ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.04.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1081/2015

HOTĂRÂRE
21.04.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1081/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1081/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei lași, la data de 17 aprilie 2014 sub nr. x/245/2014, creditoarea SC A. SRL a solicitat pronunțarea unei hotărâri privind procedura cererii de valoare redusă împotriva debitoarei SC B. SRL, pentru suma de 5.248,03 RON, reprezentând contravaloarea marfă ridicată și neachitată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11656 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria lași, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei lași, fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț, motivat de faptul că sediul debitoarei se află în localitatea Târgu Neamț, iar conform art. 107 C. proc. civ., competența soluționării prezentei cereri aparține Judecătoriei Târgu Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț la data de 07 noiembrie 2014, iar la primul termen de judecată din 17 februarie 2015, din oficiu Judecătoria Târgu Neamț a invocat excepția necompetenței sale teritoriale în ceea ce privește judecarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 347 din 17 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Târgu Neamț a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Neamț, invocată din oficiu de instanță, fiind declinată competența de soluționare a cauzei, având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de creditoarea SC A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC B. SRL, în favoarea Judecătoriei lași, reținându-se incidența dispozițiilor art. 1027 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 133 și 135 C. proc. civ., instanța a constatat intervenit conflictul negativ de competență, sens în care a dispus suspendarea soluționării cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reține că cererea ce formează obiectul cererii de chemare în judecată este formulată în procedura cererilor de valoare redusă instituită prin Codul de procedură civilă, potrivit art. 1025 - art. 1032, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestor cererii, art. 1027 alin. (2) din același cod face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

Prevederile de drept comun, art. 129-130 C. proc. civ., sunt dispoziții de procedură exprese și imperative, de la care nu se poate deroga, sens în care se constată că pentru a putea fi invocată din oficiu, necompetența trebuia să fie de ordine publică.

În speță, necompetența este de ordine privată, astfel că instanța învestită de reclamant nu poate invoca din oficiu excepția de necompetența teritorială, acest atribut revenind exclusiv pârâtului, care putea sesiza instanța cu această excepție prin întâmpinare sau, în cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin urmare, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, neavând posibilitatea să invoce din oficiu excepția de necompetența teritorială.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei lași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 241/2016
nța civilă nr. 1268 din 30 octombrie 2015. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț. Con
ÎCCJ 2015-05-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2015
Decizia nr. 1231/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea din data de 26 septembrie 2014, sub nr. x/339/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA
ÎCCJ 2015-02-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 620/2015
tă cauza la Tribunalul Gorj spre competentă soluționare. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Zimnicea a apreciat în ceea ce privește cererea principală că, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ. este competentă să soluț
ÎCCJ 2015-01-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 148/2015
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de valoare redusă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 19
ÎCCJ 2017-10-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1555/2017
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 3 septembrie 2013, creditoarea S.C. A. S.A., în co
Sursă