ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2015

HOTĂRÂRE

23.04.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1120/2015

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 09 iulie 2013 intimații creditori A., B., C., D. și E. s-au adresat B.E.J. F., solicitând demararea procedurii executării silite împotriva debitoarei Agenția Domeniilor Statului, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1977 din 15 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Focșani, în sensul de a restitui în natură creditorilor, respectiv de a-i pune în posesie cu suprafața de teren de 15,36 ha., în urma căreia s-a constituit dosarul de executare silită nr. x/CMC/2013.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea din 09 august 2013 pronunțate de Judecătoria Târgu Bujor cu sediul în Târgu Bujor, județul Galați.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor la data de 03 octombrie 2014 contestatoarea Agenția Domeniilor Statului București a formulat în contradictoriu cu intimații A., B., C., D. și E., contestație la executare solicitând anularea procesului-verbal din 17 septembrie 2014 întocmit de B.E.J. F., în dosarul de executare nr. x/CMC/2013 și suspendarea executării silite până la soluționarea acesteia.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că punerea în executare a titlului executoriu, realizată prin actul contestat, diferă de dispozițiile efective ale titlului executoriu.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 770 din 06 noiembrie 2014 Judecătoria Târgu Bujor a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. (2) și art. 713 alin. (1) C. proc. civ., raportate la art. 650 alin. (1) din același cod, față de data introducerii pe rolul instanței a contestației la executare, 03 octombrie 2014, avându-se în vedere că din înscrisurile dosarului execuțional nr. x/CMC/2013 al B.E.J. F., a rezultat că obiectul contestației la executare îl constituie actul de executare reprezentat de procesul-verbal din 17 septembrie 2014 încheiat de executorul judecătoresc împotriva debitoarei - Agenția Domeniilor Statului, cu sediul în București.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 287 din 13 ianuarie 2015, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, apreciindu-se că aceasta este instanța de executare competentă să soluționeze cauza, că prezenta acțiune este un incident în procedura executării silite, aceasta fiind învestită cu cererea de încuviințare a executării silite la 09 august 2013, și prin urmare competența legal dobândită la data sesizării sale, conform art. 650 C. proc. civ., rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării ulterioare cu incidentele la executare.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte a constatat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor la data de 03 octombrie 2014 contestatoarea Agenția Domeniilor Statului București a solicitat, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D. și E., anularea procesului-verbal din 17 septembrie 2014 întocmit în dosarul de executare nr. x/CMC/2013 al BEJ F. și suspendarea executării silite până la soluționarea acesteia.

Din înscrisurile existente la dosar a rezultat că, reclamanta a formulat anterior o altă contestație la executare, introdusă pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/316/2013, respinsă ca neîntemeiată în mod definitiv.

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Conform alin. (2) al aceluiași articol, instanța de executare soluționează contestațiile la executare.

Totodată, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Instanța de executare, este definită de art. 650 din noul C. proc. civ., ca fiind cea în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc și cum la data executării primelor acte de executare contestate, B.E.J. F. a avut sediul în Târgu Bujor, iar Judecătoria Târgu Bujor, a fost învestită cu cererea de încuviințare a executării silite, la 09 august 2013, prin urmare competența legal dobândită la data sesizării sale, conform art. 650 C. proc. civ., rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării ulterioare cu alte incidente la executare.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, avându-se în vedere norma legală imperativă menționată ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de contestatoarea Agenția Domeniilor Statului București în favoarea Judecătoriei Târgu Bujor, căreia i se va trimite dosarul.