15/2001 privind organizarea și funcționarea acestui nou minister. Hotărârea Guvernului nr.15/2001 a fost adoptată de Guvern în conformitate cu prevederile art.12 din OU.G.nr.291/2000 potrivit cărora, organizarea și funcționarea ministerelor se va face prin hotărâri ale Guvernului.

Astfel, potrivit prevederilor art.12 din H.G.nr.15/2001, personalul existent în cadrul Direcției generale de comerț interior din fostul Minister al Industriei și Comerțului se preia la Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație în limita numărului maxim de posturi aprobat și prin testarea competenței profesionale pe bază de examen, fără să se prevadă vreo excepție pentru unele funcții sau deținători ai acestora.

Or, recurentul, din motive care exced cauzei și nu au semnificație juridică, nu s-a prezentat la examenul organizat la Ministerul pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație pentru testarea cunoștințelor profesionale, ceea ce a făcut să nu poată fi preluat legal prin transfer de la Ministerul Industriei și Resurselor, astfel că emiterea Ordinului nr.128/2001 este consecința încălcării prevederilor art.12 din H.G.nr.15/2001, ceea ce conduce la concluzia că eliberarea sa din funcție nu s-a realizat cu încălcarea prevederilor art.10 alin.(2) din Legea nr.42/1990, republicată. Recursul a fost respins ca nefondat.